ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1361/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 septembrie 2001, reclamanta V.A. a solicitat anularea deciziei nr. 616 din 26 iunie 2001, emisă de pârâta Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a municipiului București și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 septembrie 1942 – 23 august 1944, motivând că a avut calitatea de persoană persecutată din motive etnice. La data de 31 ianuarie 2002, reclamanta a completat cererea, chemând în judecată în calitate de pârâtă Casa de Pensii a municipiului București, autoritate care a preluat atribuțiile de aplicare a Legii nr. 189/2000, în baza dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 367/2001.

Prin sentința civilă nr. 173 din 21 februarie 2002, Curtea de Apel București a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 616 din 26 iunie 2001 și a constatat că reclamanta este în drept să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 23 septembrie 1942 – iunie 1944. Recursurile declarate împotriva acestei sentințe de pârâtele Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a municipiului București și Casa de Pensii a municipiului București au fost admise prin decizia nr. 2155 din 11 iunie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție. Instanța de recurs a casat sentința civilă nr. 173 din 21 februarie 2002 și a dispus rejudecarea cauzei de către instanța de fond, urmând a fi suplimentate probele, în vederea stabilirii certe a perioadei de persecuție din motive etnice la care a fost supusă reclamanta.

În fond după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 622 din 7 mai 2003, prin care a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 616 din 26 iunie 2001, a constatat că reclamanta se încadrează în condițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 septembrie 1942 – iunie 1944, a obligat pârâta Casa de Pensii a municipiului București, să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 16 iulie 2001, potrivit art. 6 din H.G. nr. 127/2002 și să-i emită un nou act administrativ în acest sens. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut, pe baza înscrisurilor depuse în cauză, că reclamanta a fost evacuată cu întreaga familie, în Transnistria, în anul 1942 și s-a reîntors în țară, în iunie 1944, după încetarea persecuției pe motive etnice, la care au fost supuși membrii familiei sale.

Față de situația de fapt dovedită prin acte cu caracter oficial, instanța de fond a constatat că reclamanta are dreptul să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, cu începere de la data de 16 iulie 2001, în conformitate cu prevederile art. 6 din H.G. nr. 127/2002, dat fiind că reclamanta s-a adresat pârâtelor pentru recunoașterea dreptului său, la data de 10 ianuarie 2001. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut că înscrisurile depuse de intimata-reclamantă nu sunt relevante pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, întrucât nu cuprind mențiuni referitoare la perioada de refugiu și conform adresei nr. 1026 a Casei Naționale de Pensii, persecuția din motive etnice trebuia dovedită cu declarații de martori.

De asemenea, recurenta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că intimatei-reclamante i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente: Prin hotărârea nr. 4172 din 4 aprilie 2003 Casa de Pensii a municipiului București a admis cererea formulată de intimata-reclamantă la 28 august 2002 și i-a acordat acesteia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 septembrie 1942 – 7 iunie 1944, cu începere de la data de 1 septembrie 2002. În raport cu noul act administrativ, prin care recurenta a recunoscut că intimata-reclamantă a avut statutul de persoană persecutată din motive etnice, pentru întreaga perioadă indicată în acțiune și reținută de instanța de fond, se constată că au devenit lipsite de obiect, criticile din recurs privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Aceeași concluzie se impune și față de susținerea recurentei că nu a fost dovedită persecuția din motive etnice, dat fiind că probele administrate în cauză sunt cele pe care s-a întemeiat și hotărârea nr. 4172 din 4 aprilie 2003 și care, contrar apărărilor din recurs, au fost considerate, ca având forță probantă în stabilirea corectă a situației de fapt, pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Cea dea doua critică formulată în recurs este, de asemenea, nefondată. Instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 4172 din 4 aprilie 2003 i-au fost acordate intimatei-reclamante, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, dar a constatat corect că se impune anularea deciziei nr. 616 din 26 iunie 2001 și recunoașterea acestor drepturi cu începere de la data de 16 iulie 2001, întrucât cererea inițială a fost nelegal respinsă de recurentă.

Aplicând corect prevederile art. 6 din H.G. nr. 127/2002, instanța de fond a stabilit că intimata-reclamantă beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, cu începere de la data de 16 iulie 2001, în raport cu prima sa cerere, și nu de la data de 1 septembrie 2002, cum s-a admis de recurentă prin hotărârea nr. 4172/2003, pe baza unei cereri ulterioare, dar cu același obiect. Pentru considerentele expuse și constatând că potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțată de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 622 din 7 mai 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2004.