ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1262/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2016 din 2 iulie 2008 Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a

respins, pe cale de excepție, acțiunea formulată de reclamantul Ș.E. având ca

obiect anularea Deciziei nr. 76 din 28 februarie 2006 a C.C.S.D. și a

atestatului nr. 12 emis de Fondul Proprietatea pentru 1012843 acțiuni, după cum

urmează:

- în raport de pârâtele A.V.A.S.,

A.N.R.P. și SC C.H. SA, pentru lipsa calității lor procesuale pasive;

- față de pârâtele C.C.S.D.,

SC G.R.P.G SRL și F.P. SA, pentru lipsa procedurii prealabile.

Motivându-și soluția

adoptată, prima instanță a reținut că pârâtele A.V.A.S., A.N.R.P. și SC C.H. SA

nu sunt emitentele actelor atacate de reclamant și nici nu au vreo atribuție în

procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cât privește cea de-a doua

excepție, curtea de apel a arătat că din coroborarea dispozițiilor art. 19 alin.

(1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/204

rezultă că procedura prealabilă este obligatorie, or, prealabil formulării

contestației la instanță, reclamantul nu s-a adresat pârâtelor în vederea

rezolvării administrative a cauzei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal reclamantul Ș.E., invocând generic „art. 299 –

316 C. proc. civ.”.

Recurentul critică soluția

adoptată de prima instanță, susținând că ambele excepții au primit o rezolvare

nelegală.

Referitor la calitatea

procesuală a pârâtelor A.V.A.S. și A.N.R.P., recurentul afirmă că aceste entități

au competențe în mecanismul instituit prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. fiind

emitenta Deciziei nr. 351/2005, care a stat la baza adoptării deciziei atacate,

iar SC C.H. SA fiind beneficiara imobilului în litigiu care intrat în

patrimoniul său în urma procesului de privatizare.

Cât privește procedura

prealabilă, recurentul consideră că aceasta nu este obligatorie în materia

examinată, câtă vreme art. 19 și 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu conțin

o atare dispoziție. În același sens, recurentul a mai invocat și art. 2 din

Decizia nr. 76 din 28 februarie 2006 care indică posibilitatea atacării sale

directe la instanța de judecată.

Prin întâmpinările

formulate, intimatele A.N.R.P., C.C.S.D. SC C.H. SA, A.V.A.S. și SC F.P. SA au

solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând în motivare argumentele

reținute de Curtea de apel în considerentele sentinței atacate.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în

întâmpinări, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate

aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurentul-reclamant Ș.E. a

dedus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ Decizia nr. 76 din 28 februarie 2006 a C.C.S.D. și Atestatul nr. 12

emis de F.P. la data de 27 martie 2006, înregistrat la SC R. SA, dar a chemat

în judecată, în calitate de pârâte, și alte entități, autorități publice ori

societăți comerciale.

Calitatea procesuală pasivă

presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care poate

fi obligat în raportul juridic cu care instanța de judecată este învestită.

Or, după cum bine a reținut

Curtea de apel, nefiind emitenții actelor atacate, A.V.A.S., A.N.R.P. și SC C.H.

SA nu au calitate procesuală pasivă.

Este real că intimata A.V.A.S.

a soluționat notificarea recurentului prin Decizia nr. 351 din 8 decembrie 2005

numai că aceasta putea fi atacată direct „la Secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află unitatea deținătoare sau, după caz, al entității

învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la

comunicare”, după cum dispune art. 24 alin. (3

1

)din Legea nr. 10/2001

astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, iar nu în

condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 într-un proces având ca

obiect anularea Deciziei privind acordarea de despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Și în ceea ce privește modul

de soluționare a excepției lipsei procedurii prealabile hotărârea primei

instanțe este corectă.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente:

„Deciziile adoptate de către

C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul,

reprezentat prin C.C.S.D.”.

Sintagma „în condițiile

legii contenciosului administrativ” impune respectarea tuturor dispozițiilor

acestei legi, inclusiv cât privește cerința formulării plângerii prealabile,

potrivit art. 7 alin. (1).

Ca urmare, reținând că

reclamantul nu a parcurs această procedură obligatorie, sesizând direct

instanța de judecată, contrar dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ.,

în mod legal a fost admisă excepția lipsei procedurii prealabile, cu consecința

respingerii acțiunii ca inadmisibile.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul de față va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ș.E. împotriva sentinței nr. 2016 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2009.