ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3052/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3052/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 131 din 12 mai

2009 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea

formulată de petentul T.I. împotriva ordonanței nr. 115/P/2008 din 13 februarie

2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București,

în contradictoriu cu intimata S.L.

A fost respinsă ca nefondată

plângerea formulată de același

petent împotriva rezoluției

nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, în contradictoriu cu intimații U.A., R.A., I.V., U.G. și D.A.

A fost disjunsă plângerea aceluiași petent împotriva

ordonanței nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a

Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

contradictoriu cu intimatul P.C. și înaintată acestui Parchet spre soluționare.

A fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli

judiciare avansate de stat.

S-a reținut că la data de 21 februarie 2008,

T.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului P.C.A., de la Parchetul

de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București și a judecătorilor U.A.L., R.A.,

I.V. (de la Judecătoria Turnu Măgurele), S.L.,

U.G. și D.A. (de la Tribunalul Teleorman),

pentru săvârșirea infr.

prev. de art. 271 C. pen. și art. 246 C. pen.

, constând în pronunțarea unor soluții defavorabile petentului.

Prin rezoluția nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008, a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de judecătorii U.A.L., R.A., I.V., U.G. și D.A., întrucât

faptele reclamate nu constituie infracțiuni, constatându-se

că față de procurorul P.C. și judecătorul S.L. s-

au

dispus deja soluții de neîncepere a urmăririi penale prin

ordonanța nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a

Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și respectiv

ordonanța

nr. 115/P/2008 din 13 februarie

2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

Împotriva rezoluției nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a formulat plângere T.I.

care a apreciat că în mod greșit s-a constatat nevinovăția magistraților

reclamați solicitând trimiterea lor în judecată pentru săvârșirea infr. prev.

de art. 271 și art. 246 C. pen.

Prin rezoluția nr. 2123/11/2/2008 din 20 ianuarie 2009,

s-a dispus

respingerea, ca neîntemeiată, a

plângerii formulate de petent.

S-a considerat că plângerea nu este întemeiată întrucât în

mod justificat procurorul a reținut în motivarea rezoluției că, respingerea

acțiunilor sau plângeri lor formulate de petent, de judecătorii de la

Judecătoria Turnu Măgurele și apoi de cei de la Tribunalul Teleorman, nu

realizează conținutul constitutiv al vreunei infracțiuni, atacarea hotărârilor

judecătorești făcându-se doar în limitele cadrului procedural.

La dat de 17 februarie 2009 s-a înregistrat pe rolul

Curții de Apel

București plângerea

petentului T.I. împotriva rezoluției

procurorului în conformitate cu

disp. art. 278/1 C. proc. pen.

În motivarea acesteia se arată în esență că în mod greșit

a

fost obligat prin sentința civilă nr. 1982

din 23 noiembrie 2007 de către

Judecătoria Turnu Măgurele la plata către

SC S.T. SA a sumei de 2641,40 lei întrucât prin sentința civilă nr. 1319 din 12

septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele s-au anulat procesele-verbale

de contravenție seria AT nr. 043797 șt nr. 043798, nefiind vinovat de

producerea accidentului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a

constatat că plângerea formulată de către petentul T.I.

împotriva rezoluției nr. 1900/P/2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea

de Apel București, este nefondată.

Astfel, magistrații U.A.L., R.A.,

I.V., U.G. și D.A. au participat,

prin măsurile dispuse, în

diferite momente procesuale la soluționarea cauzei ce a făcut obiectul

dosarului nr. 1111/329/2007 al Judecătoriei Turnu Măgurele, Județul Teleorman,

care s-a finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 1982 din 23 noiembrie

SA suma de 2641,40 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului și dobânda

legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea

debitului. Totodată petentul a fost obligat și plata cheltuielilor de judecată

către reclamantă în cuantum de 718,50 lei.

Prin sentința sus-amintită

s-a reținut că petentul este vinovat

de producerea

accidentului în care s-a produs avarierea autoutilitarei marca Dacia cu nr. de

înmatriculare, care era asigurată la SC A.A. SA.

Prin sentința civilă nr. 1319 din 12 septembrie

2006 a aceleiași instanțe s-a admis plângerea petentului T.I. și s-au anulat

procesele verbale de contravenție încheiate pe numele acestuia cu seria AT nr.

043797 și nr. 043798 din 3 decembrie

2005,

constatându-se că a fost prescrisă executare întrucât nu au

fost

comunicate contravenientului în termenul prev. de art. 14 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel că, instanța în mod corect a analizat

vinovăția

petentului ca element al

răspunderii civile delictuale, atunci când a

pronunțat sentința civilă

nr. 1982 din 23 noiembrie 2007, întrucât prin sentința anterioară nu s-a

stabilit nimic cu privire la vinovăția petentului. Este adevărat că prin acea

sentință s-au anulat

procesele-verbale de

contravenție încheiate pe numele petentului,

însă s-a procedat astfel ca

urmare a nerespectării unor dispoziții procedurale.

Potrivit art. 271 C. pen., se săvârșește infracțiunea de

nerespectarea hotărârilor judecătorești prin împotrivirea la executarea unei

hotărâri judecătorești, prin amenințare față de organul de executare, prin

împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori parte dintr-o locuință

sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești sau prin sustragerea

de Ia executarea

măsurilor de siguranță

prevăzute în art. 112 lit. c), d) și g).

Având în vedere aceste dispoziții nu se poate susține că

magistrații față de care a formulat plângere petentul ar fi săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 271 C. pen., nefiind în niciuna din ipotezele

prevăzute de textul incriminator.

De asemenea, nu există nici infracțiune de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus,

magistrații și-au exercitat atribuțiile conform dispozițiilor legale, fiind

obligați să soluționeze cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1111/329/2007,

și să aprecieze asupra vinovăției petentul la producerea accidentului în care a

fost implicat, tocmai datorită soluției pronunțate în dosarul nr. 1982/2006,

ambele ale

Judecătoriei Turnu Măgurele,

Județul Teleorman.

Fată de cele de mai sus, Curtea de Apel a constatat că în

mod corect procurorul, prin rezoluția nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a

dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii U.A.L., R.A., I.V.,

U.G. și D.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și de nerespectarea

hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 C. pen.

Referitor la plângerea formulată împotriva judecătorului

S.L., se constată că prin ordonanța nr. 115/P/2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

aceasta, sub aspectul

săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 271 și art. 215 C. pen.

Din relațiile comunicate de către Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, a reieșit că plângerea formulată de petentul T.I. împotriva

acestei ordonanțe a fost

soluționată prin

sentința penală nr. 227 din 01 octombrie 2008 a Curții de Apel

București,

secția a ll-a penală, care a rămas definitivă prin decizia penală nr. 211 din

23 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel că, formularea unei alte plângeri împotriva

aceleiași soluții de netrimitere în judecată dată de procuror nu mai este

permisă de dispozițiile art. 278/1 alin. (10) C.

proc. pen.

Față de acestea, Curtea a

respins ca inadmisibilă plângerea

formulată de petent

privitoare la judecătorul S.L.

În ceea ce privește plângerea formulată de către același

petent împotriva procurorului P.C.A., se constată că prin Ordonanța nr.

609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea

urmăririi

penale față de P.C. pentru infracțiunea de nerespectarea hotărârilor

judecătorești, prev. de art. 271 C. pen.

Din relațiile comunicate de

către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și

Justiție, a reieșit că petentul T.I. nu a formulat plângere împotriva

ordonanței nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 adresată procurorului șef de

secție.

Având în vedere această situație și față de dispozițiile

art. 278/1 alin. (13) C. proc. pen., s-a disjunge

plângerea formulată

de către petent împotriva acestei ordonanțe și a

fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru competentă soluționare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul

T.I., făcând în cererea de declarare a căii de

atac mai

multe afirmații ce nu pot fi însă analizate ca și motive de

recurs.

Examinând din oficiu sub toate aspectele sentința atacată,

conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că

prin rezoluția nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, atacată de petent în prezenta cauză în

condițiile prevăzute de art. 278/1 C. proc. pen.

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii U.A.,R.A. și

I.V.

(de la Judecătoria Turnu Măgurele) și U.G. și D.A.(de la Tribunalul Teleorman)

sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 271 C. pen. și 246 C. pen.

Potrivit art. 246 C. pen. constituie infracțiunea de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care,

în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act

ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare

intereselor legale ale unei persoane.

In ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor

de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți,

respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu

principiile dreptului substanțial și ale celui

procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare

și

aplicare a legii nu echivalează cu o

exercitare abuzivă a atribuțiilor

de serviciu. În sensul legii penale,

ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege

în fiecare caz în

parte, aceasta fiind de

altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces

cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor

de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a

gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva

magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a

magistraților poate fi pusă în discuție

, cu referire la

infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat

funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al

acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, petentul a formulat o plângere penală împotriva

magistraților implicați fie în repartizarea, fie în soluționarea unei cauze

civile în care petentul a avut calitatea de parte, punând în discuție în

realitate însăși legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate în acea

cauză.

Or, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind

organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau

modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform

dispozițiilor legale.

În ce privește infracțiunea de nerespectare a hotărârilor

judecătorești prev. de art. 271 C. pen., Curtea constată că

faptele imputate magistraților sus-amintiți nu realizează conținutul

constitutiv al acestei infracțiuni, ca re are în vedere împotrivirea la

executarea unei hotărâri judecătorești, prin amenințare față de organul de

executare, împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori parte dintr-o

locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești sau

sustragerea de la executarea măsurilor de siguranță prevăzute în art. 112 lit.

c), d) și g),ipoteze care în

mod evident nu

își găsesc nici măcar din punct de vedere teoretic

aplicabilitate în

cauza de față.

În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a

instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și

de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției

procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a

putea reține

săvârșirea de către intimați a

infracțiunilor în legătură cu care s-au

efectuat cercetări.

În privința celorlalte două soluții cuprinse în sentința

recurată, Curtea constată că rezoluția atacată nu

cuprinde decât în

considerente referiri la alți doi magistrați (P.C. și

S.L.),față de care s-au efectuat deja cercetări

în alte cauze

finalizate sau nu prin soluții definitive, astfel încât

nici sub acest aspect nu există motive care să conducă la casarea hotărârii

atacate.

Așa fiind, recursul declarat de petent este nefondat și

urmează a fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu

obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul T.I.

împotriva sentinței penale nr. 131 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurent

petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29

septembrie 2009.