ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1240/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 27 din 28 februarie 2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București al Curții de Conturi a admis în parte sesizarea nr. 14233/24D/2001, a Procurorului general financiar și a obligat în solidar, pe pârâții S.A., E.I., Ș.H. și G.A., la despăgubiri civile către R.A. A.P.P.S. București, în sumă de 21.000.000 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente diferenței de impozit pe profit în sumă de 139.823.800 lei. Hotărând astfel, colegiul jurisdicțional a reținut că producerea prejudiciului reprezentând majorări de întârziere aferente diferenței de impozit pe profit, a fost determinată de înscrierea în cheltuielile sucursalei Snagov, a cheltuielilor de funcționare a unor imobile ieșite din patrimoniul R.A.

A.P.P.S., din culpa pârâților care, având funcții de conducere, nu au luat măsuri de recuperare a acestor cheltuieli de la actualii deținători și au acordat „bun de plată” pe facturile respective. Recursurile jurisdicționale declarate împotriva acestei sentințe de E.I. și Ș.H. au fost respinse prin decizia nr. 499 din 4 octombrie 2002, pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs jurisdicțional și în temeiul art. 82 din Legea nr. 94/1992, republicată, au declarat recurs pârâții E.I. și Ș.H., solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică. Recurentul E.I. a susținut că instanța de recurs jurisdicțional a menținut nelegal obligația sa de plată, deși Procurorul financiar și reprezentantul R.A.

A.P.P.S. au pus concluzii de respingere a actului de sesizare. De asemenea, recurentul a arătat că a fost greșit reținută vinovăția sa, pentru că nu avea responsabilitatea încheierii contractelor cu beneficiarii de utilități și că această obligație revenea directorului comercial. Recurentul Ș.H. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța a reținut greșit în sarcina sa, atribuții privind urmărirea și recuperarea debitelor înregistrate la vilele retrocedate și s-a pronunțat, fără a lua în calcul toate actele și faptele care erau hotărâtoare în dezlegarea pricinii. Recurentul a arătat că derularea contractelor de prestări servicii era în sarcina compartimentului comercial și a fost nelegal obligat să răspundă pentru cheltuieli pe anul 2000, deși de la data de 1 martie 2000, a fost eliberat din funcția de director tehnic al sucursalei Snagov.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de E.I., pentru următoarele considerente: Recurentul E.I. a îndeplinit funcția de director coordonator al sucursalei Snagov din cadrul R.A. A.P.P.S., în perioada 5 septembrie – 31 decembrie 2000 și în această calitate nu și-a exercitat atribuțiile de control asupra activității economice, în sensul de a se lua măsuri pentru încheierea cu beneficiarii utilităților, a unor contracte pentru recuperarea cheltuielilor, suportate fără temei legal din patrimoniul sucursalei. Susținerea recurentului E.I. privind responsabilitatea directorului comercial pentru efectuarea acestor plăți nelegale, este infirmată de înscrisurile depuse la dosar, dar și de propriile apărări formulate cu ocazia judecății pe fond a cauzei.

În întâmpinarea depusă la 6 septembrie 2001, recurentul a susținut că răspunderea pentru prejudiciul cauzat aparține directorului economic. De asemenea, recurentul a susținut neîntemeiat, că prin funcția de director coordonator, nu avea competență să verifice și să controleze activitatea directorilor compartimentelor de specialitate, care se aflau în subordinea sa. Împrejurarea invocată în recurs, că intimata R.A. A.P.P.S. a pus concluzii de respingere a actului de sesizare față de recurentul E.I., este lipsită de relevanță în cauză, pentru că înregistrarea pe cheltuieli excepționale a majorărilor de întârziere, aprobată prin hotărârea nr. 5 din 8 mai 2001, a Consiliului de administrație, produce efecte numai în privința evidenței contabile și a executării silite, nu și față de răspunderea civilă a persoanelor vinovate de producerea prejudiciului, așa după cum s-a precizat și în întâmpinarea depusă în recurs, de unitatea prejudiciată.

În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de E.I. Recurentul Ș.H. nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate conform art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1278/2002 și art. 3 din Legea nr. 123/1997, deși i s-a comunicat de către instanță, cuantumul sumelor datorate cu acest titlu. Constatând că recurentul Ș.H. nu a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, Curtea va aplica dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 123/1997 și va dispune anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.I. împotriva deciziei nr. 499 din 4 octombrie 2002, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat. Anulează recursul declarat de Ș.H. împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2004.