Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5127/2005

HOTĂRÂRE
13.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5127/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 1696 din 17 martie 2004, reclamantul M.F. a chemat în judecată pe pârâții T.G. și T.T., pentru a se da o hotărâre prin care să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul proprietatea sa situat în comuna Singureni, având număr cadastral 3 și număr cadastral al imobilului 57, să se constate îndeplinite condițiile stabilite prin chitanța încheiată la 28 februarie 2001, prin care aceștia au pierdut irevocabil dreptul lor la o eventuală cumpărare și la restituirea sumei avansate. Judecătoria Giurgiu, prin sentința nr. 1058 din 27 aprilie 2004, a respins acțiunea.

Împotriva hotărârii a declarat apel M.F. pentru motivele scrise depuse la dosar. Prin încheierea din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în baza art. 244 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecarea apelului până la soluționarea dosarului nr. 2531/2004 al Judecătoriei Giurgiu. Instanța a apreciat că primul capăt de cerere al acțiunii este o cerere în revendicare, iar obiectul litigiului aflat pe rolul Judecătoriei Giurgiu îl constituie constatarea perfectării vânzării imobilului, modul de soluționare a acestei cauze având înrâurire asupra prezentului proces. Considerând încheierea nelegală apelantul M.F. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății apelului. Recursul este fondat. Cu actul nou depus, sentința nr. 1029 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Giurgiu se face dovada soluționării acțiunii ce a avut ca obiect constatarea perfectării vânzării-cumpărării imobilului în discuție. Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata, când dezlegarea pricinii atârnă în total sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Condițiile legii nu sunt îndeplinite în cauză, astfel se va admite recursul în baza art. 313 C. proc. civ. și se va casa încheierea cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății apelului declarat de M.F.

împotriva sentinței nr. 1058/2004 a Judecătoriei Giurgiu.

DECIDE: Admite recursul declarat de M.F. împotriva încheierii din 22 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează încheierea atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății apelului declarat de reclamantul M.F. împotriva sentinței civile nr. 1058/2004 a Judecătoriei Giurgiu. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3520/2004
Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 337 din 26 ianuarie 1998, Judecătoria Giurgiu, a admis acțiunea formulată de reclamanta, C.S., în contradictoriu cu pârâtul, M.
ÎCCJ 2005-06-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3951/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 4261 din 30 martie 2004, a admis acțiunea formulată de SC C.P. SRL Clejani, județul Giur
ÎCCJ 2005-06-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4956/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 iulie 2003, reclamantul F.K. a solicitat instanței în contradictoriu cu SC A. Odorheiu Secuiesc SA să dispună obligarea pârâ
ÎCCJ 2005-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4372/2005
iar reclamanții au făcut dovada calității procesual active și a interesului în promovarea acțiunii cu înscrisurile depuse. Pe fondul cauzei instanța constată că actele de proprietate depuse de reclamanți au fost însoțite de schițe și planur
ÎCCJ 2008-01-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2008
restituiri și, în plus, nu este același cu cel deținut de pârâtă, astfel cum rezultă din expertiza tehnică întocmită în cauză, iar în ceea ce privește cererea privind restituirea construcțiilor, deși în registrul agricol sunt mențiuni cu pr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă