ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3414/2008

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea adresată A.P.A.P.S.

la 8 septembrie 2001 sub nr. 2294, E.V.S., născută H., în nume propriu și în

calitate de succesoare a coproprietarului C.H.E., a solicitat restituirea în

natură a imobilelor ce au făcut parte din patrimoniul firmei H.P.F.B.C.T. SA

Brașov, actualmente parte din SC K.J.S. România, fostă SC P.P.Z. SA Brașov, în

limita acțiunilor pe care le-a deținut la această firmă.

Prin decizia nr. 259 din 30 aprilie

2004 emisă de A.V.A.S. s-a respins notificarea nr. 2294/2001 întrucât nu au

fost depuse actele doveditoare ale calității de acționar a petentei și autoarei

sale, la momentul naționalizării, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din

Legea nr. 10/2001.

Prin cererea înregistrată la 4 iulie

2004, reclamanta E mai S., în contradictoriu cu A.V.A.S., a formulat

contestație împotriva deciziei nr. 258 din 30 aprilie 2004 emisă de pârâtă

solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtei la restituirea în echivalent

a bunurilor imobile deținute de SC H.P.F.B.C. SA Brașov, corespunzătoare

capitalului social deținut la „momentul naționalizării acestei societăți”.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, în mod nejustificat i-a fost respinsă notificarea pe motivul

nedepunerii actelor doveditoare, deși a depus în termenul legal documentele

solicitate, inclusiv dovada calității de acționar, iar în ceea ce privește

pretenția de a depune o dovadă de la momentul naționalizării, respectiv de la

data de 11 iunie 1948, a susținut că o asemenea dovadă nu poate fi făcută.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 728/S din 13 decembrie 2004, a admis

excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului K.F., invocată din

oficiu și a anulat cererea de chemare în judecată.

Apelul formulat de reclamantă împotriva

acestei hotărâri a fost admis în parte prin decizia nr. 504 din 26 mai 2005 a

Curții de Apel Brașov, hotărâre prin care a fost anulată sentința tribunalului

și, în urma evocării fondului, respinsă contestația ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că mandatul dat de reclamantă este unul general și

chiar dacă nu poartă și asupra reprezentării părții în justiție, el trebuia

presupus a fi dat și pentru reprezentarea în justiție, în acord cu prevederile

art. 67 alin. (3) C. proc. civ.

Cât privește fondul cererii

reclamantei s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității de succesor

de pe urma antecesoarei sale și nici pe aceea de acționar a celei afirmate a fi

antecesoarea sa, decizia de respingere a notificării fiind astfel legală și

temeinică.

Prin decizia nr. 7255 din 18

septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul formulat de reclamantă, a casat

decizia nr. 504 din 26 mai 2005 și sentința nr. 728 din 13 decembrie 2004 și a

trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov, reținându-se că reclamanta a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 și

se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se

pronunța pe fond.

Rejudecând, Tribunalul Brașov,

secția civilă, prin sentința nr. 237/S din 30 martie 2007, așa cum a fost

îndreptată din oficiu prin încheierea din 21 mai 2007, a admis contestația și

în consecință:

A anulat decizia nr. 258 din 30

aprilie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să procedeze la

emiterea unei noi decizii, în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001,

prin care să restituie contestatoarei, prin echivalent, bunurile imobile pe

care le-a deținut SC H.P.F.B.C. SA Brașov, corespunzător capitalului social

deținut de contestatoare, la momentul naționalizării.

Pentru a hotărî astfel, în baza

probatoriului administrat și a înscrisurilor noi depuse, instanța de fond a

reținut, în esență, calitatea reclamantei de persoană îndreptățită de a

beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, atât în nume

propriu cât și în calitate de succesor în drepturi al numitei M.C.H., calitate

analizată și de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 7255

din 19 septembrie 2006, a statuat că această parte are calitatea de persoană

îndreptățită în sensul actului normativ menționat, astfel că, în conformitate

cu dispozițiile art. 315

1

C. proc. civ., dezlegarea dată de instanța

de recurs acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanța de

rejudecare.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, care, prin decizia nr.

120/Ap din 25 septembrie 2007, a respins excepția de necompetență teritorială

invocată de pârâtă și a respins apelul formulat de aceasta.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

a declarat recurs pârâta A.V.A.S. București, invocând prevederile art. 304 pct.

3 și 8 C. proc. civ.

Referitor la primul motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pârâta susține că decizia atacată a

fost pronunțată de o instanță necompetentă din punct de vedere teritorial.

Susține că în mod greșit instanța de

apel a respins excepția privind necompetența teritorială a Tribunalului Brașov

în raport de prevederile art. 5 C. proc. civ. și ale art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Cum A.V.A.S. are sediul în

București, competența de soluționare a cererii în primă instanță aparține

Tribunalului București și nu Tribunalului Brașov.

Prin cel de al doilea motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pârâta susține

că atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat în mod greșit că

autorul reclamantei avea calitatea de acționar al SC H.P.F.B.C.T. SA Brașov la

momentul naționalizării, interpretând greșit înscrisul intitulat „Direcțiune”,

deoarece acesta este o simplă invitație a unor potențiali presupuși acționari

de a-și depune titlurile lor, titluri care puteau fi înstrăinate la data

naționalizării, 11 iunie 1948 și până la data emiterii respectivului înscris 31

august 1948.

Recursul este nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs,

acesta nu poate fi primit.

Regulile competenței teritoriale

sunt, în principiu, de natură dispozitivă. În consecință, nerespectarea lor

atrage numai necompetența relativă a instanței.

Necompetența teritorială a instanței

nu poate, în principiu, să fie invocată din oficiu de către instanță ci numai

de către partea interesată și aceasta numai cel mai târziu până la prima zi de

înfățișare.

În speță, fiind vorba de o

necompetență relativă, pârâta putea invoca excepția necompetenței teritoriale

numai până la prima zi de înfățișare în fața instanței de fond.

În mod legal instanța de apel a

respins excepția invocată de pârâtă, apreciind că o putea invoca doar până la

prima zi de înfățișare în fața primei instanțe și că, nefiind de ordine

publică, nu putea fi invocată după casarea cu trimitere la Tribunalul Brașov

dispusă prin decizia nr. 7255 din 19 septembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Referitor la cel de al doilea motiv

de recurs, vizând calitatea de acționar a antecesoarei reclamantei, se constată

că atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o justă aplicare a

prevederilor art. 4 alin. (2) și art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată și

completată prin Legea nr. 247/2005, reținând din actele doveditoare depuse la

dosar care atestă atât legătura de rudenie cu antecesoarea M.E.C. cât și

calitatea de acționar a reclamantei la momentul naționalizării, calitatea de

persoană îndreptățită în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și al

art. 3 alin. (1) lit. a).

În sensul celor menționate, instanța

de apel a interpretat, în mod corect și înscrisul intitulat „Direcțiune”, în

condițiile în care acest înscris, chiar dacă este datat 31 august 1948

(ulterior naționalizării ce a avut loc la 11 iunie 1948), atestă acțiunile

avute de reclamantă și autoarea sa la SC H.P.F.B.C. SA Brașov, înscris ce se

coroborează și cu copia legalizată de la Arhivele Naționale, cererile de

mențiuni pentru registrul comerțului efectuate în anul 1948 de către delegatul

Ministerului Industriilor, care atestă atât numărul de acțiuni deținute de

reclamantă cât și de autoarea sa.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse și constatând legalitatea deciziei atacate, recursul

declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi respins în consecință, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 120/Ap din 25 septembrie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 29 mai 2008.