ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 11 septembrie 2003, la Tribunalul București, reclamantul D.N. a solicitat anularea hotărârii nr. 6552/3265 din 29 iulie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului

București.

În motivarea acțiunii a

arătat că prin hotărârea atacată i-a fost admisă cererea formulată în baza

prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, stabilindu-se acordarea drepturilor, pentru perioada

15 octombrie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2002.

Reclamantul a susținut

nelegalitatea hotărârii, întrucât perioada de persecuție este 15 octombrie 1943

- 2 iulie 1957, iar nu cea reținută în hotărâre.

Prin sentința civilă nr. 3818

din 20 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă

și litigii de muncă, invocând dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 367/2001,

a declinat competența soluționării cererii, Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 23 din 13 ianuarie 2004,

a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că pârâta,

în mod corect, i-a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada menționată în hotărârea contestată, data limită fiind 6 martie 1945.

Împotriva sentinței a

declarat recurs în termen, reclamantul, susținând, în esență, că instanța nu a

stabilit corect starea de fapt și a aplicat eronat legea.

În acest sens a arătat că

s-a născut la 23 noiembrie 1942 și a făcut dovada persecuțiilor etnice pentru

perioada pe care o solicită, prin declarațiile celor doi martori.

Recursul este nefondat.

Reclamantul, prin cererea

înregistrată la 30 august 2002, la Comisia de specialitate de pe lângă Casa de

Pensii a municipiului București, a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1943 - 2 iulie 1957.

Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000, constatând pe baza probelor administrate. că reclamantul

s-a refugiat din Onești, în România, în perioada 15 octombrie 1943 - 6 martie

1945, i-a admis cererea și i-a acordat drepturile legale, începând cu data de 1

septembrie 2002.

Conform prevederilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, de aprobare a O.G. nr. 105/1999, „Beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la data de 6 septembrie 1940, până la 6

martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice”.

Iar potrivit art. 5 din

actul normativ menționat, indemnizațiile se acordă, începând cu luna următoare

depunerii cererii.

În cauză, se constată că în

raport cu data formulării cererii și perioada dovedită cu înscrisurile

prezentate, în mod corect i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu 1 septembrie 2002, pentru perioada 15 octombrie 1943 - 6 martie

1945, aceasta fiind data limită prevăzută imperativ de lege, pentru cei care au

suferit persecuții din motive etnice, în perioada regimurilor instaurate în

România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945.

Prin urmare, în mod corect a

reținut instanța de fond, că, cererea reclamantului, de a-i fi acordate

drepturile până la 2 iulie 1957, nu poate fi primită, prelungirea limitei

prevăzute de lege echivalând cu încălcarea prevederilor legale precitate.

În consecință, se constată

că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar recursul fiind

nefondat, se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul D.N., împotriva sentinței civile nr. 23 din 13 ianuarie 2004, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2005.