ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3052/2009

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 131 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul T.I. împotriva ordonanței nr. 115/P/2008 din 13 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în contradictoriu cu intimata S.L. A fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de același petent împotriva rezoluției nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în contradictoriu cu intimații U.A., R.A., I.V., U.G. și D.A. A fost disjunsă plângerea aceluiași petent împotriva ordonanței nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimatul P.C.

și înaintată acestui Parchet spre soluționare. A fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. S-a reținut că la data de 21 februarie 2008, T.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului P.C.A., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București și a judecătorilor U.A.L., R.A., I.V. (de la Judecătoria Turnu Măgurele), S.L., U.G. și D.A. (de la Tribunalul Teleorman), pentru săvârșirea infr. prev. de art. 271 C. pen. și art. 246 C. pen. , constând în pronunțarea unor soluții defavorabile petentului. Prin rezoluția nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii U.A.L., R.A., I.V., U.G.

și D.A., întrucât faptele reclamate nu constituie infracțiuni, constatându-se că față de procurorul P.C. și judecătorul S.L. s- au dispus deja soluții de neîncepere a urmăririi penale prin ordonanța nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și respectiv ordonanța nr. 115/P/2008 din 13 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva rezoluției nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a formulat plângere T.I. care a apreciat că în mod greșit s-a constatat nevinovăția magistraților reclamați solicitând trimiterea lor în judecată pentru săvârșirea infr. prev. de art. 271 și art. 246 C. pen.

Prin rezoluția nr. 2123/11/2/2008 din 20 ianuarie 2009, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent. S-a considerat că plângerea nu este întemeiată întrucât în mod justificat procurorul a reținut în motivarea rezoluției că, respingerea acțiunilor sau plângeri lor formulate de petent, de judecătorii de la Judecătoria Turnu Măgurele și apoi de cei de la Tribunalul Teleorman, nu realizează conținutul constitutiv al vreunei infracțiuni, atacarea hotărârilor judecătorești făcându-se doar în limitele cadrului procedural. La dat de 17 februarie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București plângerea petentului T.I. împotriva rezoluției procurorului în conformitate cu disp.

art. 278/1 C. proc. pen. În motivarea acesteia se arată în esență că în mod greșit a fost obligat prin sentința civilă nr. 1982 din 23 noiembrie 2007 de către Judecătoria Turnu Măgurele la plata către SC S.T. SA a sumei de 2641,40 lei întrucât prin sentința civilă nr. 1319 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele s-au anulat procesele-verbale de contravenție seria AT nr. 043797 șt nr. 043798, nefiind vinovat de producerea accidentului. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că plângerea formulată de către petentul T.I. împotriva rezoluției nr. 1900/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, este nefondată. Astfel, magistrații U.A.L., R.A., I.V., U.G.

și D.A. au participat, prin măsurile dispuse, în diferite momente procesuale la soluționarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 1111/329/2007 al Judecătoriei Turnu Măgurele, Județul Teleorman, care s-a finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 1982 din 23 noiembrie 2007. Prin această sentință petentul a fost obligat să plătească către SC A.A. SA suma de 2641,40 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului și dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea debitului. Totodată petentul a fost obligat și plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 718,50 lei. Prin sentința sus-amintită s-a reținut că petentul este vinovat de producerea accidentului în care s-a produs avarierea autoutilitarei marca Dacia cu nr. de înmatriculare, care era asigurată la SC A.A.

SA. Prin sentința civilă nr. 1319 din 12 septembrie 2006 a aceleiași instanțe s-a admis plângerea petentului T.I. și s-au anulat procesele verbale de contravenție încheiate pe numele acestuia cu seria AT nr. 043797 și nr. 043798 din 3 decembrie 2005, constatându-se că a fost prescrisă executare întrucât nu au fost comunicate contravenientului în termenul prev. de art. 14 din O.G. nr. 2/2001. Astfel că, instanța în mod corect a analizat vinovăția petentului ca element al răspunderii civile delictuale, atunci când a pronunțat sentința civilă nr. 1982 din 23 noiembrie 2007, întrucât prin sentința anterioară nu s-a stabilit nimic cu privire la vinovăția petentului. Este adevărat că prin acea sentință s-au anulat procesele-verbale de contravenție încheiate pe numele petentului, însă s-a procedat astfel ca urmare a nerespectării unor dispoziții procedurale.

Potrivit art. 271 C. pen., se săvârșește infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prin împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătorești, prin amenințare față de organul de executare, prin împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești sau prin sustragerea de Ia executarea măsurilor de siguranță prevăzute în art. 112 lit. c), d) și g). Având în vedere aceste dispoziții nu se poate susține că magistrații față de care a formulat plângere petentul ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 271 C. pen., nefiind în niciuna din ipotezele prevăzute de textul incriminator.

De asemenea, nu există nici infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, magistrații și-au exercitat atribuțiile conform dispozițiilor legale, fiind obligați să soluționeze cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1111/329/2007, și să aprecieze asupra vinovăției petentul la producerea accidentului în care a fost implicat, tocmai datorită soluției pronunțate în dosarul nr. 1982/2006, ambele ale Judecătoriei Turnu Măgurele, Județul Teleorman. Fată de cele de mai sus, Curtea de Apel a constatat că în mod corect procurorul, prin rezoluția nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii U.A.L., R.A., I.V., U.G.

și D.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 C. pen. Referitor la plângerea formulată împotriva judecătorului S.L., se constată că prin ordonanța nr. 115/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 271 și art. 215 C. pen. Din relațiile comunicate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a reieșit că plângerea formulată de petentul T.I. împotriva acestei ordonanțe a fost soluționată prin sentința penală nr. 227 din 01 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, care a rămas definitivă prin decizia penală nr. 211 din 23 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel că, formularea unei alte plângeri împotriva aceleiași soluții de netrimitere în judecată dată de procuror nu mai este permisă de dispozițiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. Față de acestea, Curtea a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petent privitoare la judecătorul S.L. În ceea ce privește plângerea formulată de către același petent împotriva procurorului P.C.A., se constată că prin Ordonanța nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.C. pentru infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 C. pen. Din relațiile comunicate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a reieșit că petentul T.I.

nu a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 609/P/2008 din 20 noiembrie 2008 adresată procurorului șef de secție. Având în vedere această situație și față de dispozițiile art. 278/1 alin. (13) C. proc. pen., s-a disjunge plângerea formulată de către petent împotriva acestei ordonanțe și a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru competentă soluționare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul T.I., făcând în cererea de declarare a căii de atac mai multe afirmații ce nu pot fi însă analizate ca și motive de recurs. Examinând din oficiu sub toate aspectele sentința atacată, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin rezoluția nr. 1900/P/2008 din 12 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, atacată de petent în prezenta cauză în condițiile prevăzute de art. 278/1 C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii U.A.,R.A. și I.V. (de la Judecătoria Turnu Măgurele) și U.G. și D.A.(de la Tribunalul Teleorman) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 271 C. pen. și 246 C. pen. Potrivit art. 246 C. pen. constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

In ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu. În sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție , cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În speță, petentul a formulat o plângere penală împotriva magistraților implicați fie în repartizarea, fie în soluționarea unei cauze civile în care petentul a avut calitatea de parte, punând în discuție în realitate însăși legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate în acea cauză. Or, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

În ce privește infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 C. pen., Curtea constată că faptele imputate magistraților sus-amintiți nu realizează conținutul constitutiv al acestei infracțiuni, ca re are în vedere împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătorești, prin amenințare față de organul de executare, împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești sau sustragerea de la executarea măsurilor de siguranță prevăzute în art. 112 lit. c), d) și g),ipoteze care în mod evident nu își găsesc nici măcar din punct de vedere teoretic aplicabilitate în cauza de față.

În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către intimați a infracțiunilor în legătură cu care s-au efectuat cercetări. În privința celorlalte două soluții cuprinse în sentința recurată, Curtea constată că rezoluția atacată nu cuprinde decât în considerente referiri la alți doi magistrați (P.C. și S.L.),față de care s-au efectuat deja cercetări în alte cauze finalizate sau nu prin soluții definitive, astfel încât nici sub acest aspect nu există motive care să conducă la casarea hotărârii atacate.

Așa fiind, recursul declarat de petent este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul T.I. împotriva sentinței penale nr. 131 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurent petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2009.