ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2195/2003

La

27 martie 2002 s-a luat în examinare recursul  declarat  de

pârâta S.C.”I. M.” S.A. București

împotriva deciziei nr.2773 din 09 octombrie 2000 a Curții de Apel București.

Dezbaterile  au

fost  consemnate în încheierea de la 27 martie 2003 iar pronunțarea deciziei

s-a amânat la  09 aprilie 2003,  când,

C U

R T E A

Asupra

recursului de față constată:

Prin sentința

civilă Nr.4252/din  26 iunie  2000 pronunțată de Tribunalul București – Secția

Comercială s-a   admis acțiunea  reclamantei  PRIMĂRIA  MUNICIPIULUI

BUCUREȘTI,  împotriva pârâtei  S.C.”I.  M.” S.A. pe  care a obligat-o  la plata

sumei de  86.212.270 lei,  chirie neachitată și  penalități de întârziere

pentru  perioada trimestrului I  1995 – și  trimestrului III 1997.                            Pentru

a se  pronunța astfel,  prima instanță a  reținut că în   baza contractului de

închiriere s-a stabilit clauză penală de 0,5 %  calculate la  contravaloarea

chiriei neachitate.

Sentința  a

fost menținută de   către Curtea de Apel  care a respins ca   nefondat apelul

declarat  de către pârâtă.

Împotriva

deciziei Nr.2773 din 9  octombrie 2000 pronunțată  de Curtea de Apel București

în dosarul 3460/2000 ,pârâta  a declarat recurs.

Prin decizia

nr.463/2002 din  29 ianuarie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție s-a

anulat ca   netimbrat  recursul pârâtei.

Prin decizia

37755/2002  pronunțată  în dosarul  410/2002 de Curtea Supremă de Justiție

s-a  admis  contestația în anulare formulată  de SC”I.M.”și a fost   anulată

decizia pronunțată de  Curtea Supremă nr.463 din 29 ianuarie  2002 fixând

termen  pentru  rejudecarea  recursului declarat de pârâtă  împotriva deciziei

Nr.2773 din 9 octombrie  2000.

Revenind la

motivele  de recurs declarat  împotriva  acestei decizii nr.2773 din 9

octombrie 2000 rezultă:  recurenta susține  prin motivele de recurs că    potrivit

contractului de închiriere  nr.6 din  21 martie 1996 DAFI le-a   pus la

dispoziție terenul  începând  cu data încheierii contractului, respectiv  21

martie 1996 și a fost folosit   până la 21 aprilie 1997 când Curtea Supremă

prin  sentința Nr.1027 din 21 aprilie 1997 stabilește că DAFI a  pierdut

proprietatea  și implicit  posesia terenului, aceasta intrând  în patrimoniul

proprietarului R. care le-a notificat schimbarea statutului   juridic al

terenului.

Se mai susține

că  nu s-a achitat  chiria pe intervalul 21 martie 1996 și  21 aprilie 1997 cât

a folosit terenul, majorările de întârziere nu pot fi   mai mari decât

debitul, respectiv  cuantumul chiriei datorate, astfel că  chiria datorată

fiind de 31.583.000 lei și majorările  de întârziere sunt   în aceiași sumă.

Se mai susține

că potrivit art.6 Decretul 167/1958 o parte din debit este  prescris față de

faptul că  pretențiile se  pretind din  1 ianuarie 1995, iar acțiunea este

formulată la 4 iunie 1998.

Examinând

legalitatea  și temeinicia  deciziei recurate în raport cu criticile

formulate se constată că  recursul declarat este  nefondat.

Din actele și

lucrările  dosarului rezultă.

Raporturile

dintre părți s-au derulat  în baza contractului  încheiat la  21 martie 1996,

însă  durata acestuia este  de la 1 ianuarie  1995 dată de la care pârâta

recurentă a folosit terenul și până la 31 decembrie 1997 situație față de care

legal  instanțele  au  obligat pe recurenta pârâtă la contravaloarea  chiriei

și a penalităților  de întârziere pe perioada  1 ianuarie  1995 – trimestrul

III 1997.

La dosar se

află și  notificarea  noului proprietar  (fila 11 dosar fond)  din 15

septembrie 1997 prin care-i  solicită  recurentei eliberarea  terenului până la

15  octombrie 1997, teren  pe care aceasta i-l folosea.

Penalitățile de

întârziere stabilite   de părți în clauza penală din contract se referă și la

sumele achitate  cu întârziere pe parcurs.

Dispozițiile

art.6 din Decretul 167/1958  au fost corect aplicate față de faptul că   au  fost

achitate o parte din  datorii astfel încât data de 4 iunie  1998 este  data

introducerii acțiunii și se referă la   intervalul   de trei ani, iar prin

recurs pârâta pretinde că a achitat chiria până la  21 martie 1996.

Astfel fiind

recursul declarat fiind nefondat a fost  respins conform art.312 cod procedură

civilă hotărârile  pronunțate fiind  legale și temeinice.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul pârâtei S.C.”I. M.” S.A. București formulat împotriva

deciziei nr.2773 din 09 octombrie 2000 a Curții de Apel București -  Secția

Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.