ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 134/1998, SC P. SA București a imputat lui M.M., fost manager și lui C.G., fost director economic, 239.359.018 lei, diferența chirie nerecuperată și 636.822.280 lei, majorări de întârziere. Prin sentința nr. 87 din 16 iunie 1999, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a admis în parte contestația, în sensul că a menținut în sarcina lui M.M., imputația pentru 141.438.200 lei și în sarcina lui C.G., pentru 97.921.690 lei, sumă reprezentând diferența chirie nerecuperată. Prin decizia nr. 683 din 22 octombrie 1999, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a României a admis recursurile jurisdicționale declarate de M.M.

și C.G. și a modificat sentința nr. 87/1999, în sensul că a anulat decizia de imputare. S-a reținut pentru aceasta, că societatea comercială nu a urmat, în vederea recuperării prejudiciului, calea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 94/1992, cu atât mai mult, cu cât există rezoluția de clasare dispusă de Procurorul financiar. Împotriva deciziei secției jurisdicționale a declarat recurs în anulare jurisdicțional, Procurorul general financiar. S-a susținut, astfel, că instanța nu a avut în vedere dovezile care demonstrau că societatea a parcurs procedura instituită de Legea nr. 94/1992, dar mai ales faptul că urmarea unei astfel de proceduri nu reprezintă o condiție de legalitate pentru emiterea deciziei de imputare.

În atare situație, se impunea administrarea de probatoriu, atât în susținerea calității contestatorilor, cât și a naturii prejudiciului. Prin decizia nr. 44 din 3 mai 2000, Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, a admis recursul în anulare jurisdicțional, a modificat decizia nr. 683/1999, în sensul că a admis recursul jurisdicțional declarat de SC P. SA București, a casat în parte sentința nr. 87/1999 și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, cu privire la C.G. Totodată, a respins recursul declarat de C.G. și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei. S-a reținut că se impune administrarea de probatorii. pentru stabilirea în raport cu atribuțiile de serviciu ale fostului director economic, C.G., dacă acesta avea obligația să verifice periodic, modul de încasare a chiriilor și să dispună recalcularea acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, C.G., susținând în esență că actul de control prin care s-a constatat producerea pagubei, a fost desființat, situație în care decizia de imputare a rămas fără temei. În opinia recurentului, stabilirea vinovăției sale, prin administrarea de probatorii noi, așa cum a fost dispusă prin hotărârea atacată, nu se justifică, pe de o parte fiind demonstrată lipsa atribuțiilor sale în legătură cu urmărirea debitelor, iar pe de altă parte, pasivitatea societății în recuperarea acestora de la debitorii direcți. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Examinând procesul-verbal de constatare nr. 3542 din 19 octombrie 1998, încheiat la SC P. SA București, de organul de control al Camerei de Conturi București, Procurorul financiar, prin rezoluția nr. 381/150D/1998, a dispus clasarea cauzei, reținând că procedura de recuperare a diferențelor de chirii și a majorărilor de întârziere de la firmele contractante, se află în derulare, situație în care nu se poate pune problema suportării vreunui prejudiciu, de către persoanele considerate responsabile, nefiind dovedită existența unui prejudiciu cert și a elementelor răspunderii civile delictuale.

Soluția ca atare a fost menținută și de Procurorul general financiar, prin rezoluția nr. 1046 din 13 iulie 1999. Astfel fiind și cum această soluție nu a mai fost contestată de societatea comercială, în condițiile art. 39 din Legea nr. 94/1992 și având în vedere dispozițiile Codului muncii, care permit angajarea răspunderii materiale, numai în condițiile existenței unei pagube efective, certe și actuale și a raportului de cauzalitate între acest prejudiciu și fapta ilicită a persoanei angajate, urmează a se reține că decizia de imputare emisă de SC P. SA București, este netemeinică și nelegală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.G., împotriva deciziei nr. 44 din 3 mai 2000, a Curții de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992. Casează decizia nr. 44 din 3 mai 2000, a Curții de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992. Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general financiar împotriva deciziei nr. 683/1999, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2005.