ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4969/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B.I.L. a solicitat în contradictor cu pârâta SC S.E. SA anularea hotărârii administratorului unic al societății pârâte din data de 4 martie 2003 de majorare a capitalului social, pentru încălcarea dispozițiilor art. 210 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și ale art. 116 din O.U.G. nr. 28/2002 constând în: - neevaluarea investiției cu care a majorat capitalul de către un expert; - neactualizarea valorii imobilizărilor din patrimoniul societății prealabil majorării; - neacordarea dreptului de preferință și a primei de emisiune acționarilor societății.

Tribunalul Dâmbovița, secția comercială, prin sentința nr. 1561 din 7 iulie 2003 a admis excepția tardivității și a respins cererea pe acest temei apreciind că față de data publicării hotărârii a cărei anulare se solicită în M. Of., 18 aprilie 2003, cererea modificată la 29 mai 2003 este tardivă, raportat la art. 111 alin. (2) din O.U.G. nr. 28 din 13 martie 2002, aprobată prin Legea nr. 525∕2002. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, prin decizia nr. 3448 din 16 octombrie 2003 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința și a trimis cauza la aceiași instanță pentru rejudecare reținând că în raport de înregistrarea inițială a cererii, aceasta a fost promovată în termen.

În fond după casare, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială, prin sentința nr. 321 din 26 februarie 2004 a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată reținând că majorarea de capital adoptată prin hotărârea administratorului unic din 4 martie 2003, nu reprezintă un aport în natură ci investiția la care s-a obligat cumpărătorul pachetului majoritar de acțiuni prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat cu F.P.S. și care a fost realizată de acesta în cuantumul și termenul contractual conform certificatului cenzorilor din 4 martie 2003 și 23 aprilie 2003. Majorarea realizându-se nu în natură sau numerar ci prin compensarea datoriilor scadente în lichidități ale societății cu acțiunile sale conform pct. 11.2.5 poziția 4 din actul constitutiv, iar acționarii, potrivit pct. 11.2.6 putându-și exercita dreptul de preemțiune în termen de o lună de la data publicării hotărârii în M. Of.

în condițiile emisiunii de noi acțiuni, susținerea reclamantei nu este întemeiată. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, prin decizia nr. 299 din 19 aprilie 2004, ca nefondat.

Criticile apelantei cu privire la încălcarea dreptului la apărare, neanalizarea motivelor de nulitate, invocate prin acțiune și nedovedirea cu un titlu constatator a compensării creanțelor cu acțiuni au fost înlăturate de curtea de apel, care în considerentele deciziei atacate a reținut: - în fața instanței de fond reclamanta a fost legal citată și faptul de a nu fi fost prezentă la termenele de judecată nu înseamnă o încălcare a principiului contradictorialității și al dreptului la apărare; - conform certificatului emis de cenzori valoarea investițiilor de 1.929.747,47 dolari S.U.A., reprezentând cheltuieli pentru plata unor datorii ale societății către creditori s-a încadrat în termenul și cuantumul contractual, iar dovada acesteia s-a făcut conform art. 11 din O.G.

nr. 25/2002, modificată prin O.G. nr. 40/2003; - hotărârea administratorului unic de majorare a capitalului social a fost publicată în condițiile legii, acordându-se acționarilor o lună de la publicare, reclamanta nefăcând însă dovada interesului său de a participa la majorarea capitalului social. În contra deciziei menționate reclamanta a declarat recurs, aceasta invocând următoarele motive de nelegalitate: I. Art. 304.5 C. proc. civ., încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (1) C. proc. civ. La termenul din 19 aprilie 2004 i s-a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru a studia întâmpinarea ce i-a fost comunicată, apelul fiind soluționat la același termen cu încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil (art. 6.1 C.E.D.O.) și a principiului contradictorialității; II.

Art. 304.9 C. proc. civ., decizia fiind dată cu încălcarea legii deoarece: 1. instanța a refuzat să facă aplicarea prevederilor art. 297 alin. (2) fraza IV C. proc. civ., în sensul de a anula sentința; 2. a extins nejustificat aplicabilitatea O.G. nr. 25/2002, care privește executarea obligațiilor asumate prin contractele de privatizare la relațiile dintre societate și acționari, certificatul cenzorilor fiind utilizabil în raporturile cu A.P.A.P.S.; 3. s-a refuzat administrarea de probe și contrar evidenței în decizie s-a reținut acordarea dreptului de preferință acționarilor intimatei cu prilejul majorării de capital, cu încălcarea art. 213 din Legea nr. 31/1990 și sub sancțiunea art. 211 din aceeași lege.

Intimata SC S.E. SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca legală, arătând că în mod corect prin aceasta s-a reținut că majorarea a avut ca scop aducerea la îndeplinire a contractului de privatizare ea constând nu în aport în natură ci în valoarea investiției realizată de acționarul majoritar. Intimata apreciază ca neîntemeiată și critica recurentei cu privire la administrarea probei cu expertiză, întrucât aceasta nu a solicitat proba nici la instanța de fond, în fața căreia nu s-a prezentat și nici în apel. Recursul nu este fondat. 1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere “când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”. Recurenta criticând neacordarea termenului solicitat pentru a studia întâmpinarea depusă de intimată nu a indicat însă norma de procedură încălcată de instanță, față de faptul că potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția republicată, stabilirea procedurii de judecată în fața instanțelor judecătorești este prevăzută numai de lege. Nefiind în situația reglementată de art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., a unei nulități anume prevăzută de lege, recurenta, nu numai că trebuia potrivit tezei a II-a să facă dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin înlăturarea actului procedural în speță, dar, în dezvoltarea motivului de apel nici nu a invocat vre-o vătămare.

Susținerea recurentei că prin neacordarea termenului solicitat s-au încălcat, din perspectiva art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și principiul contradictorialității nu poate fi primită. Potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale “orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”.

În codul de procedură civilă soluționarea litigiilor comerciale beneficiază de o procedură specială cuprinsă în cap. XIV din Cartea a VI-a, iar aceasta este guvernată de principiul celerității expres reglementat de art. 720 6 alin. (1). O ilustrare a acestui principiu derivat din exigența constituțională de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil este și dispoziția art. 720 4 alin. (2) C. proc. civ., conform căreia “Pârâtul va fi citat cu mențiunea că este obligat să depună întâmpinare la dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată, iar în cauzele urgente, cu cel puțin 3 zile”. Termenul instituit pentru depunerea întâmpinării permite reclamantei să ia cunoștință de conținutul ei, acesta având potrivit art. 129 C. proc.

civ., obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, stabilindu-se astfel echilibrul procesual între părți, dreptul la un proces echitabil nefiind încălcat. Nici dreptul la apărare nu a fost încălcat, recurenta în fața instanței de apel fiind asistată de avocat, iar cauza lăsată la a doua strigare pentru a-i permite studierea dosarului. În ce privește principiul contradictorialității, consemnările din practicaua deciziei fac dovada respectării lui, ambele părți declarând că nu mai au cereri de formulat au pus concluzii pe fond. II. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. Susținerea recurentei în sensul că instanța de apel „a refuzat” să facă aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc.

civ., nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din cod, textul reglementând tehnica soluțiilor pe care trebuie să le adopte instanța de apel în cazurile date. Critica ar fi putut avea ca obiect cel mult darea unei soluții tehnic greșite dar nu “refuzul” de a adopta soluția precizată de recurentă. 2. Obiectul majorării de capital fiind investiția la care s-a obligat cumpărătorul pachetului majoritar prin contractul de privatizare, în mod corect instanța a apreciat asupra realizării acesteia în condițiile stabilite de legea specială O.G. nr. 25/2002 modificată, nefiind așadar în situația unei “extinderi nejustificate“ a legii speciale cum greșit susține recurenta, ci în prezența unei corecte aplicări a raportului lege specială.

lege generală. 3. Recurenta nu a solicitat încuviințarea de probe nici la instanța de fond și nici în apel, critica acesteia cu privire la neadministrarea probelor de către instanță fiind deci incorectă. Modalitatea de majorare a capitalului social a fost prin compensarea unor creanțe asupra societății cu acțiuni ale acesteia, conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată ceea ce echivalează cu o majorare în numerar și cum recurenta – reclamantă nu a făcut dovada încălcării dreptului de preferință în termenul stabilit prin actul constitutiv nici critica cu privire la încălcarea art. 211 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi primită. III. Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.I.L. Nicosia, împotriva deciziei nr. 299 din 19 aprilie a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2005.