ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5427/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2009, reclamantul T.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligarea acestuia la plata sumei de 22.983 RON, sumă ce reprezintă rata de inflație pentru perioada decembrie 2006-iulie 2009 pentru daunele materiale de 61.926 RON acordate prin decizia civilă nr. 5100 din 29 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și la plata sumei de 4.520 RON reprezentând diferența actualizată a daunelor morale de 50.000 RON acordate prin sentința nr. 27 din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4123/95/2007. În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 504, 506 C. proc.

pen., art. 5 alin. (5) din C.E.D.O. și art. 998-999 C. civ. Prin sentința civilă 137 din 5 mai 2010 a Tribunalului Gorj s-a admis acțiunea precizată, fiind obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 22.983 RON, sumă ce reprezintă rata de inflație pentru perioada decembrie 2006-iulie 2009, raportată la sumele de 61.926 RON și 50.000 RON, precum și la suma 400 RON reprezentând onorariu expert și onorariu avocat. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că plata daunelor morale stabilite prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul anterior a fost efectuată de Statul Român prin D.G.F.P. la 3 august 2009, așa cum rezultă din extrasul de cont aflat la dosar. Din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat suma de 22.983 RON, sumă ce s-a considerat că trebuie să fie plătită reclamantului de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în baza dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. În motivarea apelului declarat de reclamant s-a solicitat ca instanța să se pronunțe cu privire la solicitarea reclamantului de a fi obligat statul la plata sumei de 22.983 RON actualizată la data plății efective. Statul Român a motivat apelul susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, că nu s-a observat faptul că prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 4123/95/2007 reclamantul a solicitat indexarea daunelor, însă instanțele nu au acordat această actualizare. S-a arătat că, potrivit practicii instanței supreme, daunele morale nu pot fi actualizate, cuantificarea exactă fiind posibilă doar în cazul daunelor materiale.

Prin decizia civilă nr. 250 din 9 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au fost respinse ambele apeluri. Critica formulată de reclamant privind neacordarea despăgubirilor actualizate pentru viitor, până la plata efectivă, s-a reținut a fi nefondată, deoarece tribunalul nu a fost investit cu o astfel de cerere. S-a reținut a fi nefondată susținerea pârâtului în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, deoarece în finalul considerentelor s-a arătat că pretențiile pot fi solicitate și pe cale separată, tribunalul arătând că nu se poate reține apărarea pârâtului. Chiar dacă reclamantul nu a declarat apel sau nu a solicitat completarea hotărârii, el este îndreptățit să solicite și pe cale separată acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, care constă în veniturile nerealizate de la data arestării, până la plata efectivă a sumelor de bani de către statul pârât.

De asemenea, chiar dacă ar fi fost formulată cererea de reactualizare și anterior, dar instanța a omis să se pronunțe asupra ei, în situația în care această cerere ar fi făcut obiectul litigiului anterior și ar fi putut fi examinată, reclamantul avea la îndemână posibilitatea formulării unei cereri distincte în instanță de chemare în judecată pentru capătul de cerere omis a fi soluționat, câtă vreme nu-i putea fi opusă excepția autorității de lucru judecat. Și în acest caz cererea de chemare în judecată ar fi fost admisibilă întrucât reclamantul nu putea fi obligat să utilizeze o anumită cale procedurală pentru realizarea drepturilor sale, în condițiile în care normele procedurale nu impun astfel de restricții.

Ca urmare, admisibilitatea acțiunii de față derivă din aplicarea principiului reparării integrale a daunelor, atât sub aspectul pagubei efective cât și a prejudiciului nerealizat, iar promovarea cererii pe cale principală este posibilă și pentru că actualizarea despăgubirilor din momentul la care au fost stabilite prin expertiză până la data plății efective nu a făcut obiectul judecății în litigiul anterior. În litigiul anterior s-a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale până în luna decembrie 2006, însă prejudiciul nu a fost calculat pentru întreaga perioadă de timp cât el s-a produs, adică de la data arestării până la plata efectuată în luna august 2009. Susținerea pârâtului în sensul că daunele morale nu pot fi actualizate nu poate duce la admiterea apelului.

Astfel, reactualizarea daunelor morale s-a făcut de la momentul stabilirii lor de către prima instanță, până la plata efectivă, acest cuantum nefiind modificat în căile de atac, așa încât tribunalul nu a intervenit asupra cuantificării făcute de instanța anterioară, ci a stabilit valoarea actuală a creanței reclamantului față de stat, potrivit principiului nominalismului monetar. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, nemulțumit de faptul că ambele instanțe au respins actualizarea sumei până la data efectuării plății efective, iar cu ocazia dezbaterilor orale, a solicitat admiterea recursului și ”majorarea cuantumului stabilit prin expertiză”. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs pârâta D.G.F.P.

Gorj, în numele Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență că prin acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4123/95/2007 reclamantul a solicitat indexarea daunelor morale și materiale, însă nici instanța de fond, nici cea de apel nu au acordat această indexare, situație în care avea posibilitatea de a formula critici sub acest aspect pe calea recursului, ceea ce nu a făcut, că reclamantul avea deschisă calea revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. și că acțiunea este inadmisibilă.

Analizând recursurile, din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 27 din 22 februarie 2008 a Tribunalului Gorj a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 351 RON daune materiale și 50.000 RON daune morale față de reclamantul T.V. Prin decizia nr. 261 din 4 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, au fost majorate daunele materiale la 25.707 RON, iar prin decizia civilă nr. 5001 din 29 aprilie 2009 a I.C.C.J. au fost majorate daunele materiale la 61.926 RON. Plata daunelor a fost efectuată de Statul Român prin D.G.F.P.

la data de 3 august 2009. Înalta Curte apreciază că demersul juridic având ca obiect obținerea daunelor morale și materiale urmare a arestării ilegale s-a finalizat prin punerea în executare a hotărârii judecătorești, astfel încât reclamantul nu mai are dreptul de a solicita reactualizarea sumelor deja încasate, prin inițierea unui nou demers judiciar. Din probele administrate rezultă clar că pârâta a achitat suma la care a fost obligată, iar reactualizarea sumei putea fi cerută până la momentul efectuării plății, și nu printr-o cerere ulterioară. Actualizarea daunelor, în contextul încasării acestora, înseamnă o revenire asupra acestora, nefiind o măsura cu caracter compensatoriu menită să asigure aceeași valoare reală a despăgubirilor.

În realitate, pe această cale, prin admiterea pretențiilor reclamantului deduse judecății de față, se încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterioare prin care s-au stabilit daunele morale și materiale și, implicit, principiul securității juridice. Prin urmare, aplicând rata inflației la valoarea daunelor stabilite în litigiul anterior, judecătorul ar înfrânge puterea de lucru judecat al hotărârii pronunțate, mai ales că, prin neacordarea acestor actualizări nu s-ar afecta conținutul real al acestora. Deși daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte, cuantumul reparației morale este unul simbolic și nu ține seama de principiul reparației integrale care guvernează această materie.

Mai mult, nu există nici un act normativ care să consacre posibilitatea actualizărilor daunelor morale, după încasarea acestora, iar în privința daunelor materiale, din expertiza efectuată în dosarul nr. 4123/95/2007, rezultă că acestea au fost calculate pentru stabilirea drepturilor salariale cuvenite persoanei arestate, cu aplicarea coeficientului de inflație, deci au fost deja actualizate. Asupra acestui aspect, este de reținut că, prin decizia civilă nr. 5253 din 21 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, s-a statuat că numai despăgubirile civile reprezentând salariul de care a fost lipsit cel în cauză pe întreaga perioadă a arestării și până la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sunt supuse reactualizării în raport de rata inflației.

Deși prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj nr. 4123/95/2007, reclamantul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale și materiale indexate, conform coeficientului de inflație, nici instanța de fond, nici cea de apel nu au acordat această indexare, iar prin recursul soluționat prin decizia nr. 5001 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, reclamantul nu a formulat critici sub acest aspect. Conform art. 371 2 alin. (3) din C. proc. civ.

dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilită în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, și la actualizarea acestei sume, iar în cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de rata inflației calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri. Cum reclamantul nu a solicitat actualizarea sumelor reprezentând daune morale și materiale nici cu ocazia executării titlului executoriu, plata fiind efectuată la data de 3 august 2009, prezenta acțiune nu poate fi primită.

Din expunerea considerentelor ce preced, se poate concluziona că, în ceea ce privește critica formulată de reclamant privind neacordarea despăgubirilor actualizate pentru viitor, până la plata efectivă a efectuării plății, aceasta nu este întemeiată, neavând nici un suport juridic și, prin urmare, recursul declarat de acesta nu este fondat. În consecință, conform art. 314 din C. proc. civ., recursul declarat de către pârâtă urmează a fi admis, a fi casate ambele hotărâri și a fi respinsă acțiunea formulată de reclamantul T.V., iar recursul declarat de către reclamant urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva deciziei civile nr. 250 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 137 din 05 mai 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă și, în rejudecare, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul T.V. Respinge recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva deciziei civile nr. 250 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.