ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea promovată de

reclamanta E.M. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sinaia și Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat să fie obligați cei din

urmă să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Sinaia, cunoscut

sub denumirea de vila M. să fie restituite încă două clădiri și terenul aferent

în suprafață de 1860 mp, să fie anulate toate actele de vânzare-cumpărare

privind aceste imobile și să se constate nulitatea absolută a sentinței civile

nr. 228/1954 a fostului Tribunal Popular Sinaia.

În motivarea acțiunii s-a susținut

că preluarea imobilelor de către stat a fost abuzivă, prin încălcarea flagrantă

a prevederilor Decretului nr. 111/1951.

În conformitate cu art. 115 C.

proc. civ. Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.C.F.S. Prahova a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivată de împrejurarea

că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, deoarece între părți a mai

existat un litigiu cu același obiect și cauză, iar acțiunea reclamantei în

revendicare a fost respinsă irevocabil.

Pe de altă parte a fost invocată și

excepția lipsei calității procesuale active, deoarece reclamanta nu a făcut

dovada că a dezbătut succesiunile defunctelor M.M.H. și M.A., proprietarele inițiale

ale imobilelor.

În cauză au formulat cereri de

intervenție în interes propriu numiții P.P., M.P., G.C.M., H.M. prin care au

solicitat respingerea acțiunii, susținând că fiecare a devenit proprietarul

unei părți din imobilul în litigiu prin cumpărare de la unitatea de stat

specializată SC C. SA Ploiești, fiind cumpărători de bună credință, în

condițiile în care reclamanta a mai revendicat în justiție același imobil, iar

acțiunea sa a fost respinsă.

Prin sentința civilă nr. 328 din 29

octombrie 2001, Tribunalul Prahova a admis excepția autorității de lucru

judecat și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei E.M. în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sinaia, Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Prahova și intervenienții G.C.M., H.M., M.P., P.D.E. având ca

obiect revendicare.

S-a reținut că prin sentința civilă

nr. 345/2001 Judecătoria Sinaia a respins ca neîntemeiată acțiunea în

revendicare pronunțată de reclamantă pentru imobilul ce face obiectul acestei

cauze, stabilindu-se cu acea ocazie că reclamanta nu a reușit să probeze

dobândirea unui drept exclusiv de proprietate, respectiv nu a făcut dovada

titlului și nici a modului în care dreptul de proprietate a fost transmis la ea

de la foștii proprietari.

Sentința a rămas definitivă prin

decizia civilă nr. 1064/2001 ca urmare a respingerii apelului de Tribunalul

Prahova și irevocabilă prin constatarea nulității recursului de către Curtea de

Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 2634/2001.

Față de cele reținute, tribunalul a

constatat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ. și în plus, că

reclamanta nefăcând dovada calității sale de moștenitoare este lipsită de

calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 31 din 11

aprilie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul

reclamantului împotriva sentinței civile nr. 328 din 29 octombrie 2001 a

Tribunalului Prahova.

Prin apel s-a criticat sentința

instanței de fond pentru că a soluționat cauza cu lipsă de procedură,

reclamanta nefiind legal citată, că în cauză nu operează autoritatea de lucru

judecat, deoarece prima sentință a Judecătoriei Sinaia fiind o eroare

judiciară, instanța nefiind competentă să soluționeze cauza din punct de vedere

material, că nu exista identitate de cauză și că se impune administrarea de noi

probe cu înscrisuri, expertiză tehnică și probe testimoniale.

Instanța de apel a reținut că

tribunalul nu a soluționat pricina cu lipsă de procedură în ceea ce o privește

pe reclamantă, întrucât la termenul din 11 aprilie 2001 a fost reprezentată de

procuratorul R.M., care a depus personal procura autentificată (fila 19 dosar).

Acesta s-a prezentat ultima dată la instanță, la termenul din 23 iulie 2001,

primind termen în cunoștință, astfel că se prezumă că a cunoscut și termenul de

soluționare pe fond a acțiunii.

Împrejurarea că sentința civilă nr. 345/2001

a Judecătoriei Sinaia, prin care s-a soluționat prima acțiune în revendicare a

reclamantei este sau nu o așa-zisă eroare judiciară s-a apreciat că nu prezintă

interes în cauza de față, câtă vreme hotărârea este definitivă și irevocabilă.

S-a concluzionat că în mod corect

instanța de fond a stabilit că în cauză sunt întrunite cerințele art. 1201 C.

civ. privind autoritatea de lucru judecat, deoarece chiar dacă au fost indicate

drept temeiuri juridice și alte acte normative menționate în apel, acțiunea de

față ca și acțiunea inițială este o acțiune de drept comun, întemeiată pe

prevederile art. 480 C. civ., neputându-se invoca existența unei cauze

diferite, care ar avea drept consecință respingerea autorității de lucru

judecat. Apreciindu-se că instanța de fond s-a pronunțat corect asupra

excepției, Curtea a constatat că în apel nu este necesară administrarea de noi

probatorii.

Împotriva deciziei civile nr. 31 din

11 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta E.M.

criticând-o pentru nelegalitate, criticile întemeindu-se pe motivele prevăzute

de art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se arată în primul rând că instanța de apel a încălcat formele de procedură,

sub sancțiunea nulității cu privire la existența anterioară a unei cereri de

strămutare aflată pe rolul instanței supreme, fără a respecta ierarhia și

soluționarea respectivei cereri.

O a doua critică vizează

nepronunțarea asupra unui capăt de cerere, invocat prin noul temei juridic,

art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Se arată, de asemenea, că hotărârea

cuprinde motive contradictorii și străine cauzei, amestecând vechile temeiuri

din prima hotărâre, cu alte reglementări și fără a aminti de noul temei juridic

din actuala acțiune.

Se mai susține că instanțele au

interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul

lămurit al acesteia, cu privire la excepția autorității de lucru judecat, chiar

dacă cele două acțiuni au avut temeiuri și cauze diferite.

În fine, critica se referă și la

faptul că hotărârea pronunțată s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, contrar spiritului Legii nr. 10/2001, fără ca instanțele să se pronunțe

asupra mijloacelor de apărare (acte de proprietate și stare civilă) hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

În ceea ce privește primul motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vizând

nerespectarea ierarhiei pe motiv că instanța de apel s-a pronunțat anterior

soluționării cererii de strămutare se reține că un asemenea aspect nu este

reglementat de Codul de procedură civilă. Din interpretarea art. 40 alin. (2) C.

proc. civ. rezultă că numai în cazul în care instanța investită cu judecarea

cererii de strămutare ordonă suspendarea pricinii și comunică de urgență

această măsură instanței, aceasta este obligată să aștepte rezolvarea cererii,

iar din interpretarea alin. (5) al aceluiași articol, rezultă că sunt nule de

drept actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării, precum și hotărârea

pronunțată în cazul în care se admite cererea de strămutare, situații ce nu se

regăsesc în prezenta speță.

Este de necontestat că prin sentința

civilă nr. 345 din 26 martie 2001 a Judecătoriei Sinaia, definitivă și

irevocabilă s-a respins acțiunea în revendicare privind aceleași imobile ce fac

obiectul cauzei de față, cu motivarea că reclamanta nu a dovedit că este

titulara dreptului de proprietate. Noua acțiune are la bază același temei

juridic, astfel că în mod corect s-a reținut prin hotărârea recurată că sunt

incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat.

Fără a ignora actele normative indicate de reclamantă în apel ca temeiuri

juridice, acțiunea din cauza de față ca și cea soluționată prin sentința civilă

nr. 345/2001 a Judecătoriei Sinaia este întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.

civ., fiind o acțiune de drept comun. Nu poate fi invocată în nici un caz existența

unei cauze diferite care să ducă la respingerea autorității de lucru judecat,

fiind vorba atât de un obiect identic, cât și de aceleași părți.

De fapt, este evident că reclamanta

în nici una dintre cauze, deși a uzat de acțiunea în revendicare, susținând că

imobilele au aparținut fostului său socru, nu a dovedit titlul de proprietate

al acestuia și nici modul în care s-a transmis succesiunea fiului acestuia,

respectiv soțul său.

Nu s-a dovedit de fapt nici decesul

soțului său și acceptării succesiunii lui de către reclamanta, dovedind numai

căsătoria celor doi. Chiar dacă s-a tins la dovedirea împrejurării că imobilele

au revenit fostei sale soacre, trecând peste modul în care s-a acceptat

succesiunea de la socrul său, nu s-a dovedit că soacra reclamantei în fond ar

fi fost proprietara exclusivă a imobilelor, pe lângă ea figurând ca proprietară

și M.A.

În speță nu pot fi luate în discuție

dispozițiile Legii nr. 10/2001, deoarece acțiunea s-a pronunțat în temeiul art.

480 C. civ. și reclamanta la apariția acestei legi nu a optat conform art. 47

alin. (1) pentru a urma calea acestei legi, astfel că în mod corect s-a

soluționat cauza în raport de textul inițial (art. 480 C. civ.).

Distinct de toate cele arătate,

celelalte motive sunt irelevante, atâta timp cât litigiul s-a soluționat numai

pe excepție, știut fiind că, în asemenea cazuri nu se mai procedează la

cercetarea fondului.

În consecință, față de

considerentele de mai sus, criticile hotărârii instanței de apel întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ. fiind nefondate, urmează ca

recursul reclamantei să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta E.M. împotriva deciziei nr. 31 din 11 aprilie 2002 a

Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.