ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1437/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamantul P.R.P. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.200.000 lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a arestării sale pe nedrept și plata cheltuielilor de judecată. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 350 din 6 martie 2007 a admis, în parte, cererea reclamantului și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 1800 lei cu titlu de daune morale. La data de 23 aprilie 2007 a fost înregistrată cererea de recurs (recalificată ca apel prin încheierea de ședință din 25 mai 2007) formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva acestei sentințe.

În temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților, la termenul de judecată din data de 15 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a suspendat cauza. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs reclamantul P.R.P., iar, ulterior l-a retras. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3248 din 22 mai 2008 a luat act de manifestarea de voință a recurentului, astfel exprimată. În dosarul de apel, prin rezoluția președintelui de secție din data de 25 august 2008 (fila 30 verso - dosar apel) s-a dispus citarea părților pentru discutarea excepției perimării, acordându-se termen în acest scop la data de 30 septembrie 2008. La data de 2 septembrie 2008 s-a înregistrat la grefa Curții (fila 35 - dosar apel) cererea reclamantului P.R.P.

de constatare a perimării, cerere pentru care s-a stabilit același termen de judecată în data de 30 septembrie 2008. Prin încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins excepția privind perimarea cererii de apel și a menținut măsura suspendării cererii de apel. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că prin promovarea recursului de către reclamant împotriva încheierii de suspendare a cauzei, până la data de 22 mai 2008, data la care instanța de recurs s-a desesizat, s-au efectuat acte de procedură, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ. La data de 2 iulie 2009 a fost înregistrată la grefa Curții de Apel cererea pârâtului (apelant) de repunere pe rol a cauzei, acordându-se termen în vederea soluționării acestei cereri la data de 15 septembrie 2009. Prin întâmpinare (fila 46 dosar apel) reclamantul P.R.P.

a invocat excepția perimării apelului. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea, prin decizia nr. 180/A din 10 noiembrie 2009 a constatat perimată cererea de apel, făcând aplicarea dispozițiilor art. 248, 252 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, în speță, în mod greșit s-a făcut aplicarea dispoz. art. 248 C. proc. civ., întrucât de la data de 30 septembrie 2008, când s-a dispus menținerea suspendării cauzei și până la data de 2 iulie 2009, când a solicitat repunerea pe rol a cauzei, a trecut mai puțin de un an de zile. Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligentă a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Potrivit dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Or, în speță, după suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 15 iunie 2007, recurentul a lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii sale de apel.

În acest context al analizei, apărarea acestuia că prin încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2008 a Curții de Apel s-a respins excepția perimării apelului pârâtului și că a fost întrerupt cursul perimării prin declararea recursului de către reclamant, nu are relevanță în contextul în care, în primul rând, acesta, în calitate de parte care justifică interes în casarea hotărârii atacate prin apel, nu a inițiat niciun demers procedural în scopul reluării judecății apelului pe care l-a promovat. Cât privește actul de procedură realizat de reclamantul P.R.P., este adevărat că prin recursul declarat împotriva încheierii de suspendare din 15 iunie 2007, putea să înlăture sancțiunea prevăzută de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. în beneficiul tuturor participanților din prezentul litigiu, în ipoteza în care reclamantul își păstra actual interesul în susținerea acestuia și nu și-l retrăgea. Însă, prin retragerea acestei căi de atac, neurmată de niciun alt demers procedural pentru continuarea judecății, a generat situația consacrată de textul de lege, care reglementează perimarea în materie civilă. Prin urmare, nu este sustenabil argumentul recurentului care invocă unui act de procedură săvârșit de către reclamant în vederea continuării judecării procesului, în condițiile art. 249 C. proc. civ., atât timp cât acesta din urmă s-a desistat prin retragerea recursului, iar ulterior acestui moment nicio parte nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei.

În raport de această împrejurare, care nu poate echivala cu întreruperea perimării, înalta Curte nu va primi critica formulată de pârât și nu va reține ca dată de la care începe să curgă termenul de perimare a apelului data la care instanța de recurs a luat act de manifestarea de voință a reclamantului de retragere a recursului îndreptat împotriva încheierii de suspendare, respectiv data de 22 mai 2008, ci data la care pricina fost suspendată pentru lipsa părților, respectiv 15 iunie 2007. Față de considerentele precedente, se reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală apreciind întrunirea în cauză a condițiilor perimării prevăzute de dispoz. art. 248 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 180/A din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011