ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5015/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 februarie 2009 pe rolul Tribunalului Neamț, secția comercială și contencios administrativ, reclamanții SC I.E. SRL Neamț și F.I. au chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P.

Neamț, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligată pârâta să răspundă la adresa din 29 ianuarie 2009 și să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 390 din 22 iunie 2005, a somației de plată din 20 iulie 2005 și a titlului executoriu din 20 iulie 2005. Prin sentința civilă nr. 273/CA din 4 august 2009, Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios administrativ, a declinat în favoarea Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a acțiunii având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 390 din 22 iunie 2005 și a actelor de executare emise în baza acesteia la data de 20 iulie 2005. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții SC I.E.

SRL Neamț și F.I., reținând, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să răspundă la adresa reclamantei din 29 ianuarie 2009 și anularea deciziei de impunere nr. 390 din 22 iunie 2005, a somației din 20 iulie 2005, a titlului executoriu din 20 iulie 2005 și restituirea sumelor de bani încasate nelegal, ca urmare a efectelor produse de titlul executoriu. În motivarea acțiunii, reclamanți au arătat că, prin adresa din 29 ianuarie 2009, au solicitat pârâtei să le comunice stadiul soluționării contestației din 10 august 2005 formulată împotriva deciziei de impunere, a somației și a titlului executoriu, dar nu au primit niciun răspuns, ceea ce echivalează cu refuzul de soluționare a cererii.

La termenul de judecată din 5 februarie 2010, Curtea de Apel a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant, motivat de faptul că acțiunea a fost formulată de F.I., în calitate de administrator, în numele SC I.E. SRL Neamț, excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici Brașov și excepția inadmisibilității acțiunii. În ceea ce privește calitatea numitului F.I. de reprezentat al societății reclamante, Curtea de Apel a reținut că, prin sentința civilă nr. 465/F din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Neamț, a fost admisă cererea de revizuire formulată de F.I. împotriva sentinței civile nr. 1049/F din 19 aprilie 2006 și a sentinței civile nr. 3228/F din 21 noiembrie 2006, pronunțate de același Tribunal, au fost schimbate în tot sentințele atacate și a fost admisă contestația formulată de debitoarea SC I.E.

SRL Neamț, cu consecința respingerii cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului formulată de creditoarea D.G.F.P. Neamț. Astfel fiind, la momentul pronunțării hotărârii, deși sentința prin care a fost soluționată cererea de revizuire nu este irevocabilă, Curtea de Apel a apreciat că F.I. are calitatea de a reprezenta al SC I.E. SRL Neamț. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici Brașov, instituție a cărei introducere în cauză a fost solicitată de reclamanți la termenul de judecată din 5 februarie 2010, Curtea de Apel a reținut că nu a operat o transmitere a calității procesuale pasive ca urmare a schimbării sediului social al societății, întrucât litigiul dedus judecății are ca obiect anularea unui act administrativ emis de D.G.F.P.

a Județului Neamț, care are calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, Curtea de Apel a reținut că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile C. proc. fisc., iar, conform art. 209 și urm. din acest Cod, pot fi atacate la instanța de contencios administrativ deciziile emise în soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor de impunere, iar, întrucât reclamanții nu au urmat calea administrativă de atac, acțiunea este inadmisibilă deoarece instanța nu a fost învestită cu o contestație împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative. Împotriva sentinței civile nr. 14 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții SC I.E.

SRL Neamț și F.I. În motivarea recursului reclamanții au arătat în esență, următoarele: În mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, considerând că nu a fost parcursă procedura administrativă, respectiv soluționarea contestației de organul fiscal competent, conform art. 209 C. proc. fisc. Tribunalul Bacău a disjuns cererea de chemare în judecată și în dosar separat pentru obligația de a face (pârâta să răspundă contestației) a fost respinsă ca rămasă fără obiect deoarece D.G.F.P. Neamț a precizat că nu poate da curs unei cereri aflată în arhiva acestei instituții într-un dosar de executare silită deoarece nu poartă ștampila de registratură. Ambii reclamanți, în aceste condiții, au formulat un supliment de contestație și au solicitat comunicarea stadiului soluționării contestației.

Deși D.G.F.P. Neamț avea obligația ca în 5 zile să transmită contestația Agenției Naționale de Administrare Fiscală, nu a făcut acest lucru, astfel că reclamanții au sesizat instanța de judecată solicitând anularea actelor administrative fiscale nelegale. În condițiile în care D.G.F.P. Neamț nu a transmis contestația la Agenția Națională de Administrare Fiscală, aplicabilitatea procedurii prealabile s-a epuizat, iar reclamantei nu i se poate imputa că D.G.F.P. Neamț nu a învestit organul administrativ fiscal competent deoarece obligația incumbă intimatei. Recursul este nefondat. Prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamații SC I.E. SRL Dumbrava Roșie, județul Neamț și F.I., având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 390 din 22 iunie 2005 emisă de D.G.F.P.

Neamț, precum și a somației din 20 iulie 2005 și a titlului executoriu din 20 iulie 2005, cu motivarea că reclamanții nu au parcurs procedura administrativă prealabilă reglementată în art. 209 și urm. C. proc. fisc. Recurenții susțin că procedura administrativă a fost epuizată în condițiile în care au adresat la D.G.F.P. Neamț contestația din 10 august 2005, care însă nu a fost înaintată Agenției Naționale de Administrare Fiscală spre competentă soluționare, or, într-o astfel de situație nu li se poate imputa că organul fiscal amintit nu și-a îndeplinit obligația legală de a transmite contestația. Recurenții mai susțin că D.G.F.P. Neamț a refuzat transmiterea contestației autorității competente, cu motivarea că respectiva contestație se află într-un dosar de urmărire în arhiva sa dar nu are un număr de înregistrare și nu se cunoaște cum a ajuns în arhivă.

De asemenea, recurenții au mai arătat că și în cuprinsul unei hotărâri judecătorești pronunțată de Tribunalul Bacău s-a reținut poziția respectivă a D.G.F.P. Neamț, situație în care acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Înalta Curte constată că nici una din susținerile recurenților nu au fost probate de aceștia. În realitate, în evidențele autorității pârâte se află o altă contestație decât cea la care se referă recurenții, ce poartă numărul de înregistrare 8156 din 6 septembrie 2005 și prin care sunt contestate alte acte administrativ fiscale decât cele atacate în prezenta cauză (decizia de impunere nr. 431 din 12 iulie 2005 și raportul de inspecție fiscală din 12 iulie 2005), contestație soluționată prin decizia nr. 238 din 14 octombrie 2005. La solicitarea reclamantei s-au efectuat verificări în ceea ce privește contestația din 10 august 2005, dar pârâta nu a identificat acest înscris în evidențele sale.

Copia contestației depuse de reclamantă la dosarul de fond nu poate fi luată în considerare ca probă a declanșării procedurii administrative prealabile, întrucât nu satisface exigențele art. 12 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care nu este certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea pârâtă, cum pretinde explicit în textul legal precitat. În ceea ce privește soluția primei instanțe, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel a respins acțiunea ca inadmisibilă. În privința contestării în justiție a actelor administrativ fiscale a fost instituită o procedură prealabilă specială reglementată în Titlul IX din C. proc. fisc. Astfel, conform art. 205 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003, împotriva actelor administrativ - fiscale se poate formula contestație, care este o cale administrativă de atac, la organul fiscal competent. Apoi, în art. 218 alin. (2) din același act normativ s-a precizat în termeni imperativi și inderogabili că numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004. Cum reclamanții SC I.E. SRL Neamț și F.I. au atacat direct la instanța de judecată decizia de impunere nr. 390 din 22 iunie 2005, în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea. Față de cele ce preced, Înalta Curte potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 14 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.E. SRL Piatra Neamț și F.I. împotriva sentinței civile nr. 14 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.