ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5001/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 21 octombrie 2008 la Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

obligarea acesteia la eliberarea sumei de 250.000 RON tranșa legală de

despăgubire la care reclamantul are dreptul în temeiul art. 3 lit. h) și art.

13

1

din Legea nr. 247/2005, obligarea pârâtei la despăgubiri prin

neeliberarea sumei indicată mai sus în termen de 30 de zile de la depunerea

opțiunii pentru încasarea în numerar, sumei de 500.000 RON, plus dobânda legală

stabilită de Banca Națională a României pentru perioada 28.04.2008 până la

eliberarea efectivă a sumei datorate, cu daune cominatorii de 50 RON pe zi de

întârziere până la ducerea la îndeplinire a hotărârii rămase definitivă.

În

motivarea

acțiuni, reclamantul a arătat că a depus la pârâtă A.N.R.P. - Direcția pentru

Acordarea Despăgubirilor în numerar, opțiunea înregistrată sub nr. 738055

privind titluri de plată (despăgubiri în numerar pentru suma de 500.000 RON din

totalul de 1.103.441 RON, stabilită prin Decizia Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor nr. 1123 din 29 martie 2007.

A mai

arătat că s-a adresat autorității pârâte solicitând eliberarea sumei de 250.000

RON, iar răspunsul primit în prejudiciază grav, având în vedere că nici un text

de lege nu condiționează acordarea despăgubirilor de „disponibilitățile

financiare corespunzătoare primei tranșe".

Pârâta

A.N.R.P. a formulat întâmpinare și a invocat excepția netimbrării cererii și

excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, iar în ceea

ce privește capătul doi de cerere a invocat inadmisibilitatea.

Prin

sentința civilă nr. 1403 din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 18

alin. (1) din Legea nr. 247/2005 coroborate cu

cele ale

art. 18

2

pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008, reclamantul a

înregistrat cererea de opțiune cu nr. 03553 iar până la data pronunțări

instanței, autoritatea pârâtă a arătat că plata despăgubirilor în numerar s-a

efectuat în limita disponibilităților financiare până la Dosarul de opțiune

înregistrat sub nr. 02610.

A mai

constatat instanța de fond că reclamantului i-a fost emis, după formularea

cererii de opțiune, doar titlul de conversie nr. 196 din 28 martie 2008 pentru

suma de 603.441 RON, nu și un titlu de plată pentru despăgubiri de 500.000 RON,

așa cum prevăd dispozițiile art. 18

1

alin. (3) lit. b) din Legea nr.

247/2005.

S-a mai

reținut că reclamantul, în motivarea cererii sale a precizat că nu există cadru

legal pentru acordarea despăgubirilor în funcție de disponibilitățile

financiare corespunzătoare primei tranșe, însă, având în vedere că, în Normele

metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respectiv art.

18

2

pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 se precizează expres ca și

criterii de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite, existența

disponibilităților financiare și ordinea înregistrării cererilor de opțiune.

În

acest

context, a concluzionat Curtea de Apel că neputându-se dovedi situația contrară

celei expuse de pârâtă, privind lipsa disponibilităților financiare, acțiunea

reclamantului apare ca nefondată.

De

asemenea, a constatat nefondate capetele 2 și 3 din cererea de chemare în

judecată, acestea neputând fi admise în contextul respingerii cererii

principale privind eliberarea tranșei de despăgubire.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În

susținerea

recursului, se arată că instanța de fond a încălcat prevederile art. 2 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 262/2007, a art. 6 parag. 1 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a dispozițiilor art.

129 alin. (2) C. proc. civ.

În

acest sens

se arată că instanța de fond, în mod greșit, a renunțat nemotivat la obligarea

intimatei de a prezenta instanței situația onorării plăților solicitate în

temeiul drepturilor conferite prin titlurile de despăgubiri și a opțiunilor

persoanelor

îndreptățite,

în loc să insiste asupra administrării probei, prin aplicarea de sancțiuni

legale.

A mai

arătat că, prima instanță a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 262/2007 care impune obligativitatea soluționări cererii persoanei

îndreptățite de către autoritatea publică în termen de 30 de zile, în raport de

faptul că reclamantul are dreptul recunoscut din 2006, iar cererea de opțiune a

fost înregistrată în anul 2008, depășindu-se termenul rezonabil de soluționare

a cererii.

Recursul

este nefondat.

Examinând

actele dosarului și motivele de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform

Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în

toate situațiile urmarea procedurii prevăzute în acest titlu presupune

definitivarea procedurilor privind soluționarea notificărilor conform

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Valorificarea

titlurilor de despăgubire se face doar după finalizarea procedurii

administrative prealabile, sau după rămânerea irevocabilă a hotărârii

judecătorești prin care plângerea a fost respinsă în cazul în care procedura

administrativă a fost urmată de o procedură judecătorească. Temeiul juridic

este Legea nr. 554/2004, competența revenind fără posibilitate de tăgadă secției

de contencios administrativ a Curții de Apel.

Legea nr.

247/2005, în Titlul VII prevede procedura administrativă care trebuie urmată,

fiind constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor care are mai multe atribuții printre care

emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubiri.

Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, reglementează regimul stabilirii plății despăgubirilor

pentru aceste imobile abuziv preluate de stat, sursele de finanțare și

procedura pentru acordarea despăgubirilor.

Textele de

lege care prevăd aceste măsuri, și procedurile care trebuiesc parcurse, indică

intenția legiuitorului ca aceste sume reprezentând despăgubirile aferente să

fie acordate integral, tocmai pentru ca aceasta să fie echitabilă și corectă.

Din

probele admise și administrate rezultă că recurentul-reclamant nu a parcurs

toate procedurile administrative instituite de Legea nr. 247/2005, în sensul că

procedura de valorificare a titlului de despăgubire astfel cum aceasta este

stabilită în cap. V din legea menționată nu a fost finalizată, nefiind emis

titlul de plată pentru suma de 500.000 RON, astfel încât nu se poate pretinde

acordarea primei tranșe, în absența emiterii de către autoritatea pârâtă a

titlului de plată.

În

acest

context faptic și juridic, susținerea recurentului în sensul că instanța nu

și-a manifestat rolul activ în completarea probatoriului cu înscrisul

solicitat, nu prezintă relevanță în speță, având în vedere că dreptul

reclamantului de a solicita eliberarea primei tranșe se naște după emiterea

titlului de plată, iar prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat

obligarea autorității la emiterea acestui act.

Așa fiind,

în raport de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va

respinge recursul declarat de C.M., ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.M., împotriva sentinței civile nr. 1403 din 1 aprilie

2009 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.