ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5001/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 octombrie 2008 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia la eliberarea sumei de 250.000 RON tranșa legală de despăgubire la care reclamantul are dreptul în temeiul art. 3 lit. h) și art. 13 1 din Legea nr. 247/2005, obligarea pârâtei la despăgubiri prin neeliberarea sumei indicată mai sus în termen de 30 de zile de la depunerea opțiunii pentru încasarea în numerar, sumei de 500.000 RON, plus dobânda legală stabilită de Banca Națională a României pentru perioada 28.04.2008 până la eliberarea efectivă a sumei datorate, cu daune cominatorii de 50 RON pe zi de întârziere până la ducerea la îndeplinire a hotărârii rămase definitivă.

În motivarea acțiuni, reclamantul a arătat că a depus la pârâtă A.N.R.P. - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar, opțiunea înregistrată sub nr. 738055 privind titluri de plată (despăgubiri în numerar pentru suma de 500.000 RON din totalul de 1.103.441 RON, stabilită prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 1123 din 29 martie 2007. A mai arătat că s-a adresat autorității pârâte solicitând eliberarea sumei de 250.000 RON, iar răspunsul primit în prejudiciază grav, având în vedere că nici un text de lege nu condiționează acordarea despăgubirilor de „disponibilitățile financiare corespunzătoare primei tranșe". Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare și a invocat excepția netimbrării cererii și excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, iar în ceea ce privește capătul doi de cerere a invocat inadmisibilitatea.

Prin sentința civilă nr. 1403 din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 coroborate cu cele ale art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G.

nr. 128/2008, reclamantul a înregistrat cererea de opțiune cu nr. 03553 iar până la data pronunțări instanței, autoritatea pârâtă a arătat că plata despăgubirilor în numerar s-a efectuat în limita disponibilităților financiare până la Dosarul de opțiune înregistrat sub nr. 02610. A mai constatat instanța de fond că reclamantului i-a fost emis, după formularea cererii de opțiune, doar titlul de conversie nr. 196 din 28 martie 2008 pentru suma de 603.441 RON, nu și un titlu de plată pentru despăgubiri de 500.000 RON, așa cum prevăd dispozițiile art. 18 1 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 247/2005. S-a mai reținut că reclamantul, în motivarea cererii sale a precizat că nu există cadru legal pentru acordarea despăgubirilor în funcție de disponibilitățile financiare corespunzătoare primei tranșe, însă, având în vedere că, în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respectiv art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G.

nr. 128/2008 se precizează expres ca și criterii de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite, existența disponibilităților financiare și ordinea înregistrării cererilor de opțiune. În acest context, a concluzionat Curtea de Apel că neputându-se dovedi situația contrară celei expuse de pârâtă, privind lipsa disponibilităților financiare, acțiunea reclamantului apare ca nefondată. De asemenea, a constatat nefondate capetele 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, acestea neputând fi admise în contextul respingerii cererii principale privind eliberarea tranșei de despăgubire. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În susținerea recursului, se arată că instanța de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 262/2007, a art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a dispozițiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ. În acest sens se arată că instanța de fond, în mod greșit, a renunțat nemotivat la obligarea intimatei de a prezenta instanței situația onorării plăților solicitate în temeiul drepturilor conferite prin titlurile de despăgubiri și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, în loc să insiste asupra administrării probei, prin aplicarea de sancțiuni legale.

A mai arătat că, prima instanță a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 262/2007 care impune obligativitatea soluționări cererii persoanei îndreptățite de către autoritatea publică în termen de 30 de zile, în raport de faptul că reclamantul are dreptul recunoscut din 2006, iar cererea de opțiune a fost înregistrată în anul 2008, depășindu-se termenul rezonabil de soluționare a cererii. Recursul este nefondat. Examinând actele dosarului și motivele de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Conform Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în toate situațiile urmarea procedurii prevăzute în acest titlu presupune definitivarea procedurilor privind soluționarea notificărilor conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Valorificarea titlurilor de despăgubire se face doar după finalizarea procedurii administrative prealabile, sau după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care plângerea a fost respinsă în cazul în care procedura administrativă a fost urmată de o procedură judecătorească. Temeiul juridic este Legea nr. 554/2004, competența revenind fără posibilitate de tăgadă secției de contencios administrativ a Curții de Apel. Legea nr. 247/2005, în Titlul VII prevede procedura administrativă care trebuie urmată, fiind constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are mai multe atribuții printre care emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubiri.

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, reglementează regimul stabilirii plății despăgubirilor pentru aceste imobile abuziv preluate de stat, sursele de finanțare și procedura pentru acordarea despăgubirilor. Textele de lege care prevăd aceste măsuri, și procedurile care trebuiesc parcurse, indică intenția legiuitorului ca aceste sume reprezentând despăgubirile aferente să fie acordate integral, tocmai pentru ca aceasta să fie echitabilă și corectă. Din probele admise și administrate rezultă că recurentul-reclamant nu a parcurs toate procedurile administrative instituite de Legea nr. 247/2005, în sensul că procedura de valorificare a titlului de despăgubire astfel cum aceasta este stabilită în cap. V din legea menționată nu a fost finalizată, nefiind emis titlul de plată pentru suma de 500.000 RON, astfel încât nu se poate pretinde acordarea primei tranșe, în absența emiterii de către autoritatea pârâtă a titlului de plată.

În acest context faptic și juridic, susținerea recurentului în sensul că instanța nu și-a manifestat rolul activ în completarea probatoriului cu înscrisul solicitat, nu prezintă relevanță în speță, având în vedere că dreptul reclamantului de a solicita eliberarea primei tranșe se naște după emiterea titlului de plată, iar prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat obligarea autorității la emiterea acestui act. Așa fiind, în raport de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de C.M., ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M., împotriva sentinței civile nr. 1403 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.