ÎCCJ, Decizia nr. 31/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 29 ianuarie 2000,

reclamanta I.T.C. a chemat în judecată pe M.P.B. și S.C. C. S.R.L. Pitești,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună excluderea

pârâtului, în calitatea sa de asociat, din societatea comercială pârâtă.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că pârâtul, cooptat în societate și numit administrator, a retras din

cont și a folosit în interes propriu suma de 120.000.000 lei. Pe de altă parte,

acesta a închiriat din spațiul societății respective o suprafață de 111,50 mp

firmei A., al cărei asociat unic este. Prin aceasta, pârâtul a adus grave

prejudicii societății.

La rândul său, pârâtul a formulat

cerere reconvențională prin care a solicitat excluderea reclamantei-pârâtă

reconvențională din aceeași societate, susținând că aceasta ar fi folosit

diverse sume de bani în interes personal, a achiziționat produse peste

necesarul societății cu consecința imobilizării de fonduri, a făcut angajări de

personal fără acordul acestuia și nu i-a permis accesul la documentele

societății.

Prin sentința nr. 833/C din 20

octombrie 2000, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea principală și a dispus excluderea pârâtului din

S.C. C. S.R.L. Pitești, cu motivarea că acesta s-a folosit de semnătura socială,

lipsind o perioadă de timp societaea comercială de suma de 120 milioane lei,

precum și pentru a închiria o parte din spațiu, fără acordul asociatei, unei

firme ce desfășoară activitate comercială concurentă, așa încât în cauză sunt

îndeplinite prevederile art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin aceeași hotărâre, instanța de

fond a respins cererea reconvențională, cu motivarea că susținerile

reclamantului reconvențional sunt infirmate de concluziile expertizei

contabile.

Împotriva acestei sentințe pârâtul a

declarat apel, susținând că prima instanță a făcut în cauză o greșită aplicare

a dispozițiilor legii societăților comerciale.

Prin decizia nr. 97/A-C din 26

februarie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis apelul declarat de pârâtul M.P.B. și a schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei I.T.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a procedat la o reevaluare a probatoriului administrat în cauză și a

apreciat că pârâtul a acționat în limitele mandatului, fără a prejudicia

societatea, dimpotrivă mărindu-i profitabilitatea, împrejurări în raport de

care soluția de excludere a asociatului din societaea comercială pârâtă este

greșită.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 7683 din 14 decembrie 2001, a respins recursul declarat de

către reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri, cu motivarea că nu se pot

reține fapte de natură a păgubi societaea comercială, iar cele invocate în

acțiunea principală ca temei al excluderii nu întrunesc condițiile prevăzute de

art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva ultimelor două hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare

prevăzut de art. 330 C. proc. civ.

S-a susținut că locațiunea,

constituind o chestiune importantă în administrarea societății comerciale

pârâte, trebuia să fie hotărâtă de adunarea generală a asociaților, or o astfel

de hotărâre nu există, decizia în acest sens fiind doar a pârâtului.

Încheind contractul de închiriere,

pârâtul, în calitate de asociat unic al S.C. A. S.R.L., a avut un interes

contrar societății locatoare, situații dovedite de concluziile expertizei

tehnice efectuate în cauză și de procesele verbale de constatare a condițiilor

igienico-sanitare de funcționare a farmaciei, depuse la dosar. Pe de altă

parte, la interogatoriul administrat la instanța de fond pârâtul a recunoscut

că magazinul înființat în incinta farmaciei comercializează produse cosmetice

similare, aceasta constituind în fapt acte de concurență neloială.

Totodată, instanțele de control

judiciar au ignorat dispozițiile art. 192 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora

administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării generale a asociaților,

mandatul de administrator în alte societăți comerciale concurente sau având

același obiect de activitate, nici să facă același comerț, ori altul concurent,

pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub

sancțiunea revocării și angajării răspunderii pentru daune, situație în care se

înscriu fără putință de tăgadă faptele pârâtului.

Pe de altă parte, lipsind pentru o

perioadă de timp societaea comercială de suma de 120 milioane lei, aceasta a

fost prejudiciată.

Așadar, arată procurorul general, în

cauză sunt îndeplinite cu prisosință cerințele art. 217 lit. d) din Legea nr.

31/1990.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și, pe

fond, menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 217 lit. d) din Legea

nr. 31/1990, republicată, asociatul - administrator care comite fraudă în dauna

societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în

folosul lui sau al altora, poate fi exclus din societate.

Pe de altă parte, potrivit art. 126

din același act normativ, cu referire la administrarea societății, acționarul

care, într-o anumită operațiune are, fie personal, fie ca mandatar al unei

persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui să se abțină de

la deliberările privind acea operațiune.

Totodată, potrivit art. 188 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990, republicată, un asociat nu poate exercita dreptul

său de vot și participa la deliberările adunărilor asociaților referitoare la

actele juridice încheiate între ele și societate.

Cu referire la administratori, legea privind

societățile comerciale, prin art. 192 alin. (2), dispune că administratorii nu

pot primi, fără autorizarea adunării asociaților, mandatul de administrator în

alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă

același fel de comerț ori altul concurent, pe cont propriu sau pe contul altei

persoane fizice sau juridice.

Din dispozițiile legale menționate

rezultă că

affectio societatis

, ca element de natură psihologică

condiționând validitatea contractului de societate, nu se raportează exclusiv

la data constituirii societății, ci trebuie să aibă existența în timp

corespunzătoare duratei de funcționare a societății comerciale.

Pe de altă parte, măsura dizolvării

societății, ca soluție specifică dispariției

affectio societatis

,

ilustrată de conflictul deschis între asociați, care însă nu poate fi imputat

tuturor acestora, este limitată de principiul cu rol asanator al protecției

asociatului de bună credință, societății comerciale și terților, stabilit prin

art. 217 din legea societăților comerciale.

Din aceleași dispoziții legale rezultă

limitarea puterilor administratorilor la operațiile cerute pentru ducerea la

îndeplinire a obiectului societății și subordonarea acestui mandat interesului

societății comerciale.

Din actele dosarului rezultă că S.C.

C. S.R.L. Pitești a contractat un împrumut în vederea cumpărării unui spațiu

comercial în suprafață de 226 mp, situat în municipiul Pitești, destinat

funcționării Farmaciei CORANDRA.

Din acest spațiu, pârâtul a

închiriat o suprafață de 101,5 mp, pentru o perioadă de 99 ani, la o chirie de

30 dolari SUA/lună S.C. A. S.R.L. al cărei unic asociat acesta era, spațiu în

care acesta urma să desfășoare activități comerciale concurente.

Or, acest contract excede

administrării, hotărârea privind încheierea acestuia fiind un act de dispoziție

ținând de gestiunea societății și, ca atare, de competența adunării generale a

asociaților. Însă, cu privire la exprimarea votului și participarea asociatului

pârât la deliberare, cu referire la încheierea contractului de închiriere, erau

incidente interdicțiile legale menționate.

Urmare a derulării de activități

comerciale concurente, afectării funcționalității farmaciei prin diminuarea

spațiului și chiriei stabilite sub limita celor practicate în zonă, societaea

comercială pârâtă a fost păgubită cu știință.

Pe de altă parte, pârâtul a ridicat

din contul societății pârâtei, utilizând semnătura socială și a folosit în

interes propriu suma de 120 milioane lei, ceea ce a fost de natură a o păgubi.

Ca atare, considerentul privind

neîndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 217 lit. d) din Legea

nr. 31/1990 apare ca fiind contrar materialului probator administrat în cauză,

așa încât hotărârea de respingere a cererii de excludere a pârâtului din

societaea comercială apare ca fiind vădit netemeinică.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și

va menține hotărârea primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 97/A-C din 26 februarie 2001 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și a deciziei nr. 7683 din 14

decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, pe care o

casează.

Admite recursul declarat de

reclamanta I.T.C. împotriva deciziei nr. 97/A-C din 26 februarie 2001 a Curții

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o

modifică în sensul că:

Respinge apelul declarat de pârâtul

M.P.B. împotriva sentinței nr. 833/C din 20 octombrie 2000 a Tribunalului

Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o menține.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2003.