ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5308/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5308/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrări lor de la dosar, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 16 din 29 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, a fost respinsă ca nefondată cererea de

revizuire formulată de revizuienta V.R.S. împotriva

sentinței nr. 699 din 6 iulie 1950 a Tribunalului Militar București, secția a ll-a, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1181 din 21 aprilie 1951 a Curții Militare de Casație și Justiție.

Revizuienta a fost obligată la 100 lei noi cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 1204/A/ll/2002 din data de 1 iulie 2002 la Parchetul Militar București, V.R.S. a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 699 din 6 iulie 1950 pronunțată de Tribunalul

Militar București, secția a ll-a, invocând cazurile de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., respectiv, "s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei" iar apoi, la 20 mai 2003 și-a completat cererea și cu cazul

prev. de

art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în sensul că "două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia", așa cum rezultă din înscrisurile de la filele 3 și 16 din dosarul nr. 193/2003 al Tribunalului Militar București.

În motivarea cererii sale revizuienta a arătat, în esență, că soțul său, V.D.I. a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică și 10 ani

degradare civilă, dispunându-se, totodată, și confiscarea averii pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209, partea a lll-a C. pen., combinat cu art. unic din Legea nr. 212/1948 și art. 304 și art. 463 din Codul Justiției Militare.

Revizuienta a arătat că în sarcina condamnatului s-a reținut activitatea "de a iniția, organiza, participa și acționa în cadrul

organizației politico-subversive paramilitară Graiul Sângelui",

în scopul

vădit de a răsturna prin violență ordinea socială existentă în statul democrat.

Sentința a fost executată parțial, pedeapsa neexecutată fiind grațiată în anul 1964. După decembrie 1989 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 214/1999, iar comisia special înființată în cadrul Ministerului Justiției a refuzat inițial să-i aplice acest act normativ.

Prin referatul din 29 septembrie 2003 Parchetul Militar București, făcând aplicarea dispozițiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen., a concluzionat că motivele invocate de revizuienta nu fac parte din categoria situațiilor prevăzute de art. 394 lit. a) și e) C. proc. pen. și a înaintat întregul material instanței competente.

Cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale.

I.

Astfel într-un prim ciclu procesual, prin sentința nr. 83 din 1 iulie 2004, Tribunalul Militar București, în baza art. 403 și art. 394 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta V.R.S. împotriva sentinței nr. 699 din 6 iulie 1950 a Tribunalului Militar București, secția a ll-a, rămasă definitivă prin decizia nr. 1181 din 21 aprilie 1951 a Curții Militare de Casare și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuienta V.R.S.

iar prin decizia nr. 78 din 27 septembrie 2004, Tribunalul

Militar Teritorial București a admis apelul și în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b), teza ultimă C. proc. pen., raportat la art. 401 C. proc. pen., cu referire la art. 35 alin. (1) C. proc. pen. a fost desființată sentința apelată pentru cazul de nulitate prevăzut de art. 197 alin. (2), teza

I

C. proc. pen., fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții Militare de Apel, ca primă instanță competentă, în baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Militar Teritorial București a reținut că atât procurorul cât și prima instanță nu au observat că revizuienta a solicitat revizuirea și pentru ipoteza reglementată de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia), iar competența judecării cererii de revizuire revenea instanței superioare în grad, respectiv Curții Militare de Apel, deoarece hotărârile pretins a fi ireconciliabile au fost pronunțate de două instanțe de grad diferit, Tribunalul Militar București și fosta Curte Militară de Casare și Justiție, echivalentul acestei din urmă instanțe fiind Curtea Militară de Apel.

S-a mai arătat că în acest caz, competența se determină potrivit art. 35 C. proc. pen., iar infracțiunile reținute în hotărârea a cărei revizuire se

cere intrau în categoria infracțiunilor contra siguranței statului, reglementate

în prezent de dispozițiile art. 155-173 C. pen. și pentru aceste infracțiuni,

competentă să judece în primă instanță este Curtea Militară de Apel, după

distincțiile arătate la art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., în favoarea căreia s-a declinat competența.

Ulterior, prin sentința nr.2 din 19 ianuarie 2005 Curtea Militară de Apel a trimis cauza privind cererea de revizuire la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru efectuarea actelor de cercetare, în conformitate cu disp. art. 399 C. proc. pen.

În motivarea acestei sentințe, s-a arătat că revizuienta nu s-a adresat

cu cererea sa de revizuire (nici cu precizările sale) parchetului de pe lângă instanța competentă să judece în prezent infracțiunile care fac obiectul cererii solicitând însă, la termenul din 12 ianuarie 2005, îndeplinirea procedurii legale prevăzută de art. 399 alin. (1) C. proc. pen.

II. Î

n cel de al doilea ciclu procesual, cu adresa nr. 69 din 04 martie 2005,

Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a înaintat acestei instanțe concluziile cu privire la cererea de revizuire formulată de petenta V.R.S. împotriva sentinței nr. 699 din 6 iulie 1950 pronunțată de Tribunalul Militar București, secția a ll-a, în dosarul nr. 972/1950 privind pe condamnatul V.D.I. (soțul decedat al petentei). S-a reținut în finalul concluziilor, că motivele invocate de petentă nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și, în consecință, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

În motivarea concluziilor s-a arătat că, prin sentința nr. 699 din 6 iulie 1950, Tribunalul Militar București, secția a ll-a, a reținut în sarcina inculpatului V.I. activitatea de a iniția, organiza, participa și activa în cadrul organizației politico-subversive paramilitare "Graiul Sângelui", în scopul vădit de a răsturna prin violență ordinea socială existentă în statul democrat de la acea vreme. A mai rezultat că inculpatul a desfășurat acea activitate împreună cu alte persoane, dintre care unele erau militari cu grade de ofițeri, inclusiv ofițeri superiori, iar uneltirea contra ordinii sociale din țara noastră în acea perioadă era pedepsită de art. 209, partea a lll-a din Codul penal anterior.

Prin sentința nr. 6 din 20 aprilie 2005 Curtea Militară de Apel, a

respins ca nefondată, cererea de revizuire formulată de V.R.S. împotriva sentinței penale nr. 699 din 06 iulie 1950 pronunțată de

Tribunalul Militar București, secția a ll-a.

S-a motivat că Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a

întocmit, la 4 martie 2005, concluziile cu privire la cererea de revizuire, cu respectarea dispozițiilor art. 399 alin. (1) și (5) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, având în vedere referatul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și motivele de revizuire invocate de petentă, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., în speță neexistând nici unul din cazurile de revizuire prevăzute la lit. a)-e) ale aceluiași articol.

Împotriva sentinței nr. 6/2005 a Curții Militare de Apel a declarat recurs revizuienta V.R.S., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, admiterea cererii de revizuire și rejudecarea în fond a cauzei.

Recurenta revizuienta a arătat că instanța nu a fost sesizată legal, deoarece procurorul a efectuat un act lovit de nulitate, respectiv referatul din dosarul nr. 193/2003 al Tribunalului Militar București, întrucât nu a respectat termenul prevăzut de art. 399 alin. (4) C. proc. pen., susținând că Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București a depus referatul la instanță (la Tribunalul Militar București) la data de 29 septembrie 2003, cererea de revizuire inițială este datată 27 iunie 2002, iar completarea 20 mai 2003.

În cererea de recurs, revizuienta a mai arătat că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii în sensul că, deși se reține că s-a dispus prin sentința nr. 2/2005 a Curții Militare de Apel, trimiterea dosarului la parchetul competent, totuși s-a respins ca nefondată cererea de revizuire pentru că, la 12 ianuarie 2005, nu putea invoca un motiv nou ce nu era menționat în cererea de revizuire inițială.

Totodată, a arătat că parchetul nu s-a pronunțat cu privire la probele care trebuiau administrate în urma parcurgerii unei proceduri legale imperative prevăzute de textele de lege sus menționate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 386

9

pct. 10 C. proc. pen., revizuienta a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți. În acest sens, a arătat că a formulat la termenul de judecată din 6 aprilie 2005 mai multe cereri în baza art. 301 C. proc. pen., solicitând expres ca instanța să se pronunțe asupra lor prin încheiere, motivat, în temeiul art. 302 C. proc. pen. A mai arătat că instanța nu a procedat în acest mod și la termenul de judecată din 6 aprilie 2005, s-a soluționat cererea de revizuire, motiv pentru care revizuienta nu a mai avut posibilitatea să pună concluzii pe fondul cauzei, deoarece se aștepta

ca instanța să amâne judecarea cauzei pentru a se pronunța pe cererile pe

care ea Ie-a formulat.

Revizuienta a mai susținut că instanța nu s-a pronunțat nici asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să influențeze soluția procesului. în acest sens, a susținut că la termenul de judecată din 8 decembrie 2004 a solicitat ca instanța să depună diligente în vederea atașării la dosarul cauzei și a hotărârii nr. 1181/1951, prin care a rămas definitivă sentința nr. 699/1950, dar instanța a apreciat că cererea excede obiectului revizuirii.

V.R.S. a arătat că instanța de fond nu a examinat în mod obiectiv toate cererile pe care aceasta Ie-a formulat și că, la data de 15 aprilie 2005, a depus concluzii scrise la dosar, ce au fost datate nereal cu mențiunea „20 aprilie 2005".

Revizuienta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, având în vedere nulitățile sus menționate pe care Ie-a invocat și pentru rezolvarea fondului cauzei.

Înalta Curte, examinând recursul declarat în raport de motivele invocate de revizuienta, precum și din oficiu, în temeiul art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. a constatat că acesta este fondat și, ca urmare prin decizia

penală nr. 3988 din 29 iunie 2005, în temeiul art. 385

15

pct. 2 C. proc. pen., a

admis recursul declarat de revizuienta V.R.S., a casat sentința penală nr. 6 din 20 aprilie 2005 a Curții Militare de Apel și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea deciziei s-a reținut că, prin cererea formulată de revizuienta V.R.S., înregistrată la data de 1 iulie 2002 sub nr. 1204/A/2002 la Parchetul Militar București, aceasta a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 699 din 6 iulie 1950 pronunțată de Tribunalul

Militar București, secția a ll-a, invocând ca motiv de revizuire dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și anume "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".

La data de 29 mai 2003 revizuienta și-a completat cererea cu motivul

prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen. referitor la situația când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte a reținut că instanța de

fond nu a analizat în integralitate toate motivele considerate cazuri de revizuire de către revizuienta, și anume a omis să se pronunțe cu privire la

motivul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., neanalizând dacă

există sau nu contrarietate între hotărârile judecătorești indicate, ceea ce constituie o nepronunțare. S-a constatat astfel că instanța nu s-a pronunțat pe ambele motive de revizuire invocate de revizuienta și pe cale de consecință, a lăsat fondul cauzei nesoluționat.

Înalta Curte a mai dispus ca instanța de rejudecare să aibă în vedere

susținerile revizuientei astfel cum au fost formulate în cererea de recurs și totodată în concluziile scrise atașate la dosarul cauzei.

III. Cauza a fost reînregistrată la Curtea Militară de Apel care, prin sentința nr. 16 din 29 noiembrie 2005, a constatat că cererea de revizuire formulată de V.R.S. este nefondată, respingând-o ca atare, în baza disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen.

Deși, în motivarea deciziei nr. 3988/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a menționat expres că instanța de fond nu s-a pronunțat pe ambele motive de revizuire invocate de revizuienta, mai precis, că nu s-a

pronunțat și pe motivul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen. și,

pe cale de consecință, a lăsat fondul cauzei nesoluționat, sub aspectul arătat, Curtea Militară de Apel, ca instanță de fond, cu ocazia rejudecării, a analizat toate cele trei motive de revizuire invocate de V.R.S., în diferite etape ale soluționării cauzei, întrucât sentința nr. 6 din 20 aprilie 2005 a Curții Militare de Apel a fost casată integral.

S-a avut în vedere că, la 1 iulie 2002, revizuienta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., susținând că s-au descoperit fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei în 1950 și în 1951, respectiv O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri abuzive, în baza căreia revizuienta a obținut pentru soțul său, V.D.I., decizia nr. 858/2001 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă (fil. 13 - 15, dosar nr. 193/2003 al Tribunalului Militar București).

Revizuienta, în respectiva cerere de revizuire (fil. 3, dosar nr. 193/2003 al T.M.B.), a considerat că O.U.G. nr. 214/1999 și decizia prin care soțului său, în prezent decedat, i-a fost acordată calitatea de luptător în rezistența anticomunistă sunt acte noi ce nu au fost cunoscute de instanță și care conduc în mod necesar la revizuirea sentinței nr. 699 din 6 iulie 1950 a fostului Tribunal Militar București, secția a ll-a.

La data de 20 mai 2003 (fii. 16, dosar nr.193/2003 al T.M.B.)

V.R.S. a solicitat revizuirea sentinței nr. 699/1950 a

fostului Tribunal Militar București, secția a ll-a, și pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. arătând că această sentință, rămasă definitivă, nu se conciliază cu o altă decizie, nr. 2/1946 a fostei Curți Militare de Casare și Justiție, prin care a fost condamnat pentru infracțiunea de omisiune de denunțare a complotului pus la cale de Mișcarea Națională de Rezistență, din care făcea parte ca membru, și de organizația "Graiul Sângelui", înființată de V.D.I.

Așa cum pretinde revizuienta, pentru aceeași faptă "paternitatea ideologică a organizației subversive GRAIUL SÂNGELUI și organizarea ei în teritoriu ca membră a Mișcării Naționale de Rezistență", în 1950 V.D.I. a fost condamnat la o pedeapsă mult mai mare.

Revizuienta a mai susținut, pe baza unor copii xerox din dosarul de urmărire informativă al lui V.D.I., că asupra acestuia și organizației inițiată și organizată de el nu s-au găsit arme și muniții, ceea ce demonstrează că "vina" sa a fost exclusiv politică.

Cererea de revizuire formulată de V.R.S. la 1 iulie 2002, completată la 20 mai 2003 [cu motivul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.], însoțită de sentința nr. 699 din 6 iulie 1950 și decizia nr. 2/1946 ale instanțelor amintite și de alte înscrisuri, a fost adresată Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, care în urma verificărilor efectuate în baza dispozițiilor art. 399 C. proc. pen. a întocmit referatul din 29 septembrie 2003 în care a arătat că este neîntemeiată cererea de revizuire formulată de V.R.S. în favoarea condamnatului V.D.I. și că motivele invocate de revizuientă nu fac parte din categoria situațiilor prevăzute de art. 394 lit. a) și e) C. proc. pen.

În referatul respectiv, Parchetul face mențiuni cu privire la motivele invocate de revizuientă în sprijinul ambelor cazuri de revizuire, respectiv cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și e) C. proc. pen., ceea ce confirmă susținerile Tribunalului Militar Teritorial București din decizia nr. 78 din 27 septembrie 2004 și Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia nr. 2774 din 15

iunie 2005, în sensul că V.R.S. a invocat în cererea

inițială de revizuire formulată în scris două cazuri de revizuire, respectiv cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și e) C. proc. pen.

Cât privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. acesta a fost invocat pentru prima dată de revizuientă în "CONCLUZIILE SCRISE" depuse la 29 iunie 2004 în dosarul de fond nr. 193/2003 al Tribunalului Militar București pentru a fi avute în vedere la pronunțarea sentinței nr. 83 din 1 iulie 2004 a Tribunalului Militar București. Prin urmare, la acea dată acest caz de revizuire nu a făcut obiectul verificării procurorului din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, în conformitate cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen.

Acesta este, de altfel, și motivul pentru care Tribunalul Militar București, în sentința nr. 83 din 1 iulie 2004 pronunțată în dosarul nr. 193/2003 a menționat că revizuientă a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. (greșit a susținut același lucru cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen.) doar în fața instanței și că nu poate fi analizat în această cauză, cât timp nu a fost menționat în cererea de revizuire depusă la organul de urmărire penală care a sesizat instanța.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. a fost însă invocat și în fața Curții Militare de Apel, tot în scris, la data de 12 ianuarie 2005 despre care s-a luat act prin încheierea de ședință din 12 ianuarie 2005 (fil.11,12,19, dosar nr. 166/2004 al C.M.A.).

Ulterior, prin sentința nr. 2 din 19 ianuarie 2005, Curtea Militară de Apel a trimis cauza privind cererea de revizuire, așa cum au cerut procurorul și revizuientă, la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru efectuarea actelor de cercetare ca parchetul competent conform dispozițiilor art. 399 C. proc. pen., dat fiind că infracțiunile pentru care a fost

condamnat V.D.I. fac parte din categoria infracțiunilor împotriva

siguranței statului, pentru care competența soluționării cauzei în primă instanță, revine astăzi Curții Militare de Apel.

Prin urmare, la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel s-au depus toate înscrisurile prin care V.R.S. și-a întemeiat cererea de revizuire pe cele trei cazuri, prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), b) și e) C. proc. pen.

Pentru a înlătura orice nedumerire cu privire la cele trei cazuri de

revizuire invocate de revizuientă în cererile succesive ce se află în dosarele

care au fost înaintate la 12 ianuarie 2005 Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, Curtea a considerat că se impune să le analizeze pe toate.

Așa fiind, Curtea a analizat toate cele trei cazuri, de revizuire invocate

de V.R.S.

prev. de

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. referitor la

situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, Curtea a reținut că actele noi

menționate în cererea de revizuire și în concluziile scrise filele 83-85, deja arătate în partea introductivă a deciziei și în considerentele prezentei hotărâri, nu aveau cum să fie luate în seamă la data pronunțării sentinței nr. 699/1950 a Tribunalului Militar București, întrucât nu existau, aceeași fiind situația și la data pronunțării deciziei nr. 1181/1951 de către fosta Curte Militare de Casare și Justiție.

Chiar dacă s-ar aprecia că ele pot fi luate în considerare în soluționarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătorești inclusiv în cazul în care nu au existat la data pronunțării sentinței nr. 699/1950 și a deciziei nr. 1181/1951 prin care sentința a rămas definitivă, nu este îndeplinită cealaltă condiție a textului de lege [art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.], anume ca aceste fapte sau împrejurări să fie de natură a schimba hotărârea pronunțată inițial (nr. 699/1950).

Astfel, textul art. 209 alin. (1) pct. lll C. pen., în vigoare la acea dată

prevedea pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale că "se pedepsesc

cu muncă silnică de la 15 la 25 de ani și degradare civică de la 5 la 10 ani cei care inițiază, organizează, activează sau participă la organizații de tip fascist, politice, militare sau paramilitare".

În forma în care a fost reglementată infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale în textul sus-citat era suficientă realizarea oricăreia dintre acțiunile de inițiere, organizare, activare sau participare la unul din tipurile de organizații enumerate, fără ca existența faptei penale în discuție să fie condiționată în conținutul său constitutiv de caracterul violent sau nonviolent al activităților desfășurate sau propuse a fi executate de respectivele organizații.

Din acest motiv, au fost irelevante în cauză, sub aspectul temeiniciei sau netemeniciei hotărârii de condamnare a lui V.D.I., orice argumente sau susțineri legate de existența sau inexistența intenției de utilizare a violenței pentru atingerea scopurilor organizației "Graiul Sângelui" din care făcea parte sus-numitul și de inexistența mijloacelor necesare unor acțiuni în forță (armament, muniție).

Consecința a fost aceea că descoperirea unor eventuale fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, legate de aspectele menționate anterior, nu pot constitui temei de revizuire a hotărârii, de vreme ce nu influențează soluția asupra fondului prin repunerea în discuție a singurului aspect ce interesează în cauză, respectiv întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care s-a pronunțat condamnarea.

În conformitate cu dispozițiile textului incriminator al art. 209 alin. (1) pct. lll C. pen. (în forma în care Codul a fost republicat în anul 1948),

instanța de fond trebuia doar să stabilească dacă V.D.I. a inițiat

sau a activat în organizația "Graiul Sângelui", al cărei caracter politic declarat (îndreptat în mod evident împotriva regimului existent la acel

moment istoric) a fost repetat scos în evidență de revizuientă, precum și de

martorii audiați în procedura de revizuire.

Pe de altă parte, aspectele relevate de revizuientă (caracterul nonviolent al activităților organizației "Graiul Sângelui", lipsa armelor și a muniției) nu au constituit fapte sau împrejurări noi în sensul prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, s-a putut reține, cel mult, că instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare ar fi apreciat greșit realitatea sau ar fi exagerat faptele inculpaților, interpretându-le tendențios în acord cu unele comandamente ale vremii, când a reținut intenția de răsturnare prin violență a regimului politic comunist și că cei judecați au procurat armament și muniție, pe care le-au ascuns, nefiind logic să se susțină că instanța nu ar fi cunoscut faptul contrar (scopurile nonviolente ale organizației și inexistența armamentului). Odată luate în discuție aspectele respective, acestea au făcut obiectul aprecierii instanței, materializată prin pronunțarea unei hotărâri.

Cât privește prevederea din art. 7 alin. (2) a O.U.G. nr. 214/1999, în sensul că "hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea

de luptător în rezistența anticomunistă", aceasta nu se poate impune Curții,

întrucât în textul legal amintit nu se arată că o astfel de hotărâre a Comisiei conduce la revizuirea hotărârilor date pe motive politice. Neluarea în seamă a acestor hotărâri exprimă tocmai faptul că ele există și că legea nu a prevăzut desființarea lor de plano, cu atât mai mult în calea revizuirii.

S-a mai reținut că, motivele invocate de revizuientă vizează desființarea sentinței nr. 699/1950 și achitarea soțului acesteia (decedat), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, că s-a comis o eroare gravă de fapt și că prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare legii, care a influențat negativ soluția procesului, aspecte care făceau obiectul recursului în anulare și nu al revizuirii.

De altfel, revizuientă a cerut procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, promovarea unui recurs în anulare, dar cererea sa nu a fost satisfăcută.

Chiar dacă a fost desființată calea de atac extraordinară a recursului în anulare, cazurile amintite prevăzute în fostul art. 410 C. proc. pen. nu au fost incluse la Capitolul

IV,

Secțiunea a ll-a C. proc. pen. ce reglementează instituția revizuirii.

În concluzie, cu privire la acest motiv de revizuire s-a reținut că, actele noi prezentate de revizuientă, ca expresie a unor fapte sau împrejurări care nu au fost avute în vedere de instanță la soluționarea cauzei, nu pot fi luate în considerare, întrucât nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., așa cum consideră V.R.S., acestea nefiind de natură, a schimba

sentința nr. 699/1950, rămasă definitivă prin decizia nr. 1181/1951, în sensul

pronunțării unei soluții de achitare a inculpatului V.D.I.

2.

Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nici acesta nu a fost reținut ca întemeiat, întrucât cu probele administrate în cauză nu s-a putut dovedi că martorul Ciupercă a declarat mincinos în ceea ce-l privește pe V.D.I.

În acest sens, s-a reținut că martorii D.F. și S.B. nu l-au cunoscut pe martorul Ciupercă și nu cunosc dacă în acea cauză (nu în orice cauză) acesta a făcut afirmații mincinoase cu privire la V.D.I. și astfel declarațiile lor nu poate conduce la considerarea ca mincinoasă a declarației dată în procesul lui V.D.I., în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire s-a cerut.

3.

Cât privește cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a reținut că nici acesta nu este întemeiat, cele două hotărâri judecătorești menționate nefiind inconciliabile.

S-a reținut în primul rând, că sentința nr. 699/1950 a Tribunalului Militar București, secția a ll-a, privește condamnarea inculpatului V.D.I. la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civilă și confiscarea averii, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209, partea a ll-a din Codul penal anterior, rămasă definitivă prin decizia nr. 1181/1951 a fostei Curți de Casație și Justiție, iar decizia nr.2 /1946 a fostei Curți Militare de Justiție, ca instanță de fond, care a fost desființată prin decizia nr. 1/2000 a fostei Curți Supreme de Justiție, prin admiterea recursului în anulare, privește condamnarea inc. V.D.I. la 1 an închisoare corecțională pentru infracțiunea de omisiune a denunțării complotului, prevăzută de art. 228, cu referire la art. 227 și art. 229 din Codul penal anterior și la Decretul-lege nr. 856/1938.

Din succesiunea în timp a acestor hotărâri judecătorești, așa cum se

arată în considerentele sentinței nr. 699/1950, la acea dată se cunoștea

despre decizia nr. 2/1946, făcându-se precizarea că după condamnarea din 1946 și după executarea pedepsei, V.D.I. a reluat activitatea în

cadrul organizației "Graiul Sângelui", așa încât dacă se considera că este vorba de una și aceeași infracțiune, cum pretinde revizuientă, Tribunalul Militar București, secția a ll-a, care a judecat dosarul nr. 972/1950, ar fi procedat în consecință.

Ca urmare a celor arătate mai sus, Curtea Militară de Apel București

reținând că toate cele trei cazuri de revizuire invocate de V.R.S. [art. 394 lit. a), b) și e) C. proc. pen.] sunt neîntemeiate, a respins cererea de revizuire ca nefondată în baza disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen.

Instanța de fond a mai reținut că și celelalte susțineri pe care

revizuienta Ie-a formulat în cererea de recurs și în concluziile scrise atașate

la dosarul cauzei (referitoare la termenul de sesizare a instanței, la termenul de pronunțare a sentinței nr. 6/2005 a Curții Militare de Apel, la nelegala sesizare a Curții Militare de Apel prin „ concluziile înaintate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, cu adresa nr. 69 din 4 martie 2005) și cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, a solicitat să fie avute în vedere, sunt neîntemeiate.

Împotriva sentinței penale nr. 16 din 29 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea Militară de Apel, în termen legal, a declarat recurs revizuienta V.R.S.

În motivele de recurs depuse în scris la dosar și susținute oral în fața

instanței de recurs au fost invocate următoarele cazuri de casare:

În susținerea acestui motiv de casare s-a arătat că unul din cazurile de revizuire invocate este cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., respectiv neconcilierea sentinței nr. 699 din 6 iulie 1950 a Tribunalului Militar București, secția a ll-a, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1181 din 21 aprilie 1951 a Curții Militare de Casație și Justiție și decizia nr. 2/2000 a Curții Supreme de Justiție, Completul de 9 Judecători, situație în care competența materială în soluționarea cererii de revizuire revenea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală;

2.

Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., privind nelegala sesizare a instanței, susținând că după casarea sentinței penale nr. 6/2005, procurorul nu a întocmit un alt referat, încălcându-se astfel dispozițiile art. 397, art. 399, art. 403 alin. (1) C. proc. pen.;

3.

Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen.

, respectiv judecarea cauzei a avut loc în lipsa apărătorului deși prezența acestuia era obligatorie potrivit art. 171 alin. (3) C. proc. pen.;

4.

Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, neindicându-se care este în prezent încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat soțul revizuientei în anul 1950.

5.

Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurenta arătând că s-a comis o gravă eroare de fapt, prin menținerea unei condamnări în baza unei legi care în prezent este abrogată și prin neluarea în considerare a dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999, potrivit căreia „ pentru cei care au obținut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă nu mai pot fi invocate sentințele penale în baza cărora au fost condamnați".

Examinând decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate

de recurenta V.R.S. prioritar prisma cazului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul de față este fondat pentru considerente ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 2 din 19 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea Militară de Apel ca instanță de fond, s-a trimis cererea de revizuire

formulată de V.R.S. la Parchetul Militar de pe lângă

Curtea Militară de Apel pentru efectuarea actelor de cercetare, constatând că în cauză aceste acte au fost efectuate de Parchetul Militar București care nu avea competența materială să le efectueze, față de infracțiunea pentru care a fost condamnat soțul revizuientei.

Cu adresa nr. 69 din 4 martie 2005 Parchetul Militar de pe lângă

Curtea Militară de Apel a înaintat acestei instanțe „Concluzii privind cererea

de revizuire formulată de V.R.S." prin care se solicita respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, întrucât motivele invocate de petentă nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. (fila 24 dos. 166/2004).

Din examinarea actelor dosarului se poate observa că, parchetul nu a

făcut niciunul dintre actele de cercetare la care era obligat potrivit art. 399 C. proc. pen.

Astfel, cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., se menționează că este nefondat, fără să se analizeze dacă schimbările intervenite după anul 1989, nu pot constitui un motiv de revizuire a sentinței prin care soțul revizuientei a fost condamnat la 25 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă și confiscarea averii pentru crimă de uneltire contra ordinei și disciplinei sociale, faptă prevăzută de art. 209 partea a lll-a din vechiul C. pen.

Această verificare se impunea cu atât mai mult cu cât prin Legea nr. 576/2004 a fost abrogat art. 409-414/1 C. proc. pen. privind recursul în anulare, cale de atac, pe care, revizuienta a cerut

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

să o inițieze, dar care, așa cum se reține în decizia recurată, nu a fost promovată.

Pe de altă parte potrivit O.U.G. nr. 214/1999 „ pentru cei care au obținut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă nu mai pot fi invocate sentințele penale în baza cărora au fost condamnat, revizuienta a făcut dovada că soțului ei i s-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, însă, în condițiile în care recursul în anulare a fost abrogat, și efectele sentinței se produc în continuare - sub aspectul confiscării averii, singura cale procedurală de desființare a sentinței de condamnare ar rămâne calea revizuirii acelei sentințe.

Este adevărat că motivul de revizuire invocat de petentă nu se suprapune perfect peste cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., dar în această situație, dacă nu s-ar permite revizuirea sentinței de condamnare, dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999 și, pe cale de consecință, recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă, dobândită de către V.I., ar rămâne fără eficiență.

în referatul întocmit, parchetul nu a analizat această cerere a revizuentei și nu și-a exprimat punctul de vedere.

Deși revizuienta și-a completat cererea de revizuire și cu cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) și e) C. proc. pen., procurorul, în concluziile sale, nu le analizează, reținând că aceasta a invocat numai cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Exprimarea generică din finalul actului depus la fila 24 din dosarul Curții Militare de Apel cum că motivele invocate de petentă nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., nu face dovada efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., și nici a examinării cazurilor prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.

Din modul de reglementare a acestei căi extraordinare de atac rezultă că, procedura prealabilă în fața procurorului nu este doar o formalitate ci, această fază este destinată verificării temeiniciei cazurilor de revizuire prin administrarea probelor propuse de revizuient, iar rezultatul acestor verificări este consemnat într-un referat prin care procurorul își exprimă motivat punctul de vedere pentru fiecare caz în parte.

Motivarea Curții Militare de Apel potrivit căreia procurorul, în urma pronunțării sentinței nr. 2 din 19 ianuarie 2005 a Curții Militare de Apel, a primit cauza cu toate dosarele (nr. 193/2003 al Tribunalului Militar București, nr. 263/2004 al Tribunalului Militar Teritorial București și nr. 166/2004 al Curții Militare de Apel) în care se aflau toate cererile revizuientei, a trebuit și a putut să le analizeze, este corectă dar, așa cum rezultă din concluziile comunicate de parchet, această verificare nu a fost efectuată.

Împrejurarea că, Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 3988/2005 nu a făcut nici un fel de referire la legalitatea acestui referat, atunci când a dispus doar ca instanța de fond, cu ocazia rejudecării, să analizeze toate cazurile de revizuire invocate, nu excludea posibilitatea ca instanța de fond să constate că procurorul nu a efectuat nici un act de cercetare, și să-i trimită cauza în vederea efectuării acestui demers procedural.

În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanță a greșit când a

apreciat că procurorul a efectuat cercetările complete impuse de procedura

revizuirii, cu privire la toate cazurile invocate de revizuienta.

Ca urmare, sesizarea instanței nu a fost făcută în condițiile legii, fiind astfel întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. î pct. 2 C. proc. pen., impunându-se casarea hotărârii pronunțate și, constatând că nu au fost efectuate actele de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., va trimite cauza la Parchetul Curții Militare de Apel.

În aceste condiții, Înalta Curte nu va mai analiza și celelalte motive de

recurs invocate de revizuienta, criticile formulate de aceasta urmând să fie avute în vedere la soluționarea cererii de revizuire.

Primind cererea de revizuire, Parchetul Curții Militare de Apel

urmează să-și verifice competența în raport de dispozițiile art. 35 alin. (3) C. proc. pen.

și deciziei Curții Constituționale din 20 iunie 2007 privind excepția de neconstituționalitate a art. III alin. (2) și (3) din Legea nr. 356/2006.

Fată de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat

de revizuienta V.R.S. împotriva sentinței penale nr. 16 din 29 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea Militară de Apel, pe care o casează și, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. va trimite cauza având ca obiect cererea de revizuire la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București în vederea efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., inclusiv sub aspectul cazurilor prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), e) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de revizuienta V.R.S. împotriva sentinței penale nr. 16 din 29 noiembrie 2005

pronunțată de Curtea Militară de Apel, pe care o casează și în baza art. 397

alin. (1) C. proc. pen. trimite cauza având ca obiect cererea de revizuire la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București în vederea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., inclusiv sub aspectul cazurilor prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), e) C. proc. pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 7 noiembrie 2007.