ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1262/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2016 din 2 iulie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, pe cale de excepție, acțiunea formulată de reclamantul Ș.E. având ca obiect anularea Deciziei nr. 76 din 28 februarie 2006 a C.C.S.D. și a atestatului nr. 12 emis de Fondul Proprietatea pentru 1012843 acțiuni, după cum urmează: - în raport de pârâtele A.V.A.S., A.N.R.P. și SC C.H. SA, pentru lipsa calității lor procesuale pasive; - față de pârâtele C.C.S.D., SC G.R.P.G SRL și F.P. SA, pentru lipsa procedurii prealabile. Motivându-și soluția adoptată, prima instanță a reținut că pârâtele A.V.A.S., A.N.R.P.

și SC C.H. SA nu sunt emitentele actelor atacate de reclamant și nici nu au vreo atribuție în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Cât privește cea de-a doua excepție, curtea de apel a arătat că din coroborarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/204 rezultă că procedura prealabilă este obligatorie, or, prealabil formulării contestației la instanță, reclamantul nu s-a adresat pârâtelor în vederea rezolvării administrative a cauzei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul Ș.E., invocând generic „art. 299 – 316 C. proc. civ.”. Recurentul critică soluția adoptată de prima instanță, susținând că ambele excepții au primit o rezolvare nelegală.

Referitor la calitatea procesuală a pârâtelor A.V.A.S. și A.N.R.P., recurentul afirmă că aceste entități au competențe în mecanismul instituit prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. fiind emitenta Deciziei nr. 351/2005, care a stat la baza adoptării deciziei atacate, iar SC C.H. SA fiind beneficiara imobilului în litigiu care intrat în patrimoniul său în urma procesului de privatizare. Cât privește procedura prealabilă, recurentul consideră că aceasta nu este obligatorie în materia examinată, câtă vreme art. 19 și 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu conțin o atare dispoziție. În același sens, recurentul a mai invocat și art. 2 din Decizia nr. 76 din 28 februarie 2006 care indică posibilitatea atacării sale directe la instanța de judecată.

Prin întâmpinările formulate, intimatele A.N.R.P., C.C.S.D. SC C.H. SA, A.V.A.S. și SC F.P. SA au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând în motivare argumentele reținute de Curtea de apel în considerentele sentinței atacate. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Recurentul-reclamant Ș.E. a dedus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 76 din 28 februarie 2006 a C.C.S.D. și Atestatul nr. 12 emis de F.P.

la data de 27 martie 2006, înregistrat la SC R. SA, dar a chemat în judecată, în calitate de pârâte, și alte entități, autorități publice ori societăți comerciale. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care poate fi obligat în raportul juridic cu care instanța de judecată este învestită. Or, după cum bine a reținut Curtea de apel, nefiind emitenții actelor atacate, A.V.A.S., A.N.R.P. și SC C.H. SA nu au calitate procesuală pasivă. Este real că intimata A.V.A.S.

a soluționat notificarea recurentului prin Decizia nr. 351 din 8 decembrie 2005 numai că aceasta putea fi atacată direct „la Secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află unitatea deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”, după cum dispune art. 24 alin. (3 1 )din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, iar nu în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 într-un proces având ca obiect anularea Deciziei privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Și în ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei procedurii prealabile hotărârea primei instanțe este corectă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente: „Deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.”. Sintagma „în condițiile legii contenciosului administrativ” impune respectarea tuturor dispozițiilor acestei legi, inclusiv cât privește cerința formulării plângerii prealabile, potrivit art. 7 alin. (1). Ca urmare, reținând că reclamantul nu a parcurs această procedură obligatorie, sesizând direct instanța de judecată, contrar dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., în mod legal a fost admisă excepția lipsei procedurii prealabile, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibile. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ș.E. împotriva sentinței nr. 2016 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.