ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4201/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

269/43/2010 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C. SA, a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, ca prin hotărârea ce o va

pronunța instanța să dispună, anularea dispoziției din 21 iulie 2010 emisă de Autoritatea

Rutieră Română București prin care se suspendă autorizația școlii de

conducători auto SC C. SA, din 20 februarie 2008 pe o perioadă de o lună, începând

cu data comunicării deciziei precum și reacordarea la cerere a autorizației

după remedierea cauzelor care au stat la baza suspendării acesteia, obligarea

pârâtei la plata sumei de 33.700 RON din care 13.700 RON daune materiale și

20.000 RON daune morale, suspendarea executării actului administrativ, a

dispoziției din 21 iulie 2010 emisă de Autoritatea Rutieră Română București

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei potrivit art. 15

1

Legea nr. 554/2004 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a

arătat că dispoziția din 2010 este nelegală și netemeinică fiind dată cu încălcarea

normelor juridice în materie. Potrivit dispozițiilor art. 15

1

din anexa

2 a Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019/2009 suspendarea

autorizației școlilor de conducători auto se face de către Autoritatea Rutieră

Română în următoarele cazuri: lit. a), când școala de conducători auto nu mai îndeplinește

condițiile prevăzute la art. 6 care au stat la baza acordării autorizației. Art.6

1

lit. c), raportat la art. 6

4

prevede că se consideră îndeplinită condiția

de competență profesională dacă școala face dovada că are angajați cu contract de

muncă pe o perioadă nedeterminată minim doi instructori auto și un profesor de legislație

rutieră atestat.

S-a arătat că din dovezile

prezentate societatea îndeplinește condițiile avute în vedere la data acordării

astfel încât cu rea-credință a fost dispusă suspendarea activității. Încă din timpul

controlului societatea a prezentat și a făcut dovada organului de control că are

angajat cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată pe numitul B.D.E. (atestat

emis de Autoritatea Rutieră Română), precum și doi instructori auto, C.I. (atestat

emis de Autoritatea Rutieră Română cu valabilitate până la 27 mai 2015), C.I.A.

(atestat emis de Autoritatea Rutieră Română cu valabilitate până la 04 iunie 2015).

Reclamanta arată că numitul

B.D.E. îndeplinește și funcția de director general, iar din contractul individual

de muncă și fișa postului rezultă că are și calitatea de profesor de legislație

rutieră. Acesta nu este administrator unic al societății, pârâta cu vădită rea-credință

a făcut o confuzie, administrator unic, după cum rezultă din certificatul constatator

de la Registrul Comerțului este numitul B.D.E., tatăl directorului general. Reclamanta

susține că din Legea nr. 16/2003 nu rezultă nicio compatibilitate între calitatea

de director general și profesorul de legislație rutieră, considerând că este o absurditate

să se aprecieze că un director al unei societăți sa instituții nu ar putea preda

cursuri în cadrul acesteia.

În cursul anului 2010

au mai fost efectuate două controale de către Autoritatea Rutieră Română Mureș (18

februarie 2010 nota de control din 03 iunie 2010 nota de control), care au constatat

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind activitatea școlii de șoferi.

Reclamanta arată că, prin

actul administrativ atacat societatea a suferit o pagubă efectivă precum și daune

morale apreciate modest la suma de 33.700 RON din care 13.700 RON daune materiale

și 20.000 RON daune morale. Astfel, începând cu data de 27 iulie 2010, data comunicării

actului și până la data la care aceasta a devenit efectivă 21 august 2010, societatea

nu a mai avut dreptul de a începe alte serii de pregătire a cursurilor potrivit

art. 17 din același act normativ. În consecință, în perioada 27 iulie 2010 și până

la data de 08 septembrie 2010, dată la care a fost restituită autorizația ca efect

al suspendării actului administrativ de către Curtea de Apel prin sentința pronunțată

la 31 august 2010, reclamantei i-a fost blocată activitatea. Deși au existat un

număr de 7 cereri pentru înscriere, nu s-a putut da curs acestora, iar prejudiciul

material a fost de 13.700 RON. Această inactivitate a adus un prejudiciu moral societății

prin denigrarea la care a fost supusă reclamanta în toată această perioadă și împiedicarea

abuzivă pentru desfășurarea activității.

Asupra cererii de suspendare

a executării actului administrativ, instanța s-a pronunțat prin sentința nr. 129

din 08 octombrie 2010 în sensul că a depus suspendarea în temeiul art. 15 Legea

nr. 554/2004.

Pârâta Autoritatea

Rutieră Română a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii

ca neîntemeiată.

În raport de actele depuse

și de susținerile părților, Curtea de Apel Târgu Mureș prin sentința civilă nr.

55 din 11 februarie 2011 a dispus următoarele.

A respins excepția lipsei

de obiect invocată de către pârâtă.

A admis în parte cererea

de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC C. SA în contradictoriu

cu pârâta Autoritatea Rutieră Română.

A anulat dispoziția din

21 iulie 2010 emisă de către pârâtă prin care s-a dispus suspendarea autorizației

școlii de șoferi SC C. SA.

A obligat pârâta la plata

în favoarea reclamantei a sumei de 13.700 RON cu titlu de daune materiale.

A respins cererea de acordare

a daunelor morale.

A obligat pârâta la plata

în favoarea reclamantei a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință s-a apreciat de instanța de fond că dispoziția din 21 iulie 2010 emisă

de autoritatea pârâtă prin care s-a dispus suspendarea autorizației reclamantei

este nelegală în raport de dispozițiile art. 6 alin. (4) lit. a) Ordinul nr. 1019/2009

și de situația de fapt reținută de instanță.

Cuantumul prejudiciului

material admis a fi datorat de pârâtă a fost apreciat în raport de cele 7 cereri

formulate în perioada 27 iulie 2010-26 august 2010 și care nu au putut fi înregistrate,

iar cererea de acordare a daunelor morale a fost apreciată ca neîntemeiată și respinsă

ca atare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen motivat pârâta pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii sub două aspecte.

Primul vizează aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 6 alin. (4) a Ordinului Ministrului Transporturilor

și Infrastructurii nr. 1019/2009 dispoziția care nu se referă la directorii generali

ci la instructorii auto și profesorii de legislație rutieră.

Recurenta arată că dispoziția

prin care s-a dispus suspendarea a fost legal emisă în raport de dispozițiile

art. 17 din anexa 2 Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019/2009.

Al doilea aspect de nelegalitate

privește prejudiciul material pretins și acordat de instanța de fond recurenta arătând

că prejudiciul nu poate fi stabilit cu certitudine în baza celor 7 cereri formulate,

din care patru erau anterioare datei de 21 august 2010, data de la care opera efectiv

suspendarea în condițiile în care nu s-a efectuat un raport de expertiză din care

să rezulte cu certitudine prejudiciul material pretins.

La dosar intimata-reclamantă

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat

în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente

ca nefondat, în cauză în parte sentința atacată fiind dată cu aplicarea greșită

a legii în ceea ce privește aspectul de nelegalitate privind capătul de acțiune

având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor materiale.

Aspectul de nelegalitate

invocat privind capătul de acțiune principal având ca obiect anularea dispoziției

din 21 iulie 2010 prin care s-a suspendat autorizația societății reclamante nu poate

fi reținut.

Instanța de fond a făcut

o aplicare corectă a dispozițiilor Ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

nr. 1019/2009 în raport de situația de fapt și de probele administrate priind contractele

de muncă ale angajaților societății neexistând o incompatibilitate între funcția

director general și funcția de profesor de legislație rutieră.

Mai mult societatea reclamantă

a mai fost verificată succesiv la data de 18 februarie 2010 și 3 iunie 2010, controale

care au constatat îndeplinirea condițiilor legale privind activitatea școlii de

șoferi.

Curtea apreciază ca întemeiat

aspectul de nelegalitate privind existența unui prejudiciu material cert, în mod

greșit instanța de fond emițând acest capăt numai având în vedere cele 7 cereri

de înscriere invocate de reclamanta-intimată.

Aceste cereri nu reprezintă

proba unui prejudiciu material cert neexistând legătură de cauzalitate între suma

stabilită de 13.700 RON și efectele anulării actului administrativ.

Aceasta în condițiile

în care suspendarea autorizațiilor a devenit efectivă la data de 21 august 2010,

iar în baza art. 17 Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019/2009

în perioada 27 iulie 2010-21 august 2010 dispoziția nu a produs efecte. Din cele

7 cereri, patru erau anterioare datei de 21 august 2010, iar după data de 31

august 2010 și-a produs efecte sentința nr. 104/CC din 31 august 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Față de cele contestate

pe situația de fapt, Curtea apreciază că în lipsa unui prejudiciu cert și a neîndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ., în mod greșit a fost admis capătul

de acțiune subsidiar privind daunele materiale solicitate.

În consecință Curtea în

baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va modifica în

parte sentința atacată în sensul că va respinge ca nefondată cererea de acordare

a daunelor materiale.

Va menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinței nr. 55 din 11 februarie 2011 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de acordare a daunelor materiale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2011.