ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3801/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția comercială la 11 august 1999, reclamanții R.D.R.

și A.M. au chemat în judecată pe pârâții SC I.C.C.A.M.C. SA, SC M. SRL

București, L.M.H. și G.V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va

pronunța, să încuviințeze retragerea reclamanților din SC I.C.C.A.M.C. SA și să

constate dizolvată această societate, cu efectul deschiderii lichidării, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că pârâtul L.M.H., în calitatea sa de administrator cu puteri depline

al SC I.C.C.A.M.C. SA, și-a exercitat în mod autoritar și discreționar

prerogativele funcției, în scopul realizării unor beneficii personale.

Astfel, pârâtul a efectuat o

majorare a capitalului social prin aport în natură, constând în aparatură

radiologică, fără consultarea și acordul adunării generale a acționarilor, fără

a efectua o expertiză de specialitate a respectivului aport.

De asemenea, SC I.C.C.A.M.C. SA a

desfășurat activități comerciale, în prezent, dorindu-se menținerea caracterului

de societate comercială cu obiect multiplu de activitate, deși O.U.G. nr. 124/1998

impune condiții restrictive privind organizarea și funcționarea cabinetelor

medicale, reclamanții nefiind de acord cu modificarea obiectului principal de

activitate al societății, acela de cabinet medical.

Reclamanții au mai arătat că, pe

parcursul existenței societății au existat grave neînțelegeri între acționari,

care au avut drept consecință, împiedicarea bunei funcționări a societății, în

aceste condiții devenind imposibilă continuarea activității societății și

realizarea obiectului de activitate, cu atât mai mult cu cât, acționarul

principal, L.M.H., nu are calitate de medic.

Tribunalul București, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 5590 din 27 septembrie 2000, a admis în parte,

acțiunea formulată de reclamanții R.D.R. și A.M., împotriva pârâților SC I.C.C.A.M.C.

SA, SC M. SRL, L.M.H. și G.V., a încuviințat retragerea reclamanților R.D.R. și

A.M. din SC I.C.C.A.M.C. SA, a respins capătul de cerere privind dizolvarea SC I.C.C.A.M.C.

SA și lichidarea acestei societăți, ca neîntemeiat și a obligat pârâții la

plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în sumă de 4.000.000 lei,

reprezentând taxă de timbru și onorarii avocațiale și taxă expertiză

grafologică.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a

reținut că deși prin cererea de retragere reclamanții nu au invocat cazurile

expres prevăzute de art. 133 alin. (1) din Legea 31/1990, respectiv stabilirea

obiectului principal de activitate, a sediului acesteia ori a formei (fără

consimțământul lor) dreptul de a solicita retragerea este o manifestare a

libertății de voință a oricărui acționar, drept garantat prin constituție.

În ce privește cererea de dizolvare

instanța a constatat că neregularitățile privind nerespectarea prevederilor din

O.U.G. nr. 124/1998, O.U.G. nr. 116/1998, au fost suplinite prin cooptarea

altor asociați, medici.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții SC I.C.C.A.M.C. SA, SC M. SRL și H.L.M. și reclamanții R.D.R.

și A.M., considerând-o netemeinică și nelegală.

Prin motivele de apel, apelanții

pârâți H.L.M., SC I.C.C.A.M.C. SA și SC M. SRL au criticat hotărârea primei

instanțe, deoarece s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A.M. de retragere

a acesteia din societate, cu toate că nu sunt întrunite dispozițiile art. 133

din Legea 31/1990, republicată.

Apelanții reclamanți R.D.R. și A.M.,

prin apelul formulat au criticat hotărârea primei instanțe, deoarece aceasta a

soluționat favorabil primele capete de cerere formulate dar a respins ca tardiv

formulată cererea completatoare depusă la data de 6 iulie 2000, cu toate că nu

erau îndeplinite dispozițiile art. 132 C. proc. civ., și instanța de fond a

respins capătul de cerere privind dizolvarea societății cu efectul deschiderii

procedurii de lichidare, ignorând dispozițiile O.U.G. nr. 124/1998, O.U.G. nr. 116/1998

și ale O.M.S. nr. 527/1999.

Prin decizia nr. 1029 din 15 iunie

2001, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis apelul

reclamanților, a schimbat în parte sentința în sensul că a constatat nulitatea

absolută a hotărârii A.G.A. din 14 septembrie 1999 și a actului adițional din

23 noiembrie 1994.

A fost respins ca nefondat apelul

formulat de pârâți. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și au

fost obligați apelanții pârâți la 4.400.000 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei ultime hotărâri au

declarat recurs reclamanții R.D.R. și A.M. precum și pârâții SC I.C.C.A.M.C.

SA, SC M. SRL și H.L.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 1300 din 22 februarie 2002; admite recursul declarat de

reclamanții R.D.R. și A.M. împotriva deciziei nr. 1029 din 15 iunie 2001 a

Curții de Apel București și casează decizia atacată în sensul că trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel pentru soluționarea pe fond a

capătului de cerere privind dizolvarea. Menține celelalte dispoziții ale

deciziei. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții SC I.C.C.A.M.C. SA.

Prin cererile înregistrate la data

de 4 iunie 2002 contestatorii L.M.H. și SC M. SRL București au formulat

contestații în anularea deciziei nr. 1300 din 22 februarie 2002 a Curții

Supreme de Justiție, secția comercială.

Cererile au fost întemeiate pe

dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ. și a fost invocat motivul lipsei de

procedură la termenul de judecată a cauzei, respectiv 8 februarie 2002, când

contestatorii nu au fost citați procedural.

În susținerea motivelor au arătat că

împotriva încheierii din 8 februarie 2002, prin care s-au consemnat susținerile

părților în judecarea pricinii și prin care s-a amânat pronunțarea pentru

termenul de 22 februarie 2002 a formulat cerere de îndreptare a erorii

materiale legate de citarea neregulată.

Contestațiile au făcut obiectul

dosarului nr. 1844/2002 și 1845/2002 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția comercială.

La termenul de judecată din 31

martie 2004, la cererea părților dosarul nr. 1845/2002 a fost conexat la

dosarul nr. 1844/2002, după care s-a pus în discuția părților în litigiu

excepția inadmisibilității contestațiilor, față de care contestatorii au cerut

să se constate admisibilitatea contestațiilor pe partea din dispozitiv care nu

vizează casarea și inadmisibilitatea lor pe restul dispozitivului, intimații

considerând contestațiile inadmisibile.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială prin decizia nr. 1470 din 22 aprilie 2004.

Respinge excepția inadmisibilității

contestațiilor în anulare.

Admite contestațiile în anulare

formulate de SC M. SRL București și L.M.H. și anulează decizia nr. 1300 din 22

februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Fixează termen pentru judecata

recursului la data de 23 iunie 2004 cu citarea părților.

Prin recursul pârâților declarat

împotriva deciziei nr. 1029 din 15 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția

comercială, se critică soluția pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul

greșitei admiteri la fond, soluție menținută în apel, a cererii de retragere

din SC I.C.C.A.M.C. SA a reclamantei A.M., care pe de o parte prin retragere

urmărește să-și consolideze unele avantaje materiale izvorâte din punerea la

dispoziție a apartamentului personal pentru sediu.

La rândul lor recurenții reclamanți

critică hotărârea instanței de apel mai sus menționate ca fiind nelegală și

netemeinică invocându-se cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. deoarece:

- În mod greșit instanța nu le

recunoaște dreptul de a cere dizolvarea societății pe motivul că prin

retragerea din societate s-a pierdut calitatea de asociați, devenind terți față

de aceasta;

- greșit s-a respins aceeași cerere

câtă vreme față de probele administrate s-a demonstrat existența cazurilor de

dizolvare prevăzute de art. 222 lit. b) și e) din Legea 31/1990, art. 223 lit.

a) și c), art. 14 și II din O.U.G. 116/1999 ca și a cazurilor prevăzute de art.

222 lit. e), art. 232 lit. a) și art. 223 lit. 4 din Legea 31/1990.

În fine sintetizând argumentele se

mai invocă motivele contradictorii din corpul deciziei cu privire la soluția de

respingere a capătului de cerere privind dizolvarea în sensul că deși soluția

pare a fi fost adoptată pe excepția lipsei calității reclamanților de a formula

o astfel de cerere în motivare s-au analizat și problemele de fond ale acestui

capăt de cerere astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 312 alin.

(3) C. proc. civ.

Prima critică se referă la greșita

admitere a capătului de cerere privind retragerea din societate a reclamantei A.M.

câtă vreme aceasta urmărește un interes personal de ordin material, iar pe de

altă parte nu s-a dovedit existența vreunuia din cazurile de retragere,

prevăzute de art. 133 din Legea 31/1990.

Critica este neîntemeiată pentru

soluționarea problemelor de ordin patrimonial pârâții au la îndemână mijloace

legale de promovare a acțiunilor în pretenții. În ce privește dispozițiile art.

133 din Legea 31/1990, acestea nu au caracter limitativ ci așa cum corect a

motivat instanța de apel prin decizia recurată retragerea din societate,

reclamanții nu reprezintă decât o manifestare a libertății sale de voință, care

nu poate fi îngrădită în lipsa unor dispoziții legale exprese.

Nici critica privind nerespectarea

prevederilor art. 132 C. proc. civ., în formularea cererii de anulare a

hotărârii A.G.A. nu este întemeiată. Aceasta deoarece în pofida susținerilor

recurenților pârâți nu s-a făcut dovada că reclamanții R.D.R. și A.M. vor fi

participat la lucrările acesteia nici că hotărârea ar fi fost publicată în M.

Of. al României, așa încât în mod corect instanța de apel a considerat cererea

formulată în termen. Pe fond, în mod corect s-a reținut că au fost încălcate

prevederile legale privind aducerea la cunoștință a textului integral a

propunerilor de modificare a actului constitutiv.

Față de o asemenea încălcare a

prevederilor Legii 31/1990, instanța a dispus în mod corect anularea hotărârii

A.G.A. cât și a actului adițional subsecvent.

În fine ultima critică vizează modul

cum a fost redactat dispozitivul deciziei. Acesta este în conformitate cu

prevederile art. 261 C. proc. civ., dat fiind că a desființat în parte sentința

instanței de fond astfel că prin mențiunea “menține celelalte dispoziții ale

sentinței” este rezolvată legal contradictorialitatea soluției în raport de

calitatea părților așa cum rezultă aceasta din acțiunile introductive.

Față de considerentele ce preced în

referire la recursul pârâților urmează ca acesta să fie respins, să nefondat.

În ce privește recursul

reclamanților se formulează mai multe critici dar toate au ca finalitate greșita

respingerea a capătului de cerere privind dizolvarea.

Cum instanța de fond cât și cea de

apel s-au pronunțat cu privire la acest capăt de cerere pe excepția lipsei

calității de a cere dizolvarea din moment ce au formulat cereri de retragere,

apoi că pe fond sunt întrunite cerințele Legii 31/1990, pentru a se admite

acest capăt de cerere care după opinia recurentei trebuia soluționat de Curtea

Supremă de Justiție, în raport de motivarea contradictorie a deciziei Curții de

Apel București.

Curtea constată întemeiată prima

critică în sensul că greșit cele două instanțe au apreciat că prin formularea

cererii de retragere reclamanții recurenți au pierdut calitatea de a mai putea

formula cerere de dizolvare. Aceasta deoarece prin formularea cererii reclamantei

recurenții nu pierd calitatea de acționari, iar calitatea de a formula cerere

de dizolvare se examinează în raport de data introducerii acțiunii. Cum

reclamanții și-au păstrat calitatea de acționari până la rămânerea definitivă a

hotărârii, prin care s-a admis cererea lor de retragere au calitatea de a

formula cerere de dizolvare. Cum pentru analizarea acestui capăt de cerere

trebuie administrate probe în raport de prevederile Legii 31/1990 și ale O.U.G.

nr. 116/1998 și O.U.G. nr. 124/1998 și pentru a asigura reclamanților recurenți

accesul la singura cale de atac prevăzută în prezent în materie comercială,

recursul se va admite pe excepție și casându-se decizia dosarul se va trimite

Curții de Apel București, secția comercială, pentru judecata pe fond a acestui

capăt de cerere.

Se mențin celelalte dispoziții ale

deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții R.D.R. și A.M., împotriva deciziei nr. 1029 din 15 iunie 2001 a

Curții de Apel București.

Casează decizia atacată în sensul că

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel pentru soluționarea

pe fond a capătului de cerere privind dizolvarea.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâții SC I.C.C.A.M.C. SA, SC M. SRL și H.L.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 21 iunie 2005.