ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 245/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 826/ F din 5 iunie 2007, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul C.P.M.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată a termenului de încercare de 4 ani, precum și în baza art. 71 alin. ultim C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii privind exercițiul drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 14 noiembrie 2005, la 21 noiembrie 2005. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen.

și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe termenul de încercare de 4 ani, a făcut aplicația art. 71 alin. ultim C. pen. și a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii privind drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 14 noiembrie 2005, la 21 noiembrie 2005. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen., și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata S.A.A., la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani și 6 luni, făcând și aplicația art. 71 alin. ultim C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii privind drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 256 alin. (2), art. 257 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpatul C.P.M.A. suma de 10.000.000 ROL și, respectiv, 7.000.000 ROL, contravaloarea bunurilor primite de început la data de 21 octombrie 2005. În baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. nr. 221/P/2005 din 05 iunie 2006 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaților: C.P.M.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influentă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, S.D. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen.

și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și S.A.A. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Instanța a reținut, în esență, că în luna septembrie 2005, D.P. a inițiat procedurile pentru organizarea concursului, stabilit la 18 octombrie 2005, pentru ocuparea celor cinci posturi vacante de agenți de poliție la Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple Neamț. Una dintre condițiile pentru înscrierea la concurs era aceea ca solicitanții să nu fie salariați ai M.I.R.A. Unul din cele cinci posturi scoase la concurs era ocupat la acea dată de C.I., agent de poliție încadrat la Serviciul de evidență a persoanei Neamț, detașat din septembrie 2001 la Biroul pașapoarte Piatra Neamț și care dorea să participe la concurs, aflându-se însă în interdicția sus-menționată.

Pentru a-și realiza scopul, C.I. avea nevoie de aprobările autorităților locale ale administrației și de cele ale autorităților centrale ale instituțiilor de profil de la care urma să plece și, respectiv, la care urma să se transfere. Un prim raport făcut de C.I. și înregistrat la Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor la 6 octombrie 2005 a rămas fără rezultat. În aceste condiții, sus-numitul a întocmit un al doilea raport, în două exemplare, obținând aprobările organelor locale și mai având nevoie de semnăturile directorului general al I.N.E.P., martorul L.S.C. și directorului general al D.G.P., martorul, chestor C.L. În acest moment, C.I. a apelat la serviciile inculpaților S.D.

și S.A.A., despre primul știind că este „comisar”, iar despre cea din urmă că este redactor șefia ziarul local „L.N.”. În realitate, inculpatul S.D. făcea parte dintr-o organizație neguvernamentală intitulată Comisariatul pentru societatea civilă - Direcția de monitorizare a abuzurilor, combaterea infracționalității și implementarea relațiilor cu U.E. și NATO, deținând legitimație asemănătoare celor ofițerilor de poliție care îi atesta calitatea de „comisar șef principal” pentru „R.N.E.”. Acestea fiind argumentele care i-au creat martorului C.I. convingerea influenței celor doi soți, sus-numitul apelând la sprijinul acestora, a fost asigurat că ei cunosc o persoană care îl poate ajuta, respectiv pe inculpatul C.P.M.A.

La data de 14 octombrie 2005, inculpații soți S. împreună cu G.V. (nașul lor) și cu denunțătorul C.l. s-au deplasat la București, prezentându-l pe acesta din urmă inculpatului C.P.M.A. Prevalându-se de calitatea de fiu al generalului C., inculpatul C.P.M.A. a fost primit, împreună cu C.l., în audiență de către directorul general L.S.C. de la I.N.E.P., împrejurare în care inculpatul a și intermediat o convorbire telefonică a tatălui său cu directorul general. Apoi, același inculpat împreună cu denunțătorul s-au deplasat la D.G. de pașapoarte, unde au fost primiți de directorul general, chestor C.L., acesta având, la rândul lui, o convorbire telefonică cu generalul C.L. Aceste demersuri s-au încheiat cu promisiuni de rezolvare favorabilă și din acest moment, la sugestia inculpatului S.D., soții S. însoțindu-i pe cei doi în București și fiind permanent ținuți la curent cu evoluția evenimentelor, denunțătorul C.l.

a fost abordat în „problema cașcavalului”. A doua zi, 15 octombrie 2005, inculpatul C.P.M.A. a obținut avizele favorabile pe rapoartele martorului C.l. de la directorii generali C.L. și L.S.C. Tot la data de 15 octombrie 2005, inculpatul S.D. s-a întâlnit în domiciliul său cu C.l., căruia i-a comunicat obținerea aprobărilor, dar și faptul că trebuia să dea suma de 7.000 euro, ce se cuvenea inculpatului C.A. și celor doi directori generali. Transferul martorului C.l. nu s-a realizat, întrucât S.R.U. din D.G.P. a constatat că nu sunt posturi vacante la Serviciul de pașapoarte Neamț. Deși situația se prezenta astfel, fiind comunicată și martorului C.l., inculpații S.D. și S.A.A. au continuat să susțină față de denunțător că inculpatul C.A.

va face mai departe demersuri în vederea realizării transferului, insistând ca acesta să remită cei 7.000 euro, sumă redusă ulterior la 4000 euro. La data de 21 octombrie 2005, cei trei inculpați s-au întâlnit la Iași cu denunțătorul, acesta din urmă exprimându-și nemulțumirea pentru suma mare pretinsă. În acele împrejurări, martorul C.l. a remis inculpatului C.P.M.A. suma de 10.000.000 lei ROL și opt pachete de păstrăvi afumați împachetați în cetină de brad și două sticle de whisky, în considerarea demersurilor efectuate și a celor viitoare. În perioada 11 - 12 noiembrie 2005 între denunțător și inculpații S.D. și C.P.A.M. s-au purtat mai multe discuții telefonice, înregistrate conform art. 91 1 C. proc.

pen., din care rezultă insistențele inculpatului S.D. ca denunțătorul să remită suma promisă. Urmare acestora, la data de 13 noiembrie 2005, martorul C.I. a mers la București, remițându-i inculpatului C.P.M.A. suma de 4000 euro, faptă constatată prin procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante. Organul de urmărire penală a fost sesizat de martorul C.I. prin denunțul înregistrat la data de 10 noiembrie 2005. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații. În apelul parchetului, hotărârea a fost criticată pentru greșita individualizare a pedepselor, inclusiv reținerea nejustificată a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatei S.A.A.

și pentru omisiunea pronunțării cu privire la suma de 4000 euro, puși la dispoziție de D.N.A., iar în apel inculpații au solicitat achitarea. Prin decizia penală nr. 319 din 4 octombrie 2007, Curtea de Apel București a admis toate apelurile declarate în cauză, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat unele încălcări ale dispozițiilor legale procesual penale, se reține greșita soluționare, de către instanța de fond, a laturii civile a cauzei. Sub acest aspect, se arată că, pe de o parte, s-a dispus confiscarea sumelor de 10.000.000 lei și, respectiv, 7.000.000 lei de la inculpatul C.P.M.A., fără să motiveze această măsură, iar pe de altă parte, nu s-a stabilit, prin audierea martorului C.I., dacă acesta solicită sau nu restituirea sumei.

Apoi, din declarația martorului C.I. rezultă că ar fi dat și alte sume de bani și bunuri inculpatului S.D., existând mai multe dubii și controverse în conținutul acestei declarații. Instanța de apel a arătat că temeiul legal al confiscării este greșit, fiind aplicabil cel din legea specială. S-a constatat, de asemenea, că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la suma de 4000 euro și să ia măsuri asigurătorii, conform art. 20 din Legea nr. 78/2000. Toate aceste încălcări sunt subsumate celor prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen. și care conduc la concluzia că hotărârea instanței de fond este nelegală, impunându-se rejudecarea cauzei de către aceeași instanță. S-a mai invocat omisiunea instanței de a cita pe denunțător în calitate de parte vătămată, în raport de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, pentru a-și preciza poziția cu privire la sumele de bani date.

În sfârșit, s-a mai invocat de către instanța de control judiciar procedeul greșit de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatei S.A.A., prin reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., fără să fi fost pusă în discuția părților și a procurorului. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., care a criticat soluția de trimitere a cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, aceasta fiind contrară situațiilor expres și limitativ arătate de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 1011 din 19 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A.

împotriva deciziei penale nr. 319 din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel București, a casat decizia atacata si a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor, cu motivarea că pentru considerentele pe larg expuse, în cauză nu s-a comis niciuna din încălcările prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care sunt sancționate cu nulitate și pentru care s-ar fi putut decide desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare. S-a mai arătat în considerente că toate încălcările constatate de instanță și aspectele deficitare ale cercetării judecătorești și de apreciere a probelor, pot și trebuie suplinite de instanța de apel cu ocazia judecării apelurilor declarate în cauză, în aplicarea dispozițiilor art. 378 C. proc.

pen. În rejudecarea apelurilor, după casare, Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 156 din 17 iunie 2008, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. și inculpații S.D. și S.A.A. împotriva sentinței penale nr. 528 din 5 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a desființat, în parte sentința atacată și a constatat că suma de 4.000 de euro a reintrat în patrimoniul D.N.A., constatând totodată că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate s-a efectuat corect de prima instanță, avându-se în vedere mai cu seama faptul că cei trei inculpați nu au antecedente penale, cât și faptul că martorul denunțător nu a obținut în final postul a cărui traficare o provocase.

A constatat că apelurile sunt fondate în ceea ce privește omisiunea primei instanțe de a se pronunța referitor la suma de 4.000 de euro, ce a făcut obiectul material al infracțiunii și a intrat ulterior în patrimoniul D.N.A. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. și inculpații S.D. și S.A.A. Prin motivele scrise, parchetul a criticat pedepsele aplicate celor trei inculpați, atât în privința cuantumului cât și a modalității de executare; în considerarea dispozițiilor art. 72 și 52 C. pen., a apreciat necesar majorarea pedepselor, iar în ceea ce privește pe inculpata S.A.A. și înlăturarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen.

și de asemeni, pentru toți inculpații, înlăturarea dispozițiilor art. 81 C. pen., nefiind realizată cerința arătată de art. 81 lit. c) C. pen. în susținerea acestor motive au fost invocate dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În esență, recurenții inculpați prin motivele scrise au susținut că probele administrate în cauză nu au făcut dovada existenței infracțiunii, nici a faptului că a fost comisă de inculpați, după cum nu rezultă din lucrările cauzei nici elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influență pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați inculpații. în sensul acestor susțineri s-a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. a), c) și d) C. proc.

pen., în drept, recurenții inculpați au întemeiat criticile pe dispozițiile cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (l) pct. 9, 10, 17, 18 C. proc. pen. Intimatul inculpat C.P.M.A., a solicitat în temeiul art. 385 7 alin. (l) C. proc. pen., extinderea efectelor recursului si achitarea sa. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Infracțiunile pentru care inculpații S.A.A., S.D. și C.P.M.A. au fost trimiși în judecată sunt prevăzute de art. 257 C. pen. și de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.

Analizând pedepsele aplicate inculpaților în raport de contribuția concretă a fiecăruia la comiterea infracțiunilor, de implicarea infracțională și de datele ce îi caracterizează, Înalta Curte constată față de dispozițiile art. 72 și 52 C. pen., că pedepsele aplicate sunt insuficiente pentru realizarea scopului pedepsei, așa cum este prevăzut în dispozițiile mai sus arătate, respectiv pentru a asigura realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare ale sancțiunii și a scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, astfel că, argumentele expuse de instanțele de fond și de apel nu sunt suficiente pentru aplicarea pedepselor, așa cum au fost individualizate de acestea.

În considerarea dispozițiilor arătate, pedepsele aplicate inculpaților trebuiau să reflecte pericolul social al activităților infracționale, constând în modalitatea de concepere, executare și finalizare a acesteia, să reflecte participația și rolul pe care l-a avut fiecare inculpat în câștigarea credibilității denunțătorului, ori pentru obținerea folosului nejustificat. Pe de altă parte, obținerea sau nu a scopului urmărit de denunțător este fără relevanță juridică în existența infracțiunii și nici nu constituie un criteriu de individualizare, în sensul legii. Astfel, față de natura infracțiunilor săvârșite, a împrejurărilor în care au fost comise faptele, Înalta Curte apreciază că se impune majorarea pedepselor inculpaților, astfel încât, aceștia să-și formeze o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, conform scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Cât privește reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., în favoarea inculpatei S.A.A. acestea nu se justifică, în acest sens, neexistând motive care să impună un tratament sancționator diferit față de inculpatul S.D., trimis în judecată și condamnat pentru aceiași infracțiune de complicitate la trafic de influență, în contextul în care, cei doi inculpați au mijlocit relația dintre inculpatul C.P.M.A. și denunțător. Mai mult, lipsa antecedentelor penale în cazul celor trei inculpați nu justifică nici aplicarea unor pedepse minime și nici coborârea sub minimul special, atâta timp cât, ocupațiile, educația și pregătirea profesională a acestora impuneau, cu atât mai mult, o conduită de respect a normelor penale, ce ocrotesc relațiile sociale ce apără activități de interes public, reglementate prin lege.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei se apreciază realizate cerințele prevăzute de lege pentru suspendarea executării, în condițiile art. 81 C. pen., în ceea ce o privește pe inculpata S.A.A. și conform art. 86 1 C. pen., pentru pedepsele aplicate inculpaților S.D. și C.P.M.A., pe un termen de încercare calculat potrivit legii. În alegerea modalității de executare s-a apreciat că inculpații au avut o conduită bună în societate, nu au antecedente penale, au pregătirea și educația necesară pentru realizarea recuperării lor sociale, cât și pentru atingerea dublului scop al pedepsei și fără executare efectivă a pedepselor aplicate. Și desigur pentru toate aceste considerente hotărârile atacate sunt supuse casării în baza dispozițiilor art. 385 9 alin. (l) pct. 14 C. proc.

pen., sens în care în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de procuror și hotărârile vor fi casare cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, în sensul celor anterior arătate. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.D. și S.A.A. precum și cererea de extindere a efectelor acestor recursuri formulată de intimatul inculpat C.P.M.A. În ceea ce privește recursurile declarate de inculpații S.D. și S.A.A., se apreciază că acestea sunt nefondate pentru motivele invocate, întrucât din ansamblul probator administrat rezultă în mod clar vinovăția acestora cu privire la săvârșirea faptelor, pentru care au fost trimiși în judecată, așa cum, în mod corect a reținut instanța de fond și de apel prin hotărârile pronunțate, fiind corect stabilită starea de fapt și vinovăția inculpaților, în cauză nefiind comisă o eroare de fapt.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de către organul judiciar, în scopul aflării adevărului. Susținerile inculpaților sunt infirmate de probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în timpul judecății, astfel că Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Din probele administrate rezultă împrejurări de necontestat, în cadrul cărora, inculpații S.D. și S.A.A. au mijlocit relația stabilită cu ocazia întrevederii dintre inculpatul C.P.M.A. și denunțătorul C.I. prin care acesta urmărea aprobarea unui raport de transfer pe baza convingerii create că inculpatul C.P.M.A.

are influență asupra chestorului de poliție C.L. și asupra comisarului șef L.S.C. Mai mult, pentru finalizarea activității infracționale inculpații S. și-au împărțit sarcinile, acționând fiecare pentru înlesnirea activității de pretindere și primirea unor sume de bani, preocupându-se ca faptele lor să nu fie descoperite și persoanele implicate în această activitate infracțională să nu fie identificate. Și deși inculpații S. au avut o conduită procesuală nesinceră, respingând orice implicare în activitatea infracțională, probele au demonstrat și existența unor demersuri ale acestora pe lângă denunțător, pentru ca acesta să dea banii pretinși, precum și sfaturile și indicațiile acordate inculpatului C.P.M.A., pentru a obține banii pretinși.

Ori, în acest context, faptele inculpaților S. constând în desfășurarea unor activități de înlesnire pentru pretinderea sumei de 7.000 de euro, precum și pentru primirea efectivă a sumei de 4.000 de euro de către inculpatul C.P.M.A., constituie în drept infracțiunea de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, așa cum corect au reținut instanțele și pentru care, tot astfel, au fost condamnați inculpații.

Și în fine, în cauză a fost administrată o vastă probațiune a acestor fapte pornind de la sesizarea și declarațiile martorului denunțător C.I., procesul verbal de ridicare a sumei de 4.000 euro, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, planșe fotografice, procesul verbal din 13 noiembrie 2005, privind examinarea cu lampa UV a mâinilor și a îmbrăcămintei inculpatului S.D., interceptările și înregistrările audio-video, precum și celelalte probe arătate și discutate prin actul de trimitere în judecată și hotărârile recurate. Așa fiind, pentru toate aceste considerente de fapt și de drept soluția de condamnare nu este consecința unei erori grave de fapt ci rezultatul probelor administrate în cauză și a unei stări de fapt corect reținute.

Față de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., susținerea recurenților că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, este nefondată, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței este motivată în fapt și în drept, așa cum rezultă din conținutul acesteia la dosarul Curții de Apel București. Cu privire la pct. 17 al art. 385 9 C. proc. pen., deși a fost invocat de către apărătorul recurenților inculpați, acesta nu a fost susținut și nu a formulat nicio cerere de schimbare de încadrare juridică, însă, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică dată faptelor este temeinică și legală, iar critica adusă fără a fi motivată, nu are temei în starea de fapt reținută pe baza probelor administrate.

Cererea de extindere a efectelor recursurilor formulată de inculpatul C.P.M.A., nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 385 7 C. proc. pen., urmând a se respinge. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru totalitatea considerentelor expuse se vor respinge recursurile declarate de inculpații S.D. și S.A.A. În consecință se va casa decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 826/ F din 5 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei și rejudecând: Va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen.

și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârșită de inculpata S.A.A. Va majora pedeapsa aplicată acesteia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 6 luni închisoare la 2 ani închisoare. Va face aplicația art. 81 C. pen. și va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform dispozițiilor art. 82 C. pen. Va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei. Va majora pedeapsa aplicată inculpatului C.P.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, și inculpatului S.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen.

și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la câte 2 ani închisoare la câte 4 ani închisoare. Va înlătura dispozițiile art. 81 C. pen., cu privire la pedepsele aplicate inculpaților C.P.M.A. și S.D. În baza art. 86 1 C. pen., va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor de câte 4 ani închisoare aplicate inculpaților C.P.M.A. și S.D. pe un termen de încercare de câte 6 ani, calculat conform art. 86 2 C. pen. Pe durata termenului de încercare inculpații C.P.M.A. și S.D. urmează să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (l) lit. a) – d) C. pen., urmând ca inculpații să se prezinte la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul București, la termenele și în condițiile fixate de acesta.

Va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepselor de către cei doi inculpați. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obligă recurenții inculpați S.D. și S.A.A. la câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 75 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.P.M.A., în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.D. și S.A.A. împotriva deciziei penale nr. 156 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, precum și cererea de extindere a efectelor acestor recursuri formulată de intimatul inculpat C.P.M.A. Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva deciziei penale nr. 156 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 826/ F din 5 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei și rejudecând: - înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen.

și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârșită de inculpata S.A.A. Majorează pedeapsa aplicată acesteia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 6 luni închisoare la 2 ani închisoare. Face aplicația art. 81 C. pen. și dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform dispozițiilor art. 82 C. pen. Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C.P.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, și inculpatului S.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen.

și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la câte 2 ani închisoare la câte 4 ani închisoare. Înlătură dispozițiile art. 81 C. pen., cu privire la pedepsele aplicate inculpaților C.P.M.A. și S.D. În baza art. 86 1 C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor de câte 4 ani închisoare aplicate inculpaților C.P.M.A. și S.D. pe un termen de încercare de câte 6 ani, calculat conform art. 86 2 C. pen. Pe durata termenului de încercare inculpații C.P.M.A. și S.D. se vor supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (l) lit. a) – d) C. pen., urmând ca inculpații să se prezinte la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul București, la termenele și în condițiile fixate de acesta.

Atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepselor de către cei doi inculpați. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Obligă recurenții inculpați S.D. și S.A.A. la câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 75 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.P.M.A., în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2009.