ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2168/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.C.V. a chemat

în judecată pe pârâții N.C., SC E.T.D. SRL și SC T.S.A. SRL, solicitând

excluderea asociatului N.C. din SC T.S.A. SRL, preluarea părților sociale ale

asociatului exclus, continuarea societății cu asociat unic, obligarea

asociatului la predarea actelor contabile ale societății sub sancțiunea

daunelor cominatorii în sumă de 500 lei pe zi, constatarea nulității absolute a

contractului de comodat încheiat între cele două societăți comerciale pârâte cu

restituirea bunului închiriat și obligarea pârâtului N.C. la plata sumei de

5000 lei daune cauzate de lipsa de folosință a bunului contractat.

Tribunalul Comercial Argeș,

prin sentința comercială 508/ C din 8 iulie 2008, a respins acțiunea,

considerând că reclamanta nu a făcut dovada existenței motivelor prevăzute de art.

222 din Legea nr. 31/1990, pentru ca asociatul pârât să poată fi exclus din

societate, neînțelegerile dintre asociații-administratori nefiind de natură să

amenințe existența societății.

Curtea de Apel Pitești, prin

decizia 112/ A-C din 12 noiembrie 2008, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată excluzând pe pârât din societate, încuviințând

funcționarea societății cu un singur asociat, obligând pe pârâtul N.C. să

predea actele contabile ale societății și respingând cererea de acordare a

daunelor cominatorii ca inadmisibilă.

Instanța de apel a reținut,

în esență, că pârâtul N.C., în calitate de asociat și administrator al SC T.S.A.

SRL, a încheiat un contract de comodat, folosindu-se de semnătura socială, fără

acordul celuilalt administrator sau al adunării generale a asociaților.

Acordând în folosință

gratuită un imobil unei societăți al cărei asociat unic era soția sa, N.C. a

încălcat dispozițiile art. 79 din Legea nr. 31/1990.

În privința nulității

contractului de comodat, instanța de apel a considerat că nu s-a făcut nici o

probă privind încălcarea dispozițiilor imperative sau a ordinii publice,

singura sancțiune fiind atragerea răspunderii administratorului.

Capătul de cerere pentru

acordarea daunelor cominatorii, a fost considerat inadmisibil în condițiile art.

580

3

alin. (1) C. proc. civ., care reglementează constrângerea

debitorului prin aplicarea unei amenzi civile.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, pârâtul N.C. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

6 și 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că

instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut întrucât s-a solicitat

desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta a judecat

fondul cauzei, încălcând principiul disponibilității.

Al doilea motiv de recurs

are, în susținerea recurentului, temeiul în încălcarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 în sensul că

lipsa dovezilor privind producerea unui prejudiciu în patrimoniul societății

comerciale nu poate fi complinită prin lipsa de beneficiu de care ar fi fost

privată societatea comercială.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prin cererea de apel

îndreptată împotriva sentinței comerciale nr. 508/C/2008 a Tribunalului

Comercial Argeș, reclamanta a criticat hotărârea atacată pentru că nu a cuprins

toate motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat în soluționarea

capetelor de cerere 2-7. Însă în privința soluționării primului capăt de cerere,

excluderea asociatului N.C. din societate, apelanta a criticat sentința atacată

pentru nelegalitatea și netemeinicia ei. De soluționarea acestui capăt

principal al acțiunii reclamantei depindea, însă, soluționarea celorlalte, ca o

consecință a unor eventuale fapte culpabile și prejudiciabile săvârșite

împotriva societății comerciale.

În măsura soluționării

primului capăt de cerere se soluționa întreaga acțiune în raport cu temeiurile

de drept invocate.

Astfel, instanța de apel, a

apreciat în mod judicios că, deși apelanta a solicitat desființarea sentinței

și trimiterea cauzei spre rejudecare, cauzele pe care s-a întemeiat critica

capătului principal al acțiunii, greșita interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, era de natură a conduce

la soluționarea pe fond a pricinii.

De altfel, singura parte

care putea invoca încălcarea principiului disponibilității era numai aceea

lezată în atributul său de a dispune asupra unei cereri adresată justiției.

Prevederile art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., se interpretează în raport cu obiectul cererii de chemare în

judecată și a altor cereri incidentale sau principale ce fac obiectul judecății

pe fond a pricinii deduse judecății, astfel încât, pronunțându-se asupra

tuturor capetelor de cerere, instanța de apel nu a încălcat prevederile

textului de lege citat.

În privința greșitei

interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990,

recurentul este în eroare.

În teoria dreptului pozitiv

prejudiciul în măsura producerii lui printr-un delict civil este definit atât

ca pagubă efectivă (daunum emergens) cât și beneficiu nerealizat (lucrum

cessans); iar în materie comercială, unde scopul comerțului este beneficiul (finis

mercatorum est lucrum) nu se poate susține că un contract de comodat, care se

caracterizează prin transmiterea gratuită a unui lucru în folosința temporară a

unei persoane, nu creează o pagubă în detrimentul comodatului, societate comercială.

În aceste condiții prejudiciul este dat de lipsa beneficiului (lucrum cessans)

de care societatea comercială este păgubită.

Judicios instanța de apel a

considerat că sunt îndeplinite condițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990,

în situația în care, asociatul administrator, servindu-se de semnătura socială,

a dat în folosința gratuită spațiul comercial proprietatea societății

comerciale, unei alte societăți comerciale la care asociat unic și

administrator era soția sa.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat,

recursul declarat împotriva deciziei 112/ A-C din 12 noiembrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul N.C. împotriva deciziei nr. 112/ A-C din 12 noiembrie 2008, a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2009.