ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 839/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Argeș reclamantul P.C., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română și Agenția A.R.R. Argeș, pentru a fi obligați să-i emită autorizație de instructor auto autorizat și să-i plătească cheltuielile de judecată. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a susținut că este instructor auto autorizat, începând cu data de 24 aprilie 2005 având autorizație cu valabilitate până la data de 24 aprilie 2010; a funcționat în această calitate având și atestat de pregătire profesională a instructorilor auto, însă la cca.

2 ani, prin H.G. nr. 1391/2006, s-a stabilit ca instructorii auto atestați să poată efectua pregătirea practică pentru obținerea permisului de conducere, fie în baza unui contract, încheiat cu școala de conducători auto, fie în baza unei școli de conducători auto. A mai precizat că în aceste condiții a încheiat contract de prestări servicii cu Grupul Școlar Auto din Curtea de Argeș, până la data de 15 ianuarie 2008, iar de la această dată cu SC P.S.A. SRL Curtea de Argeș, până la data de 28 octombrie 2009, iar de la această dată, un alt contract cu Grupul Școlar Auto din Curtea de Argeș. Cu adresa nr. 5721 din 11 noiembrie 2009, pârâții i-au comunicat refuzul eliberării autorizației de instructor auto, motivându-se în mod greșit neîndeplinirea condițiilor privind calitatea de instructor auto pentru o perioadă de minim 3 ani și nevizarea autorizației pentru o perioadă de 2 ani, condiții pe care le-a îndeplinit, în raport de dispozițiile legale.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, motivând calitatea pârâților de autorități publice centrale, precum și excepția de inadmisibilitate, cu susținerea că reclamantul nu a realizat procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul nu și-a dovedit calitatea de angajat cu normă întreagă în cadrul unei școli de conducători auto, o perioadă de 3 ani și nu și-a vizat autorizația decât până la data de 24 aprilie 2007. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 121/CAF din 08 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, motivându-se calitatea de instituții publice centrale a pârâților cu personalitate juridică și dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. Învestită cu soluționarea cauzei prin sentința de declinare a Tribunalului Argeș, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 85 din 05 mai 2010, a respins excepția de inadmisibilitate, invocată de pârâta Autoritatea Rutieră Română; a admis acțiunea formulată de reclamantul P.C. împotriva pârâților Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română și Agenția A.R.R. Argeș; a obligat pârâta să-i emită reclamantului autorizație de instructor auto-autorizat și a obligat pârâtele să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 404 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a respins excepția de inadmisibilitate reținând că obiectul acțiunii îl reprezintă refuzul autorității publice de a elibera actul administrativ, situație în care nu este necesară realizarea procedurii prealabile instituită prin art. 7 din Legea nr. 554/2004.

A reținut, totuși, că la dosar există adresa nr. 5735 din 11 noiembrie 2009 emisă de pârâta Autoritatea Rutieră Română, Agenția Argeș, din care rezultă că cererea reclamantului a fost formulată la data de 09 noiembrie 2009, precum și motivarea respingerii, la dosar existând și cererea reclamantului formulată în acest sens. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că reclamantul beneficiază de autorizație cu valabilitate pentru perioada 25 aprilie 2005-24 aprilie 2010, exercitând permanent activitatea de instructor auto, după cum rezultă din registrul unic de control și cel cu evidența cursanților, pentru perioada 2007-2009. În plus, contractele de prestări servicii încheiate cu SC P.S.A.

SRL și Grupul Școlar Auto, ambele din Curtea de Argeș, atestă faptul că în tot acest interval de timp a asigurat instruirea practică pentru prezentarea la examenul de conducere, în vederea obținerii permisului de categorie B a cursanților, înscriși de beneficiar, iar contractul nr. 1958 din 28 octombrie 2009 are valabilitate și în prezent. Curtea a mai reținut că aceste convenții nu stipulează un număr de ore redus, ceea ce este de presupus că se realizează cu normă întreagă. În ceea ce privește autorizația nr. 83 din 08 aprilie 2005 emisă de Primăria Curtea de Argeș privind desfășurarea activității de instruire teoretică și practică pentru obținerea permiselor auto, Curtea a constatat că aceasta este valabilă și a fost vizată la data de 04 februarie 2008, o eventuală sancțiune putând fi aplicată numai în situația anulării autorizației.

În concluzie, prima instanță a constatat că nu au fost prezentate argumente legale pentru ca reclamantul să fie împiedicat în continuare să desfășoare o astfel de activitate, mai mult, condițiile pentru autorizarea instructorului de pregătire practică, impuse de O.U.G. nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane sunt îndeplinite de reclamant, astfel că, refuzul pârâtelor este nejustificat. 3. Recursul declarat de pârâtă Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, criticând-o pentru nelegalitate conform prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, considerând că prin adresa nr. 5735 din 11 noiembrie 2009 emisă de Agenția Autoritatea Rutieră Română Argeș se confirmă că cererea reclamantului a fost formulată la data de 9 noiembrie 2009, îndeplinind astfel procedura prealabilă. Susține că această cerere nu poate avea caracterul juridic al unei plângeri prealabile, având în vedere faptul ca aceasta cerere, reprezintă o cerere-tip pentru obținerea autorizației, (ce a fost înregistrată la Agenția A.R.R. Argeș sub nr. 5636 din 09 noiembrie 2009), depusă de reclamant conform art. 6 alin. (1) din Anexa 3 la Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019 din 02 octombrie 2009, Capitolul III - Eliberarea autorizației pentru instructorul auto.

Arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că este vorba de refuzul autorităților publice de a-i elibera actul administrativ, nefiind necesară realizarea procedurii prealabile, instituită de art. 7 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, deși adresa a fost emisă ca urmare a celor constatate în urma verificării dosarului depus în vederea obținerii autorizației auto, raportat la prevederile art. 4 lit. g) Cap. II și art. 23 Cap. VII din Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019/2009.

Printr-o altă critică din recurs care vizează fondul cauzei, recurenta-pârâtă susține că intimatul-reclamant nu a putut dovedi perioada de activare ca instructor auto pe o perioadă de minim 3 ani cu norma întreagă, în cadrul unei școli de conducători auto, cerința prevăzută la art. 4 lit. g) din Anexa nr. 3 la Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019/2009, respectiv că nu îndeplinește condiția prevăzuta de dispozițiile art. 48 14 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2005 cu modificările ulterioare, în sensul că nu face dovada ca a fost angajat cel puțin 3 ani cu norma întreagă sau a activat cel puțin 6 ani ca instructor auto atestat în cadrul școlilor autorizate. 4. Apărarea intimatului Intimatul-reclamant P.C.

prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect în raport de eliberarea autorizației de instructor auto emisă pe numele său, de la data de 28 mai 2010, de recurenta, prin care se recunoaște practic calitatea de persoană îndreptățită la autorizația de instructor auto autorizat, acesta fiind și scopul procesului pe care l-a purtat cu pârâta-recurentă. Arată că a făcut dovada activării cu normă întreagă în calitate de instructor auto angajat pe o perioadă de minim 3 ani și că i s-a eliberat o nouă autorizație pentru pregătirea conducătorilor auto în baza căreia își continuă activitatea de instructor autorizat așa cum rezultă din caietul de evidență a cursanților eliberat pe numele său de către A.R.R.

- Agenția Argeș, cu numărul de înregistrare 4302/2010. Examinând sentința atacată în raport de motivele invocate de recurent, de apărările formulate prin întâmpinare, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.

Legea contenciosului administrativ nr. 554/200, prin art. 7 reglementează procedura prealabilă administrativă ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contencios administrativ, a cărei neîndeplinire în condițiile și termenele prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii, astfel că „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau in parte, a acestuia”.

Conform dispozițiilor art. 109 C. proc. civ., „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competent pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Recunoașterea sau realizarea unui drept ori a unui interes-legitim vătămat, în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, este condiționată de existenta unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) și respectiv în sensul dispozițiilor art. 2, alin. (2) din aceeași lege. În cauză, intimatul-reclamant a formulat cerere de emitere a autorizației de instructor auto autorizat, iar autoritatea recurentă i-a comunicat răspunsul din 11 noiembrie 2009, ce reprezintă un refuz de eliberarea autorizației de instructor auto cu motivarea ca nu îndeplinește condițiile privind calitatea de instructor auto pentru o perioada de minim 3 ani și neavizarea autorizației pentru o perioada de 2 ani.

În aceste condiții în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, procedura prealabilă nu este necesară a fi îndeplinită conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 în cazul acțiunilor întemeiate pe refuzul autorității publice de a elibera actul administrativ. Procedura prealabilă este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul celor întemeiate pe tăcerea autorității publice de rezolvare a cererii sau pe refuzul de eliberare a actului administrativ. Mai mult în cauză, deja s-a eliberat actul administrativ respectiv autorizația de instructor auto la data de 28 mai 2010, conform înscrisurilor depuse în recurs, situație în care nu se mai impune, repunerea în discuție a procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004.

În cauză a operat o recunoaștere a pretențiilor deduse judecății respectiv a dreptului pretins vătămat al intimatului- reclamant de eliberare a autorizației de instructor auto autorizat în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ. În raport de adresa nr. 5735/2009 prin care recurenta-pârâtă comunică refuzul eliberării autorizației de instructor auto, prima instanță a reținut că intimatul-reclamant a asigurat instruirea practică pentru prezentarea la examenul de conducere, în vederea obținerii permisului de categoria B a cursanților cu norma întreagă.

Intimatul-reclamant a dobândit calitatea de instructor autorizat, potrivit autorizației emisa de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței începând cu data de 25 aprilie 2005, valabilă până la data de 24 aprilie 2010 și de la data eliberării acestei autorizații a funcționat în această calitate evident având și Atestat de pregătire profesională a instructorilor de conducere auto. În această calitate, și-a continuat activitatea până în prezent când autoritatea recurentă i-a eliberat o nouă autorizație valabilă până la 27 mai 2015, în raport de noile modificări legislative aduse prin O.U.G.nr. 34/2010. În concluzie, în mod corect, prima instanță a constatat că nu au fost prezentate argumente convingătoare pentru ca reclamantul să fie împiedicat să desfășoare o activitate în baza unui act administrativ care a fost deja eliberat la data de 28 mai 2010. II.

Termenul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate criticile din recurs conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinței nr. 85 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2011.