ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 635/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul A.A.S. a solicitat, in contradictoriu cu paratul M.A.D.R., suspendarea executării Ordinului nr. 2198 din 09 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act. Prin întâmpinare, pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect a cererii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 154 din 15 ianuarie 2010, a Tribunalului București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Prin sentința nr. 1875 din 123 aprilie 2010, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei de obiect ca neîntemeiată, a admis cererea formulată de reclamantul A.A.S., în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.

și a dispus suspendarea Ordinului nr. 2118 din 09 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei de obiect a cererii este neîntemeiată, întrucât Ordinul emis produce efecte juridice în continuare. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a fost numit, prin Ordinul nr. 1107 din 28 mai 2009, în baza O.U.G. nr. 37/2009, în funcția de director coordonator în cadrul Centrului Județean Ilfov al A.P.I.A., iar prin Ordinul nr. 2198 din 09 octombrie 2009 emis în baza O.U.G. nr. 105/2009, s-a decis încetarea contractului de management al reclamantului cu nr. 48 din 15 august 2008 și a aplicabilității Ordinului nr. 1107/2009.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, prevăzuta de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece prin declararea neconstituționalității O.U.G. nr. 105/2009, există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ atacat, care este lipsit în acest fel de temeiul legal care a stat la baza emiterii acestuia. În ceea ce privește condiția prevenirii pagubei iminente, prima instanță a constatat că și aceasta este îndeplinită, întrucât reclamantul a furnizat suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, conduc la reținerea în cauză a unei pagube iminente ce constă în lipsirea reclamantului de veniturile salariale.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - în mod greșit a fost soluționată excepția lipsei de obiect întrucât, urmare a publicării Deciziei nr. 414 a Curții Constituționale a României, actele emise în baza dispozițiilor declarate neconstituționale își încetează de drept efectele și, prin urmare, atât actul de numire cât și cel a cărui suspendare a fost solicitată sunt lipsite de efecte juridice; - în mod greșit instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atunci când a analizat cererea de suspendare a Ordinului nr. 2198 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul A.P.D.R., în temeiul O.U.G.

nr. 105/2009. Ulterior, la momentul judecării recursului, recurentul-pârât a susținut că reclamantul a fost repus în funcție fără a fi aduse dovezi în acest sens. Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că recursul este nefondat. Prin acțiunea formulată s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2198 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul A.P.D.R., în temeiul art. IV din O.U.G. nr. 105/2009. Cunoscut este faptul că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 105/2009, care a constituit temeiul legal ce a stat la baza emiterii ordinului a cărui suspendare se solicită.

Prin urmare, în cauză s-a solicitat suspendarea executării unui act administrativ emis în temeiul unei dispoziții ce a fost constatată neconstituțională. În ceea ce privește primul motiv de recurs privind lipsa de obiect a cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 2198 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul A.P.D.R., instanța de recurs apreciază că acesta este nefondat, întrucât actul administrativ a produs efecte juridice de la momentul emiterii acestuia. Argumentele privind încetarea actului de numire emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 pot fi analizate doar în contextul unei acțiuni în anularea ordinului a cărui suspendare a executării se solicită, urmată de o cerere subsecventă privind reintegrarea în funcție, întrucât în cadrul unei cereri de suspendare nu se poate prejudeca fondul unei cauze.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia, în esență, nu ar fi îndeplinite condițiile cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că și acesta este nefondat. Astfel cum s-a reținut anterior, prin Decizia nr. 1629/2009 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea art. IV din O.U.G. nr. 105/2009. Caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul Ordinului nr. 2198/2009 care a fost emis, între altele, și în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.

Or, în situația în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a acestuia. În ceea ce privește existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța de recurs reține că instanța de fond a judecat corect. Este necontestat că urmare a emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant nu a mai putut exercita funcția de director coordonator în cadrul Centrului Județean Ilfov al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ceea ce reprezintă o diminuare a drepturilor salariale produsă în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia nu mai există prezumția de legalitate, astfel că și condiția iminenței unei pagube este îndeplinită.

În concluzie, pentru motivele arătate mai sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/ 2004 cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 1875 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.