ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3329/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, sub nr. 1460 din 21 septembrie 2000, la Tribunalul Argeș, reclamantul D.C. a solicitat, în contradictoriu cu SC O.C.I. SRL, excluderea pârâtei N.J. din societate. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că, împreună cu pârâta, formează cei doi asociați ai societății și administratori, însă, aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, a adus pagube societății și și-a însușit mai multe rafturi aparținând magazinului societății. La data de 30 octombrie 2000, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat dizolvarea societății datorită neînțelegerilor dintre asociați, care nu au mai lucrat împreună din luna martie 2000. Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 133/C din 12 februarie 2001, a admis acțiunea reclamantului și a dispus excluderea pârâtei din societate.

Totodată a respins, ca neîntemeiată, acțiunea pârâtei privind defalcarea societății. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din probele dosarului, rezultă că de administrarea și funcționarea societății, s-a ocupat numai reclamantul, că pârâta și-a însușit mai multe rafturi de la magazinul societății și le-a dus la societatea soțului său, unde, de altfel, era și salariată. A mai reținut că, în speță, nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, pentru a se dispune defalcarea societății. Această sentință a fost menținută de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 510/C/A din 17 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei reclamante.

Instanța de apel a reținut că, în speță, s-a făcut dovada că pârâta și-a însușit bunuri ale societății, aducându-i prejudiciu prin neutilizarea în scopul desfășurării activității. A mai reținut că neînțelegerile dintre asociați, invocate de pârâtă, nu pot conduce la defalcarea societății, aceasta fiind o măsură extremă, în speță, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că, în mod greșit, s-a dispus excluderea sa din societate, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 217 din Legea nr. 31/1990, ci, dimpotrivă, probele administrate în cauză dovedesc că reclamantul s-a comportat ca unic asociat al societății, luând decizii de unul singur, a folosit patrimoniul societății în interesul său personal, a angajat persoane fictive pe statul de plată – fraude de natură a diminua profitul unității. A mai susținut că datorită neînțelegerilor grave dintre asociați, scopul pentru care a fost constituită societatea nu mai poate fi atins, astfel că se impunea dizolvarea societății. Verificând legalitatea și temeinicia deciziei atacate în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente. Instanța de apel a făcut o analiză minuțioasă a probelor administrate în cauză și a reținut în mod corect că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 217 lit. a) și 218 din Legea nr. 31/1990, întrucât pârâta nu și-a adus aportul la care s-a obligat prin actul constitutiv al societății. Astfel, pârâtei îi revenea obligația de a contribui la obiectul de activitate prevăzut în Anexa I a actului constitutiv al societății și care constă în comerț cu piese și accesorii pentru autovehicul. Ignorând aceste obligații, pârâta nu a desfășurat nici o activitate prin care să contribuie la bunul mers al societății, nu a contribuit în nici un mod la aprovizionarea magazinului, nici la preluarea încasărilor de la magazin, depunerea acestora în bancă sau la furnizori.

Mai mult, s-a făcut dovada că recurenta și-a însușit bunuri din patrimoniul societății, respectiv, rafturile magazinului, transportându-le la magazinul soțului său, împiedicând astfel desfășurarea activității magazinului. Susținerea recurentei că, pentru funcționarea societății, ar fi suficient numai aportul bănesc pe care l-a adus la constituirea capitalului social, este neîntemeiată, întrucât societatea nu poate funcționa fără aportul efectiv, prin activități concrete și măsuri impuse de viabilitatea societății și fără un capital de rulaj cu mult mai mare decât aportul acesteia. Critica referitoare la respingerea cererii reconvenționale nu este întemeiată. Potrivit art. 222 lit. e) din Legea nr. 31/1990, societatea poate fi dizolvată pentru neînțelegeri grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.

Or, rezultă din probele dosarului că societatea pârâtă a funcționat și funcționează în bune condiții, prin efortul depus de reclamant. Susținerea recurentei, în sensul că reclamantul-intimat a luat măsuri de unul singur, nu poate fi considerat ca argument pentru dizolvarea societății, întrucât aceasta se află în culpă prin faptul că nu a desfășurat nici un fel de activități în cadrul societății. De altfel, dizolvarea societății, pentru grave neînțelegeri între asociați, constituie o soluție excepțională, iar criteriul, pe baza căruia se poate alege soluția optimă, în acest sens, este acela al interesului social, care, în cazul de față, este acela al continuării societății. Așa fiind, în mod just, instanțele au respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtă și având ca obiect dizolvarea societății pârâte.

În consecință, față de considerentele expuse, Curtea constată că decizia atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 316 și 296 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat. Întrucât pârâta se afla în culpă procesuală, conform art. 274 C. proc. civ., va fi obligată la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant, justificată cu chitanța nr. 165/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta N.J. împotriva deciziei nr. 510 din 17 noiembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta N.J. la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC O.C.I. SRL Pitești. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 4 iulie 2003.