ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1240/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 27 din 28

februarie 2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București al Curții de Conturi

a admis în parte sesizarea nr. 14233/24D/2001, a Procurorului general financiar

și a obligat în solidar, pe pârâții S.A., E.I., Ș.H. și G.A., la despăgubiri

civile către R.A. A.P.P.S. București, în sumă de 21.000.000 lei, reprezentând

majorări de întârziere aferente diferenței de impozit pe profit în sumă de

139.823.800 lei.

Hotărând astfel, colegiul

jurisdicțional a reținut că producerea prejudiciului reprezentând majorări de

întârziere aferente diferenței de impozit pe profit, a fost determinată de

înscrierea în cheltuielile sucursalei Snagov, a cheltuielilor de funcționare a

unor imobile ieșite din patrimoniul R.A. A.P.P.S., din culpa pârâților care,

având funcții de conducere, nu au luat măsuri de recuperare a acestor

cheltuieli de la actualii deținători și au acordat „bun de plată” pe facturile

respective.

Recursurile jurisdicționale

declarate împotriva acestei sentințe de E.I. și Ș.H. au fost respinse prin

decizia nr. 499 din 4 octombrie 2002, pronunțată de secția jurisdicțională a

Curții de Conturi.

Împotriva deciziei pronunțate de

instanța de recurs jurisdicțional și în temeiul art. 82 din Legea nr. 94/1992,

republicată, au declarat recurs pârâții E.I. și Ș.H., solicitând casarea

hotărârii, ca nelegală și netemeinică.

Recurentul E.I. a susținut că

instanța de recurs jurisdicțional a menținut nelegal obligația sa de plată,

deși Procurorul financiar și reprezentantul R.A. A.P.P.S. au pus concluzii de

respingere a actului de sesizare. De asemenea, recurentul a arătat că a fost

greșit reținută vinovăția sa, pentru că nu avea responsabilitatea încheierii

contractelor cu beneficiarii de utilități și că această obligație revenea

directorului comercial.

Recurentul Ș.H. a invocat motivele

de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța a reținut greșit în sarcina sa, atribuții privind urmărirea și recuperarea

debitelor înregistrate la vilele retrocedate și s-a pronunțat, fără a lua în

calcul toate actele și faptele care erau hotărâtoare în dezlegarea pricinii.

Recurentul a arătat că derularea contractelor de prestări servicii era în

sarcina compartimentului comercial și a fost nelegal obligat să răspundă pentru

cheltuieli pe anul 2000, deși de la data de 1 martie 2000, a fost eliberat din funcția de director tehnic al sucursalei Snagov.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de E.I., pentru

următoarele considerente:

Recurentul E.I. a îndeplinit funcția

de director coordonator al sucursalei Snagov din cadrul R.A. A.P.P.S., în

perioada 5 septembrie – 31 decembrie 2000 și în această calitate nu și-a

exercitat atribuțiile de control asupra activității economice, în sensul de a

se lua măsuri pentru încheierea cu beneficiarii utilităților, a unor contracte

pentru recuperarea cheltuielilor, suportate fără temei legal din patrimoniul

sucursalei.

Susținerea recurentului E.I. privind

responsabilitatea directorului comercial pentru efectuarea acestor plăți

nelegale, este infirmată de înscrisurile depuse la dosar, dar și de propriile

apărări formulate cu ocazia judecății pe fond a cauzei.

În întâmpinarea depusă la 6

septembrie 2001, recurentul a susținut că răspunderea pentru prejudiciul cauzat

aparține directorului economic. De asemenea, recurentul a susținut neîntemeiat,

că prin funcția de director coordonator, nu avea competență să verifice și să

controleze activitatea directorilor compartimentelor de specialitate, care se

aflau în subordinea sa.

Împrejurarea invocată în recurs, că

intimata R.A. A.P.P.S. a pus concluzii de respingere a actului de sesizare față

de recurentul E.I., este lipsită de relevanță în cauză, pentru că înregistrarea

pe cheltuieli excepționale a majorărilor de întârziere, aprobată prin hotărârea

nr. 5 din 8 mai 2001, a Consiliului de administrație, produce efecte numai în

privința evidenței contabile și a executării silite, nu și față de răspunderea

civilă a persoanelor vinovate de producerea prejudiciului, așa după cum s-a

precizat și în întâmpinarea depusă în recurs, de unitatea prejudiciată.

În consecință, nefiind motive de

casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat,

recursul declarat de E.I.

Recurentul Ș.H. nu a achitat taxa

judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate conform art. 3 lit. m) și art.

11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată și completată

prin H.G. nr. 1278/2002 și art. 3 din Legea nr. 123/1997, deși i s-a comunicat

de către instanță, cuantumul sumelor datorate cu acest titlu.

Constatând că recurentul Ș.H. nu a îndeplinit

obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, Curtea

va aplica dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 123/1997 și va dispune anularea recursului,

ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.I. împotriva

deciziei nr. 499 din 4 octombrie 2002, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de Ș.H.

împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 martie 2004.