ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2351/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1067

din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin.

(8) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul

T.I. împotriva rezoluției nr. 269/ P din 25 februarie 2008 și a rezoluției nr. 341/II-2

din 19 martie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost obligat petiționarul

la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 6 martie 2008, a fost înregistrată

pe rolul instanței plângerea petiționarului împotriva rezoluțiilor anterior

indicate, prin care s-a arătat că magistrații L.U., I.V., R.A. ( judecători la

Judecătoria Turnu Măgurele) și G.U., S.L. (judecători la Tribunalul Teleorman),

precum și M.E. (procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1

București), implicați în soluționarea litigiului dintre petiționar și SC A.Ț.

SA, au comis infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 271, 215 și 246 C.

pen., pentru care, în mod netemeinic Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a dispus neînceperea urmăririi penale.

Analizând dosarele în care

s-au pronunțat rezoluțiile atacate, prima instanță a reținut că prin sentința

penală nr. 1982 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Turnu Măgurele, pronunțată

de judecătoarea R.A., petiționarul a fost obligat la plata sumei de 2641,40 lei

către SC A.Ț. SA, petiționarul susținând că soluția a fost pronunțată cu

complicitatea judecătorilor L.U. și I.V. care i-au respins cererile. Referitor

la magistrații Tribunalului Teleorman, care au soluționat recursul declarat

împotriva sentinței nr. 1982 din 23 noiembrie 2007, petiționarul și-a

manifestat nemulțumirea cu privire la modul în care a fost calificată calea de

atac.

Relativ la procurorul M.E. s-a

reținut că petiționarul a arătat că a tergiversat soluționarea dosarelor nr. 2258/P/2007

și nr. 7235/P/2006.

Referitor la plângerea cu

soluționarea căreia a fost investită, instanța de fond a arătat că activitățile

derulate de o instanță judecătorească în cursul efectuării cercetării

judecătorești nu pot fi supuse decât controlului instanței superioare, în căile

de atac, în speță neexistând nici un indiciu de natură a circumscrie activitatea

intimaților în sfera ilicitului penal, astfel că soluția de netrimitere în

judecată este legală și temeinică.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs în termen legal, petiționarul, solicitând admiterea recursului,

casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea în judecată a

numiților U.L., R.A. și I.V., care au dat o soluție nelegală și netemeinică în

dosarul nr. 1111/329/2007 al Judecătoriei Turnu Măgurele, judecând cauza în mod

subiectiv și fără a lua în considerare probele administrate în cauză de către

petiționar, respectiv sentința civilă nr. 1319/2006 a Judecătoriei Turnu

Măgurele și chitanța de achitare a sumei la plata căreia, în final,

petiționarul a fost obligat, potrivit dispozițiilor sentinței nr. 1982/2007 a

Judecătoriei Turnu Măgurele.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate de către recurentul petiționar, precum și din oficiu,

sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., rezultă că acesta este nefondat, și va fi respins pentru

considerentele ce urmează.

Verificând hotărârea

judecătorească recurată se observă că instanța de fond, respectând dispozițiile

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a pronunțat sentința recurată în

urma analizării dosarelor în care au fost date rezoluțiile față de care

petiționarul a formulat plângere, dosare ce au fost atașate dosarului

instanței, aceasta având în vedere, la pronunțarea soluției și înscrisurile

depuse de petiționar în susținerea plângerii.

Se va reține, totodată, că

în mod corect instanța de fond a concluzionat că, în speță, activitățile magistraților

judecători și procurori nu se circumscriu sferei ilicitului penal, soluțiile

adoptate de aceștia fiind supuse exclusiv controlului judecătoresc.

Într-adevăr, astfel după cum

rezultă atât din înscrisurile aflate în dosarele nr. 341/II/2/2008 și nr. 269/P/2008

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cât și din înscrisurile

depuse la dosarele de fond și de recurs, petiționarul nu a probat săvârșirea de

către intimați a faptelor reclamate prin plângere, nerealizându-se conținutul

constitutiv al infracțiunilor indicate de petiționar (art. 215, art. 246 și art.

271 C. pen.) și nici a altor infracțiuni, cu privire la care petiționarul nu a

formulat plângere dar a căror existență ar fi rezultat din cuprinsul plângerii

și înscrisurile depuse în susținerea acesteia.

Se va observa așadar că

soluția dată prin rezoluția nr. 269/P/2008 din 25 februarie 2008 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, confirmată prin rezoluția nr. 341/II/2/2008

din 19 martie 2008 a aceluiași parchet, este legală și temeinică, aceleași caractere

prezentându-le și hotărârea recurată, deoarece în cauză nu a fost dovedită săvârșirea,

de către intimați a infracțiunilor reclamate de petiționar, activitățile

derulate de judecător sau procuror în soluționarea unei cauze având ca temei

legea și ca scop aflarea adevărului pe bază de probe, nemulțumirile unei părți

dintr-o cauză neputând fi în mod automat transferate în sfera ilicitului penal,

în situația în care nu se dovedește realizarea conținutului unei infracțiuni,

atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv.

Referitor la motivele de

recurs invocate de către petiționar, se va observa că acestea constituie

critici aduse modului de soluționare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr.

111/329/2007 al Judecătoriei Turnu Măgurele, soluția dată în cauză neputând fi

modificată, așa după cum în mod corect a reținut și prima instanță, decât prin

exercitarea și admiterea căii de atac prevăzute de lege împotriva respectivei

hotărâri, soluția unei instanțe reprezentând convingerea instanței, formată pe

baza probelor administrate și nefiind sancționată ca infracțiune în cazul în

care ea nemulțumește o parte din proces.

Pentru motivele de preced,

constatându-se că în cauză nu au fost furnizate elemente noi, de natură să

modifice concluzia adoptată de prima instanță, nefiind probată săvârșirea, de

către intimați, a infracțiunilor indicate în plângerea petiționarului, recursul

declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul T.I. împotriva sentinței penale nr. 106/ F

din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 iunie 2008.