ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5778/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5778/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată inițial la Tribunalul București, secția a
V-a civilă, sub numărul 2943/2/2009 reclamanta F.F.M.E.
,
în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamantei F.V.E. a chemat în
judecată pe pârâta A.N.R.P., solicitând obligarea
A.N.R.P. - Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar la plata
sumei de 594.449.603 lei, reprezentând despăgubiri.
In motivarea acțiunii reclamantele au arătat, în esență,
că prin
Dispoziția 3563
din 24 octombrie 2004 a Primarului Municipiului Oradea s-a dispus acordarea de despăgubiri
prin echivalent pentru apartamentele
nr. 2
și 4 din imobilul situat în Oradea, în sumă de
2.318.812.180 lei, din
care 594.449.603 lei despăgubiri în numerar, restul titluri de valoare
nominală. La data de 12 octombrie 2007 a formulat cerere de opțiuni, prin care
a optat pentru despăgubiri. Pârâta a dispus efectuarea unor plăți, însă a
refuzat plata integrală până la concurența sumei de 18.812.180 lei rămânând o
diferență de 594.449.603 lei.
Au
mai arătat că, deși a adresat numeroase solicitări pârâtei pentru urgentarea
plății, în condițiile în care reclamantele sunt
persoane în vârstă, foarte bolnave, fiind nevoite să elibereze imobilul
proprietarului și să închirieze temporar spații de locuit, aceasta nu a dispus
plata restului de bani
La
data de 23 februarie 2009 pârâta A.N.R.P. a depus la dosarul cauzei întâmpinare
prin care a invocat excepția de necompetență materială, iar pe fond a solicitat
respingea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că
având în vedere Deciziile nr. 652 din 25 mai 2006, 651 din 25 mai 2006
emise de
Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor și opțiunile formulate
și înregistrate de
reclamante la A.N.R.P. sub nr. 01147 din 12octombrie 2007 și 01148 din 12octombrie
2007, au fost emise în favoarea reclamantelor Titlul de plată nr. 1276 din 12
decembrie 2007, în cuantum de 63.792,45 lei și 1275 din 12 decembrie 2007, în
cuantum 106.657,15 lei, iar dacă reclamantele erau nemulțumite de cuantumul
despăgubirii acordate, aveau posibilitatea să conteste deciziile emise de
Comisie.
Prin sentința civilă nr. 659 din 12 mai 2009 pronunțată
în dosarul
nr. 2943/3/2009
al Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost admisă excepția
necompetenței materiale și declinată competența
de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de
contencios administrativ și fiscal.
Cauza
a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub
nr. 2943/3 din 20octombrie 2009, iar la data de 27aprilie 2009
reclamantele au adus
completări și precizări la acțiunea principală.
Prin
sentința civilă nr. 2234 din 11 mai 2010, Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de F.F.M.E. și F.V.E.,
ca
neîntemeiată.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în urma notificărilor depuse de
reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001 la
Primăria
mun. Oradea, pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru
apartamentele
nr. 2 și 4 imobilul situat în Oradea,
prin
Dispoziția nr. 3563 din 24octombrie 2004 a Primarului Municipiului Oradea s-a
dispus acordarea de despăgubiri prin echivalent în sumă de
2.318.812.180
lei din care 594.449.603 lei despăgubiri în numerar, restul 1.724.362.577 lei
titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul privatizare.
Dispoziția
de restituire împreună cu dosarul au fost înaintate de către Primăria mun.
Oradea, la Comisia Centrală, în anul 2005, formându-se dosarul nr. 5405/CC din 30
noiembrie 2005.
A mai reținut că, în speță, Comisia Centrală a emis
Decizia nr.
136 din 27
martie 2006, prin care a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantei F.V.F.E.
în cuantum de 106.657,15 lei, reprezentând valorile actualizate, potrivit
indicelui de inflație
comunicat de INS, a
titlurilor de valoare nominală emise la data de
15 martie 2005 de către M.F.P., precum și Decizia nr. 137 din 27 martie 2006,
prin
care a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantei F.V.F.E. în
cuantum de 63.792,45 lei, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui
de inflație comunicat de INS,
a titlurilor
de valoare nominală emise la data de 15 martie 2005 de către
M.F.P.
Ambele
decizii au fost modificate prin deciziile nr. 651 și
652 din 25 mai 2006, în sensul că titlul de despăgubire pentru sumele
respective se emite în favoarea d-nei F.V.F.E. și a
d-nei F.F.M.E.
A mai
constatat că reclamantele nu au contestat deciziile emise de Comisia Centrală, potrivit
art. 19 și art. 20 din Legea nr. 247/2005, în condițiile în care suma stabilită
era mai mică decât
cea din Dispoziția nr. 3563
din 24octombrie 2004 a Primarului Municipiului
Oradea, iar prin cererile
de opțiune formulate și înregistrate de
reclamante
la A.N.R.P. sub nr. 01147 din 12octombrie 2007 și 01148 din 12octombrie 2007,
au solicitat titlu de plată în numerar, pentru sumele
așa cum au fost
stabilite prin
deciziile nr. 651 și 652 din 25 mai 2006, iar în baza acestor cereri au fost
emise în favoarea reclamantelor Titlul de plată nr.
1276 din 12
decembrie 2007, în cuantum de 63.792,45 lei și nr. 1275 din 12 decembrie 2007, în
cuantum de 106.657,15 lei, de asemenea, necontestate de către reclamante.
Sumele
stabilite prin Titlul de plată au fost virate în conturile
indicate de reclamante, prin ordinele de plată nr.
1281 din 18 august 2008 și
1280 din 18
august 2008.
Reclamantele
au susținut că, deși prin Dispoziția nr. 3563 din 24octombrie 2004 a Primarului
Municipiului Oradea s-a dispus
acordarea de
despăgubiri prin echivalent în sumă de 2.318.812.180
lei din care 594.449.603 lei despăgubiri în
numerar, restul titluri de
valoare nominală, iar la data de 12octombrie 2007
a formulat cerere de opțiuni, prin care a optat pentru despăgubiri, pârâta a
dispus efectuarea unor plăți însă a refuzat plata integrală până la concurența
sumei de 18.812.180 lei rămânând o diferență de 594.449.603 lei.
Prin urmare, prima instanță, având în vedere faptul că
procedura
prevăzută de art. 16-18 din Legea nr. 247/2005 s-a finalizat cu emiterea
titlurilor
de despăgubire și a titlurilor de plată, acte administrative
necontestate în termenul legal de
către reclamante, efectuându-se și plata sumelor astfel stabilite, în raport de
dispozițiile arătate și în temeiul art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a
respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva
acestei sentințe au declarat recurs reclamantele F.F.M.E. și F.V.E.F.,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de casare
prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În
esență, prin motivele de recurs formulate, recurentele-reclamante susțin că
prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, obiectul
cererii de chemare în judecată constituindu-l obligarea pârâtei la acordarea
despăgubirilor în numerar stabilite prin Dispoziția primarului, separat de
despăgubirile stabilite sub forma titlurilor de valoare nominală și care au
fost convertite în titluri de despăgubire.
Susțin
recurentele-reclamante că le-au fost acordate despăgubirile stabilite prin
titlurile de valoare nominală și care au făcut obiectul deciziilor nr. 136 din 27
martie 2006, modificată prin decizia nr. 651 din 25 mai 2006 și nr. 137 din 27
martie 2006, modificată prin decizia nr. 652 din 25 mai 2006, despăgubiri cu al
cărui cuantum au fost de acord, astfel că nu aveau motiv să le atace în
contencios administrativ, iar despăgubirile în sumă de 594.449,603 lei pe care
le solicită în prezenta cauză reprezintă de fapt despăgubirile în numerar
acordate separat prin Dispoziția Primarului.
În
recurs, recurentele-reclamante au depus decizia nr. 2829 din 2 septembrie 2008
privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.
247/2005, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
despăgubiri în cuantum de 72593,76 RON, situație în care acestea au solicitat
obligarea autorității pârâte la plata acestei sume.
Analizând
recursul formulat în raport de hotărârea atacată cu recurs, actele și lucrările
dosarului precum și legislația incidentă în cauză, față și de actul nou depus
în recurs, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele
ce se vor arăta în continuare.
Într-adevăr,
astfel cum susțin recurentele-reclamante, prin Dispoziția nr. 3563 din 24
august 2004 emisă de Primarul Municipiului Oradea, s-a stabilit ca valoare
echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură și cuvenit acestora,
suma de 2.318.812.180 lei, din care suma de 594.449.603 lei constă în
despăgubiri în numerar, iar în limita sumei de 1.724.362.577 lei s-au acordat
titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Prin
Deciziile nr. 136 din 27 martie 2006 modificată prin Decizia nr. 651 din 25 mai
2006 și nr. 137 din 27 martie 2006, modificată prin Decizia nr. 652 din 25 mai
2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titluri de
despăgubiri pentru suma totală de 170.449,60 lei, ceea ce reprezintă titlurile
de valoare nominală convertite în titluri de despăgubire, sumă care a fost
încasată de recurentele-reclamante, acestea fiind de acord cu cuantumul
despăgubirilor stabilite, astfel că nu aveau interes a le contesta în
contencios administrativ.
A
rămas însă nerecuperată suma de 594.449.603 lei, despăgubiri în numerar,
stabilită separat prin dispoziția nr. 3563 din 24 august 2004 a Primarului Municipiului Oradea, sumă pentru care la stăruința recurentelor-reclamante, Comisia
Centrală a emis decizia nr. 2829 din 2 septembrie 2008, conform raportului de
evaluare cuantumul actualizat fiind stabilit la suma de 72593,76 RON, decizie
pe care recurentele-reclamante au depus-o ca act nou în recurs.
Conform
art. 4 din Decizie pentru valorificarea acesteia, recurentele-reclamante
trebuie însă să urmeze procedura prevăzută de Capitolul V
1
din
Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr.
81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv.
Conform
acestei proceduri, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P.
emite pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de
conversie și/sau titlu de plată, în cazul emiterii unui titlu de plată, astfel
cum solicită recurentele-reclamante în cauza de față, acesta urmând a fi remis
Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în vederea efectuării
operațiunilor de plată [art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII].
Dată
fiind această procedură specială, de urmat, instanța de judecată nu poate
îmbrățișa punctul de vedere al recurentelor-reclamante în sensul de a obliga în
mod direct intimata-pârâtă la plata acestor despăgubiri.
De
precizat că recurentele-reclamante au tot dreptul la plata acestor despăgubiri
într-un termen cât mai rezonabil, dar nu ignorând și înlăturând procedura
specială prevăzută de lege, procedură care se impune a fi parcursă.
Având
în vedere considerentele expuse, considerentele care înlocuiesc motivarea
deficitară a sentinței instanței de fond, soluția pronunțată fiind totuși
legală și temeinică, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamante
este nefondat și urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.F.M.E.
și F.V.E.F., împotriva sentinței civile nr. 2234
din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 decembrie
2010.