ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5427/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 26.11.2009, reclamantul T.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligarea acestuia la plata sumei de

22.983 RON, sumă ce reprezintă rata de inflație pentru perioada decembrie 2006-iulie

2009 pentru daunele materiale de 61.926 RON acordate prin decizia civilă nr. 5100

din 29 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și la plata

sumei de 4.520 RON reprezentând diferența actualizată a daunelor morale de 50.000

RON acordate prin sentința nr. 27 din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul

Gorj în Dosarul nr. 4123/95/2007.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile

art. 504, 506 C. proc. pen., art. 5 alin. (5) din C.E.D.O. și art. 998-999 C.

civ.

Prin sentința civilă 137

din 5 mai 2010 a Tribunalului Gorj s-a admis acțiunea precizată, fiind obligat pârâtul

către reclamant la plata sumei de 22.983 RON, sumă ce reprezintă rata de inflație

pentru perioada decembrie 2006-iulie 2009, raportată la sumele de 61.926 RON și

50.000 RON, precum și la suma 400 RON reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut că plata daunelor morale stabilite prin hotărârile judecătorești

pronunțate în litigiul anterior a fost efectuată de Statul Român prin D.G.F.P.

la 3 august 2009, așa cum rezultă din extrasul de cont aflat la dosar.

Din raportul de expertiză

întocmit în cauză a rezultat suma de 22.983 RON, sumă ce s-a considerat că trebuie

să fie plătită reclamantului de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în

baza dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel ambele părți.

În motivarea apelului

declarat de reclamant s-a solicitat ca instanța să se pronunțe cu privire la solicitarea

reclamantului de a fi obligat statul la plata sumei de 22.983 RON actualizată la

data plății efective.

Statul Român a motivat

apelul susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității

acțiunii, că nu s-a observat faptul că prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului

nr. 4123/95/2007 reclamantul a solicitat indexarea daunelor, însă instanțele nu

au acordat această actualizare.

S-a arătat că, potrivit

practicii instanței supreme, daunele morale nu pot fi actualizate, cuantificarea

exactă fiind posibilă doar în cazul daunelor materiale.

Prin decizia civilă

nr. 250 din 9 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au fost

respinse ambele apeluri.

Critica formulată de reclamant

privind neacordarea despăgubirilor actualizate pentru viitor, până la plata efectivă,

s-a reținut a fi nefondată, deoarece tribunalul nu a fost investit cu o astfel

de cerere.

S-a reținut a fi

nefondată susținerea pârâtului în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra

excepției inadmisibilității acțiunii, deoarece în finalul considerentelor s-a arătat

că pretențiile pot fi solicitate și pe cale separată, tribunalul arătând că nu se

poate reține apărarea pârâtului.

Chiar dacă reclamantul

nu a declarat apel sau nu a solicitat completarea hotărârii, el este îndreptățit

să solicite și pe cale separată acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, care

constă în veniturile nerealizate de la data arestării, până la plata efectivă a

sumelor de bani de către statul pârât.

De asemenea, chiar dacă

ar fi fost formulată cererea de reactualizare și anterior, dar instanța a omis să

se pronunțe asupra ei, în situația în care această cerere ar fi făcut obiectul litigiului

anterior și ar fi putut fi examinată, reclamantul avea la îndemână posibilitatea

formulării unei cereri distincte în instanță de chemare în judecată pentru capătul

de cerere omis a fi soluționat, câtă vreme nu-i putea fi opusă excepția autorității

de lucru judecat. Și în acest caz cererea de chemare în judecată ar fi fost admisibilă

întrucât reclamantul nu putea fi obligat să utilizeze o anumită cale procedurală

pentru realizarea drepturilor sale, în condițiile în care normele procedurale nu

impun astfel de restricții.

Ca urmare, admisibilitatea

acțiunii de față derivă din aplicarea principiului reparării integrale a daunelor,

atât sub aspectul pagubei efective cât și a prejudiciului nerealizat, iar promovarea

cererii pe cale principală este posibilă și pentru că actualizarea despăgubirilor

din momentul la care au fost stabilite prin expertiză până la data plății efective

nu a făcut obiectul judecății în litigiul anterior.

În litigiul anterior s-a

stabilit cuantumul despăgubirilor materiale până în luna decembrie 2006, însă prejudiciul

nu a fost calculat pentru întreaga perioadă de timp cât el s-a produs, adică de

la data arestării până la plata efectuată în luna august 2009.

Susținerea pârâtului în

sensul că daunele morale nu pot fi actualizate nu poate duce la admiterea apelului.

Astfel, reactualizarea daunelor morale s-a făcut de la momentul stabilirii lor de

către prima instanță, până la plata efectivă, acest cuantum nefiind modificat în

căile de atac, așa încât tribunalul nu a intervenit asupra cuantificării făcute

de instanța anterioară, ci a stabilit valoarea actuală a creanței reclamantului

față de stat, potrivit principiului nominalismului monetar.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul, nemulțumit de faptul că ambele instanțe

au respins actualizarea sumei până la data efectuării plății efective, iar

cu ocazia dezbaterilor orale, a solicitat admiterea recursului și ”majorarea

cuantumului stabilit prin expertiză”.

Împotriva aceleiași

decizii a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Gorj, în numele Statului Român, reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând, în esență că prin acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului

nr. 4123/95/2007 reclamantul a solicitat indexarea daunelor morale și materiale,

însă nici instanța de fond, nici cea de apel nu au acordat această indexare, situație

în care avea posibilitatea de a formula critici sub acest aspect pe calea recursului,

ceea ce nu a făcut, că reclamantul avea deschisă calea revizuirii întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. și că acțiunea este inadmisibilă.

Analizând recursurile,

din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 27 din 22 februarie 2008 a Tribunalului Gorj a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamant împotriva pârâtului, având ca obiect reparare prejudicii

erori judiciare și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 351 RON daune materiale

și 50.000 RON daune morale față de reclamantul T.V.

Prin decizia nr. 261

din 4 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, au fost majorate daunele materiale

la 25.707 RON, iar prin decizia civilă nr. 5001 din 29 aprilie 2009 a I.C.C.J. au

fost majorate daunele materiale la 61.926 RON.

Plata daunelor a fost

efectuată de Statul Român prin D.G.F.P. la data de 3 august 2009.

Înalta Curte apreciază

că demersul juridic având ca obiect obținerea daunelor morale și materiale

urmare a arestării ilegale s-a finalizat prin punerea în executare a hotărârii judecătorești,

astfel încât reclamantul nu mai are dreptul de a solicita reactualizarea sumelor

deja încasate, prin inițierea unui nou demers judiciar.

Din probele administrate

rezultă clar că pârâta a achitat suma la care a fost obligată, iar reactualizarea

sumei putea fi cerută până la momentul efectuării plății, și nu printr-o

cerere ulterioară.

Actualizarea daunelor,

în contextul încasării acestora, înseamnă o revenire asupra acestora, nefiind o

măsura cu caracter compensatoriu menită să asigure aceeași valoare reală a

despăgubirilor.

În realitate, pe această

cale, prin admiterea pretențiilor reclamantului deduse judecății de față,

se încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterioare

prin care s-au stabilit daunele morale și materiale și, implicit, principiul

securității juridice.

Prin urmare, aplicând

rata inflației la valoarea daunelor stabilite în litigiul anterior, judecătorul

ar înfrânge puterea de lucru judecat al hotărârii pronunțate, mai ales că,

prin neacordarea acestor actualizări nu s-ar afecta conținutul real al acestora.

Deși daunele morale nu

pot fi supuse unei cuantificări exacte, cuantumul reparației morale este unul simbolic

și nu ține seama de principiul reparației integrale care guvernează această materie.

Mai mult, nu există nici

un act normativ care să consacre posibilitatea actualizărilor daunelor morale, după

încasarea acestora, iar în privința daunelor materiale, din expertiza efectuată

în dosarul nr. 4123/95/2007, rezultă că acestea au fost calculate pentru stabilirea

drepturilor salariale cuvenite persoanei arestate, cu aplicarea coeficientului de

inflație, deci au fost deja actualizate.

Asupra acestui aspect,

este de reținut că, prin decizia civilă nr. 5253 din 21 decembrie 2000 a Curții

Supreme de Justiție, secția civilă, s-a statuat că numai despăgubirile

civile reprezentând salariul de care a fost lipsit cel în cauză pe întreaga perioadă

a arestării și până la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sunt supuse

reactualizării în raport de rata inflației.

Deși prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Gorj nr. 4123/95/2007, reclamantul a solicitat obligarea Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale și materiale indexate,

conform coeficientului de inflație, nici instanța de fond, nici cea de apel nu au

acordat această indexare, iar prin recursul soluționat prin decizia nr. 5001 din

29 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, reclamantul nu a formulat critici sub acest aspect.

Conform art. 371

2

alin. (3) din C. proc. civ. dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în

funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale

stabilită în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului,

și la actualizarea acestei sume, iar în cazul în care titlul executoriu nu conține

niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție

de rata inflației calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie

sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă

și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri.

Cum reclamantul nu a solicitat

actualizarea sumelor reprezentând daune morale și materiale nici cu ocazia executării

titlului executoriu, plata fiind efectuată la data de 3 august 2009, prezenta acțiune

nu poate fi primită.

Din expunerea considerentelor

ce preced, se poate concluziona că, în ceea ce privește critica formulată de

reclamant privind neacordarea despăgubirilor actualizate pentru viitor, până la

plata efectivă a efectuării plății, aceasta nu este întemeiată, neavând nici

un suport juridic și, prin urmare, recursul declarat de acesta nu este fondat.

În consecință, conform

art. 314 din C. proc. civ., recursul declarat de către pârâtă urmează a fi admis,

a fi casate ambele hotărâri și a fi respinsă acțiunea formulată de reclamantul T.V.,

iar recursul declarat de către reclamant urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva

deciziei civile nr. 250 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată

și sentința civilă nr. 137 din 05 mai 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă și,

în rejudecare, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul T.V.

Respinge recursul declarat

de reclamantul T.V. împotriva deciziei civile nr. 250 din 09 septembrie 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.