ÎCCJ, Decizia nr. 259/2004
ÎCCJ, Decizia nr. 259/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
S.E., domiciliată în Franța, având
calitate de pârâtă în cauza ce face obiectul dosarului civil nr. 11079/2004 al
Judecătoriei sectorului 1 București, a formulat cerere de strămutare a
judecării acestei cauze la o altă instanță. Prin aceeași cerere, petiționara a
solicitat suspendarea judecății cauzei respective, până la soluționarea cererii
de strămutare.
Prin rezoluția din 26 iulie 2004,
s-a fixat termen pentru judecarea cererii de strămutare, care face obiectul
dosarului nr. 6978/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă,
la 20 octombrie 2004, dispunându-se, totodată, suspendarea judecății cauzei
până la soluționarea cererii de strămutare.
Împotriva acestei rezoluții,
intimatul reclamant S.A. a declarat recurs.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, în reglementarea
procedurii ce trebuie urmată în cazul cererii de strămutare, prin art. 40 alin.
(1) C. proc. civ., se prevede că această cerere se judecă în camera de
consiliu, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „președintele instanței
va putea cere dosarul pricinii și să ordone, fără citarea părților, suspendarea
judecării pricinii, comunicând de urgență această măsură instanței respective”.
Așa fiind și cum, în conformitate cu
alin. (4) art. 40 C. proc. civ., „hotărârea asupra strămutării se dă fără
motivare și nu este supusă nici unei căi de atac”, pentru identitate de rațiune,
nici dispoziția președintelui instanței de suspendare temporară a judecării
pricinii, dată în cadrul procedurii anterioare soluționării cererii de
strămutare, nu poate fi susceptibilă de a fi atacată pe vreo cale.
O atare interpretare se impune și
pentru că, în cadrul reglementării procedurii specifice cererii de strămutare,
astfel cum este instituită prin ansamblul prevederilor înscrise în art. 40 C.
proc. civ., nu se derogă de la regula neprevederii nici unei căi de atac,
pentru oricare dintre actele de dispoziție ce se referă la pregătirea judecării
și la soluționarea cererii de strămutare.
De altfel, însăși prevederea la art.
40 alin. (2) C. proc. civ., a obligativității comunicării „de urgență” a
măsurii suspendării judecării pricinii, subliniază caracterul ireversibil, de
neînlăturat, prin exercitarea vreunei căi de atac, a dispoziției președintelui
instanței de suspendare a judecății pricinii, până la soluționarea cererii de
strămutare. A considera altfel, ar însemna a lipsi de efect o măsură lăsată de
legiuitor la aprecierea președintelui instanței, atunci când acesta ar socoti-o
necesară pentru a nu rămâne fără obiect strămutarea pricinii, în cazul în care
ar fi dispusă.
În consecință, constatându-se
inadmisibilitatea recursului, urmează ca acesta să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de S.A., împotriva rezoluției din 26 iulie 2004, prin care s-a dispus
suspendarea judecății, până la soluționarea cererii de strămutare, ce face
obiectul dosarului nr. 6978/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
civilă.
Pronunțată, în ședință publică, azi,
20 septembrie 2004.