ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2348/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2348/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată acestei instanțe, la data de 31 ianuarie 2003, înregistrată la nr. 193, revizuienta .F.N., prin mandatar N.M., a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC S.A.F.I. SA, anularea deciziei civile nr. 6989, pronunțată de secția comercială a Curții Supreme de Justiție, la data de 20 noiembrie 2002, în dosarul nr. 3896/2001, invocând, ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat excepția tardivității cererii de revizuire, excepția inadmisibilității acesteia iar, pe fond, a apreciat-o ca fiind nefondată, întrucât situația invocată, nepronunțarea instanței asupra unui capăt de cerere, nu se justifică, dat fiind că modificarea deciziei pronunțată în apel a vizat doar apelul pârâtei, celelalte dispoziții ale acestei hotărâri rămânând neschimbate.
În vederea soluționării cererii de revizuire s-a atașat dosarul secției comerciale a Curții Supreme de Justiție nr. 3896/2001, în care s-a pronunțat decizia atacată, nr. 6989, la data de 20 noiembrie 2002. Având în vedere excepțiile invocate, Curtea a apreciat că excepția tardivității cererii de revizuire se impune a fi soluționată cu prioritate deoarece, în cazul, în care aceasta s-ar admite, ar face de prisos atât examinarea condițiilor de admisibilitate ale menționatei cereri, cât și examinarea acesteia pe fond. Astfel, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se socotește pentru cazurile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., pentru hotărârile ce au fost date de instanțe de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare.
Cum decizia atacată, prin care s-a admis recursul reclamantei F.N., formulat împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 443 din 15 martie 2001, cu consecința modificării acestei hotărâri, în sensul respingerii apelului pârâtei SC S.A.F.I. SA, a fost pronunțată la data de 20 noiembrie 2002, și cum cererea de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ., a fost introdusă la 31 ianuarie 2003, deci, peste termenul de o lună, prevăzut de art. 324 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., se constată că aceasta este tardiv formulată. Așa fiind, în considerarea acestei situații de fapt și a menționatului text legal, Curtea va admite excepția evocată, cu consecința respingerii cererii de revizuire, ca tardiv formulată, întrucât termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.
civ., este un termen imperativ, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii revizuientei din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 103 alin. (1), teza 1 C. proc. civ., iar faptul că aceasta „a luat cunoștință, la data de 27 ianuarie 2003, de cuprinsul motivării deciziei pronunțată în recurs”, astfel cum arată în motivarea cererii de repunere în termen, este lipsit de relevanță și nu constituie, chiar dovedit o „împrejurare mai presus de voința sa”, în sensul art. 103 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., pentru a induce aplicarea alin. (2) al acestui text legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite excepția. Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta F.N. împotriva deciziei nr. 6989 din 20 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca tardiv formulată. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.