ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 517/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 517/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 754

din 2 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală:

În baza art. 257 alin. (1)

C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată inculpata M.G.

la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență.

În baza art. 81 și art. 82

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei,

stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani.

S-au pus în vedere

inculpatei dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3)

lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei

și i s-a computat detenția de la 2 martie 2004 până la punerea efectivă în

libertate.

A fost obligată inculpata să

restituie denunțătoarei T.M. 7.900.000 lei și la echivalentul în lei a sumei de

6000 Euro cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

3.000.000 lei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpata a pretins în

cursul lunii mai 2003 de la denunțătoarea T.M. 11000 Euro, primind efectiv 6000

Euro și un bilet de odihnă pe litoral în valoare de 7.900.000 lei lăsând-o să

înțeleagă că ar avea influență pe lângă funcționari ai M.I.E. în vederea

selectării unui proiect cu finanțare nerambursabilă.

Inculpata a lucrat la M.I.E.

fiind încadrată ca șef serviciu plăti din cadrul acestei instituții.

Prin intermediul martorei

Z.M. denunțătoarea a cunoscut-o pe inculpată, interesul acesteia fiind să

obțină avizele și aprobările necesare pentru a obține fonduri nerambursabile în

vederea finanțării unei afaceri având ca obiect producția de mic mobilier.

Prin aceeași martoră

inculpata a transmis că pentru aprobarea proiectului solicită 11000 Euro și

anume 6000 Euro înainte de depunerea proiectului și 5000 Euro după aprobare,

precizând că parte din valoarea finanțării (5 %, respectiv 5000 Euro va fi

predată persoanelor cu putere de decizie pentru aprobarea și derularea

contractului).

După ce i s-au transmis

pretențiile inculpatei denunțătoarea a stabilit telefonic o întâlnire cu

aceasta, ocazie cu care i s-a confirmat personal că pentru garantarea

selectării și aprobării proiectului cere 11000 Euro, în aceleași condiții de

plată, deja discutate cu martora Z.M.

Aceleași pretenții au fost

emise de inculpată și în cele două întâlniri ulterioare la care a fost prezent

și martorul F.L., cea de a doua având loc în fața Teatrului Excelsior, unde

inculpata s-a deplasat cu mașina în care i-a invocat și pe cei doi.

Cu această ocazie F.L.

(asociat cu denunțătoarea), i-a înmânat inculpatei plicul cu cei 6000 Euro

pretinși, iar în cursul discuțiilor inculpata i s-a plâns că nu are bani pentru

a-și petrece concediul pe litoral.

În acest context

denunțătoarea s-a oferit să-i procure pe numele ei și să-i cedeze gratuit un

bilet, ofertă care a fost acceptată și care a fost în realitate o nouă cerere

implicită, astfel că au mers împreună la o agenție de turism unde denunțătoarea

a și făcut formele necesare, biletul obținut fiind înmânat ulterior inculpatei

care l-a și folosit.

După ce s-a achitat suma

pretinsă inițial denunțătoarea și asociatul ei au început demersurile pentru

cumpărarea unui spațiu de producție și în cadrul discuției cu inculpata li s-a

sugerat să facă unele corecturi la proiectul întocmit inițial de martora Z.M.

Inculpata a pus la

dispoziția denunțătoarei și două xerocopii ale unor proiecte aflate deja în

derulare și i-a indicat pasajele care trebuiau copiate, îndrumări care au fost

respectate și la 9 iunie 2003 a fost predat proiectul la sediul A.D.S.M. din

localitatea Călărași, având convingerea că va fi admis.

La finele lunii iunie 2003,

începutul lunii iulie 2003, inculpata i-a comunicat însă denunțătoarei că

proiectul nu a fost selectat dând vina pe deficiențele proiectului întocmit de

martora Z.M., față de care la telefon, a găsit o altă „explicație” și anume că

„ar fi vorbit cu cineva, nu trebuia”.

Între timp inculpata s-a

deplasat însă la martora Z.M. și ascunzându-i că a primit bani de la

denunțătoare a simulat că aceasta ar fi cheltuit cu ocazia înființării

societății 6000 Euro pe care îi vrea înapoi.

Martora a dat-o afară din

locuință afirmând că în scopul pretins denunțătoarea nu ar fi cheltuit mai mult

de 10.000.000 lei și că oricum ea a făcut proiectul fără a beneficia de sume

nelegale, convenția fiind doar pentru consultanță, un onorariu de 3000 Euro

care urmau să i se achite după selectarea proiectului.

După mai multe discuții

între denunțătoare și inculpată pentru recuperarea banilor, au fost sesizate

organele de anchetă penală declanșându-se cercetările penale.

Prima instanță a considerat

că inculpata nu a intenționat să împartă suma primită de la denunțătoare cu

martora Z.M., de care s-a ferit, că este stabilită cu certitudine vinovăția

inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., comisă

atât sub forma pretinderii cât și a primirii de bani și de alte foloase

apreciind că aplicarea unor pedepse orientate spre minimum prevăzut de lege și

în condițiile aplicării art. 81 C. pen., este aptă că conducă la realizarea

scopului preventiv-educativ al acesteia.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel P.N.A. și inculpata M.G.

Prin decizia penală nr. 698

din 23 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, în dosarul penal nr. 2743/2004 s-a admis apelul declarat de P.N.A.,

desființându-se hotărârea instanței de fond sub aspectul cuantumului pedepsei,

a modalității de executare respectiv omisiunea aplicării art. 64 C. pen.

S-a majorat pedeapsa

aplicată inculpatei de la 3 ani la 5 ani închisoare.

Au fost înlăturate

prevederile art. 81 C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a aplicat inculpatei

pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani.

Au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței atacate.

Apelul inculpatei a fost

respins ca nefondat.

Inculpata a fost obligată la

plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a declarat recurs inculpata M.G. care a invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 12, 17

1

, 17, 18 C.

proc. pen.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art.

385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut,

în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei

juste aprecieri a probelor administrate, dând faptei comise de către aceasta o

încadrare juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de

apel a efectuat o justă individualizare judiciară a pedepsei aplicate

inculpatei atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca

modalitate de executare fiind respectate criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen.

Înalta Curte constată că

invocarea nevinovăției în raport de fapta dedusă judecății nu are suport în

probatoriul administrat în cauză.

Simplele afirmații relativ

la starea de fapt, fără coroborarea acestora cu alte mijloace de probă sau

interpretarea eronată a probelor nu pot fi acceptate ca adevăr, iar modalitatea

de apărare utilizată de inculpată, respectiv negarea realității evidente nu

poate influența convingerea bazată pe probe certe.

Potrivit dispozițiilor art.

63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită.

Aprecierea fiecăreia se face de organul de urmărire penală sau de instanța de

judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării

adevărului.

De asemenea, potrivit art.

69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul

procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt

coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente

în cauză.

În speța analizată, din

declarațiile inculpatei date în cursul procesului penal rezultă că prin

intermediul martorei Z.M., în cursul lunii mai 2003 a cunoscut-o pe

denunțătoarea T.M. care dorea să depună un proiect pentru a obține o programare

nerambursabilă în cadrul proiectului P. Nu contestă nici faptul că s-a întâlnit

cu denunțătoarea și martorul F.L. de mai multe ori în biroul său la serviciu și

mai apoi în oraș, în zona Sălii Palatului.

De asemenea, inculpata

recunoaște că a primit în mod gratuit de la denunțătoarea T.M., un bilet de

odihnă la mare și că în mod normal nu dădea consultanță pentru astfel de

proiecte, acesta fiind un caz de excepție.

Pretinderea de către

inculpată a sumei de 11.000.000 Euro și primirea efectivă a 6000 Euro, precum

și un bilet de odihnă pe litoral în valoare de 3.900.000 lei de la

denunțătoare, lăsând-o pe aceasta din urmă să înțeleagă că are influență pe

lângă funcționarii din cadrul Ministerului Integrării Europene, rezultă cu

prisosință din declarația acesteia din urmă, a martorilor audiați de organele

judiciare și a celorlalte probe administrate în cauză.

Astfel, în declarația dată

la instanță denunțătoarea T.M. arată că își menține integral declarațiile date

la urmărirea penală și că inculpata i-a solicitat să întrerupă orice legătură

cu martora Z.M. I-a solicitat în mod imperativ să-i aducă prima tranșă din cei

11000 Euro, respectiv suma de 6000 Euro, creindu-i totodată convingerea că

inculpata știe ce face pentru ca proiectul să treacă de comisie.

Semnificativă în acest sens

este afirmația inculpatei: „doamnă eu știu ce fac și va trece proiectul”;

împrejurarea că primirea sumei de 6000 Euro s-a făcut în mașina inculpatei în

prezența martorului F.L., precum și mențiunile acesteia, în sensul că știe cine

face parte din comisie pentru că membrii sunt colegii săi pe care îi cunoaște.

În același sens, martorul

F.L. confirmă discuțiile din biroul inculpatei, confirmă că suma totală

pretinsă a fost de 11000 Euro, iar 6000 Euro au fost dați inculpatei M.G. în

prezența sa. Inculpata i-a asigurat că „poate schimba o foaie din proiect la

nevoie, după depunere”.

Că inculpata și-a traficat

funcția rezultă și din împrejurarea că în mod repetat a încercat să o

influențeze pe martora B.G., consilier evaluare examinare, în cadrul

Ministerului Integrării Europene, precum și pe directorul general F.G., acesta

din urmă atrăgându-i atenția că nu este bine să se implice în elaborarea sau

sprijinirea unor proiecte care sunt finanțate de acest minister deoarece

printr-o asemenea activitate sunt încălcate atribuțiile de serviciu.

În cadrul cercetării

judecătorești, martora B.G. confirmă faptul că inculpata a întrebat-o dacă s-au

primit rapoartele de evaluare, aducându-i la cunoștință că proiectul de care

este interesată nu este eligibil. În atare condiții, inculpata s-a interesat

dacă se poate vorbi cu cei din comisie și dacă ar putea da un telefon la

aceștia, răspunsul fiind însă negativ.

Analizând astfel întregul

material probator, prezentând doar aspectele esențiale întrucât instanțele au

detaliat toate împrejurările comiterii faptei și au analizat pe larg toate

probele, Înalta Curte apreciază că instanțele în mod corect au condamnat

inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, neputându-se

reține motive de reformare a hotărârilor atacate, în sensul criticilor

formulate de recurentă.

Cât privește competența

materială a P.N.A. se constată că în cauză au fost respectate dispozițiile art.

13 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Potrivit textului, sunt de competența P.N.A.

infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 indiferent de calitatea persoanei

dacă valoarea sumei sau a obiectului infracțiunii de corupție este mai mare

decât echivalentul a 3000 Euro. În cauză însă, inculpata a fost cercetată că a

pretins suma de 11000 Euro și a primit 6000 Euro.

Relativ la nulitatea

rechizitoriul se invocă încălcarea dispozițiilor art. 22

1

din O.U.G.

nr. 43/2000 introdus prin Legea nr. 161/2003 potrivit cu care „ordonanțele prin

care se dispune arestarea preventivă și rechizitoriile întocmite de procurorii

din cadrul serviciilor teritoriale ale P.N.A. sunt confirmate de procurorii

șefi ai acestor servicii, cele întocmite de procurorii șefi ai serviciilor

teritoriale, precum și cele întocmite de procurorii din cadrul structurii

centrale a P.N.A., sunt confirmate de procurorii șefi ai secțiilor. Când

ordonanțele și rechizitoriile sunt întocmite de procurorii șefi ai secțiilor

P.N.A., confirmarea se face de către procurorul general al acestui parchet”.

În cauză, rechizitoriul

întocmit la data de 11 martie 2004 de către un procuror șef adjunct secție a fost

confirmat de procurorul șef al secției de combatere a corupției din cadrul

P.N.A., neputându-se invoca astfel nulitatea acestuia în condițiile  art. 197

alin. (2) C. proc. pen.

Cât privește restituirea

către denunțătoarea T.M. a sumelor primite de inculpata M.G. urmează a se

constata incidența dispozițiilor art. 6

1

din Legea nr. 78/2000

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 care prevăd dreptul

denunțătorului de a solicita sumele de bani ce au constituit obiectul

infracțiunii de corupție sub condiția denunțării faptei mai înainte ca organul

de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă.

În cauză urmărirea penală a

fost începută la 26 februarie 2004, iar denunțarea faptei s-a produs anterior

acestei date.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpata M.G.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata M.G. împotriva deciziei penale nr. 698/ A din 23

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurentă la plata

sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 ianuarie 2005.