ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2295/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanta SC S.I. SRL Ialomița a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței suspendarea executării Deciziei nr. 24 din 17 iunie 2010 emisă de pârât până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea actului administrativ atacat. In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 24 din 17 iunie 2010, Consiliul Concurenței a luat față de societatea S.I. SRL măsura sancționării cu amendă în sumă 227.777 lei, pentru o pretinsă încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, Legea concurenței.

A mai apreciat reclamanta că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, referitoare la existența unui caz bine justificat și a iminenței procedurii unei pagube. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 4437 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta SC S.I. SRL. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței de a achita o cauțiune de 30% din valoarea amenzii, plata acestei cauțiuni constituindu-se într-o cerință de admisibilitate a cererii de suspendare.

Recursul declarat de reclamantă Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC S.I. SRL Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 punctul 9 C. proc. civ. In cuprinsul motivelor de recurs, se arată că în mod greșit a apreciat prima instanță că depunerea cauțiunii este obligatorie pentru soluționarea cererii de suspendare. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Obiectul cererii formulate în cauză îl constituie suspendarea executării unui act administrativ fiscal.

Potrivit art. 47 1 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 Legea concurenței:" Instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. Suspendarea se va dispune doar cu condiția plății unei cauțiuni, în cuantum de 30% din amenda stabilită prin decizia atacată". Pe de altă parte, pentru suspendarea executării unui act administrativ fiscal - pe lângă condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la inițierea procedurii de anulare a actului administrativ, la existența unui caz bine justificat și la iminența producerii unei pagube, este necesară plata unei cauțiuni. Această din urmă condiție este obligatorie, plata cauțiunii nefiind lăsată la aprecierea instanței de judecată, care are posibilitatea de a dispune numai cu privire la cuantumul acesteia, în limita prevăzută de dispozițiile legale citate.

Soluția pronunțată în recurs Față de cele arătate, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada depunerii cauțiunii stabilite de prima instanță, în mod corect a procedat aceasta respingând cererea de suspendare a executării, ca inadmisibilă, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se soluția criticată, ca fiind temeinică și legală. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de SC S.I. SRL Ialomița împotriva sentinței nr. 4437 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2011.