ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2168/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.C.V. a chemat în judecată pe pârâții N.C., SC E.T.D. SRL și SC T.S.A. SRL, solicitând excluderea asociatului N.C. din SC T.S.A. SRL, preluarea părților sociale ale asociatului exclus, continuarea societății cu asociat unic, obligarea asociatului la predarea actelor contabile ale societății sub sancțiunea daunelor cominatorii în sumă de 500 lei pe zi, constatarea nulității absolute a contractului de comodat încheiat între cele două societăți comerciale pârâte cu restituirea bunului închiriat și obligarea pârâtului N.C. la plata sumei de 5000 lei daune cauzate de lipsa de folosință a bunului contractat.

Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința comercială 508/ C din 8 iulie 2008, a respins acțiunea, considerând că reclamanta nu a făcut dovada existenței motivelor prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, pentru ca asociatul pârât să poată fi exclus din societate, neînțelegerile dintre asociații-administratori nefiind de natură să amenințe existența societății. Curtea de Apel Pitești, prin decizia 112/ A-C din 12 noiembrie 2008, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată excluzând pe pârât din societate, încuviințând funcționarea societății cu un singur asociat, obligând pe pârâtul N.C. să predea actele contabile ale societății și respingând cererea de acordare a daunelor cominatorii ca inadmisibilă.

Instanța de apel a reținut, în esență, că pârâtul N.C., în calitate de asociat și administrator al SC T.S.A. SRL, a încheiat un contract de comodat, folosindu-se de semnătura socială, fără acordul celuilalt administrator sau al adunării generale a asociaților. Acordând în folosință gratuită un imobil unei societăți al cărei asociat unic era soția sa, N.C. a încălcat dispozițiile art. 79 din Legea nr. 31/1990. În privința nulității contractului de comodat, instanța de apel a considerat că nu s-a făcut nici o probă privind încălcarea dispozițiilor imperative sau a ordinii publice, singura sancțiune fiind atragerea răspunderii administratorului. Capătul de cerere pentru acordarea daunelor cominatorii, a fost considerat inadmisibil în condițiile art. 580 3 alin. (1) C. proc.

civ., care reglementează constrângerea debitorului prin aplicarea unei amenzi civile. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâtul N.C. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. Recurentul susține că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut întrucât s-a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta a judecat fondul cauzei, încălcând principiul disponibilității. Al doilea motiv de recurs are, în susținerea recurentului, temeiul în încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 în sensul că lipsa dovezilor privind producerea unui prejudiciu în patrimoniul societății comerciale nu poate fi complinită prin lipsa de beneficiu de care ar fi fost privată societatea comercială.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prin cererea de apel îndreptată împotriva sentinței comerciale nr. 508/C/2008 a Tribunalului Comercial Argeș, reclamanta a criticat hotărârea atacată pentru că nu a cuprins toate motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat în soluționarea capetelor de cerere 2-7. Însă în privința soluționării primului capăt de cerere, excluderea asociatului N.C. din societate, apelanta a criticat sentința atacată pentru nelegalitatea și netemeinicia ei. De soluționarea acestui capăt principal al acțiunii reclamantei depindea, însă, soluționarea celorlalte, ca o consecință a unor eventuale fapte culpabile și prejudiciabile săvârșite împotriva societății comerciale.

În măsura soluționării primului capăt de cerere se soluționa întreaga acțiune în raport cu temeiurile de drept invocate. Astfel, instanța de apel, a apreciat în mod judicios că, deși apelanta a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cauzele pe care s-a întemeiat critica capătului principal al acțiunii, greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, era de natură a conduce la soluționarea pe fond a pricinii. De altfel, singura parte care putea invoca încălcarea principiului disponibilității era numai aceea lezată în atributul său de a dispune asupra unei cereri adresată justiției. Prevederile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., se interpretează în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și a altor cereri incidentale sau principale ce fac obiectul judecății pe fond a pricinii deduse judecății, astfel încât, pronunțându-se asupra tuturor capetelor de cerere, instanța de apel nu a încălcat prevederile textului de lege citat. În privința greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, recurentul este în eroare. În teoria dreptului pozitiv prejudiciul în măsura producerii lui printr-un delict civil este definit atât ca pagubă efectivă (daunum emergens) cât și beneficiu nerealizat (lucrum cessans); iar în materie comercială, unde scopul comerțului este beneficiul (finis mercatorum est lucrum) nu se poate susține că un contract de comodat, care se caracterizează prin transmiterea gratuită a unui lucru în folosința temporară a unei persoane, nu creează o pagubă în detrimentul comodatului, societate comercială.

În aceste condiții prejudiciul este dat de lipsa beneficiului (lucrum cessans) de care societatea comercială este păgubită. Judicios instanța de apel a considerat că sunt îndeplinite condițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, în situația în care, asociatul administrator, servindu-se de semnătura socială, a dat în folosința gratuită spațiul comercial proprietatea societății comerciale, unei alte societăți comerciale la care asociat unic și administrator era soția sa. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 112/ A-C din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul N.C. împotriva deciziei nr. 112/ A-C din 12 noiembrie 2008, a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2009.