ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3520/2004

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 337 din 26 ianuarie 1998, Judecătoria Giurgiu, a admis acțiunea formulată de reclamanta, C.S., în contradictoriu cu pârâtul, M.I., și a constatat săvârșită vânzarea-cumpărarea terenului de 2,54 ha, situat în comuna Călugăreni, județul Giurgiu, intervenită între pârât, ca vânzător, și C.I., în calitate de cumpărător, pentru prețul de 20.000.000 lei, menționându-se că sentința ține loc de act autentic. Tribunalul Giurgiu, prin decizia civilă nr. 689 din 8 decembrie 1998, a admis apelul declarat de pârâtul, M.I., și a schimbat sentința, în sensul respingerii acțiunii formulată de C.S.

Hotărârea instanței de apel a fost confirmată prin decizia nr. 1227 din 21 mai 1999, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Într-un alt litigiu, Judecătoria sectorului V București, prin sentința civilă nr. 6360 din 6 iunie 2001, a admis acțiunea formulată de reclamanta, C.S., în contradictoriu cu pârâtul, M.I., pe care l-a obligat la plata sumei de 295.592.500 lei, reprezentând cuantumul actualizat al sumei plătite drept preț, pentru suprafața de 2,54 ha teren, situat în comuna Călugăreni, județul Giurgiu. Tribunalul București, secția a V-a civilă, a păstrat soluția primei instanțe, prin decizia nr. 145 din 30 ianuarie 2002, respingând, ca nefondat, apelul declarat în cauză de pârâtul, M.I.

Recursul, declarat împotriva acestei hotărâri de același pârât, a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 1684 din 18 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. La data de 16 iulie 2002, pârâtul, M.I., a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 6360 din 6 iunie 2001, a Judecătoriei sector II București, pe motiv că este potrivnică deciziei civile nr. 689 din 8 decembrie 1998, a Tribunalului Giurgiu. Prin decizia nr. 607 din 14 martie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de revizuire ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs revizuientul, M.I., susținând, în esență, că în cauză există autoritate de lucru judecat, iar, pe de altă parte, soluționarea cererii de revizuire era de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere cele două hotărâri contradictorii pronunțate de Curtea de Apel București.

Recursul urmează a fi respins, în temeiul considerentelor care succed. Referitor la încălcarea competenței materiale de către Curtea de Apel București, prin greșita reținere spre soluționare a cererii de revizuire formulată; Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate. În speță, nici una din hotărârile pretins potrivnice nu a evocat fondul, odată ce prin decizia nr. 1227 din 21 mai 1999, Curtea de Apel București, a respins recursul declarat, în cauză, ca nefondat, iar prin decizia nr. 1684 din 18 iunie 2002, aceeași instanță a anulat recursul declarat în al doilea litigiu, ca netimbrat.

De altfel, contrarietatea acestor hotărâri a fost invocată de revizuient doar pe calea recursului, în cuprinsul cererii de revizuire fiind indicate ca fiind potrivnice sentința civilă nr. 6360 din 6 iunie 2001, a Judecătoriei sector 2 București, și respectiv decizia civilă nr. 689 din 8 decembrie 1998, a Tribunalului Giurgiu. Ca atare, reținerea spre soluționare a cererii de revizuire s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește susținerile, vizând greșita respingere a cererii; Posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis soluționarea obiecțiilor ridicate în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi rezolvat excepția puterii lucrului judecat.

Dacă s-ar admite interpretarea contrară și s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situație, ar însemna să se nesocotească puterea lucrului judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre, ceea ce ar fi împotriva finalității urmărită de lege. În speță, decizia nr. 689 din 8 decembrie 1998, a Tribunalului Giurgiu, invocată de revizuientul, M.I., ca având autoritate de lucru judecat în cauză, a fost analizată în cel de-al doilea litigiu, Judecătoria sectorului II reținând, în mod judicios, că prin această decizie instanța a examinat doar capătul de cerere, privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act translativ de proprietate. Ca atare, cererea de revizuire a fost corect respinsă și pentru neîndeplinirea cerinței fundamentale a existenței triplei identități de părți, obiect și cauză.

Astfel, dacă în primul litigiu, prin hotărârea ce se susține că are autoritate de lucru judecat, instanța s-a pronunțat doar asupra capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în cel de-al doilea litigiu, cererea reclamantei viza restituirea cuantumului actualizat al prețului achitat de reclamantă pârâtului, în baza promisiunii de vânzare-cumpărare. Or, chiar dacă această condiție nu este foarte clar formulată de legiuitor, doctrina și jurisprudența au fost unanime în a considera cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, ca fiind de esența revizuirii pentru contrarietate de hotărâri. Pe cale de consecință, recursul formulat de revizuientul, M.I., urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul, M.I., împotriva deciziei nr. 607 din 14 martie 2003, a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2004.