ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3244/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3244/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanțe, înregistrată la data de 15 decembrie 1998 la Tribunalul București, secția comercială, reclamantul C.M., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.I., C.T.D., D.M.G., C.F.N. și SC M.T. SRL, în principal dizolvarea și lichidarea societății comerciale SC M.T. SRL în condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 republicată, urmare gravelor divergențe intervenite între el și ceilalți asociați, pârâții din prezenta cauză. În subsidiar reclamantul a solicitat se ia act de retragerea sa din societatea pârâtă potrivit art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 4571 bis din data de 28 septembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost admisă în parte acțiunea introductivă, dispunându-se dizolvarea societății SC M.T. SRL și a fost respinsă cererea de retragere a reclamantului din societate. Apelurile declarat de reclamant și de pârâți, persoanele fizice și persoana juridică, împotriva sentinței fondului, a fost admis de Curtea de Apel București, secția comercială prin decizia civilă nr. 2587 din 26 septembrie 2000, dispunându-se urmare desființării acesteia, trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, pentru a se pronunța și asupra lichidării societății. Împotriva deciziei Curții de Apel București, reclamantul C.M.
a declarat recurs, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 104 pronunțată la data de 16 ianuarie 2002, admite recursul declarat de reclamant, casează decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel București, în vederea rejudecării apelurilor formulate de reclamantul C.M. și pârâta SC M.T. SRL, împotriva sentinței nr. 4571 bis din 28 septembrie 1999 a Tribunalului București, secția comercială. Pentru a hotărî astfel, Instanța Supremă a reținut că instanța de apel a omis să analizeze criticile formulate de apelanta pârâtă societate comercială, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.
civ. După rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 143 din data de 21 octombrie 2002, admite apelul declarat de reclamantul C.M., împotriva sentinței civile nr. 4571 bis din 28 septembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, schimbă în parte sentința atacată în sensul că dispune și lichidarea societății SC M.T. SRL și numește lichidator pe dl. expert R.M., menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței. În contra acestei decizii, pârâta SC M.T. SRL a declarat recurs, în termen legal, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate și pe fond respingerea cererii de dizolvare și lichidare formulate de reclamantul C.M.
În argumentarea criticilor formulate, recurenta susține în esență că hotărârea instanței de apel s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 222 lit. e) din Legea nr. 31/1990 republicată, în condițiile în care societatea funcționează și în continuare, realizându-și obiectul de activitate, neînțelegerile determinate exclusiv de conduita reclamantului – intimat, nefiind de natură să împiedice funcționarea societății. În cauză s-au depus atât de recurentă cât și de intimatul C.M., acte noi, respectiv rapoarte cu privire la situația financiară a societății SC M.T. SRL pe perioada 1999 – 2002, înscrisul intitulat “Tranzacție” încheiat la data de 30 mai 2005, iar prin cererile scrise depuse la data de 31 mai 2005, atât recurenta cât și intimații au solicitat anularea recursului și desființarea hotărârilor judecătorești, pronunțate în cauză urmare înțelegerii intervenite între părți în sensul continuării activității societății.
Înalta Curte, luând act de acordul de voință intervenit între părți, cu privire la continuarea împreună în calitate de asociați a activității SC M.T. SRL, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, urmează a da eficiență înțelegerii părților, astfel că, va admite recursul, va modifica decizia atacată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantul C.M. și va admite apelul declarat de pârâta SC M.T. SRL, împotriva sentinței civile nr. 4571 bis din 28 septembrie 1999 a Tribunalului București, secția comercială, pe care o va schimba în sensul respingerii în tot a acțiunii astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC M.T. SRL București, împotriva deciziei nr. 143 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică decizia în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul C.M. și admite apelul declarat de pârâta SC M.T. SRL, împotriva sentinței civile nr. 4571 bis din 28 septembrie 1999 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială pe care o schimbă în sensul că respinge în tot acțiunea promovată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 31 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.