- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 20 aprilie 2004
Decizia nr. 1355/2004 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 7 martie 2000, reclamanta, Camera de Comerț și Industrie Galați, a chemat în judecată SC O.A. SRL Galați, solicitând dizolvarea societății pentru neîndeplinirea obligației de majorare a capitalului social, în termenul prevăzut de O.G. nr. 16 din 18 septembrie 1998. Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 3099 din 6 aprilie 2000, a admis în parte acțiunea și a dispus dizolvarea pârâtei, SC O.A. SRL.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis de Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 713/A din 1 noiembrie 2001, sentința instanței de fond fiind schimbată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, reținându-se că apelanta pârâtă a făcut dovada că, la 28 octombrie 1998, anterior sesizării instanței cu cererea de dizolvare, la 7 martie 2000, a majorat capitalul social până la limita de 2.000.000 lei. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 299 și următoarele C. proc. civ. S-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra depășirii termenului de apel. Pe fondul pricinii s-a susținut că, greșit s-a reținut că, majorarea capitalului social, întrucât numai foaia de vărsământ, fără modificarea actului constitutiv, nu poate fi luată în considerare.
Recursul urmează a fi admis, pentru ca instanța de apel să examineze respectarea de către apelantă a termenului de apel de 15 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond, conform art. 284 C. proc. civ. Termenul de declarare a apelului fiind imperativ, invocarea decăderii prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., poate fi făcută și în recurs. Întrucât, la soluționarea apelului declarat de 9 octombrie 2001, nu s-a analizat respectarea termenului de apel de 15 zile, în raport de comunicarea sentinței nr. 3099 din 6 aprilie 2000, recursul urmează să fie admis, iar decizia nr. 713 din 1 noiembrie 2001, va fi casată, cu trimiterea cauzei aceleiași curți de apel pentru examinarea excepției peremtorii a tardivității apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta, Camera de Comerț și Industrie Galați, împotriva deciziei nr. 713 din 1 noiembrie 2001, a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează. Trimite spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2004.