ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2351/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1067 din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.I. împotriva rezoluției nr. 269/ P din 25 februarie 2008 și a rezoluției nr. 341/II-2 din 19 martie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A fost obligat petiționarul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 6 martie 2008, a fost înregistrată pe rolul instanței plângerea petiționarului împotriva rezoluțiilor anterior indicate, prin care s-a arătat că magistrații L.U., I.V., R.A.

( judecători la Judecătoria Turnu Măgurele) și G.U., S.L. (judecători la Tribunalul Teleorman), precum și M.E. (procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București), implicați în soluționarea litigiului dintre petiționar și SC A.Ț. SA, au comis infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 271, 215 și 246 C. pen., pentru care, în mod netemeinic Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale. Analizând dosarele în care s-au pronunțat rezoluțiile atacate, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 1982 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Turnu Măgurele, pronunțată de judecătoarea R.A., petiționarul a fost obligat la plata sumei de 2641,40 lei către SC A.Ț.

SA, petiționarul susținând că soluția a fost pronunțată cu complicitatea judecătorilor L.U. și I.V. care i-au respins cererile. Referitor la magistrații Tribunalului Teleorman, care au soluționat recursul declarat împotriva sentinței nr. 1982 din 23 noiembrie 2007, petiționarul și-a manifestat nemulțumirea cu privire la modul în care a fost calificată calea de atac. Relativ la procurorul M.E. s-a reținut că petiționarul a arătat că a tergiversat soluționarea dosarelor nr. 2258/P/2007 și nr. 7235/P/2006. Referitor la plângerea cu soluționarea căreia a fost investită, instanța de fond a arătat că activitățile derulate de o instanță judecătorească în cursul efectuării cercetării judecătorești nu pot fi supuse decât controlului instanței superioare, în căile de atac, în speță neexistând nici un indiciu de natură a circumscrie activitatea intimaților în sfera ilicitului penal, astfel că soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs în termen legal, petiționarul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea în judecată a numiților U.L., R.A. și I.V., care au dat o soluție nelegală și netemeinică în dosarul nr. 1111/329/2007 al Judecătoriei Turnu Măgurele, judecând cauza în mod subiectiv și fără a lua în considerare probele administrate în cauză de către petiționar, respectiv sentința civilă nr. 1319/2006 a Judecătoriei Turnu Măgurele și chitanța de achitare a sumei la plata căreia, în final, petiționarul a fost obligat, potrivit dispozițiilor sentinței nr. 1982/2007 a Judecătoriei Turnu Măgurele. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate de către recurentul petiționar, precum și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., rezultă că acesta este nefondat, și va fi respins pentru considerentele ce urmează. Verificând hotărârea judecătorească recurată se observă că instanța de fond, respectând dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., a pronunțat sentința recurată în urma analizării dosarelor în care au fost date rezoluțiile față de care petiționarul a formulat plângere, dosare ce au fost atașate dosarului instanței, aceasta având în vedere, la pronunțarea soluției și înscrisurile depuse de petiționar în susținerea plângerii. Se va reține, totodată, că în mod corect instanța de fond a concluzionat că, în speță, activitățile magistraților judecători și procurori nu se circumscriu sferei ilicitului penal, soluțiile adoptate de aceștia fiind supuse exclusiv controlului judecătoresc.

Într-adevăr, astfel după cum rezultă atât din înscrisurile aflate în dosarele nr. 341/II/2/2008 și nr. 269/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cât și din înscrisurile depuse la dosarele de fond și de recurs, petiționarul nu a probat săvârșirea de către intimați a faptelor reclamate prin plângere, nerealizându-se conținutul constitutiv al infracțiunilor indicate de petiționar (art. 215, art. 246 și art. 271 C. pen.) și nici a altor infracțiuni, cu privire la care petiționarul nu a formulat plângere dar a căror existență ar fi rezultat din cuprinsul plângerii și înscrisurile depuse în susținerea acesteia.

Se va observa așadar că soluția dată prin rezoluția nr. 269/P/2008 din 25 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, confirmată prin rezoluția nr. 341/II/2/2008 din 19 martie 2008 a aceluiași parchet, este legală și temeinică, aceleași caractere prezentându-le și hotărârea recurată, deoarece în cauză nu a fost dovedită săvârșirea, de către intimați a infracțiunilor reclamate de petiționar, activitățile derulate de judecător sau procuror în soluționarea unei cauze având ca temei legea și ca scop aflarea adevărului pe bază de probe, nemulțumirile unei părți dintr-o cauză neputând fi în mod automat transferate în sfera ilicitului penal, în situația în care nu se dovedește realizarea conținutului unei infracțiuni, atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv.

Referitor la motivele de recurs invocate de către petiționar, se va observa că acestea constituie critici aduse modului de soluționare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 111/329/2007 al Judecătoriei Turnu Măgurele, soluția dată în cauză neputând fi modificată, așa după cum în mod corect a reținut și prima instanță, decât prin exercitarea și admiterea căii de atac prevăzute de lege împotriva respectivei hotărâri, soluția unei instanțe reprezentând convingerea instanței, formată pe baza probelor administrate și nefiind sancționată ca infracțiune în cazul în care ea nemulțumește o parte din proces. Pentru motivele de preced, constatându-se că în cauză nu au fost furnizate elemente noi, de natură să modifice concluzia adoptată de prima instanță, nefiind probată săvârșirea, de către intimați, a infracțiunilor indicate în plângerea petiționarului, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.I. împotriva sentinței penale nr. 106/ F din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2008.