ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1437/2011

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Reclamantul P.R.P. a chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea

acestuia la plata sumei de 1.200.000 lei reprezentând daune morale pentru

prejudiciul suferit ca urmare a arestării sale pe nedrept și plata

cheltuielilor de judecată.

Investit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin

sentința civilă nr. 350 din 6 martie 2007

a admis, în parte, cererea

reclamantului și l-a obligat pe pârât

la plata sumei de 1800 lei cu titlu de daune morale.

La data de 23

aprilie 2007 a fost înregistrată cererea de recurs (recalificată ca apel prin

încheierea de ședință din 25 mai 2007) formulată de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice împotriva acestei sentințe.

În temeiul dispozițiilor art. 242 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților, la termenul de

judecată din data de 15 iunie 2007

Curtea

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală

a suspendat cauza.

Împotriva acestei încheieri de ședință

a declarat recurs reclamantul P.R.P., iar, ulterior l-a retras.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin

decizia nr. 3248 din 22 mai 2008 a luat act de manifestarea de voință a

recurentului, astfel exprimată.

În dosarul de apel, prin rezoluția

președintelui de secție din data de 25 august 2008 (fila 30 verso - dosar apel)

s-a dispus citarea părților pentru discutarea excepției perimării, acordându-se

termen în acest scop la data de 30 septembrie 2008.

La data de 2 septembrie 2008 s-a

înregistrat la grefa Curții (fila 35 - dosar apel) cererea reclamantului P.R.P.

de constatare a perimării, cerere pentru care s-a stabilit același termen de

judecată în data de 30 septembrie 2008.

Prin

încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2008 Curtea de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins

excepția privind perimarea cererii de apel și a menținut măsura suspendării

cererii de apel.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a

reținut că prin promovarea recursului de către reclamant împotriva încheierii

de suspendare a cauzei, până la data de 22 mai 2008, data la care instanța de

recurs s-a desesizat, s-au efectuat acte de procedură, astfel încât nu sunt

incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ.

La data de 2 iulie 2009 a fost

înregistrată la grefa Curții de Apel cererea pârâtului (apelant) de repunere pe

rol a cauzei, acordându-se termen în vederea soluționării acestei cereri la

data de 15 septembrie 2009.

Prin întâmpinare (fila 46 dosar apel)

reclamantul P.R.P. a invocat excepția perimării apelului.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea, prin decizia nr. 180/A

din 10 noiembrie 2009

a

constatat perimată cererea de apel, făcând aplicarea dispozițiilor art. 248,

252 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susținând că, în speță, în mod greșit s-a făcut aplicarea

dispoz. art. 248 C. proc. civ., întrucât de la data de 30 septembrie 2008, când

s-a dispus menținerea suspendării cauzei și până la data de 2 iulie 2009, când

a solicitat repunerea pe rol a cauzei, a trecut mai puțin de un an de zile.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea

în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află,

trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în

nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus, perimarea operează cu

condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de

procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligentă a

părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Potrivit dispozițiilor art. 249 C. proc.

civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în

vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Or, în speță, după suspendarea

judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură

dispusă la termenul din 15 iunie 2007, recurentul a lăsat să treacă un interval

de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea

reluării judecății cererii sale de apel.

În acest context al analizei, apărarea

acestuia că prin încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2008 a Curții

de Apel s-a respins excepția perimării apelului pârâtului și că a fost

întrerupt cursul perimării prin declararea recursului de către reclamant, nu

are relevanță în contextul în care, în primul rând, acesta, în calitate de

parte care justifică interes în casarea hotărârii atacate prin apel, nu a

inițiat niciun demers procedural în scopul reluării judecății apelului pe care l-a

promovat.

Cât privește actul de procedură

realizat de reclamantul P.R.P., este adevărat că prin recursul declarat

împotriva încheierii de suspendare din 15 iunie 2007, putea să înlăture

sancțiunea prevăzută de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. în beneficiul tuturor

participanților din prezentul litigiu, în ipoteza în care reclamantul își

păstra actual interesul în susținerea acestuia și nu și-l retrăgea.

Însă, prin retragerea acestei căi de

atac, neurmată de niciun alt demers procedural pentru continuarea judecății, a

generat situația consacrată de textul de lege, care reglementează perimarea în

materie civilă.

Prin urmare,

nu este sustenabil argumentul recurentului care invocă unui act de procedură

săvârșit de către reclamant în vederea continuării judecării procesului, în

condițiile art. 249 C. proc. civ., atât timp cât acesta din urmă s-a desistat

prin retragerea recursului, iar ulterior acestui moment nicio parte nu a

solicitat repunerea pe rol a cauzei.

În raport de această împrejurare, care

nu poate echivala cu întreruperea perimării, înalta Curte nu va primi critica

formulată de pârât și nu va reține ca dată de la care începe să curgă termenul

de perimare a apelului data la care instanța de recurs a luat act de

manifestarea de voință a reclamantului de retragere a recursului îndreptat

împotriva încheierii de suspendare, respectiv data de 22 mai 2008, ci data la

care pricina fost suspendată pentru lipsa părților, respectiv 15 iunie 2007.

Față de considerentele precedente, se

reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală apreciind întrunirea

în cauză a condițiilor perimării prevăzute de dispoz. art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., motiv pentru care înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca

nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 180/A

din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 februarie 2011