ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4969/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta B.I.L. a solicitat în

contradictor cu pârâta SC S.E. SA anularea hotărârii administratorului unic al

societății pârâte din data de 4 martie 2003 de majorare a capitalului social,

pentru încălcarea dispozițiilor art. 210 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și ale

art. 116 din O.U.G. nr. 28/2002 constând în:

- neevaluarea investiției cu care a

majorat capitalul de către un expert;

- neactualizarea valorii

imobilizărilor din patrimoniul societății prealabil majorării;

- neacordarea dreptului de

preferință și a primei de emisiune acționarilor societății.

Tribunalul Dâmbovița, secția

comercială, prin sentința nr. 1561 din 7 iulie 2003 a admis excepția

tardivității și a respins cererea pe acest temei apreciind că față de data

publicării hotărârii a cărei anulare se solicită în M. Of., 18 aprilie 2003,

cererea modificată la 29 mai 2003 este tardivă, raportat la art. 111 alin. (2)

din O.U.G. nr. 28 din 13 martie 2002, aprobată prin Legea nr. 525∕2002.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, prin decizia nr. 3448 din 16 octombrie 2003 a admis recursul

declarat de reclamantă, a casat sentința și a trimis cauza la aceiași instanță

pentru rejudecare reținând că în raport de înregistrarea inițială a cererii,

aceasta a fost promovată în termen.

În fond după casare, Tribunalul

Dâmbovița, secția comercială, prin sentința nr. 321 din 26 februarie 2004 a

respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată reținând că majorarea de capital

adoptată prin hotărârea administratorului unic din 4 martie 2003, nu reprezintă

un aport în natură ci investiția la care s-a obligat cumpărătorul pachetului

majoritar de acțiuni prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat cu F.P.S.

și care a fost realizată de acesta în cuantumul și termenul contractual conform

certificatului cenzorilor din 4 martie 2003 și 23 aprilie 2003.

Majorarea realizându-se nu în natură

sau numerar ci prin compensarea datoriilor scadente în lichidități ale

societății cu acțiunile sale conform pct. 11.2.5 poziția 4 din actul

constitutiv, iar acționarii, potrivit pct. 11.2.6 putându-și exercita dreptul

de preemțiune în termen de o lună de la data publicării hotărârii în M. Of. în

condițiile emisiunii de noi acțiuni, susținerea reclamantei nu este întemeiată.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, prin decizia nr. 299 din 19 aprilie 2004, ca nefondat.

Criticile apelantei cu privire la

încălcarea dreptului la apărare, neanalizarea motivelor de nulitate, invocate

prin acțiune și nedovedirea cu un titlu constatator a compensării creanțelor cu

acțiuni au fost înlăturate de curtea de apel, care în considerentele deciziei

atacate a reținut:

- în fața instanței de fond

reclamanta a fost legal citată și faptul de a nu fi fost prezentă la termenele

de judecată nu înseamnă o încălcare a principiului contradictorialității și al

dreptului la apărare;

- conform certificatului emis de

cenzori valoarea investițiilor de 1.929.747,47 dolari S.U.A., reprezentând

cheltuieli pentru plata unor datorii ale societății către creditori s-a

încadrat în termenul și cuantumul contractual, iar dovada acesteia s-a făcut

conform art. 11 din O.G. nr. 25/2002, modificată prin O.G. nr. 40/2003;

- hotărârea administratorului unic

de majorare a capitalului social a fost publicată în condițiile legii, acordându-se

acționarilor o lună de la publicare, reclamanta nefăcând însă dovada

interesului său de a participa la majorarea capitalului social.

În contra deciziei menționate

reclamanta a declarat recurs, aceasta invocând următoarele motive de

nelegalitate:

I. Art. 304.5 C. proc. civ.,

încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (1) C. proc. civ. La termenul din 19 aprilie 2004 i s-a respins cererea

de acordare a unui nou termen de judecată pentru a studia întâmpinarea ce i-a

fost comunicată, apelul fiind soluționat la același termen cu încălcarea

dreptului la apărare, la un proces echitabil (art. 6.1 C.E.D.O.) și a

principiului contradictorialității;

II. Art. 304.9 C. proc. civ.,

decizia fiind dată cu încălcarea legii deoarece:

aplicarea prevederilor art. 297 alin. (2) fraza IV C. proc. civ., în sensul de

a anula sentința;

aplicabilitatea O.G. nr. 25/2002, care privește executarea obligațiilor asumate

prin contractele de privatizare la relațiile dintre societate și acționari,

certificatul cenzorilor fiind utilizabil în raporturile cu A.P.A.P.S.;

probe și contrar evidenței în decizie s-a reținut acordarea dreptului de

preferință acționarilor intimatei cu prilejul majorării de capital, cu

încălcarea art. 213 din Legea nr. 31/1990 și sub sancțiunea art. 211 din

aceeași lege.

Intimata SC S.E. SA a depus

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

deciziei atacate ca legală, arătând că în mod corect prin aceasta s-a reținut

că majorarea a avut ca scop aducerea la îndeplinire a contractului de

privatizare ea constând nu în aport în natură ci în valoarea investiției

realizată de acționarul majoritar. Intimata apreciază ca neîntemeiată și

critica recurentei cu privire la administrarea probei cu expertiză, întrucât

aceasta nu a solicitat proba nici la instanța de fond, în fața căreia nu s-a

prezentat și nici în apel.

Recursul nu este fondat.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

casarea unei hotărâri se poate cere “când prin hotărârea dată, instanța a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2)”.

Recurenta criticând neacordarea

termenului solicitat pentru a studia întâmpinarea depusă de intimată nu a

indicat însă norma de procedură încălcată de instanță, față de faptul că

potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția republicată, stabilirea procedurii

de judecată în fața instanțelor judecătorești este prevăzută numai de lege.

Nefiind în situația reglementată de art.

105 alin. (2) teza I C. proc. civ., a unei nulități anume prevăzută de lege,

recurenta, nu numai că trebuia potrivit tezei a II-a să facă dovada unei

vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin înlăturarea actului procedural în

speță, dar, în dezvoltarea motivului de apel nici nu a invocat vre-o vătămare.

Susținerea recurentei că prin

neacordarea termenului solicitat s-au încălcat, din perspectiva art. 6 paragraf

1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului, dreptul la un proces

echitabil, dreptul la apărare și principiul contradictorialității nu poate fi

primită.

Potrivit art. 6 paragraf 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

“orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și

într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și

imparțială instituită de lege care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor

și obligațiilor sale cu caracter civil fie asupra temeiniciei oricărei acuzații

în materie penală îndreptate împotriva sa”.

În codul de procedură civilă

soluționarea litigiilor comerciale beneficiază de o procedură specială cuprinsă

în cap. XIV din Cartea a VI-a, iar aceasta este guvernată de principiul

celerității expres reglementat de art. 720

6

alin. (1).

O ilustrare a acestui principiu

derivat din exigența constituțională de soluționare a cauzei într-un termen

rezonabil este și dispoziția art. 720

4

alin. (2) C. proc. civ.,

conform căreia “Pârâtul va fi citat cu mențiunea că este obligat să depună

întâmpinare la dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de

judecată, iar în cauzele urgente, cu cel puțin 3 zile”.

Termenul instituit pentru depunerea

întâmpinării permite reclamantei să ia cunoștință de conținutul ei, acesta având

potrivit art. 129 C. proc. civ., obligația de a urmări desfășurarea și

finalizarea procesului, stabilindu-se astfel echilibrul procesual între părți,

dreptul la un proces echitabil nefiind încălcat.

Nici dreptul la apărare nu a fost

încălcat, recurenta în fața instanței de apel fiind asistată de avocat, iar

cauza lăsată la a doua strigare pentru a-i permite studierea dosarului.

În ce privește principiul

contradictorialității, consemnările din practicaua deciziei fac dovada

respectării lui, ambele părți declarând că nu mai au cereri de formulat au pus

concluzii pe fond.

II. Cu privire la motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

că instanța de apel „a refuzat” să facă aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc.

civ., nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din cod, textul

reglementând tehnica soluțiilor pe care trebuie să le adopte instanța de apel

în cazurile date. Critica ar fi putut avea ca obiect cel mult darea unei

soluții tehnic greșite dar nu “refuzul” de a adopta soluția precizată de

recurentă.

fiind investiția la care s-a obligat cumpărătorul pachetului majoritar prin

contractul de privatizare, în mod corect instanța a apreciat asupra realizării acesteia

în condițiile stabilite de legea specială O.G. nr. 25/2002 modificată, nefiind

așadar în situația unei “extinderi nejustificate“ a legii speciale cum greșit

susține recurenta, ci în prezența unei corecte aplicări a raportului lege

specială. lege generală.

încuviințarea de probe nici la instanța de fond și nici în apel, critica

acesteia cu privire la neadministrarea probelor de către instanță fiind deci

incorectă.

Modalitatea de majorare a

capitalului social a fost prin compensarea unor creanțe asupra societății cu

acțiuni ale acesteia, conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

republicată ceea ce echivalează cu o majorare în numerar și cum recurenta –

reclamantă nu a făcut dovada încălcării dreptului de preferință în termenul

stabilit prin actul constitutiv nici critica cu privire la încălcarea art. 211

din Legea nr. 31/1990 nu poate fi primită.

III. Față de cele ce preced, Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta B.I.L. Nicosia, împotriva deciziei nr. 299 din 19

aprilie a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 octombrie 2005.