ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5451/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5451/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Prin Sentința civilă
nr. 137 din 5 mai 2010, Tribunalul Gorj a admis acțiunea formulată de reclamantul
T.V. și a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la
plata sumei de 22.983 RON, sumă ce reprezintă rata de inflație pentru perioada
decembrie 2006 - iulie 2009, raportată la sumele stabilite cu titlu de
despăgubiri prin hotărâri judecătorești anterioare.
Prin Decizia civilă
nr. 250 din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins apelurile
declarate de reclamant și de pârât.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs reclamantul și pârâtul.
Prin Decizia nr. 5427
din 23 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul
declarat de pârât, a casat decizia pronunțată în apel și sentința primei
instanțe și, în rejudecare, a respins acțiunea, ca nefondată.
A respins recursul
declarat de reclamant.
Înalta Curte a reținut,
în esență, că, prin hotărâri judecătorești irevocabile, pârâtul a fost obligat
la plata către reclamant a unor sume determinate, cu titlu de despăgubiri
pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin eroare judiciară, sumele fiind
achitate de pârât la data de 3 august 2009.
Prin urmare, demersul
juridic având ca obiect obținerea daunelor morale și materiale urmare a
arestării ilegale s-a finalizat prin punerea în executare a hotărârii
judecătorești, astfel încât reclamantul nu mai are dreptul de a solicita
reactualizarea sumelor deja încasate, prin inițierea unui nou demers judiciar.
În realitate,
admiterea pretențiilor reclamantului încalcă autoritatea de lucru judecat a
hotărârilor judecătorești anterioare prin care s-au stabilit daunele morale și
materiale și, implicit, principiul securității juridice.
Împotriva acestei
decizii, la 21 septembrie 2011, reclamantul a formulat contestație în anulare.
Invocând dispozițiile
art. 318 C. proc. civ., contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a
analizat motivul de recurs prin care s-a susținut că instanța de apel a respins
apelul promovat de Statul Român și a constatat admisibilă acțiunea, în apel
nefiind criticată acordarea indexării pentru daunele materiale.
Mai mult, instanța de
recurs a analizat un motiv de recurs de ordine publică vizând aplicarea art.
371 alin. (3) C. proc. civ., ce nu a fost invocat de părțile din dosar și nu a
fost pus în discuție.
Greșeala materială
prevăzută de art. 318 C. proc. civ. constă în faptul că acțiunea a fost
considerată inadmisibilă în aceste circumstanțe.
Contestatorul a mai
arătat că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prin care s-a
criticat greșita admitere a acțiunii pentru indexarea daunelor morale, dar a
analizat motivul formulat omisso medio referitor la greșita indexare a daunelor
materiale.
Analizând contestația
în anulare formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru
cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 318 C.
proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în
anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau
când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din
greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În cauză, prin
motivele de recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, în numele și
pentru Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a criticat
soluția instanței de apel dezvoltând, în principal, ideea că daunele morale nu
sunt supuse actualizării.
Cu toate acestea,
criticile formulate prin cererea de declarare a recursului vizează inclusiv
declararea admisibilității acțiunii, iar constatarea admisibilității acțiunii
nu este criticată doar pentru faptul că reclamantul avea deschisă calea
revizuirii, așa cum susține contestatorul. Astfel, obiect al criticii a fost și
motivarea instanței de apel prin care s-a reținut că cererea prin care s-a
solicitat actualizarea despăgubirilor reprezintă o cerere nouă, admisibilă.
Instanța supremă a
răspuns acestor critici constatând că acțiunea nu poate fi primită atât timp
cât suma inițial stabilită a fost achitată, iar reactualizarea a fost
solicitată la un moment ulterior, apreciind că autoritatea lucrului judecat ar
fi încălcată dacă o astfel de acțiune ar fi considerată admisibilă.
Se constată, așadar,
că instanța de recurs nu a omis să se pronunțe asupra vreunui motiv de recurs,
iar dezlegarea dată în cauză nu este rezultatul unei greșeli materiale.
De asemenea,
chestiunea admisibilității nu a fost pusă în discuție din oficiu de către
instanța de recurs pentru că, așa cum s-a arătat, soluția admisibilității a
fost criticată nu doar prin raportare la dispozițiile din cod care
reglementează instituția revizuirii.
Este adevărat că în
conținutul motivării instanței de recurs există și referiri la dispozițiile
art. 371 alin. (3) C. proc. civ. și la posibilitatea actualizării daunelor
morale, dar acestea, pe de o parte, nu reprezintă omisiunile de analizare a
unui motiv de recurs la care se referă art. 318 C. proc. civ., iar, pe de altă
parte, reprezintă o motivare subsidiară, care nu este de natură a schimba
soluția pronunțată de instanță.
Prin urmare, atât
timp cât soluția instanței de recurs s-a întemeiat pe inadmisibilitatea
acțiunii promovate de reclamant, analizarea temeiniciei cererii privind daunele
morale sau materiale este inutilă, motiv pentru care nu pot fi luate în
considerare susținerile contestatorului prin care se pretinde că instanța de
recurs ar fi omis să analizeze motive de recurs care vizau chestiuni legate de
fondul raportului juridic dedus judecății.
Față de cele mai sus
expuse, contestația în anulare este nefondată, motiv pentru care va fi
respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondată, contestația în anulare formulată de T.V. împotriva Deciziei nr. 5427
din 23 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 septembrie 2012.
Procesat de GGC - DG