ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7779/2008

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ, constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 440 din 23 martie 2007 a admis cererea formulată de contestatorii E.I., A.D. și P.A., în contradictoriu cu intimata A.P.S. RA București, și pe cale de consecință: a anulat decizia nr. 351/2005 și l-a obligat pe pârât la luarea unei decizii noi pentru restituirea în natură sau echivalent a imobilului apartament 1 și garaj și cotă teren aferent din București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin dispoziția nr. 351 din 22 septembrie 2005 a fost respinsă cererea formulată de contestatori cu privire la restituirea în natură a apartamentului nr. 1, garaj și a cotei din terenul aferent imobilului situat în București, pe considerentul că petenții nu au depus acte de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.

În realitate însă, contestatorii au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, în condițiile art. 23.1 lit. d) din normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. Decizia nr. 1548/1959 prin care imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului, face dovada dreptului de proprietate al autorului contestatorilor. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, prin decizia civilă nr. 273 din 8 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorii E.I., A.D. și P.A., împotriva sentinței civile nr. 440 din 22 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu apelanta-intimată RA A.P.P.S.; a admis apelul declarat de RA A.P.P.S.

împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu apelanții-contestatori E.I., A.D. și P.A. și pe cale de consecință: a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, petenții-contestatori nu au făcut dovada titlului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, pe numele persoanelor din patrimoniul cărora imobilul a fost preluat de stat în condițiile Decretului nr. 92/1950. De asemenea, contestatorii cu actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei nu au făcut dovadă că sunt moștenitorii autorului O. unul dintre proprietarii imobilului în litigiu, sau ai autorului S.A. celălalt proprietar al imobilului litigios.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs contestatorii E.I., A.D. și P.A. criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 8, 9 C. proc.

civ., deoarece: - instanța de apel a făcut o aplicare greșită cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 și a art. 23.1 lit. b) din Hotărârea nr. 250/207 de aprobare a Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001; - Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că cei care nu au acceptat moștenirea la care aveau dreptul în termenul prevăzut în dreptul comun sunt repuși în termen pentru a o face și sunt considerați moștenitori acceptanți dacă formulează, în termen, o notificare cu privire la imobilul ce a aparținut autorilor lor; - Legătura de rudenie care conferă calitatea de moștenitori poate fi probată, potrivit art. 23 lit. b) din Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 cu certificat de moștenitor, dar și cu acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate; - Instanța de apel în mod greșit a reținut că se impunea ca noi contestatorii să prezentăm un certificat de moștenitor pentru a accede la succesiunea lui S.A., fratele mamei noastre, născută S.E.

Recursul nu este fondat. Contestatorii L.P. și A.P. în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 au solicitat prin mandatarul lor avocat L.P., restituirea în natură a imobilului ce a aparținut unchiului lor S.A., constând în teren în suprafață de 320 mp și vila (parter și etaj) situat în București, Notificarea nr. 1331 din 12 iulie 2001, f. 11 dosar de fond nr. 34330/2005 al Tribunalului București, atașat la dosarul cauzei. Prin decizia nr. 351 din 22 septembrie 2005, f. 5 dosar de fond, emisă de A.P.A.P.S. R.A., s-a respins notificarea contestatorilor ce privește restituirea în natură a apartamentului nr. 1 cu garajul și cota de teren aferent imobilului și ținut în București, ca nedovedită. Cei care au formulat recursul sunt contestatorii P.A., E.I., A.D., ultimii doi fiind descendenții contestatorului P.L.

decedat în cursul judecății în primă instanță, la data de 20 august 2006. În mod judicios instanța de apel a reținut că recurenții-contestatori nu au făcut dovada calității de proprietar al autorului lor S.A. cu privire la imobilul în litigiu și nici a calității lor de succesori ai acestuia. Astfel, din adresa nr. T.M./15.277 din 8 august 2001, emisă de Consiliul General al Municipiului București, f. 49 dosar fond, rezultă că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Deciziei nr. 1548 din 9 noiembrie 1959, Decretul nr. 92/1950, de la numiții S.A. și O., fiind proprietatea acestora. Ceea ce ar fi trebuit să dovedească, însă, contestatorii era legătura lor cu proprietarii imobilului în litigiu în sensul că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.

Actele de stare civilă prezentate și care se află la dosarul cauzei, nu sunt concludente cu privire la acest aspect. Nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 invocate de contestatori, deoarece norma are drept premiză de aplicare calitatea de moștenitor a mai multor persoane în raport cu același autor, caz în care ar fi trebuit dovedită legătura de o asemenea natură între titularii notificării și proprietar, sau fiecare dintre proprietari, dacă aceștia au stăpânit în indiviziune. Deci în legătură cu proprietarul O., premiza nu este întrunită în speță după cum s-a arătat. Actele de stare civilă existente la dosarul cauzei nu sunt concludente nici în privința calității de moștenitor a contestatorilor de pe urma celuilalt proprietar, S.A.

Corect a reținut instanța de fond că mama contestatorilor, Ș.L.E. a fost sora lui S.A. și că eronat s-a reținut (inițial) că adresa emisă de Serviciul pentru Evidență Informatizată a persoanelor, f. 18 dosar fond) face referire la această persoană fiind vorba de o coincidență de nume. Nu există nici un dubiu că mama contestatorilor, Ș.L.E. a fost sora lui S.A.. Actele de stare civilă relevă o atare legătură de rudenie, cu consecința că este dovedită vocația abstractă la moștenirea acestuia, dat fiind încadrarea autoarei contestatorilor în categoria colateralilor privilegiați, aceasta a decedat în anul 1974, în timp ce fratele său a decedat în 1962. Această vocație nu este suficientă pentru a asigura descendenților săi, contestatorii din cauză, calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul ce a aparținut și lui S.A.

Ar fi trebuit depuse dovezi privind vocația concretă la moștenirea acestuia, în sensul că, contestatorii sunt moștenitori, acceptanți sau neacceptanți. În ambele cazuri, calitatea succesorală se dovedește prin înfățișarea certificatului de moștenitor. În absența unui astfel de certificat de moștenitor, deși se poate prezuma vocația abstractă, dat fiind legătura de rudenie, nu se poate prezuma însăși vocația concurentă la moștenire, în sensul că, în lipsa altor succesori, colateralul privilegiat ar fi singurul îndreptățit a culege moștenirea.

Prin urmare, depunerea în termen a cererii de restituire nu are semnificația recunoașterii necondiționate a calității de moștenitor pentru orice rudă a defunctului, încadrabilă în oricare din clasele succesorale consacrate, ci are doar efectul pe care legiuitorul a înțeles să-l acorde prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acela de repunere în termenul de acceptare pentru persoanele care, având vocație concurentă, dovedită ca atare, nu au acceptat succesiunea în termenul de 6 luni de la deschiderea acesteia. În ce privește susținerea contestatorilor recurenți în sensul că legătura de rudenie care conferă calitatea de moștenitor, se poate proba cu acte de stare civilă, care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al drepturilor de proprietate, „nu poate fi reținută deoarece H.G.

nr. 250/2007 stipulează în art. 23.1 lit. b) că prin acte doveditoare se înțelege: „actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor”. Legătura de rudenie invocată de recurenți reprezintă doar vocația alăturată la moștenire, ei nefăcând dovada transformării acesteia în vocație concretă. O atare vocație poate fi probată numai în condițiile arătate mai sus. Pentru toate cele constatate Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 C. proc.

civ. și pe cale de consecință se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii E.I., A.D. și P.A. împotriva deciziei nr. 273 A din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2008.