ÎCCJ, Decizia nr. 31/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 ianuarie 2000, reclamanta I.T.C. a chemat în judecată pe M.P.B. și S.C. C. S.R.L. Pitești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună excluderea pârâtului, în calitatea sa de asociat, din societatea comercială pârâtă. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul, cooptat în societate și numit administrator, a retras din cont și a folosit în interes propriu suma de 120.000.000 lei. Pe de altă parte, acesta a închiriat din spațiul societății respective o suprafață de 111,50 mp firmei A., al cărei asociat unic este. Prin aceasta, pârâtul a adus grave prejudicii societății.

La rândul său, pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat excluderea reclamantei-pârâtă reconvențională din aceeași societate, susținând că aceasta ar fi folosit diverse sume de bani în interes personal, a achiziționat produse peste necesarul societății cu consecința imobilizării de fonduri, a făcut angajări de personal fără acordul acestuia și nu i-a permis accesul la documentele societății. Prin sentința nr. 833/C din 20 octombrie 2000, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea principală și a dispus excluderea pârâtului din S.C. C. S.R.L. Pitești, cu motivarea că acesta s-a folosit de semnătura socială, lipsind o perioadă de timp societaea comercială de suma de 120 milioane lei, precum și pentru a închiria o parte din spațiu, fără acordul asociatei, unei firme ce desfășoară activitate comercială concurentă, așa încât în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a respins cererea reconvențională, cu motivarea că susținerile reclamantului reconvențional sunt infirmate de concluziile expertizei contabile. Împotriva acestei sentințe pârâtul a declarat apel, susținând că prima instanță a făcut în cauză o greșită aplicare a dispozițiilor legii societăților comerciale. Prin decizia nr. 97/A-C din 26 februarie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtul M.P.B. și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei I.T.C. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a procedat la o reevaluare a probatoriului administrat în cauză și a apreciat că pârâtul a acționat în limitele mandatului, fără a prejudicia societatea, dimpotrivă mărindu-i profitabilitatea, împrejurări în raport de care soluția de excludere a asociatului din societaea comercială pârâtă este greșită.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 7683 din 14 decembrie 2001, a respins recursul declarat de către reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri, cu motivarea că nu se pot reține fapte de natură a păgubi societaea comercială, iar cele invocate în acțiunea principală ca temei al excluderii nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990. Împotriva ultimelor două hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330 C. proc. civ. S-a susținut că locațiunea, constituind o chestiune importantă în administrarea societății comerciale pârâte, trebuia să fie hotărâtă de adunarea generală a asociaților, or o astfel de hotărâre nu există, decizia în acest sens fiind doar a pârâtului.

Încheind contractul de închiriere, pârâtul, în calitate de asociat unic al S.C. A. S.R.L., a avut un interes contrar societății locatoare, situații dovedite de concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză și de procesele verbale de constatare a condițiilor igienico-sanitare de funcționare a farmaciei, depuse la dosar. Pe de altă parte, la interogatoriul administrat la instanța de fond pârâtul a recunoscut că magazinul înființat în incinta farmaciei comercializează produse cosmetice similare, aceasta constituind în fapt acte de concurență neloială.

Totodată, instanțele de control judiciar au ignorat dispozițiile art. 192 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării generale a asociaților, mandatul de administrator în alte societăți comerciale concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă același comerț, ori altul concurent, pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancțiunea revocării și angajării răspunderii pentru daune, situație în care se înscriu fără putință de tăgadă faptele pârâtului. Pe de altă parte, lipsind pentru o perioadă de timp societaea comercială de suma de 120 milioane lei, aceasta a fost prejudiciată. Așadar, arată procurorul general, în cauză sunt îndeplinite cu prisosință cerințele art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, menținerea hotărârii primei instanțe. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, asociatul - administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora, poate fi exclus din societate. Pe de altă parte, potrivit art. 126 din același act normativ, cu referire la administrarea societății, acționarul care, într-o anumită operațiune are, fie personal, fie ca mandatar al unei persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui să se abțină de la deliberările privind acea operațiune.

Totodată, potrivit art. 188 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, un asociat nu poate exercita dreptul său de vot și participa la deliberările adunărilor asociaților referitoare la actele juridice încheiate între ele și societate. Cu referire la administratori, legea privind societățile comerciale, prin art. 192 alin. (2), dispune că administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaților, mandatul de administrator în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă același fel de comerț ori altul concurent, pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice. Din dispozițiile legale menționate rezultă că affectio societatis , ca element de natură psihologică condiționând validitatea contractului de societate, nu se raportează exclusiv la data constituirii societății, ci trebuie să aibă existența în timp corespunzătoare duratei de funcționare a societății comerciale.

Pe de altă parte, măsura dizolvării societății, ca soluție specifică dispariției affectio societatis , ilustrată de conflictul deschis între asociați, care însă nu poate fi imputat tuturor acestora, este limitată de principiul cu rol asanator al protecției asociatului de bună credință, societății comerciale și terților, stabilit prin art. 217 din legea societăților comerciale. Din aceleași dispoziții legale rezultă limitarea puterilor administratorilor la operațiile cerute pentru ducerea la îndeplinire a obiectului societății și subordonarea acestui mandat interesului societății comerciale. Din actele dosarului rezultă că S.C. C. S.R.L. Pitești a contractat un împrumut în vederea cumpărării unui spațiu comercial în suprafață de 226 mp, situat în municipiul Pitești, destinat funcționării Farmaciei CORANDRA.

Din acest spațiu, pârâtul a închiriat o suprafață de 101,5 mp, pentru o perioadă de 99 ani, la o chirie de 30 dolari SUA/lună S.C. A. S.R.L. al cărei unic asociat acesta era, spațiu în care acesta urma să desfășoare activități comerciale concurente. Or, acest contract excede administrării, hotărârea privind încheierea acestuia fiind un act de dispoziție ținând de gestiunea societății și, ca atare, de competența adunării generale a asociaților. Însă, cu privire la exprimarea votului și participarea asociatului pârât la deliberare, cu referire la încheierea contractului de închiriere, erau incidente interdicțiile legale menționate. Urmare a derulării de activități comerciale concurente, afectării funcționalității farmaciei prin diminuarea spațiului și chiriei stabilite sub limita celor practicate în zonă, societaea comercială pârâtă a fost păgubită cu știință.

Pe de altă parte, pârâtul a ridicat din contul societății pârâtei, utilizând semnătura socială și a folosit în interes propriu suma de 120 milioane lei, ceea ce a fost de natură a o păgubi. Ca atare, considerentul privind neîndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 apare ca fiind contrar materialului probator administrat în cauză, așa încât hotărârea de respingere a cererii de excludere a pârâtului din societaea comercială apare ca fiind vădit netemeinică. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și va menține hotărârea primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 97/A-C din 26 februarie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și a deciziei nr. 7683 din 14 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, pe care o casează. Admite recursul declarat de reclamanta I.T.C. împotriva deciziei nr. 97/A-C din 26 februarie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că: Respinge apelul declarat de pârâtul M.P.B. împotriva sentinței nr. 833/C din 20 octombrie 2000 a Tribunalului Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o menține.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2003.