ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7327/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 187 din 12

decembrie 2001, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al Camerei de conturi a

municipiului București, în dosarul nr. 69/2001, s-a admis în parte, actul de

sesizare al Procurorului financiar și, în consecință, obligarea S.S.M.F. SA

București, la plata către bugetul de stat, a sumelor de:

- 636.591.012 lei, cu titlu

de impozit pe profit și 171.761.012 lei, majorări de întârziere. S-a reținut că

suma de 636.591.012 lei, reprezentând impozit pe profit, a fost virată la

bugetul de stat cu O.P. nr. 900 și nr. 901 din 16 octombrie 2000;

- 2.052.881,1 lei,

reprezentând T.V.A., „plus 2.202.659,6 lei”. Cu privire la suma de 2.052.881,1

lei, s-a constatat că aceasta a fost virată la bugetul de stat, cu O.P. nr. 3190

din 23 octombrie 2000;

- 600.000 lei, cheltuieli de

judecată către stat.

Totodată, s-a respins actul

de sesizare referitor la pârâtul U.G., în ce privește obligarea acestuia, la

plata sumei de 2.202.659,6 lei, reprezentând prejudiciu, plus dobândă,

exonerându-l de plata acestor sume.

Împotriva sentinței a

declarat recurs jurisdicțional, S.M.F. SA București, care a susținut că

majorările de întârziere intră sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 163/2000,

astfel că nu se mai impune obligarea la plata acestora, iar în legătură cu suma

reprezentând T.V.A., s-a precizat că răspunderea revine C.F. C.F.R. SA care, de

altfel, a și virat această datorie, la bugetul de stat.

Prin decizia nr. 566 din 18

octombrie 2002, Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a apreciat recursul jurisdicțional,

ca fiind în parte întemeiat și l-a admis, a modificat sentința atacată, în

sensul că a înlăturat obligarea recurentei-pârâte, de la plata sumei de

2.202.659.000 lei, reprezentând majorări de întârziere, calculate pentru suma

de 2.052.881.105 lei, care a fost achitată prin O.P. nr. 3290 din 23 octombrie

2000, emis de C.N. C.F.R. SA, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a soluționa astfel,

instanța de recurs jurisdicțional a reținut că suma reprezentând T.V.A., a fost

achitată de către C.N. C.F.R. SA, iar Convenția din februarie 1999 a prevăzut

numai sursele de finanțare ale contractului, nu și îndeplinirea obligației

financiare către stat, de S.M.F. SA.

În ce privește suma

reprezentând majorările de întârziere, s-a reținut că aceasta intră sub

incidența O.U.G. nr. 163/2000, dar competența de stabilire a acestui fapt nu

revine Curții de Conturi.

Împotriva deciziei de mai

sus, în baza dispozițiilor art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 94/1992,

republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002, în termen legal a

declarat recurs, Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a

României.

De asemenea, a declarat

recurs împotriva deciziei pronunțate în recurs jurisdicțional, în termen legal

și S.M.F. SA.

Motivându-și recursul,

Procurorul general financiar, după expunerea situației de fapt, a precizat că,

deși instanța de recurs jurisdicțional a reținut că T.V.A. datorat a fost

achitat de C.N. C.F.R. SA și obligația de plată a majorărilor de întârziere

revenea acesteia, iar nu recurentei S.M.F. SA, totuși a menținut dispoziția din

sentință privind obligarea acesteia din urmă, la plata T.V.A., în sumă de

2.052.811,1 lei, ceea ce este o inadvertență.

A susținut că, chiar dacă în

cazul majorărilor de întârziere, în sumă de 2.202.659,6 lei, operează scutirea

de la plată, conform O.G. nr. 163/2000, aceasta nu constituie un motiv ca în

cauză să nu se facă aplicarea, în mod integral a dispozițiilor art. 71 alin.

(3) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată.

A apreciat că soluția

corectă ar fi fost, ca admițând recursul, să se caseze hotărârea Colegiului

jurisdicțional, cu trimiterea cauzei, aceleiași instanțe, pentru rejudecare, în

sensul că obligația de plată a T.V.A. și majorărilor de întârziere să fie

stabilită în sarcina societății comerciale, care le datorează în mod real

bugetului de stat.

La rândul său, S.M.F. SA

București a declarat recurs, susținând, în esență, că potrivit dispozițiilor

O.U.G. nr. 163/2000, art. 2 pct. b, art. 4 alin. (1) și art. 9, beneficiază de

scutiri la plata majorărilor de întârziere, având în vedere că impozitul pe

profit a fost achitat pe data de 16 octombrie 2000, astfel că în mod greșit,

instanța de recurs jurisdicțional a menținut obligația sa de a vira la bugetul

de stat, suma reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe

profit.

Examinând decizia recurată,

în raport cu motivele de casare invocate și cu normele legale incidente cauzei,

se constată că recursurile sunt nefondate.

Prin procesul-verbal de constatare

încheiat la 23 octombrie 2000, de organele de control ale Curții de Conturi,

s-a reținut că pârâta S.M.F. SA București, în perioada 1 octombrie 1998 - sem. I/2000,

a majorat nelegal cheltuielile de exploatare, prin includerea integrală pe

cheltuieli, a c/val mijloacelor fixe achiziționate cu plata în rate de la SC R.C. SA, SC R.I. SA și SC E.S. SA, deși legal trebuia să eșaloneze amortizarea aferentă

acestora.

Organele de control au

dispus ca echipamentele de tehnică de calcul și aparatele de aer condiționat

achiziționate cu plata în rate, să fie înregistrate în contabilitate, la

mijloace fixe, calculându-se amortizarea aferentă pe perioada septembrie 1999 -

septembrie 2000 și recalculându-se profitul impozabil și implicit, impozitul pe

profit.

Pentru neplata în termen a

impozitului pe profit, s-au calculat majorări de întârziere.

S-a mai reținut prin

procesul-verbal de constatare, că la 11 ianuarie 1999 a fost încheiat

contractul de consultanță între C.N.C.F. C.F.R. SA, în calitate de beneficiar

și firma americană C.C., în calitate de prestator de servicii, în valoare de

695.508, 50 dolari SUA.

Finanțarea contractului a

fost asigurată din sursele proprii ale fiecărei societăți nou înființate, în

urma reorganizării, conform unei convenții încheiate între părți.

Organele de control au

reținut că diferența totală neevidențiată, cu titlu de T.V.A. aferentă

serviciilor prestate, este de 2.052.811,1 mii lei, calculată la cota parte care

i-a revenit societății S.M.F. SA București, pentru care nu s-a calculat și

virat T.V.A., pentru nevirarea la termen calculându-se și majorări de

întârziere.

Răspunderea pentru

necalcularea și nevirarea sumelor reprezentând T.V.A., a fost reținută în

sarcina pârâtului U.G., director economic al C.N. C.F.R. SA.

Prin actul de control s-a

reținut că suma de 636.591.012 lei, reprezentând impozit pe profit, aferent

perioadei 1999 și sem. I/2000, a fost virată la bugetul de stat, cu O.P. nr. 900

și nr. 901 din 16 octombrie 2000, iar suma de 2.202.659.600 lei, reprezentând T.V.A.,

a fost achitată cu O.P. nr. 3290 din 23 octombrie 2000.

Procesul-verbal de

constatare încheiat la 23 octombrie 2000, a fost contestat de Procurorul

financiar care, prin actul de sesizare a Colegiului jurisdicțional al Camerei

de Conturi a municipiului București, a cerut obligarea S.M.F. SA, la plata cu

titlu de T.V.A., a sumei de 2.052.881,1 lei și a sumei de 2.202.659,6 lei,

reprezentând majorări de întârziere aferente, iar a lui U.G., la plata sumei de

2.202.659,6 lei, despăgubiri.

A cerut, de asemenea,

obligarea S.M.F. SA, la achitarea către bugetul de stat, a sumei de 636.591.012

lei, impozit pe profit și 171.761.012 lei, majorări de întârziere.

Colegiul jurisdicțional al

Camerei de Conturi a municipiului București, prin sentința nr. 187/2001, a

admis în parte, actul de sesizare, reținând în sarcina pârâtei S.M.F. SA,

obligația de plată a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit,

în valoare de 171.761.012 lei, luând act, totodată, că sumele reprezentând impozit

pe profit și T.V.A., au fost virate la bugetul de stat.

Față de pârâtul U.G., actul

de sesizare a fost respins.

Recursul jurisdicțional

declarat de pârâta S.M.F. SA a fost admis în parte, prin decizia nr. 566/2002,

fiind înlăturată obligația de plată a acesteia, în ce privește suma de

2.202.659,6 lei.

Din documentația

contractuală și financiară rezultă că cea care a încheiat contractul de

consultanță cu firma prestatoare de servicii C.C. și a achitat facturile

externe, a fost C.N. C.F.R. SA.

Prin urmare, așa cum corect

a reținut instanța de recurs jurisdicțional, îndeplinirea către bugetul de stat,

a obligațiilor financiare care decurg din acest contract, inclusiv a

obligațiilor accesorii, respectiv a majorărilor de întârziere, revine titularei

contractului, C.N.C.F. C.F.R. SA.

Împrejurarea că în urma

reorganizării, prin Convenția încheiată în luna februarie 1999, părțile au

prevăzut finanțarea contractului din sursele proprii ale fiecărei societăți

nou-înființate, nu este de natură a transfera asupra acestora și îndeplinirea

obligațiilor financiare către stat, obligații asumate de titulara contractului.

Privitor la majorările de

întârziere, în raport cu data când s-au achitat sumele datorate, este evident

că acestea intră sub incidența O.U.G. nr. 163/2000.

Însă, așa cum corect s-a

reținut în decizia atacată prin prezentul recurs, procedura privind modalitatea

de a beneficia de scutirea la plată a sumelor reprezentând majorări de

întârziere, este reglementată de O.U.G. nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor

la bugetul de stat și Normele metodologice privind aplicarea O.U.G. nr. 163/2000.

În consecință, în raport cu

cele ce preced, se constată că recursurile sunt nefondate și urmează a fi

respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Procurorul general financiar și de S.M.F. SA, continuat pentru

aceasta din urmă de: C.N.C.F. C.F.R. SA București, S.N.T.F.C. C.F.R. SA

București, S.N.T.F.M. C.F.R. SA București și S.A.A.F. SA București, împotriva deciziei

nr. 566 din 18 octombrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca

nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2004.