ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4061/2010

Sesizarea instanței de fond. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 898/2005, reclamanta C.J.A.S. SA a chemat în judecată C.L. Piatra Neamț – D.T.I. pentru anularea Deciziei nr. 46 din 23 mai 2005 prin care s-a respins contestația formulată împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 5101/ D din 25 februarie 2005 și a deciziilor de impunere nr. 3816/3817 din 1 martie 2005, acte în baza cărora s-a reținut obligația de plată a unor sume reprezentând impozit pe clădiri pe anul 2005 și taxă lipsă folosință teren ocupat fără forme legale. După declinarea competenței de către Tribunalul Neamț, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 6826/2005.

Soluția instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 77 din 4 aprilie 2006 a Curții de Apel Bacău a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, a fost anulată Decizia nr. 46 din 23 mai 2005 emisă de D.T.I. a municipiului Piatra Neamț, a fost admisă contestația reclamantei în sensul anulării raportului de inspecție fiscală nr. 5101 din 25 februarie 2005 și decizia de impunere nr. 3816 din 1 martie 2005 emisă de aceeași autoritate. În motivarea soluției instanța de fond a reținut, în ceea ce privește impozitul pentru clădiri aferent anului 2005, că obligația de plată a sumei de 7.313.000 lei (vechi) stabilită de organul fiscal este nejustificată pentru că s-au reținut ca făcând parte din categoria construcțiilor impozabile, obiective ce erau scutite prin lege de la plata impozitului pe construcții (conductele de alimentare cu apă, racordurile pentru deviere rețele, canalizare menajeră, branșamentul apă, racord canal) conform art. 250 pct. 11 C. fisc., dar și O.G. nr. 32/2002 și H.G. nr. 1591/2002. Și taxa pentru lipsa de folosință teren ocupat fără forme legale s-a considerat a fi stabilită nelegal deoarece terenul în suprafață de 133.044 m.p. este proprietatea C.J. Neamț și este ocupat legal de C.J.A.S. SA conform contractului de delegare a gestiunii prin concesionare directă a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare. Pentru că prin decizia nr. 46 din 23 mai 2005 s-a respins contestația reclamantei împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere nr. 3816 din 1 martie 2005 (care cuprinde sumele contestate) dar fără a se pronunța o soluție cu privire la decizia de impunere nr. 3817 din 1 martie 2005 a fost admisă numai în parte cererea reclamantei.

Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.L. – D.T.I. a Municipiului Piatra Neamț și s-a solicitat admiterea recursului fiind invocate mai multe motive de recurs: 1. – hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) deoarece lipsesc motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, nu s-a motivat înlăturarea probelor administrate de recurentă, nici măcar nu au fost amintite. 2. – instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârea este lipsită de temei legal, iar instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate (art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Se arată că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei, a ignorat probele administrate care dovedesc că actele administrativ - fiscale au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale. 3. – hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece instanța nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală, iar singurul motiv pentru care a fost admisă acțiunea a fost acela că potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1591/2002 C.J. Neamț a concesionat serviciul și sistemul public dar fără a reține că: * reclamanta nu a făcut dovada că prin transmiterea în administrare a serviciului public de apă și canalizare a fost transmis și terenul pe care este amplasat acest sistem; * reclamanta nu a făcut dovada faptului că proprietar al terenului este C.J. Neamț; * dispozițiile H.G. nr. 1591/2002 nu sunt singurele dispoziții legale din România iar acestea trebuie coroborate cu alte dispoziții legale; * în materie fiscală, dispozițiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative în caz de conflict, între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal. 4. – în virtutea rolului său activ, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze textele invocate în actul de control. 5. – au fost invocate o serie de neregularități de ordin procedural; * Tribunalul Neamț a declinat competența în favoarea Curții de Apel Bacău, dar a înlăturat probatoriul cu expertiza tehnică judiciară efectuată, iar Curtea de Apel Bacău a constatat câștigată cauzei proba cu expertiza tehnică și a soluționat cauza; * suplimentul la raportul de este lovit de nulitate pentru că expertul nu a convocat recurentul; * la termenul din 6 decembrie 2005 instanța a admis cererea de suspendare deși în alcătuirea completului era obligatorie participarea reprezentantului Ministerului Public; * instanța de fond nu a făcut distincție între decizia de impunere nr. 3816 din 1 martie 2006 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 5101 din 25 februarie 2005 și decizia nr. 3817 din 1 martie 2005 emisă în urma prelucrării declarațiilor fiscale de impunere întocmite și depuse de către societate la sediul organului fiscal; * cu privire la obligarea la plata sumei de 1408 RON, se critică soluția pentru că instanța de fond nu a precizat cum a căzut în pretenții recurenta care nu a făcut altceva decât să efectueze o inspecție fiscală și să pună în aplicare dispozițiile Codului fiscal și Codului de procedură fiscală.

Soluția instanței de recurs în primul ciclu procesual. Prin Decizia nr. 1666 din 21 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefundat, recursul declarat de C.L.M. Piatra Neamț – D.T.I. În motivarea soluției s-a reținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Împotriva acestei decizii s-a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 3 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 554/2004, iar prin Decizia nr. 3842 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de revizuire, desființată decizia și fixat termen pentru judecarea recursului. Prin încheierea din 16 ianuarie 2009 a fost sesizată Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1356/2001 și C.J. Neamț nr. 18/2003. Prin sentința civilă nr. 4460 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată, sentință rămasă definitivă prin Decizia nr. 1740 din 25 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, când recursul a fost respins ca nefondat. Cauza a fost repusă pe rol, după soluționarea excepției de nelegalitate invocată, pentru rejudecarea recursului declarat de C.L. – D.T.I. a municipiului Piatra Neamț împotriva sentinței civile nr. 77 din 4 aprilie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de recurs ca urmare a rejudecării. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: 1. motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat având în vedere că hotărârea instanței de fond este redactată cu respectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., în sensul că aceasta cuprinde și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și motivele pentru care s-au înlăturat susținerile părților. 2. motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se referă la lipsa de temei legal a hotărârii, așa cum se susține în motivele de recurs, dar și acest motiv este nefondat pentru că instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. 3. nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat pentru că hotărârea instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Se susține în motivele de recurs că hotărârea instanței de fond a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor Codului fiscal însă, chiar art. 250 pct. 11 lit. n) C. fisc., prevede că impozitul pe clădiri nu se datorează pentru rețelele și conductele pentru transportul și distribuția apei, ca și rețelele și conductele de termoficare și rețelele de canalizare, dispoziții care au fost reluate și în O.G. nr. 35/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare și ale H.G. nr. 1591/2002 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare a acestor servicii. Branșamentele și racordurile la clădiri nu pot fi considerate decât părți componente ale acestor sisteme publice și pentru care nu se datorează impozit pe clădiri și nici nu este necesară îndeplinirea procedurii de avizare prevăzută de art. 250 alin. (2) C. fisc. Referitor la taxa pentru lipsă folosință teren, este adevărat că dispozițiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror alte prevederi din alte acte normative, dar în speță terenul pentru care a fost stabilită taxa pentru folosință nu este proprietatea municipiului Piatra Neamț. Deși s-a arătat în motivele de recurs că nu s-a făcut dovada că aceste terenuri ar aparține județului Neamț, nu s-a ținut seama de faptul că prin H.G. nr. 1356/2001 au fost inventariate bunurile din domeniul public al județului Neamț și al unităților administrativ teritoriale din acest județ, iar rețelele de apă din municipiul Piatra-Neamț s-a stabilit că aparțin domeniului public al județului Neamț. H.G. nr. 1591/2002, în art. 3 pct. 3.30, a definit sistemul public de alimentare cu apă potabilă, dar și sistemul de canalizare (în art. 3 pct. 3.31) și definițiile se referă și la terenurile aferente construcțiilor, instalațiilor tehnologie și altor dotări specifice, iar Legea nr. 213/1998 la pct. II din anexă prevede că „rețelele de alimentare cu apă, precum și instalațiile, construcțiile și terenurile aferente acestora fac parte din domeniul public al județului”. De altfel, recurenta a solicitat instanței să se stabilească apartenența terenurilor aferente rețelei de apă la domeniul public al municipiului Piatra Neamț, dar acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 351 din 7 aprilie 2006 a Tribunalului Suceava, irevocabilă prin decizia civilă nr. 754/2006 a Curții de Apel Suceava. În aceste condiții, în care și excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1356/2001 a fost respinsă, soluția instanței de fond cu privire la anularea plății sumei reprezentând taxă pentru lipsă folosință teren a fost dată cu respectarea prevederilor legale. 5. În ceea ce privește neregularitățile procedurale invocate, se poate observa că raportul de expertiză a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, iar suplimentul la raportul de expertiză nu este nul, pentru că nu era necesară citarea, din nou, a părților. Criticile referitoare la nelegala compunere a completului care a soluționat cererea de suspendarea la 6 decembrie 2005 nu pot fi analizate în prezenta cauză având în vedere că împotriva acelei încheieri s-a declarat recurs, care a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 1598 din 4 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Referitor la critica privind confundarea celor două decizii de impunere, având în vedere că acțiunea a fost admisă numai în parte, reclamanta putea invoca neanularea celei de-a doua decizii de impunere (decizia nr. 3817 din 1 martie 2005) dar nu recurenta.

Obligarea la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut ca urmare a anulării actelor administrativ - fiscale emise de recurentă și nu pentru că a fost efectuată inspecția fiscală, ci pentru că raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere au fost emise cu nerespectarea legii. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.