ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1277/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 133 din 31 mai

2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată și precizată de

reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâții A.R.R. - Agenția Suceava și

M.T.I., având ca obiect „anularea în tot a conținutului art. 4.g și 23 așa cum

a fost publicat, din anexa 3 a Ordonanței M.T.I. nr. 1019/2009 referitor la

Metodologia de autorizare a instructorilor de pregătire practică” și

„recunoașterea dreptului de a obține autorizația de instructor auto, în baza

Legii nr. 218/2009”, care i-a fost refuzat cu adresa nr. 3537 din 10 decembrie

2009 emisă de prima pârâtă; de asemenea, instanța de judecată a dispus

obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență,

că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii

procedurii prealabile obligatorii,

prevăzută de art. 7 din Legea nr.

554/2004, prin care trebuia să solicite autorităților pârâte emitente revocarea

actelor contestate.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat recurs reclamantul, reiterând

argumentele invocate în fața instanței de

fond și susținând, în esență

că, în speță, nu era necesară efectuarea procedurii prealabile administrative,

întrucât ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere,

pe de o parte, și că, oricum, se poate considera că această procedură a fost

îndeplinită, prin formularea mai multor cereri către autoritățile pârâte;

totodată, a criticat sentința recurată, considerând-o greșită și sub aspectul

obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este ne fondat, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul

acțiunii, astfel cum acesta a fost formulat și precizat în cauză, este

„anularea în tot a conținutului art. 4.g și 23 așa cum a fost publicat, din

anexa 3 a Ordonanței M.T.I. nr. 1019/2009 referitor la Metodologia de

autorizare a instructorilor de pregătire practică” și „recunoașterea dreptului

de a obține autorizația de instructor auto, în baza Legii nr. 218/2009”, care

i-a fost refuzat cu adresa nr. 3537 din 10 decembrie 2009 emisă de prima pârâtă.

În speță ne

aflăm, așadar, în prezența contestării unor acte administrative emise de către

autoritățile pârâte, cel de-al doilea constituind răspuns la cererea

reclamantului, iar nu a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, așa

cum în mod neîntemeiat se susține prin cererea de recurs.

Or, în

conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (l) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității

publice emitente sau autorității ierarhic

superioare, dacă aceasta

există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în

tot sau în parte, a acestuia”.

Așa fiind, în

mod corect a reținut instanța de fond că în cauză trebuia

îndeplinită procedura administrativă prealabilă

prevăzută de dispozițiile legale

citate și că, în lipsa acesteia,

acțiunea este inadmisibilă.

Nu poate fi

reținută susținerea recurentului, în sensul că procedura prealabilă

administrativă ar fi fost îndeplinită prin formularea mai multor cereri către

autoritățile pârâte, întrucât cererile invocate generic nu întrunesc condițiile

prevăzute de lege pentru a fi considerate plângere prealabilă, prin acestea

nefiind solicitată revocarea actelor contestate.

Cum, potrivit

art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile anume prevăzute de lege,

sesizarea instanței competente se poate face numai

după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de

acea lege,

soluția respingerii ca inadmisibilă a acțiunii formulate de

reclamant este temeinică și legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

Nici critica

privind dispoziția referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată

nu este întemeiată, dispoziția respectivă fiind consecința aplicării în speță,

la cererea pârâtei A.R.R. - Agenția Suceava, a prevederilor art. 274 alin. (l)

C. proc. civ.

, conform cărora „Partea care

cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuielile

de judecată”, recursul fiind nefondat și sub acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva sentinței nr. 133 din 31 mai

2010 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie

2011.