ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2463/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 4 aprilie 2003, reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată pârâta SC T.

SA, solicitând ca în baza sentinței civile ce se va pronunța să fie obligată la

plata sumei de 1.508 euro, reprezentând contravaloare transport rutier,

4.163.326 lei taxe drum precum și cheltuieli de judecată.

În susținerea pretențiilor

reclamanta a arătat că în baza comenzii de transport din 24 martie 2000, emisă

de pârâtă, a intermediat pentru aceasta efectuarea unui transport internațional

pe ruta România – Germania, pentru care a emis factura fiscală din 24 aprilie

2000, refuzată la plată.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 15857 din 8 decembrie 2003 a respins

acțiunea ca prescrisă.

În motivarea soluției

instanța de fond a reținut că potrivit contractului de transport încheiat,

transportul a fost efectuat la data de 24 martie 2000, iar acțiunea a fost

formulată la data de 2 aprilie 2003, peste termenul special de prescripție

prevăzut de art. 32 pct. 1 lit. c) din Convenția C.M.R.

Împotriva acestei soluții

reclamanta a promovat apel, criticile vizând modul eronat în care s-a reținut

situația de fapt, prin ignorarea rolului avut în afacerea intervenită,

respectiv acela de casă de expediție, convenția C.M.R. fiind aplicabilă între

expeditor și transportator.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 259 din 2 iunie 2004 a

respins apelul ca nefondat.

Instanța de control judiciar

a reținut că decretul privind aderarea României la Convenția referitoare la

contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.) prevede

domeniul de aplicare a acesteia respectiv oricărui transport de mărfuri pe

șosele, cu titlu oneros cu vehicule fără să facă distincție privind calitatea

părților.

De asemenea s-a înlăturat și

susținerea referitoare la întreruperea cursului prescripției, legea specială

având în vedere numai suspendarea prescripției.

Cu petiția înregistrată la

data de 22 iulie 2004, reclamanta SC S. SRL a declarat recurs, în termen și

legal timbrat criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Se susține că s-a făcut o

aplicarea greșită a legii, având în vedere că art. 32 pct. 1 lit. c) se aplică

în relațiile dintre expeditor și transportator, nu și între expeditorul mărfii

și casa de expediție pentru aceasta din urmă fiind aplicabile termenul general

de prescripție de 3 ani.

De asemenea recurenta

susține că s-a întrerupt cursul prescripției întrucât la data de 28 februarie

2002 a mai formulat o cerere de chemare în judecată care i-a fost anulată ca

insuficient timbrată.

Recursul este nefondat.

Din înscrisurile depuse în

susținerea acțiunii și a recursului, rezultă că în baza comenzii de transport

din 24 martie 2000, pârâta – intimată a solicitat efectuarea unui transport

internațional rutier de marfă pe ruta România – Germania, iar recurenta

reclamantă a intermediat efectuarea transportului și a emis factura fiscală din

24 aprilie 2004.

Astfel fiind, conform

dispozițiilor art. 32 pct. 1 lit. c) din Convenția C.M.R. termenul de

prescripție este de un an și începe să curgă de la expirarea unui termen de 3

luni de la data încheierii contractului de transport adică de la 28 iunie 2000

scrisoarea de transport fiind emisă la data de 28 martie 2000.

Această reglementare nu face

distincție privind calitatea părților ci se aplică oricărui transport de

mărfuri pe șosele.

În ce privește întreruperea

cursului prescripției se reține că potrivit art. 16 din decretul nr. 167/1958 lit.

b) prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în

judecată.

Pentru ca cererea de chemare

în judecată să producă efectul întreruptiv al prescripție trebuie să

întrunească anumite condiții și anume ca acțiunea titularului dreptului

subiectiv să fie admisă printr-o hotărâre definitivă, condiție ce rezultă din

aliniatul final al art. 16 care prevede că nu are loc întreruperea prescripției

atunci când cererea de chemare în judecată a fost respinsă sau anulată.

Ori acțiunea de care se

prevalează recurenta a fost anulată astfel că această critică urmează a fi

înlăturată.

De altfel dispozițiile decretului

nr. 167/1958, privind prescripția nu se aplică un speță transportul

internațional fiind supus dispozițiilor C.M.R.

Față de cele arătate rezultă

că soluția pronunțată este legală și temeinică, criticile formulate fiind

neîntemeiate, astfel că în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S. SRL, cu sediul ales în București, împotriva deciziei nr. 259

din 2 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 8 aprilie 2005.