ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7676/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 106 din 17 iulie

2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a respins sesizarea

Curții de Conturi, privind obligarea la plata sumei de 303.329.151 lei,

reprezentând diferența din chirii, plus majorări de întârziere, a intimaților S.G.,

C.G., M.M. și A.V., către SC P. SA București.

Recursul jurisdicțional formulat

împotriva acestei sentințe de către SC P. SA, a fost respins prin decizia nr. 180

din 14 martie 2003 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi. S-a reținut

că la momentul întocmirii actului de control nr. 3542 din 19 octombrie 1998,

societatea comercială era în termenul legal de prescripție, prevăzut de

Decretul nr. 167/1958, pentru a solicita recuperarea debitelor direct de la

societățile cu care a încheiat contracte de închiriere, iar până la epuizarea

acestor căi legale, nu se poate solicita recuperarea prejudiciului de la

persoanele fizice care s-ar fi putut face vinovate de crearea acestui

prejudiciu.

În același mod a apreciat, de

altfel, și instanța de fond, după examinarea actelor dosarului și a raportului

de expertiză întocmit în cauză. În același timp, corect s-a reținut că cea mai

mare parte a actelor adiționale la contractele de închiriere, existente la

dosar, nu sunt semnate de ambele părți, fiind discutabile efectele pe care

le-au avut în raportul dintre părțile contractante.

SC P. SA a formulat recurs împotriva

acestei decizii a secției jurisdicționale, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Invocând în drept dispozițiile art. 82

și 84 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de

Conturi, recurenta a arătat, în esență, că există o evidentă legătură de

cauzalitate între prejudiciul ce i-a fost produs și fapta ilicită a intimaților,

cărora în calitatea lor de reprezentanți ai societății recurente, le revenea

sarcina de a urmări modificarea trimestrială a chiriei și de a comunica despre

aceasta, societăților debitoare.

Acordul acestor societăți privind

negocierea trimestrială a chiriei a fost exprimat prin actele adiționale

semnate de ambele părți, respectiv de către recurentă, pe de o parte și pe de

altă parte de SC H.I. SRL, SC F.R. SRL, SC S.I. SRL și SC R.T. SRL.

Societățile debitoare au fost

acționate în judecată, pentru debitele neachitate, reprezentând chiria

negociată, și nu pentru debitele ce rezultă din chiria majorată, pentru acestea

din urmă fiind răspunzători intimații.

S-a mai arătat că la data încheierii

procesului-verbal nr. 3542 din 19 octombrie 1998, prejudiciul provocat de fapta

ilicită descrisă, era cert, actual și nereparat, astfel că sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de Codul civil, pentru antrenarea răspunderii civile

delictuale.

Prin întâmpinare, intimații A.V., S.G.

și M.M. au subliniat că nu există temei legal pentru antrenarea răspunderii lor

materiale sau delictuale și că în act sens, sunt și concluziile raportului de

expertiză întocmit în cauză.

Examinând recursul, prin prisma

criticilor aduse și prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea reține că acesta este nefondat și îl va respinge în consecință, în

sensul art. 312 C. proc. civ.

Decizia nr. 180 din 14 martie 2003 a

secției jurisdicționale a Curții de Conturi, este temeinică și legală și va fi

menținută.

Conform documentelor ce au fost

analizate și expertizei contabile efectuate, în raport cu obiectul cauzei,

corect s-a reținut că SC P. SA București nu a suferit o pagubă.

Prețul chiriei a fost încasat

potrivit contractelor încheiate în perioada supusă controlului, iar elementele

de cheltuieli care sunt cuprinse în tariful de închiriere, nu au suferit

modificări.

Nu există temei legal pentru ca

prejudiciul să fie calculat conform actelor adiționale la contractele de

închiriere, obligația privind recalcularea chiriilor, stipulată în aceste acte,

nu constituie o bază legală pentru un asemenea calcul. Atât la momentul

controlului, cât și cu ocazia judecății în fața secției jurisdicționale, s-a

reținut că nu toate actele adiționale au fost semnate de către chiriași.

Răspunderea civilă delictuală a

intimaților, persoane fizice, nu poate fi antrenată decât în subsidiar, după

acționarea în judecată a partenerilor contractuali ai recurentei și oricum, ar

putea deveni operantă, numai în cazul în care s-ar dovedi că prejudiciul

invocat este real și cert. În cauză, o asemenea dovadă nu s-a făcut,

stabilindu-se clar că nu există pagubă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC P.

SA București împotriva deciziei nr. 180 din 14 martie 2003 a Curții de Conturi,

secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 octombrie 2004.