Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 447/2003

HOTĂRÂRE
29.01.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 447/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 iunie 2000 S.C. S.C. ROMANIA S.A., prin lichidator judiciar S.C. A.M.D. G.E. SRL, și S.C. I.P.C.M.G. R. SRL cu sediul în București a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 6616 din 15 noiembrie 2001 a acestei instanțe prin care s-a admis recursul declarat de pârâții M.C., R.M. și T.G. împotriva deciziei nr. 2831 din 12 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, și s-a trimis cauza spre soluționare Tribunalului București, secția civilă.

În motivare s-a susținut că în mod eronat s-a dispus casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre soluționare la tribunal, secția civilă, întrucât acțiunea formulată de lichidator este o acțiune în anularea actelor frauduloase încheiate de debitoare în dauna creditorilor întemeiată pe dispozițiile art. 42-58 din Legea nr. 64/1995 cu repunerea părților în situația anterioară. Că potrivit dispozițiilor art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995 competența soluționării aparține numai judecătorului sindic din cadrul Tribunalului București, secția comercială. În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. În vederea soluționării cererii s-a dispus atașarea dosarului nr. 226/2000 în care Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a pronunțat decizia nr. 6616 15 noiembrie 2001. Prin această decizie s-a admis recursul declarat de pârâții M.C., R.M.

și T.G. împotriva deciziei nr. 2831 din 12 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, ce a fost casată, s-a admis apelul declarat de aceleași părți și s-a dispus anularea încheierii din 20 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, și s-a trimis cauza spre compentă soluționare la secția civilă a Tribunalului București în vederea rejudecării acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. S.C. ROMANIA, prin lichidator M.D. La termenul de azi, intimații prin reprezentant au solicitat respingerea cererii ca fiind tardiv formulată , întrucât față de temeiul invocat de revizuientă 322 pct. 1 C. proc. civ., termenul de o lună de la data pronunțării deciziei a expirat.

Curtea, examinând excepția invocată de intimați, constată că aceasta este întemeiată. Potrivit dispoziției art. 324 alin. (1) C. proc. civ. termenul de revizuire este o lună și curge în cazul prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ. text de lege pe care se întemeiază cererea de la data pronunțării când hotărârea a fost dată de instanța de recurs, după evocarea fondului. Astfel, decizia a cărei revizuire se solicită s-a pronunțat la data de 15 noiembrie 2001 , iar cererea s-a formulat la 13 iunie 2002 deci după expirarea termenului prevăzut de lege. Așa fiind, urmează a se respinge cererea de revizuire ca fiind tardiv formulată. Conform art. 274 C. proc. civ., revizuienta va fi obligată la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimați reprezentând onorar de avocat.

MOTIVE

D E C I D E Respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire introdusă de S.C. S.C. ROMÂNIA S.A. București, prin lichidatori S.C. A.M.D. E. SRL și S.C. I.P.C.M.B. R. SRL București împotriva deciziei nr. 6616 din 15 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Obligă revizuienta la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată, către intimații M.C., R.M. și T.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 915/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele, I.R.I. SA și SC G.C. & P.R. SA au solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. a B.X., nr. 64 din 16 septembrie 1999. Curtea de Apel București, pri
ÎCCJ 2005-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3244/2005
declarat recurs, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 104 pronunțată la data de 16 ianuarie 2002, adm
ÎCCJ 1999-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2008
. 948 pct. d, art. 953, art. 966 C. civ. acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Cererea reconvențională a fost admisă în baza O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, H.G. nr. 450/1999, art. 1295 alin. (1) și (2), art. 954
ÎCCJ 2003-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1416/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 6 mai 1997, la Judecătoria sectorului 1 București, reclamanta SC P.R. SA a chemat în judecată pârâții SC H.V SA, Gh.
ÎCCJ 2003-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 885/2005
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 57/2004, revizuienta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC C.P. SRL, revizuirea sentinței comercial
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă