ÎCCJ, Decizia nr. 136/2005

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva deciziei nr. 378/R din 20 iunie 2003 a Tribunalului Ialomița, secția

civilă, cauza aflându-se pe rol, la secția comercială a instanței supreme.

La termenul din 1 iunie

2004, I.G., ca reprezentant al intimatei SC T.G. SRL Slobozia, prin L.D.D.R. și

al intimatei L.D.D.R., a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 330, 92

1

, 242, 244 și 250 C. proc. civ.,

solicitând sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării acestei

excepții.

La cererea procurorului,

pentru a lua cunoștință de excepțiile invocate, s-a dispus amânarea judecării

cauzei la 28 septembrie 2005.

Prin încheierea din 28

septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pentru soluționarea

excepției de neconstituționalitate invocată de I.G.

I.G. a declarat recurs,

solicitând casarea încheierii menționate și trimiterea dosarului, la Curtea

Constituțională, pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În sprijinul recursului,

I.G. a susținut că se impunea sesizarea Curții Constituționale, deoarece Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a considerat nefiresc dreptul ce a fost atribuit

Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin art. 330 C. proc. civ., de a exercita calea de atac a recursului

în anulare, iar dispozițiile Codului de procedură civilă., la care s-a referit

prin excepția formulată, contravin mai multor prevederi din Constituția

României.

Totodată, recurenta I.G. a

invocat, în fața instanței de recurs, excepția de neconstituționalitate a art.

244 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 21, art. 11, art. 20

alin. (2), art. 44 și art. 52 alin. (1) și (3) din Constituție, precum și a

dispozițiilor Legii nr. 64/1995, în raport cu prevederile art. 21, art. 11,

art. 20 alin. (2) și ale art. 44 din Constituție.

Ca urmare, recurenta a

solicitat sesizarea Curții Constituționale, cu soluționarea acestei excepții de

neconstituționalitate.

Examinându-se recursul și

cererea de sesizare a Curții Constituționale, în raport cu dispozițiile art. 29

din Legea nr. 47/1992, se constată că sunt nefondate, deoarece cele două

excepții de neconstituționalitate, invocate succesiv, sunt contrarii

prevederilor din alin. (1) al acestui articol, fiind, astfel, inadmisibile. În

adevăr, Curtea Constituțională, sesizată să se pronunțe asupra excepției de

neconstituționalitate a art. 330-330

4

C. proc. civ., prin Decizia

nr. 139 din 23 martie 2004, a respins această excepție, ca inadmisibilă,

întrucât aceste dispoziții au fost abrogate prin art. I pct. 17 din O.U.G. nr.

58/2003, iar Curtea Constituțională poate decide numai asupra actelor normative

în vigoare.

Pe de altă parte, este de

observat că, în raport cu etapa în care se află procesul, aceea a judecării

recursului în anulare împotriva deciziei nr. 378/R din 20 iunie 2003 a

Tribunalului Ialomița, secția civilă, prin care a fost modificată sentința

pronunțată în cauză, în sensul admiterii contestației la executare și anulării

formelor de executare emise de executorul bancar, dispozițiile art. 92

1

,

242, 244 și 250 C. proc. civ., ce fac obiectul excepției de

neconstituționalitate formulate în fața secției învestite cu judecarea

recursului în anulare, ca și dispozițiile Legii nr. 64/1995, ce fac obiectul

excepției de neconstituționalitate formulate în fața Completului de 9

judecători, nu sunt susceptibile de a fi invocate de părți sau instanță.

Așa fiind și cum, în raport

cu prevederile art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, Curtea

Constituțională decide numai asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești care au legătură cu soluționarea cauzei, iar în cazul

neîntrunirii acestei condiții, instanța respinge cererea de sesizare a Curții

Constituționale, se constată că în mod corect s-a dispus respingerea cererii,

prin încheierea atacată și că, în același timp, cererea de sesizare a Curții

Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate cu conținut similar, ce a

fost formulată în recurs, este nefondată.

În consecință, urmează a se

respinge, atât cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de

neconstituționalitate, invocată în fața instanței de recurs, cât și recursul

declarat de I.G. împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare

a Curții Constituționale formulată de I.G.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de I.G. împotriva încheierii din 28 septembrie 2004, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr.

2462/2003.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 mai 2005.