ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7779/2008

Deliberând asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința civilă nr. 440 din 23 martie 2007 a admis cererea

formulată de contestatorii E.I., A.D. și P.A., în contradictoriu cu intimata

A.P.S. RA București, și pe cale de consecință: a anulat decizia nr. 351/2005 și

l-a obligat pe pârât la luarea unei decizii noi pentru restituirea în natură

sau echivalent a imobilului apartament 1 și garaj și cotă teren aferent din

București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin dispoziția nr. 351 din 22 septembrie 2005 a fost

respinsă cererea formulată de contestatori cu privire la restituirea în natură

a apartamentului nr. 1, garaj și a cotei din terenul aferent imobilului situat

în București, pe considerentul că petenții nu au depus acte de proprietate cu

privire la imobilul în litigiu. În realitate însă, contestatorii au făcut

dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, în condițiile

art. 23.1 lit. d) din normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.

Decizia nr. 1548/1959 prin care imobilul în litigiu a fost trecut în

proprietatea statului, face dovada dreptului de proprietate al autorului

contestatorilor.

Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă, prin decizia civilă nr. 273 din 8 noiembrie 2007 a respins ca

nefondat apelul declarat de contestatorii E.I., A.D. și P.A., împotriva

sentinței civile nr. 440 din 22 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București,

în contradictoriu cu apelanta-intimată RA A.P.P.S.; a admis apelul declarat de

RA A.P.P.S. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu

apelanții-contestatori E.I., A.D. și P.A. și pe cale de consecință: a schimbat

în tot sentința atacată în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, petenții-contestatori nu au făcut dovada titlului de

proprietate cu privire la imobilul în litigiu, pe numele persoanelor din

patrimoniul cărora imobilul a fost preluat de stat în condițiile Decretului nr.

92/1950. De asemenea, contestatorii cu actele de stare civilă depuse la dosarul

cauzei nu au făcut dovadă că sunt moștenitorii autorului O. unul dintre

proprietarii imobilului în litigiu, sau ai autorului S.A. celălalt proprietar

al imobilului litigios.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată, au declarat recurs contestatorii E.I., A.D. și P.A. criticând-o ca

fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., deoarece:

- instanța de apel a făcut o

aplicare greșită cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (3) și (4) din Legea

nr. 10/2001 și a art. 23.1 lit. b) din Hotărârea nr. 250/207 de aprobare a

Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001;

- Art. 4 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 prevede că cei care nu au acceptat moștenirea la care aveau dreptul în

termenul prevăzut în dreptul comun sunt repuși în termen pentru a o face și

sunt considerați moștenitori acceptanți dacă formulează, în termen, o

notificare cu privire la imobilul ce a aparținut autorilor lor;

- Legătura de rudenie care conferă

calitatea de moștenitori poate fi probată, potrivit art. 23 lit. b) din

Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 cu certificat de moștenitor, dar și cu acte

de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al

dreptului de proprietate;

- Instanța de apel în mod greșit a reținut

că se impunea ca noi contestatorii să prezentăm un certificat de moștenitor

pentru a accede la succesiunea lui S.A., fratele mamei noastre, născută S.E.

Recursul nu este fondat.

Contestatorii L.P. și A.P. în

condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 au solicitat prin mandatarul lor

avocat L.P., restituirea în natură a imobilului ce a aparținut unchiului lor

S.A., constând în teren în suprafață de 320 mp și vila (parter și etaj) situat

în București, Notificarea nr. 1331 din 12 iulie 2001, f. 11 dosar de fond nr.

34330/2005 al Tribunalului București, atașat la dosarul cauzei.

Prin decizia nr. 351 din 22 septembrie 2005, f. 5 dosar de fond, emisă

de A.P.A.P.S. R.A., s-a respins notificarea contestatorilor ce privește

restituirea în natură a apartamentului nr. 1 cu garajul și cota de teren

aferent imobilului și ținut în București, ca nedovedită.

Cei care au formulat recursul sunt

contestatorii P.A., E.I., A.D., ultimii doi fiind descendenții contestatorului

P.L. decedat în cursul judecății în primă instanță, la data de 20 august 2006.

În mod judicios instanța de apel a

reținut că recurenții-contestatori nu au făcut dovada calității de proprietar

al autorului lor S.A. cu privire la imobilul în litigiu și nici a calității lor

de succesori ai acestuia.

Astfel, din adresa nr. T.M./15.277

din 8 august 2001, emisă de Consiliul General al Municipiului București, f. 49

dosar fond, rezultă că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în

baza Deciziei nr. 1548 din 9 noiembrie 1959, Decretul nr. 92/1950, de la

numiții S.A. și O., fiind proprietatea acestora.

Ceea ce ar fi trebuit să dovedească,

însă, contestatorii era legătura lor cu proprietarii imobilului în litigiu în

sensul că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile Legii

nr. 10/2001. Actele de stare civilă prezentate și care se află la dosarul

cauzei, nu sunt concludente cu privire la acest aspect.

Nu sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 invocate de contestatori,

deoarece norma are drept premiză de aplicare calitatea de moștenitor a mai

multor persoane în raport cu același autor, caz în care ar fi trebuit dovedită

legătura de o asemenea natură între titularii notificării și proprietar, sau

fiecare dintre proprietari, dacă aceștia au stăpânit în indiviziune. Deci în

legătură cu proprietarul O., premiza nu este întrunită în speță după cum s-a

arătat.

Actele de stare civilă existente la

dosarul cauzei nu sunt concludente nici în privința calității de moștenitor a

contestatorilor de pe urma celuilalt proprietar, S.A.

Corect a reținut instanța de fond că

mama contestatorilor, Ș.L.E. a fost sora lui S.A. și că eronat s-a reținut

(inițial) că adresa emisă de Serviciul pentru Evidență Informatizată a

persoanelor, f. 18 dosar fond) face referire la această persoană fiind vorba de

o coincidență de nume.

Nu există nici un dubiu că mama

contestatorilor, Ș.L.E. a fost sora lui S.A.. Actele de stare civilă relevă o

atare legătură de rudenie, cu consecința că este dovedită vocația abstractă la

moștenirea acestuia, dat fiind încadrarea autoarei contestatorilor în categoria

colateralilor privilegiați, aceasta a decedat în anul 1974, în timp ce fratele

său a decedat în 1962.

Această vocație nu este suficientă

pentru a asigura descendenților săi, contestatorii din cauză, calitatea de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul ce a aparținut și

lui S.A.

Ar fi trebuit depuse dovezi privind

vocația concretă la moștenirea acestuia, în sensul că, contestatorii sunt

moștenitori, acceptanți sau neacceptanți. În ambele cazuri, calitatea

succesorală se dovedește prin înfățișarea certificatului de moștenitor.

În absența unui astfel de certificat

de moștenitor, deși se poate prezuma vocația abstractă, dat fiind legătura de

rudenie, nu se poate prezuma însăși vocația concurentă la moștenire, în sensul

că, în lipsa altor succesori, colateralul privilegiat ar fi singurul

îndreptățit a culege moștenirea.

Prin urmare, depunerea în termen a

cererii de restituire nu are semnificația recunoașterii necondiționate a calității

de moștenitor pentru orice rudă a defunctului, încadrabilă în oricare din

clasele succesorale consacrate, ci are doar efectul pe care legiuitorul a

înțeles să-l acorde prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acela de

repunere în termenul de acceptare pentru persoanele care, având vocație

concurentă, dovedită ca atare, nu au acceptat succesiunea în termenul de 6 luni

de la deschiderea acesteia.

În ce privește susținerea

contestatorilor recurenți în sensul că legătura de rudenie care conferă calitatea

de moștenitor, se poate proba cu acte de stare civilă, care atestă rudenia sau

filiația cu titularul inițial al drepturilor de proprietate, „nu poate fi

reținută deoarece H.G. nr. 250/2007 stipulează în art. 23.1 lit. b) că prin

acte doveditoare se înțelege: „actele juridice care atestă calitatea de

moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de

stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului

de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate

de moștenitor”.

Legătura de rudenie invocată de

recurenți reprezintă doar vocația alăturată la moștenire, ei nefăcând dovada

transformării acesteia în vocație concretă. O atare vocație poate fi probată

numai în condițiile arătate mai sus.

Pentru toate cele constatate Înalta

Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de

drept prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință se

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de contestatorii E.I., A.D. și P.A. împotriva deciziei nr. 273 A din 8

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie

2008.