ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2975/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 146 din 14

ianuarie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea

formulată de Primăria municipiului București – D.S.A.F.I. și a obligat pe

pârâta SC R.L.V.B. SA la plata sumei de 190.094.863 lei, reprezentând

contravaloarea chiriei restante și T.V.A. pe perioada 1 octombrie 1996 – 7

octombrie 1997, respingând cererea de plată a contravalorii chiriei și T.V.A.

pe perioada 7 octombrie 1997 – februarie 1999, precum și cererea de plată a

penalităților ca nefondată.

În motivarea sentinței se reține că,

în baza contractului de închiriere nr. 12/1992, reclamanta este îndreptățită la

contravaloarea chiriei și T.V.A. pentru perioada 1 octombrie 1996 – 7 octombrie

1997, contractul fiind în vigoare, dar nu și pentru perioada următoare, până în

februarie 1999, deoarece contractul a fost reziliat.

Curtea de Apel București, secția a V

a comercială, prin decizia nr. 139 A din 15 octombrie 2002, în fond, după

casarea deciziei nr. 2045 din 30 iunie 2000, pronunțată de această instanță,

prin decizia nr. 2585 din 20 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Primăria municipiului București

– D.S.A.F.I. împotriva sentinței.

În considerentul deciziei se

confirmă motivarea instanței de fond, în sensul că pârâta nu poate fi obligată

la plata chiriei în baza unui contract reziliat prin hotărâre judecătorească,

reclamanta nesolicitând despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului

închiriat.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.,

criticile sale vizând, în esență:

- ignorarea de către instanță a

motivării în fapt a acțiunii, astfel cum a fost ea precizată, în care se face

referire atât la chirie, cât și la contravaloare folosință spațiu.

- penalitățile solicitate au fost

calculate în temeiul Hotărârii Consiliului General al municipiului București nr.

52/1999 și 213/1997, nefiind, deci, necesară înscrierea clauzei penale în

contractul de închiriere.

Recursul este fondat pentru

considerentele care urmează:

Instanța de fond a fost învestită cu

o acțiune în pretenții, prin care se solicită obligarea pârâtei la plata sumei

de 742.277.119 lei cu titlu generic de chirie restantă, penalități, T.V.A.

În motivarea în fapt a cererii,

reclamanta arată că, prin sentința nr. 3582 din 7 octombrie 1997 a Tribunalului

București, contractul de închiriere nr. 12/1992 a fost reziliat, dar pârâta,

ulterior acestui fapt, a continuat să folosească spațiul „fără să plătească

contravaloarea folosinței acestuia”, prejudiciind astfel bugetul local.

Prin urmare, constatarea deciziei

atacate, că reclamanta nu a solicitat contravaloarea lipsei de folosință pentru

perioada ce a urmat rezilierii contractului de închiriere, fiind greșită,

Curtea va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza la Curtea de Apel

București pentru soluționarea cererii în pretenții în integralitatea sa.

Se vor avea în vedere, cu acest

prilej, incidența prevederilor art. 725 alin. (2) teza a 2 a C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Consiliul General al

municipiului București – D.S.A.F.I.

Casează decizia nr. 139 A din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, cu trimitere spre rejudecare la aceiași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 10 iunie 2003.