ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea promovată de reclamanta E.M. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sinaia și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat să fie obligați cei din urmă să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Sinaia, cunoscut sub denumirea de vila M. să fie restituite încă două clădiri și terenul aferent în suprafață de 1860 mp, să fie anulate toate actele de vânzare-cumpărare privind aceste imobile și să se constate nulitatea absolută a sentinței civile nr. 228/1954 a fostului Tribunal Popular Sinaia. În motivarea acțiunii s-a susținut că preluarea imobilelor de către stat a fost abuzivă, prin încălcarea flagrantă a prevederilor Decretului nr. 111/1951.

În conformitate cu art. 115 C. proc. civ. Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.C.F.S. Prahova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivată de împrejurarea că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, deoarece între părți a mai existat un litigiu cu același obiect și cauză, iar acțiunea reclamantei în revendicare a fost respinsă irevocabil. Pe de altă parte a fost invocată și excepția lipsei calității procesuale active, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că a dezbătut succesiunile defunctelor M.M.H. și M.A., proprietarele inițiale ale imobilelor. În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu numiții P.P., M.P., G.C.M., H.M.

prin care au solicitat respingerea acțiunii, susținând că fiecare a devenit proprietarul unei părți din imobilul în litigiu prin cumpărare de la unitatea de stat specializată SC C. SA Ploiești, fiind cumpărători de bună credință, în condițiile în care reclamanta a mai revendicat în justiție același imobil, iar acțiunea sa a fost respinsă. Prin sentința civilă nr. 328 din 29 octombrie 2001, Tribunalul Prahova a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei E.M. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sinaia, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova și intervenienții G.C.M., H.M., M.P., P.D.E. având ca obiect revendicare.

S-a reținut că prin sentința civilă nr. 345/2001 Judecătoria Sinaia a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare pronunțată de reclamantă pentru imobilul ce face obiectul acestei cauze, stabilindu-se cu acea ocazie că reclamanta nu a reușit să probeze dobândirea unui drept exclusiv de proprietate, respectiv nu a făcut dovada titlului și nici a modului în care dreptul de proprietate a fost transmis la ea de la foștii proprietari. Sentința a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1064/2001 ca urmare a respingerii apelului de Tribunalul Prahova și irevocabilă prin constatarea nulității recursului de către Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 2634/2001. Față de cele reținute, tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ.

și în plus, că reclamanta nefăcând dovada calității sale de moștenitoare este lipsită de calitate procesuală activă. Prin decizia civilă nr. 31 din 11 aprilie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 328 din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Prahova. Prin apel s-a criticat sentința instanței de fond pentru că a soluționat cauza cu lipsă de procedură, reclamanta nefiind legal citată, că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, deoarece prima sentință a Judecătoriei Sinaia fiind o eroare judiciară, instanța nefiind competentă să soluționeze cauza din punct de vedere material, că nu exista identitate de cauză și că se impune administrarea de noi probe cu înscrisuri, expertiză tehnică și probe testimoniale.

Instanța de apel a reținut că tribunalul nu a soluționat pricina cu lipsă de procedură în ceea ce o privește pe reclamantă, întrucât la termenul din 11 aprilie 2001 a fost reprezentată de procuratorul R.M., care a depus personal procura autentificată (fila 19 dosar). Acesta s-a prezentat ultima dată la instanță, la termenul din 23 iulie 2001, primind termen în cunoștință, astfel că se prezumă că a cunoscut și termenul de soluționare pe fond a acțiunii. Împrejurarea că sentința civilă nr. 345/2001 a Judecătoriei Sinaia, prin care s-a soluționat prima acțiune în revendicare a reclamantei este sau nu o așa-zisă eroare judiciară s-a apreciat că nu prezintă interes în cauza de față, câtă vreme hotărârea este definitivă și irevocabilă.

S-a concluzionat că în mod corect instanța de fond a stabilit că în cauză sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat, deoarece chiar dacă au fost indicate drept temeiuri juridice și alte acte normative menționate în apel, acțiunea de față ca și acțiunea inițială este o acțiune de drept comun, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., neputându-se invoca existența unei cauze diferite, care ar avea drept consecință respingerea autorității de lucru judecat. Apreciindu-se că instanța de fond s-a pronunțat corect asupra excepției, Curtea a constatat că în apel nu este necesară administrarea de noi probatorii. Împotriva deciziei civile nr. 31 din 11 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta E.M.

criticând-o pentru nelegalitate, criticile întemeindu-se pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în primul rând că instanța de apel a încălcat formele de procedură, sub sancțiunea nulității cu privire la existența anterioară a unei cereri de strămutare aflată pe rolul instanței supreme, fără a respecta ierarhia și soluționarea respectivei cereri. O a doua critică vizează nepronunțarea asupra unui capăt de cerere, invocat prin noul temei juridic, art. 6 din Legea nr. 213/1998. Se arată, de asemenea, că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine cauzei, amestecând vechile temeiuri din prima hotărâre, cu alte reglementări și fără a aminti de noul temei juridic din actuala acțiune.

Se mai susține că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit al acesteia, cu privire la excepția autorității de lucru judecat, chiar dacă cele două acțiuni au avut temeiuri și cauze diferite. În fine, critica se referă și la faptul că hotărârea pronunțată s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, contrar spiritului Legii nr. 10/2001, fără ca instanțele să se pronunțe asupra mijloacelor de apărare (acte de proprietate și stare civilă) hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: În ceea ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vizând nerespectarea ierarhiei pe motiv că instanța de apel s-a pronunțat anterior soluționării cererii de strămutare se reține că un asemenea aspect nu este reglementat de Codul de procedură civilă.

Din interpretarea art. 40 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că numai în cazul în care instanța investită cu judecarea cererii de strămutare ordonă suspendarea pricinii și comunică de urgență această măsură instanței, aceasta este obligată să aștepte rezolvarea cererii, iar din interpretarea alin. (5) al aceluiași articol, rezultă că sunt nule de drept actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării, precum și hotărârea pronunțată în cazul în care se admite cererea de strămutare, situații ce nu se regăsesc în prezenta speță. Este de necontestat că prin sentința civilă nr. 345 din 26 martie 2001 a Judecătoriei Sinaia, definitivă și irevocabilă s-a respins acțiunea în revendicare privind aceleași imobile ce fac obiectul cauzei de față, cu motivarea că reclamanta nu a dovedit că este titulara dreptului de proprietate.

Noua acțiune are la bază același temei juridic, astfel că în mod corect s-a reținut prin hotărârea recurată că sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat. Fără a ignora actele normative indicate de reclamantă în apel ca temeiuri juridice, acțiunea din cauza de față ca și cea soluționată prin sentința civilă nr. 345/2001 a Judecătoriei Sinaia este întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., fiind o acțiune de drept comun. Nu poate fi invocată în nici un caz existența unei cauze diferite care să ducă la respingerea autorității de lucru judecat, fiind vorba atât de un obiect identic, cât și de aceleași părți. De fapt, este evident că reclamanta în nici una dintre cauze, deși a uzat de acțiunea în revendicare, susținând că imobilele au aparținut fostului său socru, nu a dovedit titlul de proprietate al acestuia și nici modul în care s-a transmis succesiunea fiului acestuia, respectiv soțul său.

Nu s-a dovedit de fapt nici decesul soțului său și acceptării succesiunii lui de către reclamanta, dovedind numai căsătoria celor doi. Chiar dacă s-a tins la dovedirea împrejurării că imobilele au revenit fostei sale soacre, trecând peste modul în care s-a acceptat succesiunea de la socrul său, nu s-a dovedit că soacra reclamantei în fond ar fi fost proprietara exclusivă a imobilelor, pe lângă ea figurând ca proprietară și M.A. În speță nu pot fi luate în discuție dispozițiile Legii nr. 10/2001, deoarece acțiunea s-a pronunțat în temeiul art. 480 C. civ. și reclamanta la apariția acestei legi nu a optat conform art. 47 alin. (1) pentru a urma calea acestei legi, astfel că în mod corect s-a soluționat cauza în raport de textul inițial (art. 480 C. civ.).

Distinct de toate cele arătate, celelalte motive sunt irelevante, atâta timp cât litigiul s-a soluționat numai pe excepție, știut fiind că, în asemenea cazuri nu se mai procedează la cercetarea fondului. În consecință, față de considerentele de mai sus, criticile hotărârii instanței de apel întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ. fiind nefondate, urmează ca recursul reclamantei să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E.M. împotriva deciziei nr. 31 din 11 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.