ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3372/2009

Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. 1. Prin rezoluția din data de 9 martie 2009, adoptată în dosarul nr. 512/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul U.M.Z., judecător, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 249 C. pen. Din actele de urmărire penală a rezultat că, prin sentința civilă nr. 668 din 23 februarie 2006 emisă în dosarul nr. 608/2005 al Judecătoriei Giurgiu, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul R.D.R. împotriva Comisiei locale de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Călugăreni, a Comisiei județene de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Giurgiu cât și a numiților D.I., M.M.

și D.N. În legătură cu această sentință petentul a considerat că a fost dispusă în mod abuziv, considerând că magistratul judecător se face vinovat de abuz în serviciu. 2. Plângerea formulată de către petent împotriva soluției procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 607/II-2/2009 din 27 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, apreciindu-se că nu sunt indicii cu privire la săvârșirea de către magistratul judecător a infracțiunii de abuz în serviciu. 3. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 2 aprilie 2009, sub nr. 3165/2/2009, petentul R.D.R. a formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., criticând soluția procurorului, apreciind că aceasta nu a avut în vedere toate înscrisurile cauzei și a solicitat efectuarea de verificări față de numiții D.N., S.G. și B.I., cât și față de judecătorul U.M.Z., pentru faptul că primii refuză să restituie terenurile ce îi revin petentului în calitate de moștenitor, iar judecătorul a pronunțat o soluție pe care o consideră nelegală Prin sentința penală nr. 170 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.R. împotriva rezoluției nr. 512/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, intimată fiind U.M.Z., fiind obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

în baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că petentul R.D.R. este moștenitorul defunctului R.D. și al defunctului D.M.I., împreună cu numiții S.M. și D.R.I., ambii din comuna Călugăreni, județul Giurgiu, pe o suprafață totală de 3,57 ha teren situat atât în intravilanul cât și extravilanul comunei Călugăreni, ca și o suprafață de 0,77 ha teren. La data de 19 decembrie 1994, între acești moștenitori s-a încheiat o convenție, la nivelul Primăriei Călugăreni, prin care s-a stabilit ca fiecare să primească suprafețele de teren, conform actelor existente.

Pentru întreaga suprafață de teren au fost emise titlurile de proprietate nr. 109704 și, respectiv, 109705 din 14 februarie 2005 pe numele defuncților, dar moștenitorii nu au procedat la dezbaterea succesiunii, deși numitul R.D.R., conform unei înțelegeri tacite, a dat în arendă către SC A. SRL Călugăreni suprafața de 2,5 ha teren, prin contractul de arendă nr. 1954 din 17 ianuarie 2005, primind în schimb produse agricole și bani. Din declarațiile celorlalți moștenitori, S.M., respectiv D.R.I., a rezultat că, de fiecare dată, Comisia locală de fond funciar a întocmit documentația necesară emiterii titlurilor de proprietate, dar comoștenitorul R.D.R. nu a dorit să se prezinte pentru a semna procesul-verbal de punere în posesie, iar când a fost prezent, a refuzat sistematic.

S-a mai precizat în declarațiile părților că toate suprafețele de teren solicitate de numitul R.D.R. au fost identificate, s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie, dar petentul nu se prezintă să semneze și să ia la cunoștință despre documentația întocmită. De precizat faptul că reclamantul R.D.R., pentru lămurirea tuturor aspectelor, a sesizat instanța de judecată din cadrul Judecătoriei Giurgiu, solicitând anularea titlurilor de proprietate cu numărul 109704 din 14 februarie 2005 și, respectiv, nr. 109705 emise pe numele defuncților M.D.A. și D.I., acțiunea acestuia fiind respinsă așa cum se precizează în sentința civilă nr. 668 din 23 februarie 2006, în dosarul nr. 708/2005 al Judecătoriei Giurgiu.

Petentul R.D.R. a fost nemulțumit de sentință, reclamând activitatea președintelui de complet, judecător U.M.Z. Prin adresa nr. 144433 din 25 februarie 2007 s-a comunicat că, potrivit Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, petentului R.D.R. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru trei poziții de teren, dar pentru a 3-a a fost pus în posesie, acesta refuzând din nou semnarea procesului-verbal în vederea eliberării titlului de proprietate, așa cum s-a procedat și pentru primele două poziții.

Având în vedere actele și cercetările efectuate în cauză s-a constatat că faptei sesizate de petent în sarcina primelor trei persoane reclamate îi lipsește cel puțin un element constitutiv pentru a putea reprezenta infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., respectiv intenția, precum și elementul material al laturii obiective a infracțiunii, care ar trebui să constea în neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu specifice pentru activitatea celor reclamați și care, în speță, nu se poate reține, deoarece aceștia și-au îndeplinit în cadrul comisiei specializate locale de fond funciar, iar imposibilitatea emiterii titlurilor de proprietate pentru toate suprafețele de teren cuvenite petentului se datorează numai atitudinii constante a acestuia de a refuza semnarea proceselor-verbale de punere în posesie, pe baza cărora să se poată emite titlurile, această procedură fiind obligatorie, conform Legii nr. 18/1991, republicată.

Față de cele de mai sus și ținând cont de faptul că nimeni nu-și poate invoca propria culpă în nerealizarea unui drept și pentru a acuza alte persoane de această situație, în mod corect s-a constatat de către procuror (ordonanța nr. 2885/P/2007 din 210 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu) incidența în cauză a cazului prev. de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale față de numiții D.N., S.G. și B.I. În ceea ce privește activitatea magistratului intimat U.M.Z. , s-a reținut că nemulțumirea petentului în legătură cu sentința pronunțată nu poate constitui prin ea însăși o faptă care să atragă o responsabilitate penală, soluția fiind urmarea cercetării judecătorești efectuate de magistrat cât și propriei convingerii în legătură cu probele administrate.

Cu privire la susținerea petentului în sensul că actele îndeplinite de judecător sunt nule, întrucât judecătorul U.M.Z. a fost numit în funcție la data de 22 aprilie 2005, iar actele pe care Ie-a întocmit până atunci nu ar fi valabile, acestea nu se confirmă, dat fiind că numirea în funcție s-a făcut în conformitate cu art. 30 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, după validarea examenului de capacitate, dată până la care aceasta a fost judecător stagiar. Nici susținerea referitoare la existența unor încheieri de ședință nesemnate nu atrag răspunderea penală a magistratului judecător, ci doar cel mult nulitatea respectivului act și numai dacă ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, a căror verificare excede prezentei cauze.

În concluzie, prima instanță, în baza propriului examen, a constatat că nu rezultă existența faptei reclamate de către petent în sarcina intimatei, deoarece acesta și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale. B. împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul R.D.R. , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278/1 C. proc. pen. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimată nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor reclamată prin plângerea penală.

Din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimata judecător U.M.Z., în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, cu ocazia instrumentării dosarului civil nr. nr. 708/P2005 al Judecătoriei Giurgiu și pronunțării sentinței civile nr. 668 din 23 februarie 2006, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamantul R.R.R. împotriva pârâților Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Călugăreni, Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Giurgiu, D.I., M.M. și D.N..

în legătură cu pronunțarea acesteia sentințe, Curtea reține că magistrații nu pot fi trași la răspundere, de principiu, în legătură cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești considerate greșite de una dintre părți, deoarece aceste activități prevăzute în Codul de procedură civilă au la bază principiul liberei aprecieri a probelor iar hotărârile judecătorești nu pot fi desființate sau modificate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Totodată, nemulțumirea petentului față de soluția adoptată prin sentința civilă mai sus menționată, nu poate conduce la concluzia că s-a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu de către intimată, pronunțarea unei soluții în cadrul activității de judecată prin evaluarea și interpretarea materialului probator și a normelor legale apreciate aplicabile unei cauze, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna credință, neputând constitui temei pentru începerea urmăririi penale.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.R. , împotriva sentinței penale nr. 170 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.