ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 134/1998, SC

P. SA București a imputat lui M.M., fost manager și lui C.G., fost director

economic, 239.359.018 lei, diferența chirie nerecuperată și 636.822.280 lei,

majorări de întârziere.

Prin sentința nr. 87 din 16

iunie 1999, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a admis în parte contestația,

în sensul că a menținut în sarcina lui M.M., imputația pentru 141.438.200 lei

și în sarcina lui C.G., pentru 97.921.690 lei, sumă reprezentând diferența

chirie nerecuperată.

Prin decizia nr. 683 din 22

octombrie 1999, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a României a admis

recursurile jurisdicționale declarate de M.M. și C.G. și a modificat sentința

nr. 87/1999, în sensul că a anulat decizia de imputare.

S-a reținut pentru aceasta,

că societatea comercială nu a urmat, în vederea recuperării prejudiciului,

calea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 94/1992, cu atât mai mult, cu cât

există rezoluția de clasare dispusă de Procurorul financiar.

Împotriva deciziei secției

jurisdicționale a declarat recurs în anulare jurisdicțional, Procurorul general

financiar.

S-a susținut, astfel, că

instanța nu a avut în vedere dovezile care demonstrau că societatea a parcurs

procedura instituită de Legea nr. 94/1992, dar mai ales faptul că urmarea unei

astfel de proceduri nu reprezintă o condiție de legalitate pentru emiterea

deciziei de imputare. În atare situație, se impunea administrarea de probatoriu,

atât în susținerea calității contestatorilor, cât și a naturii prejudiciului.

Prin decizia nr. 44 din 3

mai 2000, Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din

Legea nr. 94/1992, a admis recursul în anulare jurisdicțional, a modificat

decizia nr. 683/1999, în sensul că a admis recursul jurisdicțional declarat de SC

P. SA București, a casat în parte sentința nr. 87/1999 și a trimis cauza, spre

rejudecare, aceleiași instanțe, cu privire la C.G. Totodată, a respins recursul declarat de C.G. și a menținut celelalte dispoziții ale

deciziei.

S-a reținut că se impune

administrarea de probatorii. pentru stabilirea în raport cu atribuțiile de

serviciu ale fostului director economic, C.G., dacă acesta avea obligația să

verifice periodic, modul de încasare a chiriilor și să dispună recalcularea

acestora.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, C.G., susținând în esență că actul de control prin care s-a

constatat producerea pagubei, a fost desființat, situație în care decizia de

imputare a rămas fără temei. În opinia recurentului, stabilirea vinovăției sale,

prin administrarea de probatorii noi, așa cum a fost dispusă prin hotărârea

atacată, nu se justifică, pe de o parte fiind demonstrată lipsa atribuțiilor

sale în legătură cu urmărirea debitelor, iar pe de altă parte, pasivitatea

societății în recuperarea acestora de la debitorii direcți.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Examinând procesul-verbal de

constatare nr. 3542 din 19 octombrie 1998, încheiat la SC P. SA București, de organul de control al Camerei de Conturi București, Procurorul

financiar, prin rezoluția nr. 381/150D/1998, a dispus clasarea cauzei, reținând

că procedura de recuperare a diferențelor de chirii și a majorărilor de

întârziere de la firmele contractante, se află în derulare, situație în care nu

se poate pune problema suportării vreunui prejudiciu, de către persoanele

considerate responsabile, nefiind dovedită existența unui prejudiciu cert și a

elementelor răspunderii civile delictuale.

Soluția ca atare a fost

menținută și de Procurorul general financiar, prin rezoluția nr. 1046 din 13

iulie 1999.

Astfel fiind și cum această

soluție nu a mai fost contestată de societatea comercială, în condițiile art. 39

din Legea nr. 94/1992 și având în vedere dispozițiile Codului muncii, care

permit angajarea răspunderii materiale, numai în condițiile existenței unei

pagube efective, certe și actuale și a raportului de cauzalitate între acest

prejudiciu și fapta ilicită a persoanei angajate, urmează a se reține că

decizia de imputare emisă de SC P. SA București, este netemeinică și nelegală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.G., împotriva deciziei nr. 44 din 3 mai 2000, a Curții de Conturi, în

compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992.

Casează decizia nr. 44 din 3

mai 2000, a Curții de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr.

94/1992.

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general financiar împotriva deciziei nr. 683/1999, a

Curții de Conturi, secția jurisdicțională.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2005.