ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1779/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, la

21 martie 2008, reclamanții P.C., P.V. și D.A. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâta A.N.R.P., obligarea acesteia de a răspunde cererii înregistrate la

data de 15 octombrie 2007, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea

cererii, reclamanții au arătat că s-au adresat instituției pârâte cu o cerere

de opțiune, iar autoritatea pârâtă nu a răspuns acestei cereri.

Pârâta a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a

Tribunalului București, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca

neîntemeiată.

Prin sentința

civilă nr. 1361 din 25 aprilie 2008, Tribunalul București a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (2)

și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin

concluziile scrise formulate în fața instanței competente, pârâta a reiterat

excepția lipsei de obiect a cererii și a depus la dosarul cauzei răspunsul

comunicat reclamanților.

Prin

sentința nr. 2742 din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect

și a admis acțiunea reclamanților, obligând pârâta să soluționeze cererea

formulată de aceștia la data de 15 octombrie 2006, în sensul de a acorda

cererii de opțiune un număr de ordine de priorități, pentru dosarul nr. 18849/C.C.

Pentru

a pronunța această sentință, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Reclamanții s-au adresat la data de 15 octombrie 2007 pârâtei A.N.R.P.,

solicitând să acorde cererii pe care au formulat-o, având ca obiect acordarea

despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii 10/2001, un număr de înregistrare care

să exprime ordinea de prioritate la momentul depunerii dosarului, după emiterea

deciziei.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că decizia ce reprezintă

titlu de despăgubire, nu a fost nici până la această dată comunicată,

privându-i de posibilitatea de a opta pentru despăgubiri în numerar până la

concurența sumei de 500.000 lei, din totalul care li se cuvine și care urmează

a fi stabilit prin decizie.

Prin

răspunsul din data de 5 martie 2008 înregistrat sub nr. 722459, în privința

căruia nu s-a făcut însă dovada comunicării pentru reclamanți, pârâta susține

că a comunicat acestora faptul că demararea procedurii administrative de

soluționare a dosarului este condiționată de selecționarea acestuia în

condițiile pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din

Legea 247/2005, iar dosarul având ca obiect cererea reclamanților nu a fost

selectat până la data redactării acestei adrese.

În

considerarea conținutului cererii reclamanților și a răspunsului pârâtei,

instanța de fond a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii, constatând că

petenților li s-au descris, în cuprinsul adresei nr. 722459 din 5 martie 2008,

procedurile reglementate de dispozițiile Normelor metodologice de aplicare a

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Având

în vedere aceleași considerente și ținând cont de petitul cererii adresate

pârâtei, instanța de fond a apreciat că, în cauză, reclamanții nu au primit

răspuns la cererea pe care au formulat-o în temeiul dispozițiilor legale

anterior individualizate.

În

plus, prima instanță a arătat faptul că invocarea unor proceduri administrative

de urmat, în condițiile în care de la data formulării solicitării a trecut un

interval de timp apreciabil, nu poate fi considerată răspuns la cerere, în

sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

De

asemenea, curtea de apel a precizat faptul că, în condițiile în care

reclamanții au solicitat pârâtei în mod clar acordarea unui număr de

înregistrare care să exprime ordinea de prioritate la momentul depunerii

dosarului, ce are ca obiect acordarea despăgubirilor cuvenite potrivit Legii

nr. 10/2001, autoritatea publică avea obligația fie de a atribui acest număr,

fie de a respinge cererea reclamanților.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâta care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii

reclamanților ca inadmisibilă.

În dezvoltarea căii de atac, încadrată în

drept pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenta arată că

intimații s-au adresat acestei instituții cu un memoriu pentru a afla mai multe

informații cu privire la soluționarea dosarului aferent dispoziției nr.

1291/2005 emisă de Primăria Municipiului Urziceni, înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale sub nr. 18849/CC; în memoriul depus, intimații și-au exprimat

și opțiunea de a primi despăgubiri în numerar pentru imobilele notificate, în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Recurenta arată că a comunicat

intimaților stadiul soluționării dosarului anterior individualizat și etapele

procedurii administrative ce trebuie parcurse în vederea soluționării acestuia.

În concepția recurentei, petiția

intimaților nu poate fi considerată ca fiind o cerere de soluționare cu

prioritate a dosarului nr. 18849/CC, întrucât în cadrul acesteia intimații

și-au exprimat opțiunea în legătură cu valorificarea titlului de despăgubire,

ca și când aceștia ar fi titularii unui asemenea titlu.

De asemenea, în opinia recurentei,

petiția în discuție nu poate fi apreciată nici ca o cerere de opțiune, întrucât

nu a fost însoțită de actele corespunzătoare.

Intimații au formulat întâmpinare în care

au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând

sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr,

prin cererea de chemare în judecată, intimații-reclamanți au solicitat

obligarea recurentei-pârâte să le răspundă la cererea înregistrată la sediul

său la data de 15 octombrie 2007 și să le plătească cheltuieli de judecată.

Însă, la

termenul de judecată din data de 14 octombrie 2008, intimații-reclamanți au

depus la dosar o cerere modificatoare a acțiunii introductive de instanță prin

care au solicitat obligarea recurentei-pârâte să trimită dosarul nr. 18849/CC

unui evaluator autorizat.

La pronunțarea

soluției, instanța de fond a ignorat obiectul cererii precizatoare, fiind

astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Procedând în

această modalitate, prima instanță a încălcat prevederile art. 129 alin. ultim

C. proc. civ., care precizează faptul că, în toate cazurile, judecătorii

hotărăsc numai asupra obiectului pricinii.

În consecință,

Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra fondului

acțiunii astfel cum a fost modificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.N.R.P.

împotriva sentinței nr. 2742 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

martie 2009.