ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2295/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul acțiunii

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanta SC S.I. SRL Ialomița

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței suspendarea

executării Deciziei nr. 24 din 17 iunie 2010 emisă de pârât până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea

actului administrativ atacat.

In motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 24 din 17 iunie 2010,

Consiliul Concurenței a luat față de societatea S.I. SRL măsura sancționării cu

amendă în sumă 227.777 lei, pentru o pretinsă încălcare a prevederilor art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, Legea concurenței.

A mai apreciat

reclamanta că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura suspendării executării

actului administrativ, referitoare la existența unui caz bine justificat și a

iminenței procedurii unei pagube.

Prin sentința

nr. 4437 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel București a respins ca

inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta SC S.I. SRL.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că reclamanta nu s-a conformat

dispoziției instanței de a achita o cauțiune de 30% din valoarea amenzii, plata

acestei cauțiuni constituindu-se într-o cerință de admisibilitate a cererii de

suspendare.

Recursul

declarat de reclamantă

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs SC S.I. SRL Ialomița, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 punctul 9 C. proc.

civ.

In cuprinsul

motivelor de recurs, se arată că în mod greșit a apreciat prima instanță că

depunerea cauțiunii este obligatorie pentru soluționarea cererii de suspendare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

recurs invocate

Obiectul

cererii formulate în cauză îl constituie suspendarea executării unui act

administrativ fiscal.

Potrivit art. 47

1

alin. (2) din Legea nr. 21/1996 Legea concurenței:" Instanța poate

dispune, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. Suspendarea se va

dispune doar cu condiția plății unei cauțiuni, în cuantum de 30% din amenda

stabilită prin decizia atacată".

Pe de altă

parte, pentru suspendarea executării unui act administrativ fiscal - pe lângă

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la inițierea

procedurii de anulare a actului administrativ, la existența unui caz bine

justificat și la iminența producerii unei pagube, este necesară plata unei

cauțiuni.

Această din

urmă condiție este obligatorie, plata cauțiunii nefiind lăsată la aprecierea

instanței de judecată, care are posibilitatea de a dispune numai cu privire la

cuantumul acesteia, în limita prevăzută de dispozițiile legale citate.

Soluția

pronunțată în recurs

Față de cele

arătate, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada depunerii cauțiunii

stabilite de prima instanță, în mod corect a procedat aceasta respingând

cererea de suspendare a executării, ca inadmisibilă, motiv pentru care recursul

va fi respins ca nefondat, menținându-se soluția criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de SC S.I. SRL Ialomița împotriva sentinței nr. 4437 din 10

noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 aprilie 2011.