ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 517/2005

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 754 din 2 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală: În baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată inculpata M.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani. S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei și i s-a computat detenția de la 2 martie 2004 până la punerea efectivă în libertate.

A fost obligată inculpata să restituie denunțătoarei T.M. 7.900.000 lei și la echivalentul în lei a sumei de 6000 Euro cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000.000 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpata a pretins în cursul lunii mai 2003 de la denunțătoarea T.M. 11000 Euro, primind efectiv 6000 Euro și un bilet de odihnă pe litoral în valoare de 7.900.000 lei lăsând-o să înțeleagă că ar avea influență pe lângă funcționari ai M.I.E. în vederea selectării unui proiect cu finanțare nerambursabilă. Inculpata a lucrat la M.I.E. fiind încadrată ca șef serviciu plăti din cadrul acestei instituții. Prin intermediul martorei Z.M.

denunțătoarea a cunoscut-o pe inculpată, interesul acesteia fiind să obțină avizele și aprobările necesare pentru a obține fonduri nerambursabile în vederea finanțării unei afaceri având ca obiect producția de mic mobilier. Prin aceeași martoră inculpata a transmis că pentru aprobarea proiectului solicită 11000 Euro și anume 6000 Euro înainte de depunerea proiectului și 5000 Euro după aprobare, precizând că parte din valoarea finanțării (5 %, respectiv 5000 Euro va fi predată persoanelor cu putere de decizie pentru aprobarea și derularea contractului). După ce i s-au transmis pretențiile inculpatei denunțătoarea a stabilit telefonic o întâlnire cu aceasta, ocazie cu care i s-a confirmat personal că pentru garantarea selectării și aprobării proiectului cere 11000 Euro, în aceleași condiții de plată, deja discutate cu martora Z.M.

Aceleași pretenții au fost emise de inculpată și în cele două întâlniri ulterioare la care a fost prezent și martorul F.L., cea de a doua având loc în fața Teatrului Excelsior, unde inculpata s-a deplasat cu mașina în care i-a invocat și pe cei doi. Cu această ocazie F.L. (asociat cu denunțătoarea), i-a înmânat inculpatei plicul cu cei 6000 Euro pretinși, iar în cursul discuțiilor inculpata i s-a plâns că nu are bani pentru a-și petrece concediul pe litoral. În acest context denunțătoarea s-a oferit să-i procure pe numele ei și să-i cedeze gratuit un bilet, ofertă care a fost acceptată și care a fost în realitate o nouă cerere implicită, astfel că au mers împreună la o agenție de turism unde denunțătoarea a și făcut formele necesare, biletul obținut fiind înmânat ulterior inculpatei care l-a și folosit.

După ce s-a achitat suma pretinsă inițial denunțătoarea și asociatul ei au început demersurile pentru cumpărarea unui spațiu de producție și în cadrul discuției cu inculpata li s-a sugerat să facă unele corecturi la proiectul întocmit inițial de martora Z.M. Inculpata a pus la dispoziția denunțătoarei și două xerocopii ale unor proiecte aflate deja în derulare și i-a indicat pasajele care trebuiau copiate, îndrumări care au fost respectate și la 9 iunie 2003 a fost predat proiectul la sediul A.D.S.M. din localitatea Călărași, având convingerea că va fi admis. La finele lunii iunie 2003, începutul lunii iulie 2003, inculpata i-a comunicat însă denunțătoarei că proiectul nu a fost selectat dând vina pe deficiențele proiectului întocmit de martora Z.M., față de care la telefon, a găsit o altă „explicație” și anume că „ar fi vorbit cu cineva, nu trebuia”.

Între timp inculpata s-a deplasat însă la martora Z.M. și ascunzându-i că a primit bani de la denunțătoare a simulat că aceasta ar fi cheltuit cu ocazia înființării societății 6000 Euro pe care îi vrea înapoi. Martora a dat-o afară din locuință afirmând că în scopul pretins denunțătoarea nu ar fi cheltuit mai mult de 10.000.000 lei și că oricum ea a făcut proiectul fără a beneficia de sume nelegale, convenția fiind doar pentru consultanță, un onorariu de 3000 Euro care urmau să i se achite după selectarea proiectului. După mai multe discuții între denunțătoare și inculpată pentru recuperarea banilor, au fost sesizate organele de anchetă penală declanșându-se cercetările penale.

Prima instanță a considerat că inculpata nu a intenționat să împartă suma primită de la denunțătoare cu martora Z.M., de care s-a ferit, că este stabilită cu certitudine vinovăția inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., comisă atât sub forma pretinderii cât și a primirii de bani și de alte foloase apreciind că aplicarea unor pedepse orientate spre minimum prevăzut de lege și în condițiile aplicării art. 81 C. pen., este aptă că conducă la realizarea scopului preventiv-educativ al acesteia. Împotriva acestei sentințe au declarat apel P.N.A. și inculpata M.G. Prin decizia penală nr. 698 din 23 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul penal nr. 2743/2004 s-a admis apelul declarat de P.N.A., desființându-se hotărârea instanței de fond sub aspectul cuantumului pedepsei, a modalității de executare respectiv omisiunea aplicării art. 64 C. pen.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatei de la 3 ani la 5 ani închisoare. Au fost înlăturate prevederile art. 81 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. S-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. Apelul inculpatei a fost respins ca nefondat. Inculpata a fost obligată la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpata M.G. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 12, 17 1 , 17, 18 C. proc.

pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptei comise de către aceasta o încadrare juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de apel a efectuat o justă individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatei atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Înalta Curte constată că invocarea nevinovăției în raport de fapta dedusă judecății nu are suport în probatoriul administrat în cauză.

Simplele afirmații relativ la starea de fapt, fără coroborarea acestora cu alte mijloace de probă sau interpretarea eronată a probelor nu pot fi acceptate ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpată, respectiv negarea realității evidente nu poate influența convingerea bazată pe probe certe. Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecăreia se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. De asemenea, potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În speța analizată, din declarațiile inculpatei date în cursul procesului penal rezultă că prin intermediul martorei Z.M., în cursul lunii mai 2003 a cunoscut-o pe denunțătoarea T.M. care dorea să depună un proiect pentru a obține o programare nerambursabilă în cadrul proiectului P. Nu contestă nici faptul că s-a întâlnit cu denunțătoarea și martorul F.L. de mai multe ori în biroul său la serviciu și mai apoi în oraș, în zona Sălii Palatului. De asemenea, inculpata recunoaște că a primit în mod gratuit de la denunțătoarea T.M., un bilet de odihnă la mare și că în mod normal nu dădea consultanță pentru astfel de proiecte, acesta fiind un caz de excepție.

Pretinderea de către inculpată a sumei de 11.000.000 Euro și primirea efectivă a 6000 Euro, precum și un bilet de odihnă pe litoral în valoare de 3.900.000 lei de la denunțătoare, lăsând-o pe aceasta din urmă să înțeleagă că are influență pe lângă funcționarii din cadrul Ministerului Integrării Europene, rezultă cu prisosință din declarația acesteia din urmă, a martorilor audiați de organele judiciare și a celorlalte probe administrate în cauză. Astfel, în declarația dată la instanță denunțătoarea T.M. arată că își menține integral declarațiile date la urmărirea penală și că inculpata i-a solicitat să întrerupă orice legătură cu martora Z.M. I-a solicitat în mod imperativ să-i aducă prima tranșă din cei 11000 Euro, respectiv suma de 6000 Euro, creindu-i totodată convingerea că inculpata știe ce face pentru ca proiectul să treacă de comisie.

Semnificativă în acest sens este afirmația inculpatei: „doamnă eu știu ce fac și va trece proiectul”; împrejurarea că primirea sumei de 6000 Euro s-a făcut în mașina inculpatei în prezența martorului F.L., precum și mențiunile acesteia, în sensul că știe cine face parte din comisie pentru că membrii sunt colegii săi pe care îi cunoaște. În același sens, martorul F.L. confirmă discuțiile din biroul inculpatei, confirmă că suma totală pretinsă a fost de 11000 Euro, iar 6000 Euro au fost dați inculpatei M.G. în prezența sa. Inculpata i-a asigurat că „poate schimba o foaie din proiect la nevoie, după depunere”.

Că inculpata și-a traficat funcția rezultă și din împrejurarea că în mod repetat a încercat să o influențeze pe martora B.G., consilier evaluare examinare, în cadrul Ministerului Integrării Europene, precum și pe directorul general F.G., acesta din urmă atrăgându-i atenția că nu este bine să se implice în elaborarea sau sprijinirea unor proiecte care sunt finanțate de acest minister deoarece printr-o asemenea activitate sunt încălcate atribuțiile de serviciu. În cadrul cercetării judecătorești, martora B.G. confirmă faptul că inculpata a întrebat-o dacă s-au primit rapoartele de evaluare, aducându-i la cunoștință că proiectul de care este interesată nu este eligibil. În atare condiții, inculpata s-a interesat dacă se poate vorbi cu cei din comisie și dacă ar putea da un telefon la aceștia, răspunsul fiind însă negativ.

Analizând astfel întregul material probator, prezentând doar aspectele esențiale întrucât instanțele au detaliat toate împrejurările comiterii faptei și au analizat pe larg toate probele, Înalta Curte apreciază că instanțele în mod corect au condamnat inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, neputându-se reține motive de reformare a hotărârilor atacate, în sensul criticilor formulate de recurentă. Cât privește competența materială a P.N.A. se constată că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Potrivit textului, sunt de competența P.N.A. infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 indiferent de calitatea persoanei dacă valoarea sumei sau a obiectului infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul a 3000 Euro.

În cauză însă, inculpata a fost cercetată că a pretins suma de 11000 Euro și a primit 6000 Euro. Relativ la nulitatea rechizitoriul se invocă încălcarea dispozițiilor art. 22 1 din O.U.G. nr. 43/2000 introdus prin Legea nr. 161/2003 potrivit cu care „ordonanțele prin care se dispune arestarea preventivă și rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul serviciilor teritoriale ale P.N.A. sunt confirmate de procurorii șefi ai acestor servicii, cele întocmite de procurorii șefi ai serviciilor teritoriale, precum și cele întocmite de procurorii din cadrul structurii centrale a P.N.A., sunt confirmate de procurorii șefi ai secțiilor. Când ordonanțele și rechizitoriile sunt întocmite de procurorii șefi ai secțiilor P.N.A., confirmarea se face de către procurorul general al acestui parchet”.

În cauză, rechizitoriul întocmit la data de 11 martie 2004 de către un procuror șef adjunct secție a fost confirmat de procurorul șef al secției de combatere a corupției din cadrul P.N.A., neputându-se invoca astfel nulitatea acestuia în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Cât privește restituirea către denunțătoarea T.M. a sumelor primite de inculpata M.G. urmează a se constata incidența dispozițiilor art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 care prevăd dreptul denunțătorului de a solicita sumele de bani ce au constituit obiectul infracțiunii de corupție sub condiția denunțării faptei mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă.

În cauză urmărirea penală a fost începută la 26 februarie 2004, iar denunțarea faptei s-a produs anterior acestei date. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.G. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.G. împotriva deciziei penale nr. 698/ A din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2005.