ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 582/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 113 din 3 mai 2010 a Curții de Apel Suceava a fost admisă excepția lipsei plângerii prealabile, invocată de pârâta A.R.R., privind neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și în consecință, instanța a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul B.M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea adresată Tribunalului Suceava, la data de 29 ianuarie 2010, reclamantul B.M. prin mandatar asociația F.A. Arad, în contradictoriu cu pârâtul A.A.R.R. Suceava, a solicitat să se constate dreptul său de a obține autorizația de instructor auto în baza Legii nr. 218/2009, drept care i-a fost refuzat la solicitarea sa înregistrată sub nr. 3695 din 10 decembrie 2009 de către Agenția A.R.R.

Suceava, sens în care a solicitat obligarea Agenției A.R.R. la eliberarea autorizației. Pârâta A.R.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava și, raportat la acțiunea reclamantului, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de lipsa procedurii prealabile prevăzută de ari 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Prin sentința nr. 857 din 25 februarie 2010, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanței și, în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. a) raportat la art. 158 C. proc.

civ., a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Analizând cu prioritate excepția lipsei plângerii prealabile, instanța de fond, sesizată cu soluționarea acțiunii introductive, a constatat că aceasta este întemeiată. Astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia”.

Introducerea acțiunii de contencios administrativ este rezervată acelei persoane „care printr-un act administrativ, se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim” public sau privat, ori reclamantul nu a depus dovezi din care să rezulte că a formulat plângere prealabilă în termenul prevăzut de lege. În consecință, Curtea, admițând excepția a obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuielile de judecată efectuate în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică. A arătat situația de fapt a cauzei și a criticat sentința atacată, arătând că instanța nu a răspuns la precizarea de acțiune, precizând că a îndeplinit procedura prealabilă, această procedură fiind realizată de mandatarul său și a fost depusă la dosarul cauzei.

A criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, arătând că nu a înțeles să se judece cu A.R.R. București, ci cu A.R.R. Suceava. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: Analizând actele și lucrările dosarului a constatat că instanța de fond a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în dezbaterea fondului, astfel încât critica recurentului cu privire la faptul că instanța nu a răspuns la precizarea de acțiune formulată este neîntemeiată și va fi respinsă de Înalta Curte ca atare.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că înscrisul pe care recurentul îl consideră plângere prealabilă privește anularea ordinului nr. 1019/2009 emis de Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, iar obiectul acțiunii introductive de față privește obligarea Agenției A.R.R. la eliberarea autorizației de instructor auto. Pentru aceste considerente, critica adusă sentinței atacate cu privire la îndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi primită de instanța de control judiciar. Procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că, la data de 12 ianuarie 2010, reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ, considerându-se vătămat într-un drept recunoscut de lege, /ara a urma procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că lipsa parcurgerii procedurii prealabile este o cauză de inadmisibilitate a acțiunii, astfel încât soluția instanței de fond este legală. În ceea ce privește critica recurentului cu privire la obligarea la plata cheltuielilor judiciare, Înalta Curte reține că această critică este nefondată și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții. Având ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că reclamantul a fost în culpă, văzând soluția dată cererii sale și dispozițiile art. 275 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte a constatat că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată este corectă. Pentru toate aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de B.M. împotriva sentinței nr. 113 din 3 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.