Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 915/2004

HOTĂRÂRE
09.03.2004
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 915/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele, I.R.I. SA și SC G.C. & P.R. SA au solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. a B.X., nr. 64 din 16 septembrie 1999. Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 307 din 15 octombrie 1999, a respins acțiunea reclamanților ca nefondată. Prin decizia civilă nr. 3351 din 30 mai 2001, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantelor. Împotriva acestei soluții, reclamantele au formulat o cerere de revizuire, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru hotărâri potrivnice, întrucât, prin decizia civilă nr. 1492 din 9 martie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul împotriva sentinței civile nr. 28 din 11 octombrie 1999, privind anularea hotărârii A.G.A.

nr. 63 din 16 septembrie 1999, prin care s-a trimis cauza, spre competentă soluționare în fond, la Tribunalul București. În legătură cu cererea de revizuire de față, se rețin următoarele: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când se invocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau grade deosebite, în una și aceeași pricină, având aceeași calitate.

Este de reținut că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, iar rațiunea acestei reglementări izvorăște din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină. În speță, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece soluțiile despre care se pretinde că sunt potrivnice sunt date în cauze ce au obiecte diferite, menționate chiar de reclamantele-revizuente, privind hotărâri A.G.A.

diferite. Aceasta cu atât mai mult, cu cât prima soluție este de casare, pentru a se judeca de o instanță competentă și, deci, nu s-a pronunțat o soluție pe fondul cauzei, care să fie potrivnică cu cea prin care s-a considerat că acțiunea reclamantei este nefondată și care nu contravine în acest fel autorității lucrului judecat. Față de cele de mai sus, cererea de revizuire se privește ca nefondată, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și va fi respinsă ca atare.

D E C I D E: Respinge cererea de revizuire formulată de SC I.R.I. SA și SC G.C. & P.R. SA București împotriva deciziei nr. 3351 din 30 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3520/2004
fondat, apelul declarat în cauză de pârâtul, M.I. Recursul, declarat împotriva acestei hotărâri de același pârât, a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 1684 din 18 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. La data
ÎCCJ 2003-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 885/2005
a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea de Apel a avut în vedere dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se î
ÎCCJ 2003-10-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4409/2003
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 25 martie 2003 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție cererea prin care, in baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., L.F. a solicitat
ÎCCJ 2005-01-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 18/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, petiționarul T.G. a solicitat, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2003-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 55/2003
Justiție, competența de soluționare a capătului de cerere întemeiat pe dispozițiile art.322 pct.7 C.proc.civ., având în vedere dispozițiile art.323 (2) din același cod. În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art.322 p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă