ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3871/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Maramureș la 21 august 2000 reclamanta M.D.A., în contradictoriu cu pârâții R.A., R.V. și M.I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună excluderea din societate a asociaților pârâți, cu motivarea că pârâții nu au contribuit, în calitate de asociați, la bunul mers al societății și nici la cheltuiala acesteia. Tribunalul Maramureș, secția comercială, prin sentința civilă nr. 976 din 15 noiembrie 2000 a respins ca nefondată acțiunea, reținând, în esență, că deși s-au invocat ca temei al excluderii pârâților asociați din societate dispozițiile art. 217 din Legea nr. 31/1990 nici una dintre situațiile expres prevăzute de acest text nu sunt întrunite în speță.

Apelul declarat de reclamanta M.D. împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 158 din 22 februarie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, instanța reținând pe de-o parte că, reclamanta nu a făcut dovada culpei asociaților în raport de dispozițiile art. 217 din Legea nr. 31/1990 și pe de altă parte că, potrivit art. 218 pct. 2 din același act normativ reclamanta trebuia să-și formuleze acțiunea și în contradictoriu cu societatea comercială, dar că au fost nesocotite și aceste dispoziții legale. Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temeiuri de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc.

civ. Criticile aduse deciziei atacate vizează următoarele aspecte: - greșita interpretare dată de instanța de apel dispozițiilor art. 217 din Legea nr. 31/1990; - neexercitarea de către instanță a rolului său activ, consacrat de art. 130 C. proc. civ.; - insuficienta interpretare a materialului probatoriu date de instanța de apel, care nu a făcut o corectă aplicare a art. 225 C. proc. civ. Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este neîntemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Cu privire la primele două motive de recurs sunt de reținut următoarele: În procesul civil părțile au dreptul de a dispune de obiectul litigiului potrivit intereselor lor procesuale.

Ca reflex al principiului disponibilității părțile pot delimita cadrul procesual prin stabilirea numărului participanților la procesul civil. Rolul activ al instanței nu poate îngrădi dreptul părților de a stabili cadrul procesual, astfel că instanța judecătorească nu poate să lărgească cadrul procedural, introducând, din oficiu, alte persoane în proces. Cât privește al treilea motiv de recurs, Curtea urmează a respinge aserțiunea reclamantei cu privire la greșita interpretare dată de instanța de apel materialului probatoriu administrat în cauză. Se reține în acest sens că potrivit art. 225 C. proc. civ. în situația în care partea chemată la interogatoriu refuză să răspundă la interogatoriu, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai un început de dovadă în folosul părții potrivnice.

Prezumția tacită instituită de legiuitor nu este însă obligatorie, norma citată având caracter dispozitiv, instanța judecătorească fiind suverană în aprecierea probelor administrate. Curtea, constatând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, urmează a respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.D.A. împotriva deciziei nr. 158 din 22 februarie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2003.