ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5218/2011

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată și apărarea autorității pârâte Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 și exonerarea de la plata amenzii ce i-a fost stabilită. În subsidiar, în cazul respingerii cererii principale, a solicitat să se constate că pe toata perioada judecării contestației formulate, în raport de dispozițiile art. 25 alin. (6) din Regulamentul CE 1/2003, îi este suspendată obligația de plata a amenzii și/sau a penalităților de întârziere posibile, să se constatate că activitatea economica a societății reclamante este formată din mai multe obiecte de activitate, motiv pentru care solicită ajustarea amenzii ce a fost aplicata în funcție de cifra de afaceri ce s-a înregistrat pe codul C.A.E.N. reprezentând activitatea de scoală de șoferi. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că majorarea tarifelor pe care le-a dispus, s-a datorat investițiilor pe care, prin Ordinul M.T.C.T. nr. 1856/2006, școlile de șoferi au fost obligate să le realizeze până la data de 30 iunie 2007, dar și majorării salariilor începând cu 01 ianuarie 2008, impozitelor și taxelor aferente acestora, cât și scumpirii progresive a carburanților auto, și faptul că această majorare asigură minim de profit, tariful practicat până la data de 14 februarie 2008 fiind total insuficient pentru acoperirea cheltuielilor societății. Reclamanta a mai susținut, referindu-se la constatările de la pct. 51, 52, 56, 58 și 59 din Decizia contestată, că anterior modificării tarifelor, piața relevantă a fost obligată să se ralieze la condițiile impuse de U.E. conform Ordinului M.T.C.T. nr. 1856/2006, până la 30 iunie 2007, fiind vorba despre un efort investițional major realizat în mai puțin de 6 luni, tarifele la această categorie de servicii nu au fost modificate de 2 ani de zile la acel moment, majorarea din 14 februarie 2008 datorându-se creșterii costurilor de producție a serviciului și ca urmare a efortului investițional. În concluzie, a arătat că nu a participat la nicio ședință a Federației, exceptând întâlnirea din 31 ianuarie 2008, a aplicat un tarif sub minimul de 790 lei/categorie B, iar până la 11 iulie 2007 nu a realizat venituri și nici nu a înregistrat vreo cifră de afaceri din activitatea reprezentată de școala de șoferi, nefiind autorizată până la acea dată. Referitor la sancțiunea ce i-a fost aplicată, reclamanta a susținut că se impunea ca aceasta să fie stabilită în funcție de cifra de afaceri ce a fost realizată în activitatea ce a făcut obiectul controlului, invocând prevederile dreptului comunitar, respectiv Regulamentul Consiliului CE nr. 1/2003. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei, până la soluționarea dosarului. Pe fondul cauzei, a susținut că reclamanta figurează atât în procesul – verbal al ședinței din 31 ianuarie 2008, cât și în procesele – verbale din 30 noiembrie 2007 și 13 decembrie 2007 întocmite de membrii cartelului de fixare a prețului, cu prilejul întâlnirilor organizate sub umbrela Federației Patronale a Școlilor de Șoferi Particulare din România (F.P.S.S.R.), iar reprezentantul reclamantei a fost numit în cadrul „comisiilor de evaluare” ce urmau să controleze activitatea școlilor de șoferi. Totodată, a invocat și adresa nr. 95 din 12 iunie 2008 transmisă de reclamantă Consiliului Concurenței potrivit căreia reclamanta a majorat tariful la 790 lei începând cu 12 februarie 2008, precizând că în cauză nu este aplicabil art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 întrucât înțelegerea anticoncurențială la care reclamanta este parte, se referă tocmai la fixarea tarifului pentru serviciul de școlarizare auto în vederea obținerii permisului la categoria B, fiind circumscrisă sferei de aplicare a art. 8 alin. (2) din lege.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 3352 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Președintele Consiliului Concurenței a dispus, prin Ordinul nr. 143 din 30 aprilie 2008, declanșarea din oficiu a unei investigații pe piața serviciilor de școlarizare auto pentru obținerea permisului de conducere din Municipiul București, privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată. Prin decizia atacată s- a constatat încălcarea, de către 32 de agenți economici, a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței prin realizarea unei înțelegeri orizontale având ca obiect majorarea tarifului pentru serviciile de școlarizare auto categoria B, în București, precum și fixarea tarifului la un nivel minim de 800 RON și a dispus sancționarea acestora prin fixarea unui nivel de bază al amenzii reprezentând 6% din cifra de afaceri realizată în anul 2008 de către agenții economici contravenienți. Printre cei 32 de agenți economici, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 57.125 lei și reclamanta (această valoare reprezentând 6% din cifra de afaceri realizată de reclamantă în anul 2008, respectiv din suma de 1.233.304 lei). Prima instanță a apreciat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 21/1996 care, în art. 5 alin. (1) lit. a), interzice orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor. Or, participând la realizarea unei înțelegeri de tip cartel cu agenții economici activi pe piața serviciilor de școlarizare auto pentru obținerea permisului de conducere categoria B din București, înțelegere având ca obiect majorarea tarifului și fixarea acestuia la nivelul minim de 800 Ron pentru serviciile oferite de școlile de șoferi, ceea ce reprezintă o restricționare prin obiect, o încălcare per se a regulilor de concurență, reclamanta a încălcat aceste prevederi. Întâlnirile organizate au avut ca scop inițierea unei politici unitare a tarifelor practicate în ceea ce privește serviciile sus menționate. Prima instanță a apreciat că susținerea reclamantei în sensul că a participat doar la ședința din data de 31 ianuarie 2008 nu poate fi primită, numele societății figurând și în procesele – verbale încheiate la datele de 30 noiembrie 2007 și 13 decembrie 2007, în ședința din 30 noiembrie 2007, reprezentantul reclamantei, criticând chiar școlile de șoferi care aplică prețuri promoționale. S-a mai arătat că în finalul proceselor–verbale se stabilește data aproximativă a următoarei întâlniri, fiind astfel instituit un mecanism de consultare regulat în cadrul căruia avea loc un schimb de informații asupra strategiilor de marketing sezoniere și asupra nivelului de preț practicat, iar afirmația cum că nu a participat la majoritatea întâlnirilor, de asemenea nu a putut fi primită, în considerarea jurisprudenței comunitare. Astfel, jurisprudența comunitară a reținut că pentru exonerarea de răspundere, agentul economic trebuie să probeze că participarea sa la întâlnirile cu caracter anticoncurențial nu a fost făcută cu intenție anticoncurențială și că a indicat concurenților faptul că participă la întâlniri cu un scop diferit de al lor (cauza T-38/02 Danone). Or, în cauză, reclamanta a semnat procesul verbal al întâlnirii din data de 31 ianuarie 2008 care consfințea realizarea înțelegerii anticoncurențiale și nu s-a distanțat public de ceea ce s-a stabilit cu acea ocazie, astfel încât a lăsat impresia celorlalți agenți economici participanți că subscrie la cele hotărâte. După realizarea acestei înțelegeri agenții economici implicați au procedat la punerea ei în practică, în sensul că începând cu data de 1 februarie 2008 au majorat tariful și au fixat nivelul acestuia la suma minimă de 800 lei (790 lei în cazul reclamantei). Prima instanță a reținut că majorarea tarifului rezultă și din adresa nr. 95 din 12 iunie 2008, comunicată de reclamantă Consiliului Concurenței, decizia managerului general al societății din 12 februarie 2008, precum și contractul de școlarizare în vederea obținerii permisului de conducere auto categoria B, 12 februarie 2008 în care este menționat un tarif de 790 lei. Totodată, judecătorul fondului a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 erau încălcate, chiar în condițiile în care înțelegerea anticoncurențială din 31 ianuarie 2008 nu era pusă în aplicare, dată fiind realizarea înțelegerii care reprezintă o încălcare prin obiect, suficientă pentru a se constata existența unei nesocotiri a legii concurenței. Acest punct de vedere este consacrat de jurisprudența comunitară care a stabilit că participarea agentului economic la negocieri prin care se urmărește restricționarea concurentei, chiar dacă înțelegerea nu a fost pusă în practică, reprezintă încălcarea prevederilor prin care sunt interzise practicile anticoncurențiale (cauza T-347/94 Mayr Melnhof vs.Comisia). Așa fiind, instanța de fond a reținut că reclamanta a participat la realizarea înțelegerii pe orizontală privind tarifele, ceea ce reprezintă o gravă restricționare a concurenței având ca efect o creștere concomitentă a tarifelor pe piață și restricționarea posibilităților de alegere ale consumatorului, așa cum rezultă din actele depuse la dosar. Înțelegerile privind fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor sunt apreciate de instanța comunitară ca restricționând concurența, fiind considerate înțelegeri per se (cauzele conexate T-374, 375, 384 și 388/94 European Night Services vs.Comisia), o astfel de înțelegere fiind și cea pentru care pârâtul a emis decizia contestată. Cât privește referirea pe care reclamanta o face la obligația pieței relevante de a se ralia la condițiile impuse de U.E. conform Ordinului M.T.C.T. nr. 1856/2006, prima instanță a reținut că acest ordin datează din 11 octombrie 2006, iar termenul de conformare este 30 iulie 2007 și nu data de 31 ianuarie 2008 când a fost realizată înțelegerea anticoncurențială, astfel încât nu se poate considera că majorarea tarifului a fost justificată de condițiile de pe piața relevantă, obligată să se alinieze la standardele comunitare, obligație care trebuia îndeplinită până la 30 iulie 2007. În speță, nu sunt incidente dispozițiile alin. (1) ale art. 8 din Legea nr. 21/1996, ci ale alin. (2) din același articol, potrivit cu care limitele prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile practicilor anticoncurențiale interzise prin prevederile art. 5, atunci când privesc prețuri, tarife, acorduri de partajare a pieței sau licitații, întrucât înțelegerea anticoncurențială la care a luat parte reclamanta se referă la fixarea tarifului pentru serviciul de școlarizare auto în vederea obținerii permisului de categoria B. Referitor la amenda aplicată reclamantei, prima instanță a reținut că aceasta este în cuantum de 57.125 lei, reprezentând 6% din cifra de afaceri totală realizată în anul 2008, fiind respectate astfel dispozițiile art. 51 alin. (1) lit. a) din lege, care prevăd o amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancțiunii, la cuantumul acesteia ținându-se cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 din lege, respectiv gravitatea și durata faptei, consecințele acesteia asupra concurenței. Cât privește susținerea reclamantei în sensul că a fost autorizată să desfășoare activitatea de școală de șoferi în data de 11 iulie 2007, instanța de apel a reținut că în adresa nr. 95 din 12 iunie 2008, reclamanta arată că societatea a practicat pentru serviciul de școlarizare auto pentru permis categoria B, un tarif de 425 lei, începând cu 19 iulie 2006, iar faptul că desfășoară și alte activități, nu doar activitate specifică școlii de șoferi nu însemnă că amenda pentru fapta anticoncurențială se stabilește, exclusiv, în funcție de veniturile obținute din această activitate, atâta timp cât legea face trimitere în mod expres la cifra totală de afaceri. Referitor la cererea reclamantei de a se constata că, pe durata judecății prezentei contestații, în raport de dispozițiile art. 25 alin. (6) din Regulamentul CE 1/2003, îi este suspendată obligația de plată a amenzii, prima instanță a reținut că textul comunitar invocat se referă la prescripția dreptului Comisiei Europene de a impune amenzi (sau alte sancțiuni) în cazurile de încălcare a dreptului concurenței, curgerea termenului de prescripție fiind suspendată pe parcursul judecății deciziei Comisiei de aplicare a amenzii în fața instanțelor comunitare, astfel că în temeiul actului comunitar invocat nu este suspendată executarea deciziei emisă de Consiliul Concurenței. În privința cererii de suspendare a executării deciziei atacate, potrivit Legii nr. 554/2004, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din această lege, respectiv cazul bine justificat, întrucât nu se poate reține existența unei îndoieli cu privire la legalitatea deciziei atacate și nici iminența producerii unei pagube prin plata amenzii, pentru că paguba ar trebui să constea într-o consecință a executării și nu în însăși executarea actului administrativ atacat, or, în speță, nu s-au precizat care sunt consecințele pe care le-ar putea produce executarea amenzii asupra activității societății reclamante.

Motivele de recurs înfățișate de reclamanta SC R.G. SRL Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, invocând ca temei legal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a solicitat în principal casarea hotărârii pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată. Printr-o primă critică dezvoltată, recurenta a susținut că prima instanță nu și-a motivat soluția adoptată, fiind nelegal și neargumentat înlăturate probele administrate, cu referire directă la expertiza financiar contabilă extrajudiciară depusă la dosar. S-a mai susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit al acestuia, întrucât s-a cantonat într-un formalism excesiv și a pronunțat soluția numai în considerarea participării recurentei la ședința din 31 august 2008, ignorând și motivele pentru care sancțiunea aplicată a fost apreciată ca fiind exagerată. Printr-un alt motiv de recurs dezvoltat recurenta a indicat că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât instanța de fond a interpretat greșit jurisprudența comunitară (a se vedea Cauza T-38/02 Danone) fiind și sub acest aspect nelegală ignorarea expertizei extrajudiciare. În fine, tot cu privire la fondul cererii recurenta-reclamantă reluând aspectele învederate și cu ocazia judecății în primă instanță, a arătat că nu a fost autorizată să funcționeze ca școală de șoferi până la data de 11 iulie 2007 și a fost obligată să se ralieze la condițiile impuse de Uniunea Europeană, conform Ordinului M.T.C.T. nr. 1856/2006, până la 30 iunie 2007, instanța omițând a se pronunța asupra modalității în care societatea reclamantă ar fi putut să-și acopere pierderea fiscală din activitatea de școală de șoferi, înregistrată în anii 2007 și 2008. Cu referire la cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, de asemenea respinsă de instanță, recurenta a susținut că judecătorul fondului a nesocotit îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, fiind evident că nu a fost realizată o verificare în profunzime a cauzei.

Apărările intimatului Consiliul Concurenței Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-reclamante ca nefondat, răspunzând punctual și detaliat fiecăreia dintre criticile înfățișate și dezvoltate prin motivele de recurs. În esență, intimata a arătat că nu sunt fondate criticile recurentei întrucât prin motivarea soluției adoptate, prima instanță a analizat și a răspuns tuturor susținerilor din acțiune cu referire atât la fondul cauzei cât și vizând suspendarea executării actului atacat, invocate și prin prisma art. 25 alin. (6) din Regulamentul CE nr. 1/2003. A precizat totodată intimata că recurenta-reclamantă nu a fost sancționată pentru simplul motiv că și-a majorat tariful practicat pentru serviciile de școlarizare auto prestate ci pentru că a majorat acest tarif în mod concertat, cu încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996.

Procedura de soluționare a recursului În faza de soluționare a recursului, la data de 13 septembrie 2011, recurenta, prin Administrator Judiciar SC D.I. SPRL, desemnat prin sentința comercială nr. 343 din 11 februarie 2011 de către Tribunalul București – secția a VII-a comercială (dosar nr. 9172/3/2011 – filele 31-32 dosar recurs) a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei de față în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, cerere asupra căreia instanța de control judiciar a arătat că se va pronunța odată cu soluționarea recursului.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând cu prioritate cererea de suspendare a judecării cauzei, respectiv a soluționării recursului, întemeiată pe prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, Înalta Curte urmează a o respinge apreciind că ipoteza avută în vedere prin norma legală invocată nu este incidentă. Astfel, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, după cum a fost modificat, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Recurenta-reclamantă nu are încă calitatea de debitor, în înțelesul termenilor definiți de Legea nr. 85/2006, în cadrul raporturilor juridice ce formează obiectul acțiunii de față întrucât amenda aplicată nu a devenit o creanță certă, lichidă și eligibilă, soluția pronunțată nefiind definitivă și irevocabilă. Asupra recursului formulat, Înalta Curte, analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinările intimatei și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., constată că nu sunt întemeiate motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă, în considerarea celor în continuare arătate. Printr-o primă critică adusă hotărârii pronunțate de instanța de fond, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că judecătorul fondului nu și-a motivat soluția adoptată, mai precis nu a indicat de ce anume a respins susținerile și argumentele sale, cu referire expresă la concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosar. Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat o motivare judicioasă și coerentă pe baza căreia a apreciat că decizia contestată este legală, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 21/1996, care în art. 5 alin. (1) lit. a) interzice orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici și orice practici concertate care au ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc (a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect a prețurilor de vânzare ori de cumpărare a tarifelor. Nu se poate susține că lipsește motivarea soluției adoptate sau că aceasta ar avea un caracter confuz, străin de natura pricinii, numai pentru că judecătorul fondului nu a răspuns în mod explicit și direct tuturor aserțiunilor părților, în condițiile în care normele procedurale în vigoare nu impun aceasta. Împrejurarea că în contextul analizării apărărilor și susținerilor reclamantei nu au fost făcute referiri speciale la raportul de expertiză extrajudiciară nu este de natură a atrage incidența motivului de nelegalitate invocat, și aceasta cu atât mai mult cu cât raportul de expertiză extrajudiciară (filele 210-215 dosar fond) a avut drept obiective identificarea veniturilor realizate de recurentă din activitatea constând în „școală de șoferi” înainte de 11 iulie 2007 și măsura în care, pentru anii 2007 și 2008, societatea a înregistrat profit sau pierderi dintr-o astfel de activitate, care în sine, nu prezentau relevanță pentru soluționarea cauzei. Cum bine a concluzionat instanța de fond, raportat la analiza detaliată a întregului material probator aflat la dosar și față de prevederile legale incidente, societatea reclamantă, alături de alți agenți economici, a fost sancționată cu amendă contravențională prin Decizia nr. 35 din 16 iunie 2009, nu pentru că și-a majorat tariful practicat pentru serviciile prestate în activitatea de școală auto, ci pentru că a realizat o astfel de majorare în mod concertat, în înțelegere cu alte 31 de întreprinderi active pe aceeași piață relevantă a Municipiului București. Nefondat este și motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., mai cu seamă că aspectele invocate în susținerea acestuia vizează de fapt fondul cauzei, neputând fi circumscrise motivului de nelegalitate invocat ce vizează interpretarea greșită de către instanță a actului juridic dedus judecății și schimbarea naturii sau înțelesului vădit al acestuia. În mod evident un astfel de motiv de nelegalitate nu este incident în cauză și de altfel chiar recurenta, prin criticile subsumate acestuia nu arată în concret în ce modalitate a fost schimbată de către instanța de fond natura sau înțelesul deciziei consiliului concurenței ce formează obiectul acțiunii de față. Independent de cele mai sus arătate, Înalta Curte arată că nu pot fi primite criticile vizând cuantumul exagerat al amenzii aplicate societății recurente, în condițiile în care prima instanță, sesizată la rândul său cu o astfel de susținere, a arătat explicit în considerentele hotărârii, că la individualizarea amenzii aplicate, Consiliul Concurenței a avut în vedere și a respectat prevederile art. 51 alin. (1) lit. a) din lege, atât în ceea ce privește procentul din cifra de afaceri totală realizată în anul 2008 (de până la 10%) cât și cifra de afaceri a societății SC R.G. SRL (ce reprezintă o singură persoană juridică și nu un grup de întreprinderi). Nefondate sunt și celelalte critici ale recurentei vizând greșita interpretare de către instanța de fond a jurisprudenței comunitare, la care de altfel se fac numeroase referiri în considerentele sentinței atacate, după cum rezultă și din expunerea rezumativă a acestora, de mai sus. În acord cu cele reținute și de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că atât jurisprudența comunitară invocată cât și normele la care s-a făcut referire, au fost cu justețe interpretate, revelator în acest sens fiind și faptul că recurenta nu aduce practic nici un argument suplimentar celor deja analizate cu ocazia judecății în fond în sprijinul susținerilor și criticilor din recurs. În fine, nefondate sunt și toate celelalte critici vizând modalitatea în care au fost soluționate fondul acțiunii dar și cererea de suspendare a executării actului atacat, în condițiile în care tuturor susținerilor formulate în recurs li s-a răspuns și prin hotărârea primei instanțe, raportat la probele existente la dosar. În acest context este de arătat că aserțiunea recurentei vizând inexistența școlii de șoferi până la data de 11 iulie 2007 a fost înlăturată și cu ocazia primei judecăți, față de conținutul adresei nr. 95 din 12 iunie 2008 emanând de la reclamantă și comunicată intimatei în cursul investigației din care rezultă că societatea a avut activitate de școlarizare auto pentru permis categoria B începând cu 19 aprilie 2006. Totodată instanța de control judiciar arată că nu pot fi primite nici criticile recurentei vizând nepronunțarea instanței de fond asupra modalității în care ar fi trebuit ca recurenta-reclamantă să își acopere pierderile fiscale din activitatea de „școală de șoferi”, câtă vreme un astfel de aspect, ce ține cel puțin de managementul rentabil al afacerilor, excede evident controlului de legalitate pe care îl poate realiza judecătorul de contencios administrativ, în limitele prevăzute de Legea nr. 554/2004, republicată. Față de toate aspectele mai sus arătate și nu în ultimul rând având în vedere și jurisprudența în această materie deja conturată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față.