ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4112/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

București, la data de 10 decembrie 2003, reclamantul T.G. a chemat în judecată pe

pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației

și Internelor și Ministerul Apărării Naționale, pentru ca, prin hotărârea ce se

va pronunța, să fie obligați la plata daunelor morale, în cuantum de 50.000 euro,

sumă majorată la 100.000 euro, prin petiția depusă la dosar la data de 21 ianuarie

2004.

Prin sentința nr. 1009 din 08 decembrie

2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respinsă acțiunea,

ca inadmisibilă, iar prin decizia nr. 349 din 12 septembrie 2006, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a

IV-

a

civilă, sentința a fost desființată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceluiași

Tribunal, decizie rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4555 din 05 iunie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Rejudecând cauza, Tribunalul București,

secția a

IV-

a civilă, a pronunțat sentința nr. 1672

din 10 noiembrie 2008, prin care au fost respinse excepțiile prescripției, lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Internelor și Ministerul Apărării

Naționale, precum și a inadmisibilității acțiunii, care a fost admisă în parte,

a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor să-i

plătească reclamantului echivalentul în RON la data plății al sumei de 5.000 euro,

cu titlu de daune morale și suma de 300 RON cheltuieli de judecată și a fost respinsă

acțiunea formulată împotriva celorlalți doi pârâți, ca neîntemeiată.

Apelurile declarate de reclamant și de

pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței Tribunalului au fost

respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 249 A din 16 aprilie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a pronunțat decizia nr. 10211 din 17 decembrie

2009 prin care au fost admise recursurile declarate de reclamant de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei Curții de apel, care

a fost casată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Fiind astfel reînvestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a pronunțat decizia nr. 417 A din 01 iulie 2010, prin care a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Apărării

Naționale, au fost admise apelurile declarate de reclamant și de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, a fost schimbată, în parte, sentința nr. 1672 din 10

noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în sensul că a fost

admisă în parte acțiunea precizată au fost obligați, în solidar, pârâții Ministerul

Administrației și Internelor și Ministerul Apărării Naționale să-i plătească reclamantului,

cu titlu de daune morale, echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro, pentru fapta

ilicită constând în încălcarea libertății persoanei și echivalentul în RON a sumei

de 5.000 euro pentru fapta ilicită constând în încălcarea integrității și sănătății

reclamantului, a fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive, au

fost obligați pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Apărării

Naționale la plata sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată, suportate de reclamant

la instanța de fond, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și au

fost obligați aceiași pârâți la plata sumei de 800 RON, cheltuieli de judecată pentru

fazele de apel și recurs.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel

a reținut că prin decizia Înaltei Curți de Casație s-a stabilit că titularii obligației

de reparare a prejudiciului suferit de reclamant sunt pârâții Ministerul Administrației

și Internelor și Ministerul Apărării Naționale, că reclamantul a fost reținut în

noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 și încarcerat la Penitenciarul Jilava, ca urmare

a participării la manifestațiile revoluționare din decembrie 1989, unde i-au fost

produse leziuni traumatice, prin lovire cu un corp dur, pentru care au fost necesare

14-16 zile de îngrijiri medicale și că sumele acordate cu titlu de daune morale

corespund practicii Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamantul T.G. și pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul

Apărării Naționale.

Reclamantul a susținut, în esență, prin

recursul declarat că au fost încălcate prevederile art. 998 C. civ., privitoare

la repararea integrală a prejudiciului, ale Declarației Universale a Drepturilor

Omului (art. 3, 8 și 9), ale Pactului Internațional Privitor la Drepturile Civile

și Politice ale Omului (art. 2 pct. 3, 7, și 9), ale Convenției Europene a Drepturilor

Omului (art. 3, 5 și 13), precum și practica C.E.D.O., prin aceea că a fost stabilit

un cuantum derizoriu al daunelor morale.

Prin recursul său, Ministerul Administrației

și Internelor a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor

art. 315 C. proc. civ., deoarece prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

a fost dezlegată o singură problemă de drept, respectiv cea a temeiului juridic

al acțiunii, că a fost greșit reținută calitatea sa procesuală pasivă în temeiul

art. 1000 alin. (3) C. civ., că nu a fost dovedit raportul de prepușenie și nici

săvârșirea faptei ilicite, că nu a fost indicat autorul faptei și că dreptul la

acțiune al reclamantului s-a prescris.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale și-a

încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut

că prin probele administrate în cauză nu s-a dovedit că autorii faptei erau angajații

săi, deci nu are calitate procesuală pasivă, că dreptul la acțiune s-a prescris

și că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Recursurile sunt nefondate.

Prin decizia nr. 10211 din 17 decembrie

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, faptul că în cauză nu

sunt incidente prevederile art. 504 C. proc. civ., ci cele ale art. 998 și 1000

alin. (3) C. civ., în baza cărora victima are posibilitatea de a se adresa pentru

întreaga despăgubire atât comitentului, cât și prepușilor; că prin rezoluția din

20 septembrie 1995 a Ministerului Public, secția parchetelor militare, și sentința

nr. 2 din 10 mai 1991 a Curții Supreme de Justiție, secția militară, s-a stabilit

că în compunerea forțelor de represiune implicate în evenimentele la care a participat

reclamantul erau incluse și formațiuni ale celor două ministere, pârâte-recurente,

cât și vinovăția unor persoane din conducerea acestora; că au fost dovedite elementele

necesare pentru angajarea răspunderii comitentului în baza art. 1000 alin. (3)

C. civ., respectiv, existența prejudiciului, a faptei ilicite a prepusului, existența

raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinei prepusului

în comiterea faptei ilicite; că obligația identificării prepușilor nu cade în sarcina

reclamantului, ci a comitentului, dacă dorește să formuleze acțiune în regres și

că este incontestabil dreptul reclamantului la repararea prejudiciului moral.

Curtea de apel s-a conformat prevederilor

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanței

de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța

de trimitere, în sensul că în mod corect s-a reținut că aceste aspecte, care vizează

calitatea procesuală pasivă a celor două ministere recurente, au fost dezlegate

prin decizia instanței de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis

cauza spre rejudecare numai pentru ca instanța de apel să se pronunțe diferențiat

asupra cuantumului despăgubirilor, deci să soluționeze pe fond litigiul, iar nu

pe excepția prescripției dreptului la acțiune, situație în care și critica ce vizează

acest aspect este neîntemeiată.

Prin stabilirea cuantumului despăgubirilor

la suma totală de 10.000 euro, instanța de apel a realizat o reparație integrală

a prejudiciului și un echilibru între acesta și despăgubirea stabilită, respectând

principiul echității, în sensul prevederilor dreptului comunitar la care a făcut

referire recurentul-reclamant, precum și practicii Curții Europene a Drepturilor

Omului.

În consecință, conform art. 312 (1) C.

proc. civ., urmează a fi respinse recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de reclamantul T.G. și de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației

și Internelor împotriva deciziei nr. 417A din 01 iulie 2010 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

mai 2011.