ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2195/2003

La 27 martie 2002 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C.”I. M.” S.A. București împotriva deciziei nr.2773 din 09 octombrie 2000 a Curții de Apel București. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la 27 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 09 aprilie 2003, când, C U R T E A Asupra recursului de față constată: Prin sentința civilă Nr.4252/din 26 iunie 2000 pronunțată de Tribunalul București – Secția Comercială s-a admis acțiunea reclamantei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva pârâtei S.C.”I. M.” S.A. pe care a obligat-o la plata sumei de 86.212.270 lei, chirie neachitată și penalități de întârziere pentru perioada trimestrului I 1995 – și trimestrului III 1997. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în baza contractului de închiriere s-a stabilit clauză penală de 0,5 % calculate la contravaloarea chiriei neachitate.

Sentința a fost menținută de către Curtea de Apel care a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtă. Împotriva deciziei Nr.2773 din 9 octombrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul 3460/2000 ,pârâta a declarat recurs. Prin decizia nr.463/2002 din 29 ianuarie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție s-a anulat ca netimbrat recursul pârâtei.

Prin decizia 37755/2002 pronunțată în dosarul 410/2002 de Curtea Supremă de Justiție s-a admis contestația în anulare formulată de SC”I.M.”și a fost anulată decizia pronunțată de Curtea Supremă nr.463 din 29 ianuarie 2002 fixând termen pentru rejudecarea recursului declarat de pârâtă împotriva deciziei Nr.2773 din 9 octombrie 2000. Revenind la motivele de recurs declarat împotriva acestei decizii nr.2773 din 9 octombrie 2000 rezultă: recurenta susține prin motivele de recurs că potrivit contractului de închiriere nr.6 din 21 martie 1996 DAFI le-a pus la dispoziție terenul începând cu data încheierii contractului, respectiv 21 martie 1996 și a fost folosit până la 21 aprilie 1997 când Curtea Supremă prin sentința Nr.1027 din 21 aprilie 1997 stabilește că DAFI a pierdut proprietatea și implicit posesia terenului, aceasta intrând în patrimoniul proprietarului R. care le-a notificat schimbarea statutului juridic al terenului.

Se mai susține că nu s-a achitat chiria pe intervalul 21 martie 1996 și 21 aprilie 1997 cât a folosit terenul, majorările de întârziere nu pot fi mai mari decât debitul, respectiv cuantumul chiriei datorate, astfel că chiria datorată fiind de 31.583.000 lei și majorările de întârziere sunt în aceiași sumă. Se mai susține că potrivit art.6 Decretul 167/1958 o parte din debit este prescris față de faptul că pretențiile se pretind din 1 ianuarie 1995, iar acțiunea este formulată la 4 iunie 1998. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate în raport cu criticile formulate se constată că recursul declarat este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă.

Raporturile dintre părți s-au derulat în baza contractului încheiat la 21 martie 1996, însă durata acestuia este de la 1 ianuarie 1995 dată de la care pârâta recurentă a folosit terenul și până la 31 decembrie 1997 situație față de care legal instanțele au obligat pe recurenta pârâtă la contravaloarea chiriei și a penalităților de întârziere pe perioada 1 ianuarie 1995 – trimestrul III 1997. La dosar se află și notificarea noului proprietar (fila 11 dosar fond) din 15 septembrie 1997 prin care-i solicită recurentei eliberarea terenului până la 15 octombrie 1997, teren pe care aceasta i-l folosea. Penalitățile de întârziere stabilite de părți în clauza penală din contract se referă și la sumele achitate cu întârziere pe parcurs.

Dispozițiile art.6 din Decretul 167/1958 au fost corect aplicate față de faptul că au fost achitate o parte din datorii astfel încât data de 4 iunie 1998 este data introducerii acțiunii și se referă la intervalul de trei ani, iar prin recurs pârâta pretinde că a achitat chiria până la 21 martie 1996. Astfel fiind recursul declarat fiind nefondat a fost respins conform art.312 cod procedură civilă hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei S.C.”I. M.” S.A. București formulat împotriva deciziei nr.2773 din 09 octombrie 2000 a Curții de Apel București - Secția Comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.