ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7676/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 106 din 17 iulie 2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a respins sesizarea Curții de Conturi, privind obligarea la plata sumei de 303.329.151 lei, reprezentând diferența din chirii, plus majorări de întârziere, a intimaților S.G., C.G., M.M. și A.V., către SC P. SA București. Recursul jurisdicțional formulat împotriva acestei sentințe de către SC P. SA, a fost respins prin decizia nr. 180 din 14 martie 2003 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi.

S-a reținut că la momentul întocmirii actului de control nr. 3542 din 19 octombrie 1998, societatea comercială era în termenul legal de prescripție, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, pentru a solicita recuperarea debitelor direct de la societățile cu care a încheiat contracte de închiriere, iar până la epuizarea acestor căi legale, nu se poate solicita recuperarea prejudiciului de la persoanele fizice care s-ar fi putut face vinovate de crearea acestui prejudiciu. În același mod a apreciat, de altfel, și instanța de fond, după examinarea actelor dosarului și a raportului de expertiză întocmit în cauză. În același timp, corect s-a reținut că cea mai mare parte a actelor adiționale la contractele de închiriere, existente la dosar, nu sunt semnate de ambele părți, fiind discutabile efectele pe care le-au avut în raportul dintre părțile contractante.

SC P. SA a formulat recurs împotriva acestei decizii a secției jurisdicționale, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Invocând în drept dispozițiile art. 82 și 84 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, recurenta a arătat, în esență, că există o evidentă legătură de cauzalitate între prejudiciul ce i-a fost produs și fapta ilicită a intimaților, cărora în calitatea lor de reprezentanți ai societății recurente, le revenea sarcina de a urmări modificarea trimestrială a chiriei și de a comunica despre aceasta, societăților debitoare. Acordul acestor societăți privind negocierea trimestrială a chiriei a fost exprimat prin actele adiționale semnate de ambele părți, respectiv de către recurentă, pe de o parte și pe de altă parte de SC H.I.

SRL, SC F.R. SRL, SC S.I. SRL și SC R.T. SRL. Societățile debitoare au fost acționate în judecată, pentru debitele neachitate, reprezentând chiria negociată, și nu pentru debitele ce rezultă din chiria majorată, pentru acestea din urmă fiind răspunzători intimații. S-a mai arătat că la data încheierii procesului-verbal nr. 3542 din 19 octombrie 1998, prejudiciul provocat de fapta ilicită descrisă, era cert, actual și nereparat, astfel că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Codul civil, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. Prin întâmpinare, intimații A.V., S.G. și M.M. au subliniat că nu există temei legal pentru antrenarea răspunderii lor materiale sau delictuale și că în act sens, sunt și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse și prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea reține că acesta este nefondat și îl va respinge în consecință, în sensul art. 312 C. proc. civ. Decizia nr. 180 din 14 martie 2003 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, este temeinică și legală și va fi menținută. Conform documentelor ce au fost analizate și expertizei contabile efectuate, în raport cu obiectul cauzei, corect s-a reținut că SC P. SA București nu a suferit o pagubă. Prețul chiriei a fost încasat potrivit contractelor încheiate în perioada supusă controlului, iar elementele de cheltuieli care sunt cuprinse în tariful de închiriere, nu au suferit modificări. Nu există temei legal pentru ca prejudiciul să fie calculat conform actelor adiționale la contractele de închiriere, obligația privind recalcularea chiriilor, stipulată în aceste acte, nu constituie o bază legală pentru un asemenea calcul.

Atât la momentul controlului, cât și cu ocazia judecății în fața secției jurisdicționale, s-a reținut că nu toate actele adiționale au fost semnate de către chiriași. Răspunderea civilă delictuală a intimaților, persoane fizice, nu poate fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a partenerilor contractuali ai recurentei și oricum, ar putea deveni operantă, numai în cazul în care s-ar dovedi că prejudiciul invocat este real și cert. În cauză, o asemenea dovadă nu s-a făcut, stabilindu-se clar că nu există pagubă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P. SA București împotriva deciziei nr. 180 din 14 martie 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.