ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3372/2009

Asupra recursului de față;

Î

n baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. 1. Prin rezoluția din data de 9 martie 2009, adoptată în

dosarul nr. 512/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a

dispus, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de magistratul U.M.Z., judecător, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev. de art. 246 și art. 249 C. pen.

Din actele de urmărire penală a

rezultat că, prin sentința civilă nr. 668 din 23 februarie 2006 emisă în

dosarul nr. 608/2005 al Judecătoriei Giurgiu, a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamantul R.D.R. împotriva Comisiei locale de Aplicare a Legii

nr. 18/1991 Călugăreni, a Comisiei județene de Aplicare a Legii nr. 18/1991

Giurgiu cât și a numiților D.I., M.M. și D.N.

În legătură cu această sentință petentul

a considerat că a fost dispusă în mod abuziv, considerând că magistratul

judecător se face vinovat de abuz în serviciu.

2.

Plângerea formulată de către petent

împotriva soluției procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția

nr. 607/II-2/2009 din 27 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, apreciindu-se

că nu sunt indicii cu

privire la săvârșirea de către magistratul

judecător a infracțiunii de abuz în serviciu.

3.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București la

2 aprilie 2009,

sub nr. 3165/2/2009, petentul R.D.R. a formulat

plângere întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., criticând soluția

procurorului, apreciind că aceasta nu a avut în vedere toate înscrisurile

cauzei și a solicitat efectuarea de verificări față de numiții D.N., S.G. și B.I.,

cât și față de judecătorul U.M.Z., pentru faptul că primii refuză să restituie

terenurile ce îi revin petentului în calitate de moștenitor, iar judecătorul a

pronunțat o soluție pe care o consideră nelegală

Prin sentința penală nr. 170 din 18 iunie

2009 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie,

s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.R.

împotriva rezoluției nr. 512/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, intimată fiind U.M.Z., fiind obligat petentul la plata sumei de

100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

în baza înscrisurilor aflate la dosarul

cauzei, prima instanță a reținut că petentul R.D.R. este moștenitorul defunctului

R.D. și al defunctului D.M.I., împreună cu numiții S.M. și D.R.I., ambii din

comuna Călugăreni, județul Giurgiu, pe o suprafață totală de 3,57 ha teren

situat atât în intravilanul cât și extravilanul comunei Călugăreni, ca și o

suprafață de 0,77 ha teren.

La data de 19 decembrie 1994, între

acești moștenitori s-a încheiat o convenție, la nivelul Primăriei Călugăreni,

prin care s-a stabilit ca fiecare să primească suprafețele de teren, conform

actelor existente.

Pentru întreaga suprafață de teren au

fost emise titlurile de proprietate nr. 109704 și, respectiv, 109705 din 14

februarie 2005 pe numele defuncților, dar moștenitorii nu au procedat la

dezbaterea succesiunii, deși numitul R.D.R., conform unei înțelegeri tacite, a

dat în arendă către SC A. SRL Călugăreni suprafața de 2,5 ha teren, prin

contractul de arendă nr. 1954 din 17 ianuarie 2005, primind în schimb produse

agricole și bani.

Din

declarațiile celorlalți moștenitori, S.M., respectiv

D.R.I.,

a rezultat că, de fiecare dată, Comisia locală de fond funciar a întocmit

documentația necesară emiterii titlurilor de proprietate, dar comoștenitorul R.D.R.

nu a dorit să se prezinte pentru a semna procesul-verbal de punere în posesie,

iar când a fost prezent, a refuzat sistematic.

S-a mai precizat în declarațiile părților că

toate suprafețele de teren solicitate de numitul R.D.R. au fost identificate,

s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie, dar petentul nu se prezintă

să semneze și să ia la cunoștință despre documentația întocmită.

De precizat faptul că reclamantul R.D.R.,

pentru

lămurirea tuturor aspectelor, a

sesizat instanța de judecată din cadrul

Judecătoriei Giurgiu, solicitând

anularea titlurilor de proprietate cu numărul 109704 din 14 februarie 2005 și,

respectiv, nr. 109705 emise pe

numele

defuncților M.D.A. și D.I., acțiunea

acestuia fiind respinsă așa cum se

precizează în sentința civilă nr. 668 din 23 februarie 2006, în dosarul nr. 708/2005

al Judecătoriei Giurgiu.

Petentul R.D.R. a fost nemulțumit de

sentință, reclamând activitatea președintelui de complet, judecător U.M.Z.

Prin adresa nr. 144433 din 25 februarie 2007

s-a comunicat că, potrivit Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, petentului

R.D.R. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru trei poziții de teren,

dar

pentru a 3-a a fost pus în posesie,

acesta refuzând din nou semnarea

procesului-verbal în vederea eliberării

titlului de proprietate, așa cum s-a procedat și pentru primele două poziții.

Având în vedere actele și cercetările

efectuate în cauză s-a constatat că faptei sesizate de petent în sarcina

primelor trei persoane reclamate îi lipsește cel puțin un element constitutiv

pentru

a putea reprezenta infracțiunea

prev. de art. 246 C. pen., respectiv

intenția, precum și elementul

material al laturii obiective a infracțiunii, care ar trebui să constea în

neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu

specifice pentru activitatea celor

reclamați

și care, în speță, nu se poate reține, deoarece aceștia și-au îndeplinit în

cadrul comisiei specializate locale de fond funciar, iar

imposibilitatea

emiterii titlurilor de proprietate pentru toate suprafețele

de teren cuvenite petentului se datorează numai

atitudinii constante a

acestuia de a refuza semnarea proceselor-verbale

de punere în

posesie, pe baza cărora să se

poată emite titlurile, această procedură

fiind obligatorie, conform

Legii nr. 18/1991, republicată.

Față de

cele de mai sus și ținând cont de faptul că nimeni nu-și

poate

invoca propria culpă în nerealizarea unui drept și pentru a acuza alte persoane

de această situație, în mod corect s-a constatat de către procuror (ordonanța

nr. 2885/P/2007 din 210 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Giurgiu) incidența în cauză a

cazului prev.

de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care împiedică

punerea în

mișcare a acțiunii penale față de numiții D.N., S.G. și B.I.

În ceea ce

privește activitatea magistratului intimat U.M.Z.

, s-a

reținut că nemulțumirea petentului în legătură cu sentința pronunțată nu poate

constitui prin ea însăși o faptă care să atragă o responsabilitate penală,

soluția fiind urmarea cercetării judecătorești efectuate de magistrat cât și

propriei convingerii în legătură cu probele administrate.

Cu privire

la susținerea petentului în sensul că actele îndeplinite

de

judecător sunt nule, întrucât judecătorul U.M.Z. a fost

numit în funcție la data de 22 aprilie 2005, iar actele pe care Ie-a

întocmit

până atunci nu ar fi valabile, acestea nu se confirmă, dat

fiind că numirea în funcție s-a făcut în conformitate cu art. 30 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004, după validarea examenului de capacitate, dată până la care

aceasta a fost judecător stagiar.

Nici susținerea

referitoare la existența unor încheieri de ședință nesemnate nu atrag

răspunderea penală a magistratului judecător, ci

doar cel

mult nulitatea respectivului act și numai dacă ar fi îndeplinite

condițiile prevăzute de Codul de procedură

civilă, a căror verificare excede prezentei cauze.

În concluzie, prima instanță, în baza

propriului examen, a constatat că nu rezultă existența faptei reclamate de

către petent în sarcina intimatei, deoarece acesta și-a exercitat atribuțiile

de serviciu cu respectarea prevederilor legale.

B. împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs petentul R.D.R.

, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

reiterând criticile

din plângerea penală și plângerea

adresată instanței în baza art. 278/1 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de petent sub toate

aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

că acesta este nefondat.

Instanța de fond a constatat că situația de

fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în

prezenta

cauză și că acesta a apreciat în

mod corect că activitățile desfășurate

de intimată nu întrunesc elemente

constitutive ale infracțiunilor reclamată prin plângerea penală. Din actele

premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu

exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimata judecător U.M.Z.,

în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, cu ocazia

instrumentării dosarului civil nr. nr. 708/P2005 al Judecătoriei Giurgiu și

pronunțării sentinței civile nr. 668 din 23 februarie 2006, prin care s-a

respins acțiunea formulată de reclamantul R.R.R.

împotriva pârâților Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991

Călugăreni,

Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991

Giurgiu, D.I., M.M. și D.N.. în legătură cu

pronunțarea acesteia

sentințe, Curtea reține că magistrații nu pot fi trași la răspundere, de

principiu, în legătură cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești considerate

greșite de una dintre părți, deoarece aceste activități prevăzute în Codul de

procedură civilă au la bază principiul liberei aprecieri a probelor iar hotărârile

judecătorești nu pot fi desființate sau

modificate decât prin intermediul

căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată, nemulțumirea petentului față de

soluția adoptată prin sentința civilă mai sus menționată, nu poate conduce la

concluzia că s-a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu de către intimată,

pronunțarea unei soluții în cadrul activității de judecată prin evaluarea și

interpretarea materialului probator și a normelor legale apreciate aplicabile

unei cauze, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna credință,

neputând constitui temei pentru începerea urmăririi penale.

Ca atare, pentru aceste considerente,

constatând că atât

rezoluția procurorului

cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și

temeinice, văzând și dispozițiile art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va

obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul R.R.

,

împotriva sentinței penale nr. 170 din 18 iunie

2009 a Curții de

Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.